Archive for Iulie 2007

h1

Napoleon Săvescu: „Poporul carpato-dunărean, cel mai vechi din Europa“

Iulie 10, 2007

Spaţiul carpato-dunărean poartă în el cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii omului în Europa, indicând apartenenţa lui la marea arie a antropogenezei. În judeţul Vâlcea, la Bugiuleşti, bogate resturi de oase de animale ne duc în faţa perioadei Villafranchiană. Resturi osteologice umane din peştera de la Ohaba Ponor (două falange de la mână şi una de la picior) provenind de la tipul Homo sapiens neandertalensis ne poartă într-o altă perioadă istorică. Aşezarea din „Peştera Cioarei” de la Boroşteni, judeţul Gorj, datată cu carbon radioactiv, se dovedeşte a fi fost locuită acum 47.550 ani. Despre aceşti strămoşi îndepărtaţi, ai poporului carpato-dunărean, sigur că nu putem spune prea multe azi. Dar unele dintre cele mai deprimante aspecte ale istoriei spaţiului carpato-dunărean încep în momentul când istoricii-politicieni încearcă să manipuleze trecutul. Te descoperi neputincios în faţa unor oameni de ştiinţă, care ajung la nişte concluzii aşa de ilogice despre istoria poporului carpato-dunărean, încât te întrebi cu teamă dacă nu cumva este bine să nu te amesteci în „afacerea” dumnealor. Dar cum adevărului îi trebuie două lucruri – cineva să-l rostească şi cineva să-l audă – noi, cei de azi, prezenţi la acest Congres vom face primul pas, vom vorbi despre adevăraţii strămoşi ai spaţiului carpato-dunărean, tracii, carpo-geto-dacii.  
Şansa de a nu fi uitată istoria noastră s-a numit în antichitate Herodot, Dio Cassius şi Dio Chrisostomus.  

Dacă acea carte a V-a a lui Herodot este în mare parte dedicată poporului nostru carpato-dunărean, atmosfera pregătirii războiului daco-roman o găsim la Dio Cassius. Şi totuşi, adevăratul „reporter” al pregătirii războiului daco-roman a fost
>>>>>Napoleon Săvescu

h1

Artur Silvestri: „Noi suntem aici în Ţara Strămoşilor şi vorbim nu numai în felul lor ci şi în categoriile lor constitutive“

Iulie 10, 2007

Instinctiv, ori de câte ori mă aflu într-un spaţiu geografic nou, paşii mă poartă spre drumuri pietruite sau asfaltate, dar întotdeauna pline de colbul unor întâmplări deosebite. Atunci simt cum o piatră, o uşă, o fereastră încadrată întrucâtva „altfel“ îmi vorbesc despre prezentul şi viitorul acelei lumi care mi se destăinuie, tainic, prin ceea ce astăzi, prozaic, denumim, habitat“ ori, spus altfel, „spaţiu de locuire“. El se leagă întotdeauna de „noi“. Fiindcă poate părea ciudat unora, dar eu cred că ne naştem exact în acel loc care ne iubeşte, iar trecerea noastră prin viaţă ţine de această chemare şoptită a „pietrei“. Niciodată nu am fost eu cea care a ales o casă de locuit sau un spaţiu de lucru, ci acel spaţiu m-a atras spre o pasiune sau alta, pe care am numit-o fie profesie, fie soţ, fie „cetate“.
Cu dl. Artur Silvestri am avut mai multe convorbiri de-a lungul anilor, poate cele mai multe destinate unui „folos public“ din cele purtate cu scriitori, cărturari sau artişti. Una dintre cele mai interesante a avut loc la puţin timp după ce, la sfârşitul lunii septembrie, s-au acordat Premiile Patrimoniului Românesc, cu prilejul unei reuniuni deosebite.
Întemeietorul acestor premii (o „floare de aur“ la butoniera celor mai merituoşi cărturari români) mi-a vorbit despre ele dar mai ales despre „soarta noastră în istorie“, preocuparea sa de căpătâi, aşa cum a spus-o adesea.

