Emil Poernaru: „Dacii Nemuritori“ pe Columna lui Traian

„Rareori arta unui popor învingător, celebrându-şi propria victorie, a ştiut să găsească accente de atât de nobil respect pentru cei învinşi. Nu mai vorbim de străvechile arte, egipteană şi asiriană, care cu o cruzime barbară se complac să reprezinte în chip cât se poate mai ruşinos şi mai ridicol măcelul şi fuga celor învinşi. Nu mai vorbim de naivele reprezentări medievale, dar însăşi marea noastră artă italiană nu a ştiut să dea cinste duşmanului cu o nobleţe atât de generoasă. Marii pictori veneţieni, reprezentând pe pereţii palatului ducal gloriile Serenissimei, nu se reţin de a da duşmanului, ca singur atribut, guri crispate de urlet şi corpuri care se rostogolesc la pământ” (Roberto Paribeni).

Autorii antici îi numeau pe daci „nemuritori” pentru faptul că ei se credeau a fi astfel. Şi în adevăr, ei sunt nemuritori ca zestre etnică, fiind unul dintre cele două puternice rădăcini care au fuzionat în trunchiul poporului român.

Pentru amintirea istorică ei sunt nemuritori şi datorită faptului că au fost imortalizaţi prin opera Columnei.

Ca personaj colectiv al acestei opere, dacii sunt înfăţişaţi în ipostaze de mare demnitate, posesori ai unor înalte virtuţi morale, cu un respect de care nu au beneficiat; alţi învinşi ai Romei pe monumentele ei triumfale. Războaiele înfăţişate nu au loc între mândrii şi superiorii romani şi „barbarii înapoiaţi”, ci între două armate, două popoare, care vădesc calităţi morale egale.

Putem întrezări unele precedente ale acestei maniere de tratare a istoriei cu mai multă sinceritate şi respect faţă de adevăr. Astfel, de pildă, Titus Livius recunoaşte genialitatea celui pe care – totuşi – îl numeşte „blăstămatul”, „răul”, „zăludul”, adică Hanibal. De altfel, acelaşi istoric latin se dovedeşte a fi mai receptiv faţă de drama grecilor supuşi de romani, decât istoricii greci Polybios şi Dyonisios din Halicarnas. De asemenea, Caesar recunoaşte unele calităţi lui Ariovist sau Vercingetorix. Dar, până la basoreliefurile Columnei nu întâlnim însă o egalizare în calităţi morale a romanilor cu învinşii lor. Această manieră de prezentare a evenimentelor cu respect faţă de învinşi şi faţă de adevăr, nu s-ar fi putut întipări în marmura monumentului dacă nu ar fi corespuns modului în care împăratul şi-a redactat cărţile despre războiul dacic, opticii care domina atunci opinia publică romană.

Vitejia dacilor este relevantă în numeroase scene şi sub diferite aspecte. Dacă de partea romanilor, în primul rând, este disciplina executării ordinelor, inclusiv în angajarea luptelor, dotarea lor cu armament mai variat şi mai eficace, capacitatea de a executa rapid impresionante lucrări genistice şi masiva superioritate în cavalerie, de partea dacilor, în primul rând, este vitejia, atât în însufleţirea cu care asaltează castrele romane sau se aruncă în lupte, cât şi, mai ales, atunci când îşi apără fortificaţiile – acea vitejie care înseamnă sacrificarea vieţii pentru apărarea pământului ţării. Acea vitejie care a rămas bine întipărită în amintirea romanilor, dovadă faptul că după multă vreme, când împăratul Iulian Apostatul, în scrisoarea sa, l-a făcut pe Traian să îşi justifice şi explice faptele în faţa zeilor, îşi asumă meritul de a-i fi învins pe daci, care erau cei mai viteji dintre toate neamurile pământului, nu atât prin puterea lor fizică, cât prin ardoarea şi dispreţul faţă de moarte cu care se aruncau în luptă.

Scenele operei scot în lumină cu pregnanţă şi demnitatea lor. Nicicând pe un alt monument al antichităţii nu este înfăţişată cu atâta putere de expresie şi dramatism setea de libertate a unui popor, preţuirea libertăţii şi demnităţii chiar mai presus de viaţă, ca în scenele în care luptători de rând, pileaţi sau chiar regele, preferă moartea în faţa perspectivei vieţii în robie.

