Archive for aprilie 2007

h1

Alexe Rau: “Sfinte firi vizionare – la 90 de ani de la moartea lui Nicolae Densuşianu”

aprilie 27, 2007

Versul eminiscian ce l-am ales drept titlu al acestor note exprimă cum nu se poate mai bine esenţa, felul de a fi al miruiţilor cu harul lui Dumnezeu bărbaţi din dinastia Densuşianu (Pop). – Bizanţiu, tatăl, Aron şi Nicolae, feciorii parohului de Densus din maica Sofia şi Ovid, fiul lui Aron – ba chiar parcă ar fi fost scris ca pentru a răsplăti obolul fără de preţ, adus de aceşti fără de pereche iubitori de neam şi de ţară la învieţui rea şi însufleţirea Spaţiului şi Timpului Fiinţei naţionale din începuturile imemoriale până în nemurire. Iar Nicolae ar merita în mod special o astfel de răsplată, cel puţin în acest moment când se împlinesc nouă decenii (sfântul şi magnificul număr 9 elo g iat în opera densuseneană!) de la trecerea sa în nefiinţă, dată care ar fi trebuit să se constituie într-un prilej de însufleţire şi cugetare cel puţin patriotice, dar care, iată, a rămas, ca şi multe alte lucruri de preţ ale noastre, într-un con de umbră şi de uitare.

S-a fost spus şi scris, despre Nicolae Densuşianu, că el, ca şi Eminescu, de altfel, decât care era cu doar doi ani mai în vârstă, a intenţionat să edifice, prin opera sa, un monument patriei. Ce deosebire razantă de scopurile unui Ovidiu, sau ale unui Puşkin, care urmăreau, întâi de toate, facerea unui monument propriei persoane! Şi totuşi, mi se pare că nu acesta este adevărul adevărat despre el. Ar fi fost prea puţin pentru dânsul, ca şi pentru Eminescu. Nu mă tem să cred, că intenţia lor fundamentală era mult mai mare şi mai serioasă: ei doreau să lase o operă care să se constituie într-un fel de sistem de securitate naţională. Aşezat la răscruce de drumuri continentale, dar mai cu seamă de interese politice, economice şi militare, neamul nostru a fost (şi mai rămâne) mereu raptuit, mereu ameninţat de dezintegrare teritorială. Cum să-ţi asiguri securitatea într-un astfel de păienjeniş politic? Şi mai ales în contextul felului nostru de a fi, în care organele menite să apere aşezarea politică, statală şi administrativ-teritorială a naţiunii, luptă mai mult împotriva concetăţenilor decât a duşmanilor acestora. Densusianu şi Eminescu înţelegeau un lucru, pe care l-au priceput, poate, numai americanii. Aceştea din urmă, precum se ştie, abordează securitatea naţională ca pe o operă care se înfăptuieşte departe de hotarele ţării, uneori chiar prin anexări de teritorii străine, care presupune nu atât paza unor stâlpi de graniţă, cât cucerirea unor spaţii ideologice, culturale, spirituale. Împresuraţ i de-a lungul istoriei, noi nu am avut şi nici nu avem şansa extensiunii spaţiale a sistemului de protejare. Singura noastră posibilitate e de a ne extinde în timp, în profunzimile rădăcinilor pe care trebuie, suntem datori să le alimentăm cu spiritul nost ru întru a le întări ca să ne rămână arborele pe locul său cel menit. În aceasta şi constă diferenţa fundamentală între istoriografia noastră şi aceea a marilor puteri. Istoricii lor au misiunea să legitimeze rapturile, ai noştri au datoria să vegheze la p uţinul ce ne-a mai rămas. Astfel că istoria, cultura, creaţia în general reprezintă pentru noi mijloace de adăpostire fiinţială, elemente ale fortificaţiilor securităţii naţionale, alături de cucerirea/construirea unui spaţiu informaţional epifenomenal car e să ne legitimeze şi să ne protejeze.>>>>>continuarea aici>>>

h1

Artur Silvestri: “Dacia germanică”