*
Domnule Silvestri, vorbiţi întotdeauna de cultura unui popor ca despre un spaţiu ce se desfăşoară pe coordonate din cele mai diverse, dar întotdeauna convergente. Poate părea scos din context, dar cu prilejul acordării premiilor Asociaţiei pentru Patrimoniu, cred că s-a trecut cu vederea un aspect esenţial al culturii unei naţiuni, aspect pe care de altfel îl îndrăgiţi la fel de mult ca pe celelalte, cel care priveşte „spaţiul nostru de locuire“.
~„Spaţiul nostru de locuire“, cum îl denumiţi, nu s-a evocat direct şi, deci, nu a constituit „temă“ sau „obiectiv“ însă, la drept vorbind, >>>>interviu de Carmen Marinescu

h1

Al. Stănciulescu-Bârda: „Originea satelor Bârda şi Malovăţ“

Iulie 10, 2007

 

Bătrânul nostru dascăl, Părintele Ioan Ionescu din Bucureşti, la cei 90 de ani, face un efort extraordinar şi ne trimite ale câteca rezultate ale cercetărilor sale privind satele Bârda şi Malovăţ. Le vom publica pe larg în „Datina“. Aici menţionăm că despre Barda zice că are denumirea de origine dacică, fiind în realitate „Bâr-dava”. „Bâr” înseamnă „oaie” şi „dava” înseamnă „cetate” sau „târg”, adică „târgul oilor”, unde se vindeau şi se cumpărau oile.
Cât priveşte originea denumirii satului Malovăţ, Părintele Ioan Ionescu susţine că el ar proveni din latinul „Malva”, aflat în provincia Dacia Malvensis, a cărei capitală s-a putea să fi fost. ,JDacia Malvensis este Dacia malurilor, adică Dacia dealurilor, iar locuitorii au fost dacii delureni (mălureni), care nu au fost ocupaţi de romani, fiind apăraţi de dealurile lor, o enclavă de daci liberi, viitorii panduri ai lui Tudor Vladimirescu.”

Aceasta este părerea părintelui Ioan Ionescu. îi mulţumim pentru interesul purtat satelor noastre şi îi aşteptăm noi rezultate ale cercetărilor sale. Totuşi, trebuie să-i precizăm părintelui şi faptul că satul Malovăţ nu a avut întotdeauna vatra pe malul Pleşuvei, unde o are azi, ci undeva pe deal, în mijlocul pădurilor. Acolo, însă, bătrânii spun că ar fi avut loc o mare scufundare de teren, care a cuprins tot satul sau o bună parte din el. Se zice că multă vreme s-au auzit cocoşii cântând sub pământ. Ne gândim dacă nu cumva, din cauza scufundării respective, locuitorii s-au împrăştiat şi au căutat locuri mai sigure. Cei mulţi s-au aşezat pe malul Pleşuvei,
>>>>>Al. Stănciulescu-Bârda

