Archive for Aprilie 2007

h1

an I , nr. 1 /2007 – „DACOLOGICA“ : O IDEE A RECONQUISTEI

Aprilie 27, 2007

Iniţiată din necesitatea de a completa un cerc tematic care nu ar fi „închis“ fără „ecoul originilor“, DACOLOGICA ilustrează încă o contribuţie într-un proces de recucerire a memoriei care nu ne aparţine doar nouă ci tuturor culturilor unde „ocupaţia“ striveşte pe „omul locului“, îl face să uite de unde vine şi îi impune convingeri ce nu i se potrivesc. La noi, această ideologie a neîncrederii porneşte de la „schema istoriografică“, de fapt un canon de fabricaţie straină care nu se reazemă pe studiu stăruitor ci pe o perspectivă incompatibilă cu materia examinată, incluzând multe prejudecăţi, concluzii apriorice şi pseudo-axiome. Efectul public se cunoaşte, fiind şocant şi scandalos. Toţi cei ce nu gândesc canonic şi răspund iregular sunt socotiţi „amatori“ şi „ignoranţi“, socotindu-se a face conspiraţie şi un straniu „revizionism politic“ ce nu are nici o legătură cu ştiinţa şi, de bună seamă, cu libertatea de a gândi.
În această realitate ce s-a constituit pornind de la „fabula negativă“ despre români, noi trebuie să redescoperim opţiunea radicală, rezemându-se, deci, pe
>>>continuarea aici>>>>

__________________________________________________________________________________

În imagine: Dl. Dan Romalo, autorul cărţii monumentale despre „Cronica getă-apocrifă pe plăci de plumb?“, primind marele premiu al Patrimoniului Românesc, la reuniunea ARP din martie 2006.

Anunțuri
h1

Dr. Napoleon Săvescu: “Istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită”

Aprilie 27, 2007

DR. NAPOLEON SĂVESCU, FONDATORUL SOCIETĂŢII „DACIA REVIVAL” NE VORBEŞTE

1. Ce este „Societatea Dacia Revival” şi care sunt scopurile sale educative?
Societatea „DACIA REVIVAL INTERNATIONAL” este astăzi cea mai cunoscută asociaţie de largă audienţă dedicată studiului istoriei vechi a României. Nucleul societăţii, pe care am înfiinţat-o la New York în anul 1999, creşte mereu, astfel încât astăzi există filiale active în România, Germania, Elveţia, Spania, Macedonia şi Australia. Iubitori ai istoriei noastre vechi din alte câteva ţări ale lumii şi-au exprimat recent intenţia de a-şi constitui propriile lor filiale. „Dacia Revival International” a fost – şi este în continuare – principalul organizator al congreselor internaţionale de dacologie care au loc în România. Am ridicat în România, prin cheltuială proprie, statui şi monumente omagiale dedicate strămoşilor noştri geto-daci. Am acordat burse de studiu unor merituoşi studenţi români, premii şi distincţii. Edităm revista „DACIA MAGAZIN”, care are distribuţie internaţională, avem la New York o staţie de televiziune, „Dacia TV”, (vezi şi www.dacia.tv) şi deţinem un foarte frecventat site pe internet, la www.dacia.org . Activitatea filialelor o constituie studiul istoriei noastre vechi pe baza ultimelor cercetări, rezultate şi ipoteze ştiinţifice, corelate pluridisciplinar. Această corelare este operată atât de cercetători voluntari, cât şi de consacraţi profesional: arheologi, istorici, sociologi, arhitecţi, lingvişti, bibliologi, ingineri constructori sau metalurgişti, astronomi şi matematicieni, topografi şi geologi, profesionişti în geodezie, chimie, analiză spectrală şi magnetometrică, doctori şi biologi. După cum se poate observa, un foarte variat buchet de profesii colaborează productiv la reexaminarea fondului de informaţie absolut necesar validării sau infirmării unor concluzii vechi, de cele mai multe ori net depăşite de actuala informaţie stiinţifică. Caracterul „pluridisciplinar” al cercetării contemporane justifică prezenţa în acest buchet al unor lucrători cu profesii diferite, dar care contribuie revelator la stabilirea adevărului istoric. Numeroşi specialişti ai societăţii noastre au fost nu numai marginalizaţi, dar chiar ignoraţi ostentativ de „istoricii tradiţionalişti” ai ultimelor două secole din mileniul trecut care socoteau că domeniul cunoaşterii trecutului este o moşie personală care le aparţine exclusiv şi că „biletul de intrare” în acest univers l-ar constitui doar diploma de absolvent al Facultăţii de Istorie. În această nouă eră a computerului, nu numai informaţia cursurilor universitare, ci şi un enorm volum informativ se află, prin internet, la dispoziţia oricărui intelectual interesat de acest domeniu. Şi, cum istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă datorată unor complexe de inferioritate dar, cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic, este astăzi o chestiune de demnitate naţională prioritară scoaterea de sub obroc a acelor dovezi (şi ele sunt multe, nu numai arheologice!) care demonstrează că strămoşii noştri au fost autohtoni autentici în vatra Europei şi nu nişte neica-nimeni purtaţi într-acolo de cine ştie ce vânturi şi furtuni ale vremurilor. Cu alte cuvinte: noi, strănepoţi ai pelasgilor danubieni, ai marelui şi respectatului neam al traco-daco-geţilor, locuim cu îndreptăţire în propria noastră casă!

