h1

NR. 9/2011

noiembrie 29, 2011
h1

DACIA – adevăr sau mistificare

noiembrie 29, 2011

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

– Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

 Urmează altă întrebare:
– Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

– Soldaţii „romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi „romani” vorbeau orice limbă numai latina nu! >>>>

h1

Ion Stoica: „100 de ani de la moartea lui Nicolae Densuşianu“

noiembrie 29, 2011

Nicolae Densusianu (scris uneori Densușianu; n. 18 aprilie 1846Densuș, Hunedoara, d. 24 martie 1911București) a fost jurist și istoric român, membru corespondent al Academiei Române, care a rămas cunoscut mai ales prin lucrarea sa monumentală “Dacia preistorică”.

Densuşianu s-a afirmat, mai ales în studiile de istorie, prin erudiţia sa (cunoştea elina, latina, germana, franceza, italiana, maghiara), lucrările lui impunând prin documentare riguroasă şi soli­ditate a argumentării. Îndeosebi” Revoluţiunea lui Horia în Transilvania şi Ungaria (1884)”, premiată de Academia Română şi rămasă multă vreme cea mai valoroasă şi mai aprofundată reconstituire a evenimentelor, vădeşte un istoric cu un orizont larg, făcându-şi un crez din „căutarea şi expunerea adevă­rului”.

 “Dacia Pre-istorică” este o protoistorie a Daciei, este de fapt prima şi singura de acest fel, o lucrare plină de mitologie şi de filologie, care la apariţia sa ( postumă: 1913 ) deşteaptă o admiraţie şi un entuziasm nemărginit, dar şi mari gelozii, care au dus până la negarea valorii acesteia de câţiva “erudiţi” care nu puteau accepta călcarea în picioare a mitului originei noastre romane. >>>>

h1

Mircea Dorin Istrate: „Poezia dacilor liberi“

noiembrie 29, 2011

LUMEA    DACILOR

Din vremi rămase-n urmă pe-a timpului cărare,

Din început de lume cu sete de-nălţare,

Un zvon străbate tainic hotare să-mpreune,

Vestind că lumea dacă îmi e de-acum un nume.

****

Că veacuri curgătoare şi-a tot lăţit moşia,

Unind sub ascultare noroadele şi glia

Ce fost-au răsfirate sub vremuri mişcătoare

Pe nesfârşite câmpuri, sub soarele răsare. >>>>

h1

Nr. 8/2011

septembrie 16, 2011
h1

Ioan Miclău: „Cine suntem noi?“

septembrie 16, 2011

Zona geografică în care se află astăzi România, a fost în urmă cu peste 10.000 de ani, vatra lumii, locul unde a început cu adevărat civilizaţia umană. Acest adevăr este destul de greu de digerat pentru celelalte mari naţiuni, printre care şi cu aspiraţii inalte la titlul de popor ales.

 În zona Olteniei se înregistrează cea mai veche locuire în bordeie din lume(18,000 ani inainte de Christos), cea mai veche activitate de minerit, cel mai vechi târnacop de miner descoperit vre-o dată, cea mai veche activitate metalurgică a aramei din lume (8,000 ani înainte de Christos), cea mai veche scriere din lume (tăbliţele de la Tărtăria, judeţul Alba 5-6.000 înainte de Christos). Tot aici s-a inventat arcul, au aparut primele furnale din Europa, şi tot de aici au plecat şi s-au format celelalte popoare indo-europene şi nu numai cum ar fi: iranienii, carienii, italicii, frygienii, sciţii, cimmerienii, triburile iberice, bascii, sarmaţii, elenii(ahei şi dorieni), fenicienii..etc.

Traco-dacii reprezintă cea mai veche şi mai înaltă cultură de pe Pământ, anterioară civilizaţiei Sumeriene, şi totodată cea mai numeroasă (180 – 200 de triburi). Ei puteau fi găsiţi în întreaga Europă (Balcani, Ucraina, Ungaria, Austria, germania, Cehoslovacia, Polonia, Italia, Franţa, Spania, Turcia europeana, Asia Mica, Africa..chiar şi Burii din Africa de Sud sunt tot un neam Dac, din care făcea parte însuşi Burebista. >>>>

h1

Elisabeta Iosif: „Sarmizegetusa Regia – semne şi mistere“

septembrie 16, 2011

…“Soarele…trăieşte într-o lume fără umbră, din care coboară în pădurea verde a Daciei, trecând poarta solară” ( Mihai Eminescu- Memento mori)

Depozite de valori şi de scriere străveche, Plăcuţele de la Sinaia rămân pagini   de aur în adevăratele  “arhive regale” ale geto-dacilor. Stau mărturie ca  şi comorile   de la Sarmizegetuza. Ideea doctorului Napoleon Săvescu (SUA), preşedinte Dacia Revival International, de a prezenta problematica şi paleta largă a acestor documente unice, “de importanţă majoră pentru înţelegerea civilizaţiei avansate a dacilor “ la cel de al 12-lea Congres Internaţional de Dacologie de la Bucureşti (august,  2011), a constituit un pas important în acest moment, dorindu-se păstrarea acestor mărturii în arhivele istoriei. Lăudabilă a fost şi iniţiativa de a lega această tematică, în care s-a mai făcut puţină lumină, cu Sarmizegetuza  Regia. De fapt, o adevărată expediţie la cetăţile dacice (Costeşti, Blidaru, Sarmizegetuza) iniţiată de inimosul istoric dacolog, Nicolae Nicolae, preşedintele Filialei Geţia Minor, Tulcea a Fundaţiei pentru Cercetarea Istoriei Daciei.

