h1

Gheorghe Şeitan: „Jiul, apă sfântă

Iulie 10, 2007

Constienti de nemurirea lor, getii se autodefineau astfel,intrucat cuvantul get insemna chiar nemuritor.Pronuntia antica trebuie sa fi fost asemanator pronuntiei de astazi din mediul satesc,necarturaresc,adica giet,ghiet (pl.gieti,ghieti) sau cu palatala *iet (pl.*ieti).Constatam aceeasi radacina ca si pentru vie (vita de vie) si vin, mai clar daca se au in vedere regionalismele gie,jie,gin,dar mai ales pronuntia cu palatala *ie si *in.Gietul,gia,jia,ginul,sau *ietul, *ia,*inul, transmit ide-ia de nemoarte pentru ca toate sunt formate de la radacina viu, cu pronuntia giu, ghiu,jiu, *iu.Jiul este Apa Vie sau apa sfanta si nu raul de aur(v.Hasdeu) decat in masura in care aurul era asociat cu nemurirea si sfintenia. Pronuntia cu palatala a lui Kogaiuon (Kogaionon) si fara sufixul grecesc on este Koga-*iu si avem astfel dovada ca Strabon avea dreptate sa spuna ca si muntele sfant si apa ce curgea alaturi se numeau la fel, adica cu atributul de viu, sfant, nemu-ritor.Rabon, denumirea Jiului la Ptolomeu,inseamna berc, fara coada,ceea ce este propiu raului ce-si are izvorul in cer si nu pe pamant.Sargetia, cu intelesul de Apa, sau curgerea (sar) Gietia, se pronunta in antichitate ca si astazi adica Jietia-Jiet.Despre existenta mai multor Sargetii in timp diferit si la distante diferite, comporta o discutie aparte.Ghiu a fost si un alt nume,un atributiv, pentru divinitatea getica din moment ce opusul sau A-Ghiu, a devenit in crestinism Aghiuta,prin diminutivare.Ghiu este un toponim in Ardeal,iar Ghioc este nume propiu getic..Floarea ghiocel,>>>>>continuarea aici>>>>>

Anunțuri