 

2. Recent, guvernul României a organizat şi sărbătorit „1900 de ani de la formarea poporului român”. De ce este această sărbătoare, de fapt, o ocazie de comemorare tristă?
În întrebare dumneavoastră există o sintagmă care cu siguranţă nu vă aparţine, ci este expresia nefericitei formulări cu privire la evenimentul din acest an pe care guvernul român îşi propusese să-l… omagieze (!!). „Formarea poporului român acum 1900 de ani” este o sintagmă absurdă, căci un popor ca al nostru, cu o asemenea întindere şi vigoare, nu se putea „forma” peste noapte – fie ea şi cea a Evului Mediu! – doar într-o şesime din teritoriul geto-dacic, chiar şi în aceasta dacii rămânând copleşitor majoritari! Ceea ce nişte suspecţi consilieri de moment ai acestui guvern au propus (şi erau cât pe ce să realizeze!), era celebrarea naţională şi…atenţie!… internaţională (!), a… invadării unei şesimi din pământul străbunilor noştri de către legionarii lui Traian. Cred că ar fi fost o premieră mondială: un popor care-şi omagiază nu eroii luptători pentru libertatea pământului strămoşesc, ci… invadatorii!
>>>continuarea aici>>>

h1

G. D. Iscru : “ Romanizarea ” Daciei

Aprilie 27, 2007

… Şi a fost anul 2006-ANUL DECEBAL. S-a ţinut, în iunie, şi cel de-al VII-lea Congres Internaţional de Dacologie sub preşedinţia aceluiaşi mare român, dr. Napoleon Săvescu, Congres închinat memoriei primului mare erou şi martir din „tristul nostru călindar”, cum ar zice părintele Gala Galaction, Regele Decebal, la cei 1900 de ani de la trecerea lui în nemurire. Oficialii noştrii n-au aderat la propunerea de a-l comemora şi domniile lor pe cel care, atunci, s-a jertfit pentru libertatea ţării sale, copleşit fiind de cea mai mare forţă distrugătoare a Antichităţii, Imperiul Roman. După unele ezitări şi după schimbarea titularului, Ministerul de resort, în locul „Anului cultural Traian” s-a decis pentru a omagia „integrarea” regatului dac, printr-un război de cucerire şi jaf, în „lumea romană”, prefigurând, fie şi parţial, actuala „integrare” atât de dorită de „clasa politică”. La omagierea unei asemenea „integrări” i-a mai adăugat, probabil la o „sugestie” superioară, şi o altă omagiere: „Anul Carol I”, fapt care ne aduce aminte de prima mare eroare politică a istoriei noastre moderne – înlăturarea, prin complot, de către o mână de oameni politici şi câţiva militari înalţi dar sperjuri, a Domnului şi simbolului Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza.