Sarmizegetuza Regia mi s-a părut ca o carte deschisă, cu semnificaţii  multiple, depozit de valori spirituale, labirint iniţiatic şi spaţiu al cunoaşterii gândirii dacice, închizând în sine şi secretul salvării fiinţei naţionale. >>>>

h1

Nr. 5/2011

mai 31, 2011
h1

Ion Coja: „Pythagora a învăţat filosofia de la Zamolxis“

mai 31, 2011

Am primit în urmă cu câteva minute scrisoarea de mai jos, prin internet, de la domnul Mihai Vinereanu, cunoscutul filolog din New York. O transcriu cu introducerea „diacriticelor” româneşti:

Stimate Domnule Profesor,

Cum vă spuneam la telefon am o mare nelămurire: cu mulţi ani în urmă, pe vremea când eram student, am citit în traducere românească pe Herodot. Traducerea m-a dezamagit întrucât erau  o serie de capitole lăsate afară (netraduse). Aici la New York am recitit pe Herodot în limba engleză, desigur fără niciun fel de abrevieri. Atunci am descoperit cu mare plăcere ce spune Herodot despre Zamolxe, anume că unii greci spun că a fost elevul (sau sclavul) lui Pythagora, dar Herodot spune clar că el (Herodot) nu crede aşa ceva întrucât Zamoloxis trebuie să fi trăit cu mulţi ani înaintea lui Pythagora. Herodot nici nu putea să gândească altfel întrucât a fost aproape contemporan cu Pythagora (cca 569- cca 494, i. d. Ch.), iar Herodot (cca 484 – cca 425, i.d. Ch.). Cum putea să creadă Herodot aceste bazaconii ale unor greci smintiţi când el s-a născut doar la 10 ani după moartea lui Pythagora? Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora trebuia sa fie doar cu vreo 30-35 de ani mai în vârstă decât Herodot, poate chiar mai tînăr, astfel încât Zamolxis ar fi putut fi chiar în viaţă când istoricul grec scria despre el. Or acest lucru este cu neputinţă din moment ce religia zamolxiană avea deja o vechime considerabilă pe vremea lui Herodot. Desigur, confuzia a pornit de la faptul că religia fondată de Zamolxis avea multe în comun cu doctrina filosofică a lui Pythagora. În acest caz există doar două soluţii: fie Pythagora s-a inspirat din credinţele filosofico-religioase ale traco-dacilor, fie ambele au o sursă comună ( sau surse comune). >>>>

h1

Ioan Miclău: Cronos „Ospetit“ de Ianus

mai 31, 2011

In unul din capitolele anterioare ma intrebam, cum, unde si cand acest erou roman Ianus la ospetit pe  titanul Cronos? Spuneam despre acea notare a lui Cassius Dio in cartea sa “Istoria Romana I”, notare pe care o repet pentru o mai buna fixare! Zice istoricul roman la pagina 36 a cartii, cum, “un oarecare erou Ianus, din timpurile de demult, ca pret pentru felul cum l-a primit si ospetit pe Cronos, a primit darul de a cunoaste viitorul si trecutul. Iata pentru ce romanii il plasmuiesc cu doua chipuri (…)”. Destul de restransa informatia, insa viata si exceptionala lucrare a lui Ianus nu au ramas necunoscute romanilor din moment ce a fost  ridicat aproape in fruntea zeitatilor lor. Dar pentru a urma tema si titlu acestei scrieri, va trebui neaparat sa il cautam si pe Atlas. Il gasim pe titanul Atlas in acel razboi intre Zeii Olimpului si Titani pornit la circa 525 B.C, razboi ce a durat timp de zece ani.  “The National Encyclopedia” Vol.I editata la New York, 1932, de catre P.F.Collier & Son Company, la pagina 446 spune despre Atlas a fi o divinitate de o origine nesigura, iar uneori este considerat a fi liderul Titanilor in aceasta lupta cu Zeus. Se spune ca Atlas cunostea adancimea marii, era astrolog si simbol al geografiei. Parintii lui Atlas au fost  Iapetus si Clymene. El a mai avut trei frati , pe Prometheus, Epimetheus si Menoetius. Iapetus este considerat de anticii Greci drept tata al rasei umane. El a fost fiul lui Uranus si Gaia(Ge), si se mai presupune a fi Iaphet din Geneza. (The Universal World Reference Encyclopedia, editata de “Consolidated Book Publishers” Chicago,Illinois, 1958, pag.2560). Titanul Atlas si fratele sau Menoetius au luptat alaturi de Cronos impotriva lui Zeus (fiul lui Cronos), in timp ce ceilalti doi frati au trecut de partea lui Zeus si a zeilor din Olimp. Victoria acestui razboi de zece ani a fost insa de partea lui Zeus, situatie in care titanul Cronos a trebuit sa ia drumul pribegiei. Menoetius si alti Titani au fost trimisi la Tartarus/ Hades, >>>>

h1

NR. 10/2010

decembrie 20, 2010
h1

Maria Ciornei: „Bascii – pelasgi originari din Carpaţi“

decembrie 20, 2010

Bascii sunt menționați în istorie ca fiind cocoțați pe Munții Pirinei, în principal. Sunt trăitori răspândiți în Spania, dar și în Franța, numele de basc fiind consemnat și în antichitatea ce vorbește de triburile străvechi ale vasconilor, descendenții primelor populații din Europa de Vest, în special cele din regiunea Cantabria.

Strabon și Pliniu consemnează triburile basce ca fiind vasconi și aquitani.