aprilie 27, 2007

Activitatea, cu indiscutabile merite în eseul filozofic şi în istoria culturii, a lui Antonie Plămădeală tradusă în contribuţii de o valoare înaltă, se organizează, deci, într-o direcţie inedită metodologic însă nu mai puţin valabilă şi chiar salutară la noi. „Pagini dintr-o arhivă inedită” (1984), „Lazăr-Leon Asachi în cultura română” (1985), „Lupta împotriva deznaţionalizării românilor din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar” (1986), „Românii din Transilvania” (1986), „Contribuţii istorice privind perioada 1918-1939″ (1987) sunt deopotrivă cercetări de istorie politică şi culturală, biografie, portret caracterologic şi ediţie de text inedit, alcătuind o formulă literară – de o izbitoare noutate mai întâi prin metodă – ce combină restituirea de arhive ignorate şi comentariul istoriografic în gust eseistic şi rapsodic, proprie acestui autor cu înzestrare nativă în speculaţia înaltă de idei.

Căci, într-un fel, Antonie Plămădeală şi-a creat propria specie, căutând să se exprime cât mai nimerit atât sub raportul sensibilităţii cât şi al conformaţiei intelectuale; acestea, până la urmă, sunt ediţii masive însoţite de studii erudite şi de nenumărate note lămuritoare care cresc de pretutindeni ca o vegetaţie luxuriantă ce definesc un fel de a fi şi o structură a personalităţii repede pricepătoare, impresionantă prin ştiinţa de a formula elocvent şi memorabil. Geniul formulei crescând nu din calcul ci din instinct (căci Antonie Plămădeală are, ca şi Petre Pandrea, pasiunea ideilor trăite) indică o consumpţiune extraordinară şi, deopotrivă, o educaţie a sensibilităţii, ceea ce rezultă de aici fiind adevărate elaboraţii ce impun prin rigoare şi printr-un spirit de geometrie şi abia mai apoi prin stilul strălucit. În fond, opera ce rezultă este o continuă supunere a vocaţiei eseistice la necesitatea, înţeleasă şi ea, a datoriei şi capătă o pronunţată coloratură etică, de altminteri explicabilă prin formaţie şi prin ţinuta tipică, de intelectual român excepţional, unde criteriul moral este hotărâtor. Moldav prin sensibilitate, Antonie Plămădeală este transilvan din simţul datoriei.

Asfel încât genul inedit al „paginilor dintr-o arhivă ignorată” nu-i doar un ideal eseistic, capabil să traducă într-o specie „de frontieră” o individualitate neîncăpătoare în canoanele strâmte, ci şi un obiectiv etic şi o concluzie de intelectual cu program. Căci, din acest unghi peren, esenţial este>>>continuarea aici>>>

h1

Pr. Iulian Gavriluţă: “Teologia zamolxiană, Kogaionul şi specificul românesc unic”

aprilie 27, 2007

Orice am face. Ori cine am fi, oriunde şi oricand ne definim prin acestea trei: HRISTOS, APROAPELE ŞI ROMÂNIA, pe coordonatele lor creştem sau descreştem

Lucrarea de faţă, vrea să arate predispoziţia neamului nostru la îmbrăţişarea unică a creştinismului. Şi de unde unică? Din faptul ca suntem moştenitori ai unui neam străvechi(cca. 4578 de ani), cu o credinţă henoteistă (într-o divinitate unică, revelată – ca şi evreii), cu o înţelepciune şi vitejie aparte. Vom prezenta pe scurt aceste baze şi rădăcini puternice pline de înţelepciune, isteţime şi frumos, rămânând ca în altă ocazie să reluăm mai pe larg şi mai în adânc aceste demonstraţii. Afirmăm ca o concluzie temeinică: coordonata dacică mai mult decât cea romană este esenţa sufletului românesc.

Motto: „Cine nu ştie ce este, pentru ce este, de unde vine şi încotro merge, este un zero absolut, care vine din zero absolut şi se îndreaptă tot spre un zero absolut – adică un nimeni enorm!”