Această a doua omagiere, trecută însă în prim plan, s-a realizat cu solemnitate. A rămas omagierea „integrării” de odinioară, pentru a spori bucuria viitoarei „integrări” de după 1 ianuarie 20071.

Problema centrală, în acest sens, este, desigur, „romanizarea” Daciei. Nu doar a regatului lui Decebal ci a întregii Dacii, căci la „focul” civilizaţiei imperiale iar nu sub jaful militar şi fiscal, „troglodiţii” pământului au devenit, pur şi simplu… romani. Sub presiunea lipsei de dovezi în acest sens, specialiştii noştri întru romanizare au făcut ulterior o „concesie”, acceptând sintagma:>>>continuarea aici>>>

h1

Aurora Peţan: Despre soarta cărţilor în antichitate: scrierile pierdute cu privire la daci – “Cazul Alexandru Papadopol-Callimah “

Aprilie 27, 2007

Între numeroasele contribuţii de valoare publicate în revista „Columna lui Traian” păstorită de către B.P. Hasdeu, se află şi un amplu studiu al istoricului Al. Papadopol Calimah cu privire la scrierile antice astăzi pierdute ce se refereau la strămoşii noştri, intitulat Despre scrierile vechi pierdute atingătoare de Dacia şi publicat în 19 părţi, între 1872 si 18761.

Pentru cei mai mulţi, Al. Papadopol-Calimah (1833-1898) este astăzi doar un nume de stradă în Bucureşti, uitat pe nedrept împreună cu faptele sale. Istoric, publicist şi om polititc, a fost vicepresedinte al Academiei (1885-1886), a editat pentru prima dată opera lui Costache Negri şi a avut preocupări extinse legate de izvoarele antice cu privire la daci. Foarte bun cunoscător al limbilor latină şi greacă veche, a studiat „Botanica daco-getică” (reunind sub acest nume listele de plante ale lui lui Dioscoride şi Pseudo-Apuleius) şi a elaborat acest studiu temeinic, ce reuneşte toate izvoarele în care se ştie că erau pomeniţi geţii sau dacii (şi sciţii, al căror etnonim, nu de puţine ori, îi desemna prin confuzie pe geţi), astăzi pierdute. Privirea autorului acoperă spaţii largi şi epoci întinse, de la Scylax din Caryanda, contemporan cu Darius (sec. VI î.Hr.) la Nikephoros Blemmydas (sec. XIII d.Hr.), de la celebrii Aristotel, Strabo, Hecateu, Ovidiu, Tacit, Pliniu cel Bătrân şi cel Tânăr, Traian, Criton, Dio Cassius, Arrian, la mai puţin cunoscuţii Demetrios din Callatis, Aethicus Hister, Hermippus Berytius, Pappus Alexandrinul, de la legendarii Orfeu, Abaris, Anacharsis, Mnaseas, la scriitori armeni precum Mar-Apas-Catina, Badessan, Moise Choren. Sute de nume, fiecare cu povestea lui, sute de titluri, fiecare cu drama destrămării sale în timp. Puse laolaltă, aceste 19 părţi formează o carte care, adnotată şi actualizată, va fi un instrument de mare valoare şi o imagine necesară asupra istoriografiei vechi, cu toate avatarurile sale. Dar, mai ales, vom afla în sfârşit, fie şi cu aproximaţie, ce şi cât se ştia în antichitate despre daci, căci istoricii noştri, sprijindu-se – cu sau fără bună ştiinţă – doar pe izvoarele păstrate, ne lasă să credem că despre strămoşii noştri se ştia foarte puţin, dintr-un „prea scăzut interes” pentru acest neam. Adevărul este însă cu totul altul. Cartea va apărea în acest an la editura Carpathia Press din iniţiativa domnului profesor Artur Silvestri şi în îngrijirea noastră.