Dovezi incontestabile arată că aceste populații vorbeau o limbă asemănătoare cu basca. Unii istorici, precum și geograful grec, anticul amintit consideră că bascii  își trag numele din  acela  al vasconilor, pe care  îi  arată că  locuind la sud de Pirineii occidentali și la nord de râul Ebro, în Navarra și Aragonul de nord de astăzi.

În perioada antichității târzii, ca și în evul mediu timpuriu, acest nume a ajuns să fie folosit pentru întreaga populație vorbitoare de limbă bască de pe ambele părți ale Pirineilor.

Dar noi ne punem întrebarea; care este sensul originar al termenului de basc, ori vasc(on) de mai târziu?

După un ultim studiu al cercetătorilor de la Centrul de Investigații Cooperative în Bioștiințe, Europa se împarte în grupuri genetice iar unul dintre acestea e cel al bascilor, un grup genetic omogen clar distinct de restul europenilor de vest. >>>>

h1

NR. 8/2010

noiembrie 13, 2010
h1

Ion Stoica: „Tabula Peutingeriană 1850“

noiembrie 13, 2010

Tabula Peutingeriană,hartă antică,întocmită probabil între anii 260-271 e.n.,păstrată până astăzi într-o copie din sec 11-12.Numele i s-a dat după acela al consilierului Conrad Peutinger din Ausburg,la care a fost depusă,în 1507,de umanistul Conrad Celtes.Nici locul unde a fost descoperit manuscrisul,nici autorul hărţii nu sunt cunoscute.Astăzi harta se află la Biblioteca Naţională din Viena. Tabula Peutingeriană reproduce şi provincia Dacia,dar fără ţinuturile  din Estul Transilvaniei,aceasta înseamnând că,la data întocmirii originalului,zona de est a Daciei fusese părăsă de trupele romane.

În segmentele 7 si 8 din cele 11 ale Tabulei Peutingeriana, se află o frescă unică a ceea ce era provincia Dacia în secolele II-IV d.H. Nu mai puţin de 38 de oraşe, cetăţi sau localităţi vrednice de a fi menţionate sunt ilustrate pe documentul antic ca fiind la nordul Dunării. În acelaşi timp, alte 50 de locaţii cu rezonanţă daco-getă apar la sudul aceluiaşi fluviu. Un factor deosebit de interesant este acela că drumul roman care lega oraşele dacice este reprezentat pe o asemenea hartă comercială, cu atât mai mult cu cât zona devenise fieful năvălirilor barbare dupa retragerea aureliană din 275 d.H. Este greu de crezut că o asemenea recomandare putea fi făcută negustorilor romani care ar fi fost expuşi unor atacuri iminente. Se ridică astfel noi semne de întrebare asupra originii Tabulei antice, unii istorici apreciindu-i vechimea la, cel mai tarziu, anul 180 d.H. >>>>

h1

NR. 5/2010

iulie 16, 2010
h1

Gheorghe Şeitan: „Sărăcăcenii şi nomadismul pastoral antic“

iulie 16, 2010

O arhivă vie a proto-indo europenilor o constituie confreria pastorală a sărăcăcenilor, asupra cărora ar trebui să-şi îndrepte studiul etnologii, istoricii, lingviştii, toţi care au o legătură cu arheologia culturală, acum cănd încă acest neam antic nu şi-a pierdut cu totul identitatea.

Asupra sărăcăcenilor s-au emis mai multe păreri, uneori divergente mai ales în legătură cu numele şi originea etnică.Aceşti aromâni vechi au ajuns a fi revendicaţi, de-al lungul vremurilor de către greci, de romanofoni, ba chiar şi spaniolii, care-i considera rezultatul unei metisări dintre mercenarii lor stabiliţi în Balcani şi femeile locale, vorbitoare de aromână, ceea ce ne aminteşte de teza naivă cum că poporul român de azi ar fi rezultatul căsniciilor mixte dintre soldaţii romani şi femeile dace.

Nimic nou în ceea ce priveşte copilăria istoriografiei, doar latitudinea geografică de manifestare diferă.

În legătură cu numele lor s-a emis ipoteza că ,,sărăcăcean” vine de la  aşezarea aromână Săracu, situată la sud-est de capitala Epirului, Ianina, iar o altă ipoteză consideră că numele se trage de la aspectul vestimentar, sărăcăcios.

Într-un singur punct cercetătorii converg atunci cînd este vorba de sărăcăceni – ei sunt un neam de oieri care a practicat dintotdeauna nomadismul pastoral, care nu este totul cu transhumanţa. >>>>

h1

Maria Ciornei: „Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor“

iulie 16, 2010

Mitul Blajinilor a interesat în mare măsură pe cercetătorii consacraţi, fie ei mitologi, istorici sau jurnalişti care au scris conjunctural despre acest subiect. Motivele acestui interes ţin de faptul că această sărbătoare a blajinilor este o permanenţă, venită din timpuri imemoriale, care n-a pierdut nimic din importanţa datinilor practicate şi astăzi in mai toate regiunile României, şi în unele spaţii din sudul Dunării.

Deşi legat de un cult funerar, mitul blajinilor se deosebeşte radical de celelate comemorări dedicate celor dispăruţi.

Avem în vedere pomenirea morţilor din familie, făcută după regulile creştine la 3, 9, 40 de zile, la un, an sau la 7, când biserica invocă, prin rugăciuni specifice, divinitatea în sprijinul celor plecaţi, pentru a putea să-şi găsească nemurirea sufletului în raiul ceresc.