· Pr.Iulian Gavriluţă, “Cugetări duhovniceşti” – Jurnal teologic I

    • _________________________________________________________

(I). Introducere

Până în a doua jumătate a mileniului al II lea I.Hs., triburile trace, dordonii fondează Troia, tracii ahei şi dorienii făuresc lume greacă, iar traco ilirii ajung în Italia de azi[1] Până în mileniul al III lea se vorbeşte de „ pretraci”, după aceasta dată şi ce mai mare parte a primei jumătăţi a mileniului II lea sunt numiţi„traci străvechi”, iar locuitorii spaţiului Carpato-Dunărean de la sfârşitul epocii bronzului până la Hallstatul mijlociu, cca sec. XIV-VIII Î.Hs, în denumirea de „ geto-daci vechi”. Începând cu secolul al VII lea Î.Hs., se poate vorbii despre geto-daci, respectiv geţii de la Dunărea de Jos. În sfârşit din secolul al VII lea până la începutul sec. I I.Hs şi de dacii din Transilvania, Crişana şi Banat.[2] Din „ Honograful” scris de Caldei la anul 3360 de la Creaţie (pe vremea lui Avraam Patriarhul)tradus în limba greacă de Gheorghe Chedrinul din Constantinopol la anul 1000, iar în chirilică în anul 1837, se desprinde pomenirea neamului strămoşilor noştri. Dacă anul I al lumii este considerat anul ieşirii lui Adam din Rai şi anul 2572, anul cînd Noe împarte lumea fiilor săi, atunci putem zice că avem prima menţionre a „firului roşu” a străvechilor noştri strămoşi. În capitolul 10 din Facere, Biblia pomeneşte nemul lui Iafet (fiu al lui Noe din care se trag strămoşii noştri dacii) care primeşte moştenire actuala Europă. Mai departe descendenţii lui Iafet, Magog-sciţii, Tiras-tracii moştenesc astfel bătrânul continent în întregimea sa. A doua pomenire în Biblie este la Cartea II Macabei capitolul 4, 47 unde se spune: ” Şi pe Menelau, capul a toată răutatea. L-a scos nevinovat; iar pe nenorociţii aceia care măcar şi la sciţi, de şi-ar fi spus pricina s-ar fi slobozit nevinovaţi…” [3]

În concluzie, prima menţiune a strămoşilor noştri este datată acum 4578 de ani(2572+2006=4578), iar a doua menţionare este de 2181 ani (2006+175=2181), deoarece Cartea II Macabei a fost scrisă aproximativ între anii>>>continuarea aici>>>

h1

Dr. Z. Cârlugea despre “ Mişcarea Zalmoxiană ”

aprilie 27, 2007

Studiile mele va asigur ca sunt solide si ca ele nu tin de conjuncturi! Nici cele de critica/eseistica, nici cele de dacologie. Despre MISCAREA ZALMOXIANA, initiata (si) de noi la Tg. Jiu in 1995, printr-un Simpozion national, vom avea, probabil, timp sa vorbim si sa citim. Nu e o jucarie, nu e o distractie festivaliera, ci ceva de tot interesul. Care nu prea place spiritului inertial academic. S-au spus aci multe nazbatii, care ma distreaza (dar care si fac rau…) insa exista si lucruri de tot interesul (chiar cercetatorii straini o spun).

Eu nu ma mai impac azi cu remarca bietului cronicar de acum 300 de ani cum ca „de la Ram ne tragem”, reluata de SCOALA ARDELEANA (in conjuncturi justificate). Nu venim de niciunde, suntem aici de mii de ani,oarecum amestecati in creuzetul Carpati-Dunarea de Jos,iar o parte din semne, desi au iesit la iveala, sunt prost citite… In sfarsit, voi da o carte si pe aceasta tema (de la latinismul istoriografic la dacismul romanticilor si teoria continuitatii de mai tarziu)…

Acum va intreb daca ati parcurs cartea „De la Zamolxe la Iisus Hristos”, de preot cercetãtor istoric DUMITRU BALASA (decedat in dec. 2002, unul dintre fruntasii miscarii daciste de dupa 1989)… Acelasi autor a scris: DACII DE-A LUNGUL MILENIILOR sau TARA SOARELUI sau ISTORIA DACOROMANIEI ori MARELE ATENTAT AL APUSULUI PAPAL IMPOTRIVA POPORULUI ROMAN…(ultimele doua aparute la Buc. cu prefete semnate de mine, bietul dacolog!).Sunt documentare de toata lauda ale celui care a fondat la Tg. Jiu revista ZALMOXIS (1996) si DOKIANA la Dragasani…