Oferim mai jos un fragment din finalul lucrării, restituit ortografic şi morfologic, o lucidă şi amară reflecţie a autorului cu privire la soarta cărţilor până la inventarea tiparului: îngustimea şi fanatismul celor care au incendiat cele mai preţioase biblioteci din lume, preocupările împăraţilor bizantini pentru politică şi dispreţul lor faţă de cultură, decadenţa şi uriaşele cheltuieli inutile de la curţile lor, „moda” epitomelor, a rezumatelor, atât de răspândită şi azi, care suprimă lectura vie şi, în final, tragica soartă a multor manuscrise de la Athos, folosite la confecţionarea explozibilului pentru tunurile păgâne. Multe texte cu privire la daci vor fi>>>continuarea aici>>>

h1

Pr. Prof. Ion Ionescu: “ Continuitate geto-dacă ”

Aprilie 27, 2007

În anul 1910, s-a descoperit, întâmplător, în comuna Ciolăneştii din Deal, judeţul Teleorman, un număr destul de mare de oale de pământ de factură geto-dacică. Prin particularităţile vaselor, ca tehnică şi formă, ele apar ca una din cele mai reprezentative forme de ceramică din spaţiul carpato-dunărean, cunoscută azi sub numele „Ciolăneşti“.

In anii 1964-1965, s-au făcut săpături arheologice sistematice de către arheologii ieşeni în colaborare cu Muzeul de Istorie din Alexandria, sub conducerea profesorului universitar din Iaşi M. Petrescu-Dâmboviţa, care au publicat rezultatele obţinute.1 Cu acest prilej s-au mai descoperit şi alte oale de pământ lucrate la roată sau cu mâna şi „s-au stabilii în mod sigur că vasele dacice descoperite în 1910 provin dintr-un puţ votiv, de formă rectangulară şi cu ghizduri de lemn“. Prin cercetările arheologice întreprinse s-a mai stabilit că platforma imediat spre nord de puţ a fost o aşezare dacică, contemporană în parte cu puţul respectiv care, prin inventarul său cercetat a fost datat către sfârşitul sec. II î.Hr. şi, eventual, începutul secolului I, î.Hr.

Importanta descoperire arheologică ne-a adus la lumină un puţ din epoca geto-dacică a secolului 11-1 î.Hr., când se plasează şi domnia lui Burebista, de formă rectangulară şi cu ghizduri de lemn, asemenea puţurilor construite din lemn pânâ astăzi pe tot teritoriul României şi care ne-a păstrat nenumărate oale în apa lui, dovadă a caracterului său votiv, adică închinat morţilor pentru potolirea setei sufletelor lor în nemurire. Pe tot teritoriul României se găsesc>>>continuarea aici>>>

h1

IPOTEZE – Bart D. Ehrman: “Daci şi creştini ”

Aprilie 27, 2007

din vol.„Rastalmacindu-l pe Iisus Hristos – Povestea din spatele celor care au modificat Biblia si de ce anume” ( 2005 )

„Legenda lui Zalmoxis se regãseste aidoma în ceea scrie Noul Testament despre Iisus Hristos. Oare, sã fie doar o simplã coincidentã? Greu de admis, date fiind dovezile din ce în ce mai multe (desi s-a încercat mereu ascunderea lor de-a lungul mileniilor!) care atestã cã, într-adevãr, Cartea Sfântã a daco-geþilor a fost furatã si adaptatã noilor conditii de cãtre cei interesati (spre ghinionul lor, cu greseli si chiar contraziceri evidente, ce ridicã prin ele însele multe semne de întrebare).”

___________________________

Bart D. EHRMAN este seful departamentului de studii religioase al Universitatii Carolina de Nord din Chapel Hill. Este o autoritate in domeniul istoriei Noului Testament al incepouturilor bisericii si al vietii lui Iisus. Este autorul cartilor „Crestinatatile pierdute: Bataliile nestitute pt. Scriptura si Credinta” si „Scripturile pierdute: carti care n-au ajuns in Noul Testament”. Traieste in Durham, Carolina de Nord.>>>>>

h1

Alexandru Nemoianu: ” Vlad Protopopescu – Dacii şi Romanii ”