Există de asemenea şi datinele legate de Moşii de Iarnă sau de Vară care se identifică, nu numaidecât cu cei dispăruţi recent, mai tineri sau mai vârstnici, ci mai ales cu strămoşii, cei care ne sunt înaintaşi din familie sau din neam, dar care nu au în vedere şi pe cei de dinainte de creştinism, pe cei aşa-zis păgâni.

Comparând datinile ce interesează blajinii, invocaţi o singură dată  pe an, anume la sărbătoatea numită Paştele Blajinilor, pe care biserica creştină nu-l recunoaşte, el intrând în Calendarul sărbătorilor populare, vom găsi tradiţii deosebite, foarte bine conservate, vii, practicate fără întrerupere de  zeci de milenii. >>>>

h1

Gh Şeitan: „Armânii şi civilizaţia vedică“

iulie 16, 2010

Armânii şi cultura armânilor sunt o dovadă că zona balcano-carpatică a fost leagănul de formare a indo-europenilor şi habitatul iniţial al arienilor vedici.

Din această străvechime ne-a parvenit până în zilele noastre toponimul Grămostea precum şi numele propii de Grama şi Grameni, la care vrem să facem referire în cele ce urmează, întrucât chestiunea oferă un exemplu de felul în care, de-a lungul timpului, cuvintelor armâneşti le-au fost deturnate sensurile lor iniţiale, cuvinte cu o bogată încărcătură culturală şi spirituală.

În antichitate, aryenii locuiau în sate, numite în limba sanscrită, mai întâi pur, iar mai apoi grama (sat). În perioada vedică tribul constituia o unitate politică şi religioasă şi consta dintr-un număr de aşezări (distrinct), aşezari ce aveau la bază, la rândul lor, o mulţime de sate denumite ,,grama”. Prin urmare se poate spune că toponimul Gramostea reflectă însăşi noţiunea aryană de zonă populată cu sate, un distrinct, o zonă armânească sedentară sau centru al aşezărilor tribale al aryenilor-armânilor.

În Rig-Veda există noţiunea de pure (case) dar care ar putea însemna şi incintă fortificată, făcută din pământ şi consolidată cu stâlpi de lemn sau uneori cu pietre, asemănător lui ,,murus dacicus”, dar aceste ,,pur” nu însemnau localitate sau oraş în sensul polisului grecesc. >>>>

h1

NR. 4/2010

iunie 13, 2010
h1

DOI MARI POEŢI PELASGI (> VALAHI) DE TALIE EUROPEANĂ DIN DACIA: NICETA REMESIANU ŞI AETHICUS DONARES (ISTER)

iunie 13, 2010

Sfântul pelasg (> valah) Niceta Remesianu,

din Dacia (România), aprox. 340 – 416,

portret în tuş de Patricia Pura.

_______________

Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm…

(imn din orizontul anului 370 d. H.)

de Niceta REMESIANU

Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm, pe Tine, Doamne, Te mărturisim,

Pe Tine, Eterne-Părinte, tot pământul Te cinsteşte,

Ţie, toţi îngerii, Ţie cerurile şi toate puterile,

Ţie, heruvimii, serafimii, ne-ncetat glăsuind:

Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul, Dumnezeul celestelor armii…!

*

Pline sunt cerurile şi pământul de-nălţarea gloriei Tale,

Doar pe Tine Te laudă coruri de-apostoli,

Droaia de vrednici prooroci,

Armatele-albind ale martirilor…!

*

Doar pe Tine Te mărturiseşte Biserica pe-ntregul pământ,

Tată nesfârşitei înălţări,

Fiul, Unu-Născutu-n-Adevărată-Cinstire,

Duhul Sfânt, mereu apărător-mângâietorul…!

*

Tu, Hristoase,-mpărat slavei,

Tu, veşnicit Tată, eşti Fiu,

Tu, Întrupatul-în-Om întru mântuirea-i,

n-ai strigat frica-n pântecul Fecioarei,

Tu, Biruitorul-din-Suliţa-Morţii,

deschis-ai credincioşilor poarta-mpărăţiei cerurilor; >>>>

h1

NR. 3/2010

martie 30, 2010
h1

Gheorghe Şeitan: „Comori de înţelepciune getică“

martie 30, 2010

Ceva ne scapa mereu atunci cand incercam sa intelegem numele propriu de Toma.In Biblie se spune ca apostolul Toma a fost supranumit ,,geamanul”.Toma in limba aramaica, dar si in tibetana are o legatura cu focul si caldura vitala.Asemanator si in mistica veche iraniana, iar Mani s-a intalnit cu dublul sau astral numit ,,toma”.Tomatele (dumadele pe romaneste, acelasi)sunt legumele rosii ca focul iar tomagelul este o ciuperca de culoarea rosie. Cântecul bătrânesc „Toma Dalimoş”  aparţine tezaurului  de înţelepciune getică   ajuns prin viu grai la noi. Valoarea lui este   comparabilă cu aceea a Vedelor şi Upanişade-  lor hinduse, cu care se aseamănă din punct de   vedere al limbajului şi al tratării unor probleme   de ordin spiritual şi filozofic. El nu face parte   din literatura folclorică, fiind o creaţie relevată   şi nu una umană, transmisă pământenilor prin   intermediul unor iniţiaţi geţi, specialişti ai   sacrului.Ceea ce  împiedica  accesul  la  adevărata  sa  cunoaştere  este   forma alegorică a discursului, sistemul de simboluri menite să ascundă taina de neaveniţi,  Pe de altă parte acest cântec era funcţional în  cadrul religiei getice despre care, din păcate,  ştim foarte puţin. De aceea în studiul ,,Zalmoxis  in cantecul batranesc”, înaintea comentariilor pe  text, am procedat la unele clarificări legate de religia geţilor. >>>>

h1

Ioan Miclău: „Dedicaţie celui de al XI-lea congres de dacologie Alba Iulia – România – 2010“

martie 30, 2010

Metafizica mea,

Gândul aripa de aur,

O tangentă din adâncuri,

Ca o rază urcă astăzi

Spre al Daciei Pământuri!