h1

Gheorghe Şeitan: „Jiul, apă sfântă

Iulie 10, 2007

Constienti de nemurirea lor, getii se autodefineau astfel,intrucat cuvantul get insemna chiar nemuritor.Pronuntia antica trebuie sa fi fost asemanator pronuntiei de astazi din mediul satesc,necarturaresc,adica giet,ghiet (pl.gieti,ghieti) sau cu palatala *iet (pl.*ieti).Constatam aceeasi radacina ca si pentru vie (vita de vie) si vin, mai clar daca se au in vedere regionalismele gie,jie,gin,dar mai ales pronuntia cu palatala *ie si *in.Gietul,gia,jia,ginul,sau *ietul, *ia,*inul, transmit ide-ia de nemoarte pentru ca toate sunt formate de la radacina viu, cu pronuntia giu, ghiu,jiu, *iu.Jiul este Apa Vie sau apa sfanta si nu raul de aur(v.Hasdeu) decat in masura in care aurul era asociat cu nemurirea si sfintenia. Pronuntia cu palatala a lui Kogaiuon (Kogaionon) si fara sufixul grecesc on este Koga-*iu si avem astfel dovada ca Strabon avea dreptate sa spuna ca si muntele sfant si apa ce curgea alaturi se numeau la fel, adica cu atributul de viu, sfant, nemu-ritor.Rabon, denumirea Jiului la Ptolomeu,inseamna berc, fara coada,ceea ce este propiu raului ce-si are izvorul in cer si nu pe pamant.Sargetia, cu intelesul de Apa, sau curgerea (sar) Gietia, se pronunta in antichitate ca si astazi adica Jietia-Jiet.Despre existenta mai multor Sargetii in timp diferit si la distante diferite, comporta o discutie aparte.Ghiu a fost si un alt nume,un atributiv, pentru divinitatea getica din moment ce opusul sau A-Ghiu, a devenit in crestinism Aghiuta,prin diminutivare.Ghiu este un toponim in Ardeal,iar Ghioc este nume propiu getic..Floarea ghiocel,>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

Adrian Botez: „Descântecele – ameliorări ale condiţiei umane şi «negocieri» cu Divinitatea

Iulie 10, 2007

 

La strămoşii noştri daci – popor sfânt (DAOI – Fiii Lupului Sacru-Purificator-Învietor şi ai Căii Drepte) – SOARTA acţionează „în numele demiurgilor gemelari (n.n.:cei doi Zalmoxis – figuraţi ca fraţi gemeni, călărind acelaşi cal), al dualismului teocosmic (n.n.: dacii credeau că universul este opera conjugată a două entităţi divine fraterne originar şi disjuncte calitativ, totodată: Fărtatul şi Nefărtatul – iar Zalmoxis, Cel Săgetat-Răstignit-Înviat-Înălţat, trebuie considerat ca fiind una dintre „umbrele” prevestitoare – tip Osiris, Orfeu etc. – pe care Dumnezeu-Iisus le-a trimis, spre a „antrena” spiritual umanitatea, în vederea VENIRII DEFINITIVE!) şi al deplinei libertăţi de acţiune în cadrul şi în limitele bunei încadrări cosmice şi antropocosmice”(cf. Romulus Vulcănescu – Mitologie română). Soarta acţionează prin: a-împuterniciţii ei şi b-prin acoliţii ei divini.
Din prima categorie fac parte Ursitorii sau Ursitoarele ( a ursi – lat. ordior=a predetermina). Sunt figuraţi fie ca trei ursitori ciobani, sau trei ursitoare ciobăniţe – fie, cum spune şi Sadoveanu, în romanul Fraţii Jderi – ca trei urşi/ursoaice, care aleargă/stau pentru norocul/lipsa de noroc a(l) omului – ajungându-se, în cele din urmă, la figurarea prin trei femei frumoase/zâne. Dar soarta este influenţată şi de acţiunea unor „acoliţi divini” – personaje sacre, nu doar antropomorfe – ci, mai ales (pentru a sublinia esenţa lor mistică, ascunsă sub MASCA ISTORICĂ!), zoomorfe şi chiar fitomorfe.