Insistenţa în înfăţişarea acestei opţiuni tragice a dacilor – dovadă a demnităţii şi mândriei lor – este cu atât mai semnificativă, cu cât opera a fost creată într-o perioadă în care spiritualitatea romană îşi apropia tot mai limpede teza, cu adânci rădăcini, a superiorităţii morale a celui care are tăria să nu accepte înjosirea, robia sau nedemnitatea. In descrierea războaielor de cucerire a Galliei, povestind episodul în care o tabără romană a fost asediată şi cucerită de către luptătorii lui Ambiorix, Caesar relevă – ca o supremă dovadă de bărbăţie şi demnitate romană – faptul că cei asediaţi „…în timpul nopţii, pierzându-şi nădejdea de a scăpa, se sinucid toţi până la unul”. De asemenea, în scrisorile sale către Lucilius, Seneca îl asigură pe prietenul său că „Cine învaţă să moară nu ştie să mai fie rob”; că libertatea înseamnă „A nu fi robul nici unui lucru, nici unei nevoi, nici unei întâmplări; a provoca soarta la o luptă egală (…) Să mă închin ei, când moartea e în puterea mea?” şi că „Binele nu constă în a trăi, ci în a trăi frumos. De aceea înţeleptul trăieşte atât cât trebuie, nu cât poate (…) Că mori mai devreme sau mai târziu, nu are importanţă. Importanţă are dacă mori frumos sau mori urât. A muri frumos înseamnă a scăpa de primejdia de a trăi urât” („Scrisori către Luciliu”, Bucureşti, 1967, Ser. XXVI, LI, LXX). De altfel, Roma cinstea memoria celor care în perspectiva dezonoarei şi înjosirii şi-au luat viaţa, ca Seneca, Cremutius Cordus, Paetus Thrasea, Asiaticus, Petronius, senatorul C. Nerva şi alţi exponenţi de seamă ai mândriei şi demnităţii romane. Prin mulţimea scenelor în care se relevă gesturile supreme de demnitate ale dacilor, încununate de scena în care însuşi regele Daciei îl săvârşeşte, învinşii lui Traian sunt aşezaţi alături de bărbaţii de moralitate şi demnitate exemplară a Romei.

EMIL POENARU

 

____________________________________________________________________________________

Revista DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ , creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA . Revista cuprinde studii , puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea . Ea contine stiri , studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare ( imbratisand cu precadere teme , personalitati si subiecte evitate de presa oficiala ) , opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ” figurile noului monopol ” al informatiei si istoriografiei , propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei , puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman , indiferent de locul unde se afla , de domeniul de exercitare practica si de ” palmaresul ” profesional.

Revista DACOLOGICA apare prin grija unui colegiu editorial si sub coordonarea ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU . Preluarea textelor aparute in Revista DACOLOGICA este posibila numai cu acordul autorului . Anunturile si comentariile redactionale pot fi reproduse cu mentiunea sursei . *Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect . Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui autor sau organizatii care doreste sa puna in circulatie un punct de vedere considerat de interes larg ori doreste sa faca mai cunoscuta o opinie sau o concluzie de utilitate in tematica propusa de editor . * Expeditia textelor se poate face la adresa de e-mail dacologica @gmail.com * Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti , cu caractere ” Arial „, la marimea de 10 pixeli . La aceiasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite , si vor fi studiate atent ,orice semnalari privind fapte , personalitati si situatii mai putin mediatizate , privind tematica de precadere a revistei. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat,colaborarea este onorifica. Avand in vedere ca dialogul cultural se afla in suferinta in Romania , orice stire despre carti aflate in lucru sau in curs de aparitie , despre lansari de carti noi sau despre manifestari culturale apartinand tematicii fundamentale a revistei DACOLOGICA vor fi utile si isi vor afla difuzarea cuvenita . Proiectele editoriale ale diferitelor edituri , indiferent de marimea lor sau de locul unde activeaza , vor fi primite cu solidaritate si vor fi propagate cu staruinta . Organizatiile , asociatiile sau grupurile de cercetare in domeniul tematic principal sunt chemate sa isi faca mai bine cunoscuta activitatea lor si prin aparitia in publicatiile editate de noi si prin mijloacele de comunicare pe care le avem acum si le vom inmulti in viitor.