“Ab origine” Romanul,

Este Dacul cel istoric,

Care azi din vârful lancei,

Străluceşte metaforic!

Şi-a ajuns Dacul Viteazul,

Să refacă vechea hartă,

Harta Daciei străbune,

Locul naţiei Pelasge!

Alba Iulia e steaua,

Steaua călăuzitoare,

Loc în care Malus Dacus, >>>>

h1

NR. 2/2010

martie 1, 2010
h1

Al XI-lea Congres Internaţional de Dacologie: „MALUS DACUS“ – 2010

martie 1, 2010

Doamnelor şi domnilor,

«Dacia Revival International Society» are deosebita onoare de a vă invita să participaţi cu lucrări ştiinţifice la cea de-a XI-a ediţie a Congresului Internaţional de Dacologie «Malus Dacus 2010», ce va avea loc la Alba Iulia, în zilele de 28 şi 29 mai 2010, la Universitatea „1 Decembrie 1918″ din strada Nicolae Iorga nr.11-13.

Mihai Viteazul este primul care a reunit cele trei ţări ale noastre: Valahia, Moldova şi Transilvania, ţări de aceeaşi limbă şi de aceeaşi credinţă, într-o singură patrie. Împlinirea a 410 ani de la Re-Unirea înfăptuită la Alba Iulia de către Viteazul Domnitor este o aniversare de profundă mândrie patriotică şi de aceea tema congresului nostru are drept scop prezentarea şi omagierea primului reunificator de ţară, Mihai Viteazul, cel care a repus Dacia, chiar dacă pentru scurt timp, între graniţele ei de altădată.

În documentele şi misivele care circulau între complotiştii vremii lui, de la est la vest, Mihai Viteazul era numit Malus Dacus, adică Dacul Cel Rău, fiindcă vitejia lui era temută şi admirată, în acelaşi timp, de adversarii sai.

O astfel de personalitate măreaţă care a înfăptuit un act istoric unic trebuie să fie cunoscută şi apreciată aşa cum se cuvine.

După cum v-am obişnuit din anii trecuţi, sesiunile şi programele asociate congresului vor acoperi multiple aspecte ale istoriei Daciei. Aceste variate oportunităţi de schimb intelectual vor marca stadiul actual al cercetărilor şi vor sugera direcţiile lor viitoare dând, în acelaşi timp, atât cercetătorilor consacraţi cât şi celor mai tineri, un forum în cadrul căruia să-şi prezinte comunicările.

Programul ştiinţific al congresului include următoarele secţiuni:

Secţiunea 1 – Personalitatea şi simbolismul lui Mihai Viteazul.

Secţiunea 2 – Alte aspecte ale istoriei Daciei.

Secţiunea 3 – Pentru studenţi

Secţiunea 4 – Pentru elevi

Vizitaţi www.dacia.org pentru noutăţi, schimbări şi adăugiri.

Cu stimă,

Directorul comitetului de organizare, Andrei Bănică

Aşteptăm confirmarea participării dumneavoastră, precum şi un rezumat al prezentării pe care doriţi să o susțineţi la Congres, rezumat care să nu depăşească 2 pagini (font Times New Roman, preferabil cu diacritice) în format electronic, pe adresele Malusdacus2010@gmail.com şi  mail@dacia.org sau, sub formă de CD/dischetă/material dactilografiat, prin poştă, pe adresa :

Dacia Revival Internationa, Str. Cerceluş nr. 71, Sector 3, Bucureşti, România, Telefon :  +40 726 113 151

h1

Prof. Mariana Terra: „Se restabileşte dreptatea! A câta oară?“

martie 1, 2010

Societatea Internaţională „Reînvierea Daciei” şi revista „Dacia magazin” se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural – idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, „Noi nu suntem urmaşii Romei” – îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la „Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)
„THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. – în secţiunea Science – un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat „A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.
Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol. >>>>

h1

NR. 1/2010

martie 1, 2010
h1

Gheorghe Şeitan: „Indianistica în sprijinul cunoaşterii istoriei noastre străvechi“

ianuarie 22, 2010

Despre Indra, una dintre divinitaţile triadei supreme a mitologiei vedice s-a presupus că ar fi fost zeul şi călăuza spirituală a triburilor arice care au invadat India (mileniul II î.H.) distrugând, în numele lui oraşe indigene (pura) de unde şi epitetul de Purandara (distrugătorul de cetăţi).(1)

Ceea ce trebuie înţeles de aici, chiar dacă nu este pe placul exegeţilor indieni, este faptul ca la momentul sosirii lor in India, triburile arice aveau deja o ştiinţă mitologică vedică, formată cel mai probabil în teritoriul matcă. Cât despre locul de formare a acelui străvechi popor indoeuropean iată o teorie mai puţin vehiculată : indoeuropeana primitivă poseda cuvântul pentru fag (*bhagos) iar graniţa de est a fagului este linia Kaliningrad – Odesa (cel mult până aproape de nordul Caucazului) (2).

