h1

STUDII – Adrian Botez:”Creanga de Aur”

August 6, 2008

CE/CUM VEDE/PRIVEŞTE CEL NĂSCUT A DOUA OARĂ. SFINXUL ŞI CORABIA. REX ET PONTIFEX ÎN ROMANUL „CREANGA DE AUR”, de MIHAIL SADOVEANU

A-PRELIMINARII:EMINESCIANISMUL LUI SADOVEANU. PEDAGOGIE CĂTRE NEAM, PRIN ULTIMUL MAESTRU/MAG ZALMOXIAN…

Cel mai eminescian dintre romanele lui Sadoveanu este Creanga de aur. Chiar de la început, el stă sub semnul Magului (Rex et Pontifex, Rege şi Făcător de Poduri către Cer, pentru a-l Re-Împăca pe Om cu Dumnezeu-Zalmoxis):

a-atât Magul din Povestea magului călător în stele, cel care, mereu, fără răgaz, trebuie să stea/rămână „în muntele cel ascuns, care va rămânea necunoscut până la sfârşitul timpurilor”[1] – nemişcarea lui din Vârf de Munte-Axă a Lumii-Kogaion[2] este astfel explicată de Iubitorul de Logos Pururi Echilibrator de Lume-AMINUL-EMINESCU:”Dar el din a lui munte în veci nu se coboară/Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi/Ca nu cumva măsura cu care el măsoară/În lipsa-i să se schimbe…şi el, întors în văi/Silit ca să înceapă din începutu-i iară,/Să nu poată s-oprească gândirea celor răi./Şi cine-enigma vieţii voieşte s-o descuie,/Acela acel munte pe jos trebui să-l suie”[3]. (Poziţionarea Magului, identificat cu Axa Dreaptă a Lumii-DAO/TAO are funcţie terapeutic-taumaturgică, de prevenire/vindecare a bolilor Spiritului – cu ferme trăsături soteriologice: El stă acolo pentru ca Lumea/Omul să se re-echilibreze întru Dao/Tao şi, deci, să re-urce, pe Axă în Sus, spre refacerea legăturii cu Taina Supremă a Celei de-a Doua Naşteri-ÎNVIEREA);

b-cât, în egală măsură, cel din Strigoii, identificat, total, cu Muntele-Axă a lui Dao/Tao, „între vârtejuri de zloată am ajuns până la lăcaşul său, într-un loc unde trei izvoare vii saltă de sub piatră zbătându-se ca viperele înţelepciunii lui celei fără de moarte şi murmurându-i numele într-o altă limbă decât cea schimbătoare a oamenilor. Ascultaţi ce-am văzut. Cenuşa veche sta încă în vatra părăsită; lătra în adâncime căţelul pământului; am intrat şi l-am găsit palid şi semeţ în jâlţul dăltuit în stâncă. Cu dreapta ţinea toiagul de fildeş. Avea muşchi în plete şi sân; îi ajungea barba la pământ şi genele la piept; deasupra-i fâlfâia, gonindu-se în roate, <<Cu-aripele-ostenite, un alb şi-un negru corb…>>”[4] – de observat cum respectul lui Sadoveanu pentru Aminul Neamului merge>>>>

Anunțuri