h1

Pr. Iulian Gavriluţă: “Teologia zamolxiană, Kogaionul şi specificul românesc unic”

Aprilie 27, 2007

Orice am face. Ori cine am fi, oriunde şi oricand ne definim prin acestea trei: HRISTOS, APROAPELE ŞI ROMÂNIA, pe coordonatele lor creştem sau descreştem

Lucrarea de faţă, vrea să arate predispoziţia neamului nostru la îmbrăţişarea unică a creştinismului. Şi de unde unică? Din faptul ca suntem moştenitori ai unui neam străvechi(cca. 4578 de ani), cu o credinţă henoteistă (într-o divinitate unică, revelată – ca şi evreii), cu o înţelepciune şi vitejie aparte. Vom prezenta pe scurt aceste baze şi rădăcini puternice pline de înţelepciune, isteţime şi frumos, rămânând ca în altă ocazie să reluăm mai pe larg şi mai în adânc aceste demonstraţii. Afirmăm ca o concluzie temeinică: coordonata dacică mai mult decât cea romană este esenţa sufletului românesc.

Motto: „Cine nu ştie ce este, pentru ce este, de unde vine şi încotro merge, este un zero absolut, care vine din zero absolut şi se îndreaptă tot spre un zero absolut – adică un nimeni enorm!”

· Pr.Iulian Gavriluţă, “Cugetări duhovniceşti” – Jurnal teologic I

    • _________________________________________________________

(I). Introducere

Până în a doua jumătate a mileniului al II lea I.Hs., triburile trace, dordonii fondează Troia, tracii ahei şi dorienii făuresc lume greacă, iar traco ilirii ajung în Italia de azi[1] Până în mileniul al III lea se vorbeşte de „ pretraci”, după aceasta dată şi ce mai mare parte a primei jumătăţi a mileniului II lea sunt numiţi„traci străvechi”, iar locuitorii spaţiului Carpato-Dunărean de la sfârşitul epocii bronzului până la Hallstatul mijlociu, cca sec. XIV-VIII Î.Hs, în denumirea de „ geto-daci vechi”. Începând cu secolul al VII lea Î.Hs., se poate vorbii despre geto-daci, respectiv geţii de la Dunărea de Jos. În sfârşit din secolul al VII lea până la începutul sec. I I.Hs şi de dacii din Transilvania, Crişana şi Banat.[2] Din „ Honograful” scris de Caldei la anul 3360 de la Creaţie (pe vremea lui Avraam Patriarhul)tradus în limba greacă de Gheorghe Chedrinul din Constantinopol la anul 1000, iar în chirilică în anul 1837, se desprinde pomenirea neamului strămoşilor noştri. Dacă anul I al lumii este considerat anul ieşirii lui Adam din Rai şi anul 2572, anul cînd Noe împarte lumea fiilor săi, atunci putem zice că avem prima menţionre a „firului roşu” a străvechilor noştri strămoşi. În capitolul 10 din Facere, Biblia pomeneşte nemul lui Iafet (fiu al lui Noe din care se trag strămoşii noştri dacii) care primeşte moştenire actuala Europă. Mai departe descendenţii lui Iafet, Magog-sciţii, Tiras-tracii moştenesc astfel bătrânul continent în întregimea sa. A doua pomenire în Biblie este la Cartea II Macabei capitolul 4, 47 unde se spune: ” Şi pe Menelau, capul a toată răutatea. L-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia care măcar şi la sciţi, de şi-ar fi spus pricina s-ar fi slobozit nevinovaţi…” [3]

În concluzie, prima menţiune a strămoşilor noştri este datată acum 4578 de ani(2572+2006=4578), iar a doua menţionare este de 2181 ani (2006+175=2181), deoarece Cartea II Macabei a fost scrisă aproximativ între anii>>>continuarea aici>>>

Anunțuri