Un prestigios savant francez, George Dumezil, după descoperirile arheologice de la Boghazkoy (Turcia) avea să remarce prezenţa în mitologia hitită (în paralel cu cea iraniană) a unor zeităţi din Vedele indiene : Mitra-Varuna, Indra, cei doi Ashvini, Aryaman, Bhaga, Daksha, în forme asemănătoare ca funcţiuni şi semantică (3).

In prelungirea acestui traseu descendent faţă de direcţia de înaintare a migraţiei ariene se ajunge în spaţiul carpato-danubiano-pontic, unde zeităţile vedice predomină în antichitatea traco-geto-dacică iar urmele respectivei civilizaţii se văd până astăzi în legendele şi folclorul, limba şi obiceiurile românilor. >>>>

h1

Elena Armenescu: „Anul Nou la popoarele vechilor civilizaţii“

ianuarie 22, 2010

Există  câteva mari civilizaţii arhaice prezente şi azi, vii în  manifestările lor dublate ( lucru de la sine înţeles) de  culturile corespunzătoare, uşor de recunoscut după mai multe criterii: credinţele – un sistem :religios original, authentic,original, singular-  ritualurile, costumele, calendarele, cosmogonia etc. cum ar fi: cultura egipteană, peruană, mayaşă, chineză, iudaică , dacică ş.a.

Comparaţii, paralele, între monoteismul egiptean, iudaic şi dacic s-au scris şi există multe informaţii culminând cu istoria ultimelor două mii de ani când BIBLIA, care conţine Vechiul şi Noul Testament, dovedeşte apropierea conceptuală, dogmatică a acestor credinţe.

Doresc deocamdată să mă opresc asupra a două dintre popoarele vechi ale acestei planete şi anume : dac (docoromân)  şi chinez.

De ce le-am ales pe acestea? Pentru că deşi aşezate pe continente diferite, respectiv Europa şi Asia, oamenii acelor timpuri au simţit că Noul An începe o dată cu trezirea Naturii într-o nouă înmugurire, într-un nou ciclu vital. Aşadar ambele popoare au stabilit ceremonia acestei mari sărbători la începutul Primăverii >>>>

h1

Maria Vaida: „Simbolul românesc al lupului de la leagăn la mormânt“

ianuarie 22, 2010

Rezumé:

Imaginarul religios se subsumează celui uman, constituind un spaţiu vast de cercetare pentru mitocritică, mitanaliză şi mitodologie, unde cercetătorii preistoriei, religiei, sociologiei, literaturii şi fenomenologiei îşi îndreaptă căutările, supunând atenţiei cititorilor aspecte şi interpretări inedite ale acestor domenii. Imaginaţia omului s-a manifestat încă din zorii civilizaţiei cu o forţă şi o vitalitate crescânde, astfel că adesea lumea divină se întrepătrundea cu cea a oamenilor şi animalelor. Rod al imaginarului colectiv, fiinţele misterioase din ordinea divinului ori a animalelor se căsătoreau cu oamenii, dădeau naştere unor urmaşi care aparţineau atât speciei ce deţinea atributele divinităţii sau regnului animal, cât şi pe cele ale umanităţii. Natura adevărată a fiinţei este frecvent pusă la îndoială. Se spune că în ritualul de iniţiere al călugărilor budişti, neofitului i se pune întrebarea: Tu eşti om sau şarpe? Un loc aparte în spiritualitatea poporului român îl ocupă lupul, simbol care se poate urmări din primele momente ale existenţei străbunilor noştri şi până în contemporaneitate, prin manifestările sale în[i]>>>>
imaginarul religios al geto-dacilor, în ritualurile religioase ale acestora, în textele istoricilor şi scriitorilor din antichitate, în literatura religioasă de mai târziu, în descoperirile arheologice mai vechi sau mai recente din ţara noastră, ajungând  până la scriitorii contemporani.


h1

Gheorghe Postelnicu: „Cenuşile“ poetului dac Ion Gheorghe

ianuarie 22, 2010

Este meritul lui Ion Gheorghe că a depăşit momentul istoric în care afirmarea spiritului naţional devenise politică literară şi a recuperat prin muncă tenace mituri şi legende, dându-le substanţa rafinată a poeziei, implicându-şi propria fiinţă într-o dimensiune a originalităţii. De 40 de ani se luptă să impună culturii române realitatea civilizaţiei megalitice, o lume de concepţie şi viziune sintetică. Polemic, consideră că exegezele tracologilor nu sunt validate din cauza bănuielilor clerului că le-ar putea deschide românilor ochii către altă perspectivă decât a dogmei oficiale. Crede că o armonizare a iconografiei şi a decriptelor tăbliţelor de plumb se va produce peste o generaţie sau două, iar acest lucru va consacra definitiv concepte ale magistraturii sacre şi ale zeilor conducători. În conştiinţa publicului cititor au ajuns numai segmente ale programului său literar, nicicum lucrările de sinteză care să releve densitatea şi nucleul germinativ al metafizicii sale. El umanizează un timp şi un spaţiu străvechi, îi conferă o cosmicitate fabuloasă, coboară până în neoliticul danubian pe care îl integrează nuanţat în civilizaţia tracică. Pe lângă o curiozitate nemărginită există tot mai mult sentimentul că o cultură poate fi decopertată până dincolo de bornele istoriei, fără ca semnificaţiile ei să fie descoperite integral sau să se ajungă vreodată la vârsta dintâi a omenirii. >>>>

h1

G.D. Iscru: „Planul dacic care ne-a traversat istoria“

decembrie 12, 2009

Moto: „Însetat lupt spre a birui…

Dacia unită  să trăiască!“ (Rohonczy Codex, 2002, V. Enăchiuc, p. 267)
O teză falsă – demult şi interesat indusă din afară şi sprijinită, la noi, întreţinută, fortificată  prin „cai troieni“ sau agenţi „în soldă“ recrutaţi  „la faţa locului“ – ne-a aruncat ştiinţa istorică,  în ce priveşte originea poporului nostru, într-o „derivă“ din care nici azi nu s-a revenit la normal (cum am demonstrat într-o altă  comunicare1).

