h1

„IZVOARE NECONVENŢIONALE“ – Pr. prof. dr. Ion Ionescu: „Pielm“

Iunie 3, 2007

Pe tot cuprinsul daco-român se foloseşte în limba vorbită cuvântul pielm, cu înţelesul „aluat, cocă, plămădeală, amestec subţire făcut din făină de grâu şi din apă, cu care se ung unele aluaturi înainte de a fi băgate în cuptor1, sau, făină de grâu, de porumb etc. (de cea mai bună calitate)“2, înregistrat în dicţionarele limbii române cu „etimologie necunoscută“3.
Cuvântul respectiv este atestat şi de Biblia de Ia Bucureşti, 1688: „Şi coapseră pielmul ce l-au scos din Eghipel, turte de azime în spuză“ (48, 1/14, 1/27) sau ,Au adus … vase de lut şi grâu şi orz şi făină şi pielm“ (229, 2/34). Cuvântul îl foloseşte şi Antim Ivireanul în Didahii, atunci când critică societatea feudală a timpului său: „Caut la faţa Sarei, plină de pielm (=făină albă). Văd şi faţa muierii de acum, plină de fleacuri drăceşti“.
Pentru explicarea originii cuvântului discutat, apelăm la cunoscutul dicţionar al lui Julius Pokorny4, în care se menţionează rădăcina indo-europeană:. pel-, pele- (giessen. fliessen = a vărsa, a curge), în formaţii cu n;-, întâlnit în lat. Pollen, -inis, polen, -polnes (sehr feines Mehl = făină foarte fină), pollenta f. (Gerstengraupen = arpacaş); lat. Pelene (Herd = vatră de copt); lett. pelni, plene (Weise Asche auf Kohlen = cenuşă albă pe cărbuni).
În formaţia pel-men, pel-îo, înseamnă Haut, Huile = piele, înveliş, învelitoare, coajă, pojghiţă (de făină coaptă) şi îl întâlnim şi în greacă: pelma (= talpă). În formaţia pl-no, plonx. pion (Ebene = câmpie) îl întâlnim şi în slavă. În limba română, cuvântul pielm este>>>continuarea aici>>>

Anunțuri