Aprilie 27, 2007

O REMARCABILĂ CONTRIBUŢIE A EXILULUI ROMÂNESC

Încă de acum cinci decenii comunitatea românilor din Australia a publicat un Buletin de informaţii. în acel Buletin erau cuprinse veşti comunitare, ştiri privind ţara rămasă departe, pagini culturale. Din 1986-1987, calitatea acestui Buletin s-a îmbunătăţit, în bună măsură, prin alăturarea la redactarea lui a istoricului Vlad Protopopescu. Vlad Protopopescu este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. El a fost arheolog şi cercetător, la „Muzeul Satului” din Bucureşti şi apoi la „Muzeul Naţional de Istorie al României”, din acelaşi oraş. încă din anii studenţiei, Vlad Protopopescu s-a remarcat prin erudiţie şi printr-o originalitate şi îndrăznire de gândire ieşite din comun, provocatoare, la limita agresivităţii. În anii ’90, el a publicat, în XVTI fragmente, o remarcabilă lucrare, intitulată sobru, Dacii şi romanii, în paginile Buletinului de informaţii, pomenit mai înainte.

Lucrarea amintită este egal „iconoclastă” şi „inodulă”. Ea sparge modelele de percepţie acceptate (cel mai adesea din lene de gândire, dar, tot adesea, din dorinţa făţişă de a promova programe ale unor „iniţiaţi”, aserviţi negativităţii pure) şi, în acelaşi timp, venerează modelul existenţial românesc, a cărui vechime o recunoaşte ca fiind, practic, ante-istorică. în mod limpede, Vlad Protopopescu nu se teme să afirme că, în esenţa lui, dincolo de strălucirile tehnice şi dincolo de leşinul sicofanţilor, Imperiul Roman a fost un imperiu al „răului” şi ţinător de modelele întrebuinţate în cursul vremelniciei de către „stăpânul lumii acesteia”. Că aşa a fost şi că Vlad Protopopescu are dreptate ne-o arată împrejurarea că Imperiul Roman, ba printr-un război de „apărare”, ba prin altul „drept” a ajuns să cuprindă toată lumea mediteraneană (Cât de „drepte” au fost aceste războaie ne-o arată limpede lucrări istorice, cum sunt cele ale lui Caius Iulius Caesar, cel care în lucrarea apologetică Războaiele galice, ne înfăţişează crime abominabile săvârşite de oştirile „bunului” imperiu împotriva celor care, literalmente, îşi apărau „sărăcia şi neamul”, ori ale lui Iosefus Flavius, care descrie atrocităţile romane săvârşite în cursul cuceririi Ierusalimului). încă, mai grav, acest imperiu, atât de uniform lăudat, nu a făcut alta decât să distrugă (sau, oricum, să caute să distrugă) fascinanta diversitate a lumii mediteraneene şi să o înlocuiască cu o, fundamental, mediocritate consumaristă plictisitoare. Din lene de gândire şi din servilism, majoritatea istoricilor au continuat şi continuă să laude acest imperiu şi mulţi dintre ei involuntar, dar încă mai mulţi voluntar, nu fac decât să asigure repetarea răului şi să confirme că cei care nu învaţă nimic din istorie vor fi siliţi să o repete şi retrăiască. Vlad Protopopescu, descriind relaţia dintre daci şi romani, săvârşeşte câteva lucruri. El arată că modelul existenţial din Carpaţi şi Dunăre (din spaţiul românesc) este străvechi şi de inspiraţie edenică (idee care, superb, a fost dovedită în monumentala lucrare Dacia preistorică a lui Nicolae Densusianu) şi că împotriva lui s-au pornit puterile imperiului răului (roman). Vlad Protopopescu arată în amănunt „modus operandi” al imperialismului care, nu întâmplător, nu s-a schimbat de peste două mii de ani încoace. Iniţial, imperiul a căutat să corupă şi să atragă de partea-i politicieni veroşi, apoi a trecut la imixtiuni şi asasinate, la „prelucrarea” opiniei publice, prin pana unor cronicari ori „istorici” de vânzare, la „demonizarea” adversarului, la agresiune armată, la cotropire şi „finis coronat opus”, la propovăduirea minciunii „eliberării” celor care au fost cotropiţi şi jefuiţi. Este uluitor de urmărit, aproape ca într-o oglindă, similitudinea modului de lucru roman şi „globalist”. Dar chiar dacă lucrarea lui Vlad Protopopescu descrie o tragedie istorică şi o catastrofă pentru spaţiul românesc ea nu este pesimistă. Lucrarea arată că>>>continuarea aici>>>