Urmarea? Transformarea unui întreg popor, prin insistenţe academice, prin politici „educaţionale“, prin mass-media – într-un vinovat fără vină într-o problemă esenţială: necunoaşterea şi nerecunoaşterea strămoşilor autentici, – traco-geto-dacii. Este vorba despre aşa-zisa teză a „romanizării“ autohtonilor din întregul spaţiu al Daciei, atât în spaţiul cucerit de Roma imperială, cât şi … „la distanţă“, în întregul spaţiu rămas necucerit. Aceasta este susţinută şi azi, atât împotriva evidenţei din izvoarele istorice, a interpretării lor profesionale, cât şi împotriva logicii istorice, de către „ştiinţifici“ai Academiei, ai institutelor, facultăţilor şi muzeelor de profil, cât şi prin politicile şcolare, educaţionale ale guvernelor. >>>>

h1

Mariana Terra: „Se restabileşte dreptatea! A câta oară?“

decembrie 12, 2009

Societatea Internaţională ”Reînvierea Daciei” şi revista ”Dacia magazin” se mândresc cu faptul că ideile şi dovezile despre vechimea şi prioritatea culturii daco-geţilor în ansamblul concertului mondial cultural –  idei ilustrate cu competenţă în cartea doctorului Napoleon Săvescu, ”Noi nu suntem urmaşii Romei” – îşi găsesc confirmarea, o dată în plus, în expoziţia deschisă în New York la ”Institutul pentru studiul lumii antice” din cadrul Muzeului Universităţii din Manhattan ( 15 E 84 St ) unde pot fi văzute şi admirate exponate uluitoare ce dovedesc, fără niciun dubiu, că CEA MAI VECHE CULTURĂ A LUMII A FOST ÎN SPAŢIUL NOSTRU DE ORIGINE (s.r.)

”THE NEW YORK TIMES”, cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publică, la 1decembrie a.c. – în secţiunea Science – un articol despre această expoziţie, articol scris de John Noble Wilford şi intitulat ”A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”.

Prezentăm mai jos fragmente traduse în limba română din acest articol.

O CULTURĂ EUROPEANĂ PIERDUTĂ, SCOASĂ DIN OBSCURITATE >>>>

h1

Ioan Miclău: Un semn dacic universal: „Urechiuşca“

decembrie 12, 2009

Denumirea stiintifica : TECTORUM

Popular : Urechelnita, urechiusca ! Face parte din familia ALOE, planta medicinala dar si mitica, ce are o recunoastere din inca vremile preistorice, si era traditionala a exista pe acoperisul fiecarei case dacice. Devenind un semn mitic si  medicinal, de intinerire a fetei omenesti prin efectul lichidului existent in frunzele sale, ajunge a fi zeificata pana si  de faraonii Egiptului.

In poza alaturata aveti planta asta minunata TECTORUM, existenta si ingrijita si in gradina mea din Australia. Cine  trece pe la Biblioteca “Mihai Eminescu”-Cringila, N.S.W, va primi cadou si o planta  “urechiusca”, descoperita si folosita de Traco-Dacii cei preistorici si dusa apoi pe cai maritime sau terestre in diferite directii ale lumii acelor vremi!

Ioan MICLAU – AUSTRALIA

h1

G.D. Iscru: „Romanizarea Daciei“

decembrie 12, 2009

Trei comunicări prezentate la Congresele anterioare de Dacologie

… Şi a fost anul 2006-ANUL DECEBAL. S-a ţinut, în iunie, şi cel de-al VII-lea Congres Internaţional de Dacologie sub preşedinţia aceluiaşi mare român, dr. Napoleon Săvescu, Congres închinat memoriei primului mare erou şi martir din „tristul nostru călindar”, cum ar zice părintele Gala Galaction, Regele Decebal, la cei 1900 de ani de la trecerea lui în nemurire. Oficialii noştrii n-au aderat la propunerea de a-l comemora şi domniile lor pe cel care, atunci, s-a jertfit pentru libertatea ţării sale, copleşit fiind de cea mai mare forţă distrugătoare a Antichităţii, Imperiul Roman. După unele ezitări şi după schimbarea titularului, Ministerul de resort, în locul „Anului cultural Traian” s-a decis pentru a omagia „integrarea” regatului dac, printr-un război de cucerire şi jaf, în „lumea romană”, prefigurând, fie şi parţial, actuala „integrare” atât de dorită de „clasa politică”. La omagierea unei asemenea „integrări” i-a mai adăugat, probabil la o „sugestie” superioară, şi o altă omagiere: „Anul Carol I”, fapt care ne aduce aminte de prima mare eroare politică a istoriei noastre moderne – înlăturarea, prin complot, de către o mână de oameni politici şi câţiva militari înalţi dar sperjuri, a Domnului şi simbolului Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza. >>>>

h1

Napoleon Săvescu: „În România totul trebuie Dacizat“

noiembrie 1, 2009

napoleon-savescuthumbnailCongresul al X-lea de Dacologie: Mihai Eminescu 2009 (06.15.2009)
Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu.
Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu. >>>>

h1

Maria Ciornei: „Câteva consideraţii privind legea fundamentală a comodităţii în vorbire – factor important în evoluţia şi continuitatea limbii daco-române“

noiembrie 1, 2009

maria-ciorneiCâteva consideraţii privind legea fundamentală a comodităţii în vorbire – factor important în evoluţia şi continuitatea limbii daco – române

Orice limbă vorbită în prezent de o anume populaţie are în spatele ei o evoluţie care pornerşte  de la un punct originar ce nu poate fi determinat în timp cu  exactitate.