Oricum, „miscarea zalmoxiana” (botezata astfel de mine prin 1995) nu trebuie lasata pe mana amatorilor, dar nici la indemana „academismului” scortos, depasit… Trebuie un echilibru in toate. Trebuie>>>continuarea aici>>>

h1

Dr. Diana Nedelcea: “Tracia era patria orfismului” – fragment din studiul “Începuturile creştinismului pe ambele maluri ale Dunării”

aprilie 27, 2007

TRACIA ERA PATRIA ORFISMULUI

fragment din studiul ” Inceputurile crestinismului pe ambele maluri ale Dunarii „

Biserica este „maica spirituală a neamului, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternic dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat” 1). O definiţie care poartă amprenta genialităţii lui Eminescu, deosebit de actuală, în condiţiile în care românii, necuprinşi de-a lungul istoriei, în graniţele fireşti ale neamului, au văzut în biserică instituţia ocrotitoare şi călăuzitoare, care le–a menţinut speranţa şi unitatea în „cuget şi-n simţiri”. Orice istorie a acestei instituţii cuprinde şi religia şi viaţa religioasă a conaţionalilor noştri, indiferent de spaţiul geografic locuit .

Preotul prof. dr. Mircea Păcurariu, renumit teolog şi istoric al Bisericii naţionale, formulează o definiţie unanim acceptată: „Istoria Bisericii Ortodoxe Române este disciplina teologică şi istorică – în acelaşi timp – care cercetează critic şi înfăţişează sistematic viaţa creştină la români şi dezvoltarea pe care a luat-o Biserica românească în cursul veacurilor, în toate locurile care alcătuiesc Patria noastră, precum şi raporturile ei cu celelalte Biserici şi confesiuni creştine” 2)

Componentă esenţială a culturii traco-geto-dace, religia a fost obiect de studiu pentru o serie de cercetători, de la Herodot la Mircea Eliade. Vasile Pârvan vorbeşte de elemente precreştine în cadrul protoistoriei Daciei 3). Etnogeneza tracilor are loc într-un spaţiul geografic întins, de la Marea Egee până la Carpaţii Nordici şi Munţii Balcani. Despre religia tracilor şi geto-dacilor avem ample mărturii. Herodot este primul mărturisitor: „Iată în ce fel se socot ei nemuritori: credinţa lor este că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis – divinitatea lor pe care unii îl cred acelaşi cu Gebeleisis[…]. Ei nu recunosc alt zeu afară de al lor 4). Mircea Eliade amendează opinia lui Herodot, Zalmoxis şi Gebeleizis fiind două divinităţi distincte: „Structurile lor sunt diferite, cultele lor nu seamănă [···]Zalmoxis n-are nimic din atribuţiile unui zeu al furtunii” 5). Mai târziu, observă Mircea Eliade, Posidonius şi Strabon identifică zeul Zalmoxis cu marele preot: „Pe scurt, cultul lui Zalmoxis este dominat de un mare preot care trăieşte solitar pe vârful muntelui, fiind totodată asociatul şi sfetnicul regelui; acest cult este pitagoricean pentru ca exclude mâncărurile din carne. Nu ştim în ce măsură structura iniţiatică şi eshatologică a «misterului» lui Zalmoxis mai supravieţuia în epoca lui Strabon. Dar autorii antici vorbesc despre anumiţi eremiţi şi oameni religioşi şi probabil că aceşti «specialişti ai sacrului» prelungeau tradiţia «misterică» a cultului lui Zalmoxis” 6).

Zalmoxis a rămas divinitatea supremă a daco-geţilor, întemeietorul unei religii iniţiatice, misterice, a unei „credinţe într-o post-existenţă în forme materiale analoage vieţii terestre–credinţă pe care o întâlnim şi la egipteni, la perşi, la celţi sau la germani – dovedeşte nivelul superior al gândirii religioase al daco-geţilor” 7).

