h1

Alexandru Nemoianu: ” Vlad Protopopescu – Dacii şi Romanii ”

Aprilie 27, 2007

O REMARCABILĂ CONTRIBUŢIE A EXILULUI ROMÂNESC

Încă de acum cinci decenii comunitatea românilor din Australia a publicat un Buletin de informaţii. în acel Buletin erau cuprinse veşti comunitare, ştiri privind ţara rămasă departe, pagini culturale. Din 1986-1987, calitatea acestui Buletin s-a îmbunătăţit, în bună măsură, prin alăturarea la redactarea lui a istoricului Vlad Protopopescu. Vlad Protopopescu este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. El a fost arheolog şi cercetător, la „Muzeul Satului” din Bucureşti şi apoi la „Muzeul Naţional de Istorie al României”, din acelaşi oraş. încă din anii studenţiei, Vlad Protopopescu s-a remarcat prin erudiţie şi printr-o originalitate şi îndrăznire de gândire ieşite din comun, provocatoare, la limita agresivităţii. În anii ’90, el a publicat, în XVTI fragmente, o remarcabilă lucrare, intitulată sobru, Dacii şi romanii, în paginile Buletinului de informaţii, pomenit mai înainte.

Lucrarea amintită este egal „iconoclastă” şi „inodulă”. Ea sparge modelele de percepţie acceptate (cel mai adesea din lene de gândire, dar, tot adesea, din dorinţa făţişă de a promova programe ale unor „iniţiaţi”, aserviţi negativităţii pure) şi, în acelaşi timp, venerează modelul existenţial românesc, a cărui vechime o recunoaşte ca fiind, practic, ante-istorică. în mod limpede, Vlad Protopopescu nu se teme să afirme că, în esenţa lui, dincolo de strălucirile tehnice şi dincolo de leşinul sicofanţilor, Imperiul Roman a fost un imperiu al „răului” şi ţinător de modelele întrebuinţate în cursul vremelniciei de către „stăpânul lumii acesteia”. Că aşa a fost şi că Vlad Protopopescu are dreptate ne-o arată împrejurarea că Imperiul Roman, ba printr-un război de „apărare”, ba prin altul „drept” a ajuns să cuprindă toată lumea mediteraneană (Cât de „drepte” au fost aceste războaie ne-o arată limpede lucrări istorice, cum sunt cele ale lui Caius Iulius Caesar, cel care în lucrarea apologetică Războaiele galice, ne înfăţişează crime abominabile săvârşite de oştirile „bunului” imperiu împotriva celor care, literalmente, îşi apărau „sărăcia şi neamul”, ori ale lui Iosefus Flavius, care descrie atrocităţile romane săvârşite în cursul cuceririi Ierusalimului). încă, mai grav, acest imperiu, atât de uniform lăudat, nu a făcut alta decât să distrugă (sau, oricum, să caute să distrugă) fascinanta diversitate a lumii mediteraneene şi să o înlocuiască cu o, fundamental, mediocritate consumaristă plictisitoare. Din lene de gândire şi din servilism, majoritatea istoricilor au continuat şi continuă să laude acest imperiu şi mulţi dintre ei involuntar, dar încă mai mulţi voluntar, nu fac decât să asigure repetarea răului şi să confirme că cei care nu învaţă nimic din istorie vor fi siliţi să o repete şi retrăiască. Vlad Protopopescu, descriind relaţia dintre daci şi romani, săvârşeşte câteva lucruri. El arată că modelul existenţial din Carpaţi şi Dunăre (din spaţiul românesc) este străvechi şi de inspiraţie edenică (idee care, superb, a fost dovedită în monumentala lucrare Dacia preistorică a lui Nicolae Densusianu) şi că împotriva lui s-au pornit puterile imperiului răului (roman). Vlad Protopopescu arată în amănunt „modus operandi” al imperialismului care, nu întâmplător, nu s-a schimbat de peste două mii de ani încoace. Iniţial, imperiul a căutat să corupă şi să atragă de partea-i politicieni veroşi, apoi a trecut la imixtiuni şi asasinate, la „prelucrarea” opiniei publice, prin pana unor cronicari ori „istorici” de vânzare, la „demonizarea” adversarului, la agresiune armată, la cotropire şi „finis coronat opus”, la propovăduirea minciunii „eliberării” celor care au fost cotropiţi şi jefuiţi. Este uluitor de urmărit, aproape ca într-o oglindă, similitudinea modului de lucru roman şi „globalist”. Dar chiar dacă lucrarea lui Vlad Protopopescu descrie o tragedie istorică şi o catastrofă pentru spaţiul românesc ea nu este pesimistă. Lucrarea arată că>>>continuarea aici>>>

Anunțuri