Unii spun că împotriva hotărârilor ursitoarelor nu se poate face nimic – alţii, dimpotrivă, afirmă că se poate face chiar mai mult decât
>>>>>Adrian Botez

h1

Ioan Miclău: Pr. Dumitru Bălaşa – preot, istoric, scriitor

Iulie 10, 2007

„Parintele Dumitru Balasa s-a nascut la 1 august 1911 in familia taranilor Matei(zis Marin) si Ioana Balasa din catunul Dealul Mare, comuna
Gusoieni, jud.Valcea. Arborele genealogic isi are radacini adanci in vreme si in neam, dar, deocamdata, nu-l putem reconstitui decat in parte”. (Pr.Al.Stanciulescu-Barda )
Recent de la Editura „Cuget Romanesc”- Barda, cunoscutul carturar si editor Pr. Al.Stanciulescu-Barda,a adunat intr-o Editie ingrijita cu mult suflet, scrierile istorice ale inaintasului sau Pr. Dumitru Balasa, publicandu-i astfel cartea incarcata de adevaruri istorice, adevaruri ale istoriei stravechi daco-romane, dezvaluind ceea ce altii din umbre luptau sa ascunda.
Insasi „ingrijitorul Editiei” dl Barda, indemnat de constiinta spune in Cuvantul de prefata: Dupa ce o citesti, nu poti decat sa exclami: „Intr-adevar, cine n-are batrani sa-si cumpere !”
Cartea se intituleaza: „Marele atentat al Apusului Papal impotriva independentei Daco-Romanilor” publicata in anul 2007, in Romania. Eu cred cu convingere ca multe adevaruri istorice stau inca dosite, dar nimic nu poate fi ascuns Judecatii Drepte a Celui ce a creat popoarele si limbile lor. Dumnezeu are indelunga rabdare, dar niciodata nu a lasat adevarul sa dispara. Aceasta carte a fost daruita si bibliotecii „Mihai Eminescu” din Wollongong, deci a fi la indemana cititorilor romani-australieni.
Pentru a cunoaste principalele teme istorice aduse la lumina de venerabilul carturar si cercetator istoric Pr. Dumitru Balasa, consider folositor a publica insasi cuvantul acestuia redat in scrierea de prefatare a cartii : „Dupa ce am conspectat >>>>>Ioan Miclău

h1

BIBLIOGRAFIE NECESARĂ – Alexandru Doboş: „Dacia – izvorul neamurilor“, vol. II (un comentariu de Doina Drăguţ)

Iulie 10, 2007

Alexandru Doboş: „DACIA – IZVORUL NEAMURILOR”, vol. II, Editura Obiectiv, Craiova, 2007
Apărută la Editura Obiectiv, din Craiova, în 2007, cartea „Dacia – izvorul neamurilor” aduce în lumină lucruri relevante despre istoria reală a României şi rolul ei în viitorul apropiat, autorul încercând să pătrundă spre adevăr folosind metoda decriptării sensului abscons al izvorului istoric.
Alexandru Doboş, studiind „tabloul” Columnei, în care luptătorii daci aflaţi pe meterezele cetăţii Sarmizegetusa îşi împart ultimele provizii de apă, ne supune, pentru o „percepere exhaustivă”, „logica şi fantezia” unei „reactualizări ideative”. La daci, apa nu era folosită doar pentru a se astâmpăra setea, ci ea era privită ca o „materie încărcată cu prană akozică”, calitatea ei fundamentală fiind „principiul legăturii, al coeziunii intra şi intermateriale”. În concepţia dacilor, o altă însuşire a apei era cea privitoare la „capacitatea ei de fluid al împărtăşaniei sacro-spirituale şi devoţionale”. De aceea, mulţi autori antici au scris în operele lor despre ritualul împărtăşaniei în apele fluviului Istrios (Dunărea). De asemenea, dacii practicau „ritualul potolirii setei morţilor” prin stropirea mormintelor lor cu apă – obicei despre care aminteşte şi Mircea Eliade -, deoarece „sufletele morţilor produceau asupra celor vii o adevărată teroare atunci când se însetau şi nu primeau apa necesară”.
Autorul vorbeşte despre misterele (misteriile) dacice, care erau acele ceremonii religioase dar, mai curând, iniţieri secrete ce se desfăşurau sub auspiciul păzirii tainelor; despre gropile ritualice (gorgane) sau de cult, ce au fost găsite >>>Doina Drăguţ>>>