Religia tracilor din sudul Dunării a trezit interesul şi curiozitatea grecilor, interferenţele între cele două culturi fiind astfel fireşti: „Primii greci (aheii) erau înrudiţi cu traco-geţii, provenind şi ei din zona carpato-danubiană şi chiar după relatările lui Homer, trăiau încă alături de comunităţi traco-gete (canonu din Triphylia). Era normal ca traco-geţii să-i fi influenţat în multe privinţe pe vechii greci (zeităţi comune, personaje legendare, tradiţii, obiceiuri )” 8).

Între cei şapte înţelepţi ai grecilor şi precursori ai filosofiei greceşti, Diogenes Laertios îi aşează şi pe tracii Zalmoxis şi Orfeu, „Credinţa în nemurirea sufletului este „proprie traco-geţilor, cu influenţe speciale asupra comportamentului acestora: curajul, lipsa fricii de moarte, eroismul. Dar şi cu>>>continuarea aici>>>

h1

” Chemarea străbunilor ” – atitudini si optiuni la scriitorii de azi

aprilie 27, 2007

Publicam aici , si vom continua sa o facem intotdeauna , mai multe opinii , puncte de vedere si creatii scriitoricesti  care ne arata ca ” scriitorii nu dorm ” ci percep ecouri ce sunt adeseori necunoscute pentru multi din cei ce sustin ca noi nu avem un viitor fiindca nu am avea un trecut . O lectura fara prejudecati a numeroaselor ” marturisiri de credinta literara ” aparute azi ne arata insa ca stratul ce atarna greu , chiar hotarator , in literatura romana si de ieri, dar si de azi , este stravechimea sau, asa cum o numise G. Calinescu ,in marea lui carte eretica  „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ” , regresiunea inspre arhaic  .

h1

Dimitrie Grama, Danemarca: “Cuvinte despre străbuni”

aprilie 27, 2007

La fel ca si o mana de alti romani adevarati , eu cred ca stramosii nostri sunt unul din cele mai vechi popoare ale Europei si faptul ca la ora actuala inca nu ne cunoastem originea si evolutia neamului este o rusine . Sa nu uitam ca deja din antichitate , de cind geto – dacii au fost cuceriti de romani , istoria noastra a fost ” manipulata ” si falsificata de interesele veneticilor migratori , romanii la inceput , apoi slavii , germanii , maghiarii , turcii si acum , in final , englezii sau americanii . Din pacate si la ora actuala , in asa-zisa Romanie libera , interesele romanilor sunt secundare si cei care sunt alesi sa dirijeze , sa elucideze si sa coordoneze cultura si istoria romanilor , sunt urmasii „popoarelor conlocuitoare”, care ori fi ei ; unguri , turci , evrei , nemti, dar nu romani si daca este si vreun roman , acesta este intimidat de agresivitatea celorlalti , in numele ” democratiei ” . Apoi , luind in consideratie doar un fenomen simplu meteorologic, acum 15-20.000 de ani , Anglia si tot Nordul si Centrul Europei, erau acoperite de gheata si regiunea danuviana a reprezentat unul din cele mai optimale locuri de supravietuire si chiar prosperitate a fiintei umane de pe tot globul pamantesc . Noi nu trebuie sa cerem ingaduinta sau sa cersim acceptanta de la vreun ” savant ” englez , francez , evreu sau american . Ei sunt niste ignoranti cu privire la mostenirea noastra ca neam si ei isi apara cu o gelozie feroce istoria neamului lor , pe care noi trebuie sa o acceptam asa cum ei doresc si sa le admiram trecutul primitiv si barbar ! Nu , noi trebuie sa ne redescoperim, noi trebuie sa ne reindetificam si noi trebuie sa aratam lumii cine suntem . Strainii , atit cei din afara, cit si cei din tara ( profitori care folosesc numele de roman , doar ca un camuflaj , o masca dupa care se ascund , sa ne fure totul, inclusiv istoria ), nu au nici un interes in cautarea si dezvaluirea adevarului. Sa speram ca efortul unor oameni hotarati sa influenteze si sa insufleteasca>>>continuarea aici>>>