Limbile s-au format în mod diferit; dacoromâna de pildă s-a închegat prin închidere, adică prin materialul lingvistic originar, care a constituit fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală de bază, la care s-au putut adăuga şi nesemnificative influenţe ale populaţiilor de adstrat.

Pornim de la o realitate demonstrată ştiinţific, pe baza unor cercetări ale unor savanţi de prestigiu străini precum americanca specialistă  în studii indo-europene, Marija Gimbutas, sumerologul, A.F Kifkin şi nu numai, ca şi a celor români, anume a existenţei limbii pelasge ca limbă originară, cu nucleul de formare în Carpaţi. >>>>

h1

Nicolae N. Tomoniu: „Peştişani – Gorj (o istorie plină de date inedite)“

noiembrie 1, 2009

N.TomoniuPeştişani nu înseamnă, aşa cum spuneam într-un articol precedent, numai comuna marelui nostru Constantin Brâncuşi şi Liceul “Constantin Brâncuşi” din localitatea de reşedinţă.

Am scris despre interglaciarul Boroşteni şi Peştera Cioara precum şi despre faptul că prezenţa lor pe raza comunei reprezintă o adevărată comoară. Ştiaţi însă că satele comunei Peştişani, cu excepţia unui metoh disputat prin moarte de om, n-au aparţinut Mânăstirii Tismana? Continuăm seria  dezvăluirilor inedite despre Peştişani, răsfoind documentele vechi legate de satele aparţinătoare.

ATESTĂRI DOCUMENTARE, DATE INTERESANTE DIN ISTORIA LOCALITĂŢII

PEŞTIŞANI – DATE GENERALE

Suprafaţa comunei Peştişani este de 216,87 km² iar populaţia în anul 2002 era de 4.283 locuitori, răspândiţi în şapte sate: Peştişani, Boroşteni, Brădiceni, Frânceşti, Gureni, Hobiţa, Seuca.

Densitatea locuitorilor este de doar 19,74 loc./km² având în vedere că teritoriul său porneşte de la o altitudine de 2-300 metri şi urcă în munţi până în creasta Oslei care ajunge până la 1946 m. Este amplasată in jurul latitudinii nordice de 45°04 min. şi pe meridianul estic de 23°02 min. >>>>

h1

Ion Pachia Tatomirescu: „Spiritul Pandur ca holo-gând pentru Europa“

noiembrie 1, 2009

Ion-Pachia-TatomirescuCele două volume ale impresionantei lucrări, Spiritul Olteniei – pod peste himere – holograme pentru Europa (2007), de Dan Lupescu, sunt dedicate nepieritoarei memorii a domnitorului / regelui valah, Mihai Viteazul, cel ce – după Regalian (258 – 268 d. H.), strănepotul regelui Decebal – a înfăptuit o nouă re-Unire a Valahimii (Dacoromânimii) între hotarele superbei Dacii antice, desigur, «în ajunul împlinirii a 550 de ani de la naşterea sa, precum şi sculptorului nepereche, Constantin Brâncuşi, la primul veac de eternitate a capodoperei Sărutul, piatră de hotar în sculptura mondială a seco-lului al XX-lea…». Din cuvântul autorului, Lămurire, reţinem că lu-crarea Spiritul Olteniei era gata de tipar încă din noiembrie 1999, dar n-a putut fi publicată din motive de ordin pecuniar («a rămas suspen-dată din lipsă de prieteni cu vocaţia mecenatului»), că avea şi păstrea-ză de atunci prefaţa Fiziognomia poetului, fiziognomia publicistului – ecouri remanente, de Constantin Dumitrache (ce, „între timp, a tre-cut în lumea celor drepţi, între stele“), că – în cei opt ani care s-au scurs de-atunci şi până la tipărire – a continuat să şlefuiască şi îmbo-găţească lucrarea: >>>>

h1

Dumitru Vochescu: „Dan Romalo – Negru Voda ş-a lui ceată“

noiembrie 1, 2009

Care este originea numelui gentilic de Basarab, cînd şi cum a apărut el în istoriografia românească, care este semnificaţia sa profundă, sînt probleme de care s-au preocupat, cu rîvnă sau în treacăt, mai toţi istoricii noştri de seamă.

Scopul celor cîtorva considerente care urmează nu este de a revizui exhaustiv starea actuală a problemei, nici măcar de a dezvolta o analiză întrucîtva mai cuprinzătoare dedicată aceastei probleme, ci, doar de a semnala posibilitatea de a aşeza problema pe baze încă neluate în seamă pînă acum.

În această intenţie, ca bază de aşezare introductivă a subiectului, se va face referire la doar două studii care, în epoci total diferite, l-au abordat din două puncte de vedere distincte. Mă refer la „Basarabă” (capitol in Etymologicum Magnum Romaniae, vol. III) a lui B. P. Haşdeu şi la „Thocomerius–Negru Vodă”, cercetare oferită de profesorul Neagu Djuvara.

Privind în ansamblul lor aceste două studii se observă că, în timp ce articolul lui Haşdeu este larg investigativ, chiar „luxuriant” putem gîndi, acela al profesorului Djiuvara se reduce la >>>>