Archive for Aprilie 2009

h1

Gheorghe Şeitan: „Tribhuvana şi transmigraţia în Toreutica Getica“

Aprilie 27, 2009

gh-seitanCerbul Sarabha apare pe vasele de argint descoperite in gorganul de la Calica ( Agighiol ) impreuna cu alte elemente zoomorfe, iar una dintre unitatile decorative importante, in primul rand pentru ca se repeta si pe alte tezaure din Valea Dunarii, este cea formata din pasare, iepure si peste, cu mentiunea ca iepurele ar putea fi luat si ca un alt mamifer terestru, ca spre exemplu, porc, dupa cum despre pasare s-a spus ca este ba un vultur, ba o pasare cu corn sau aducand cu un cocos.

Or tocmai aceasta ambiguitate este importanta de a firetinuta, intrucat aici nu avem de-a face cu specii zoomorfe precise, pentru ca gravorul ar fi putut sa le execute, arta sa este indubitabila, ci facand loc echivocului lasa sa se inteleaga ca transmite simboluri, iar aceste simboluri, dupa cum am vazut cand am scris despre mitul Sarabha sunt mituri si credinte religioase care ajuta la intelegerea, macar in parte, a religiei traco-geto-dacilor.

Despre acest triptic parerile specialistilor variaza de la cele ce ii atribuie calitatea de emblema a dinastilor daci ( 1) si cele ce presupun ca asa zisul vultur cu corn, pestele si iepurele ilustreaza atributele unei mari divinitati cumularde, existente deja in secolul V i.e.n ( 2 ) ., pareri care pot fi retinute in sensul ca nici unul dintre istorici nu se opreste la nivelul decorativ ci incearca sa descifreze limbajul pictographic.

La prima privire pasarea iepurele si pestele , felul cum sunt inlantuite, ne trimit cu gandul la desenul din centrul rotii tibetane a vietii si a mortii, unde troneaza, intr-o dispunere asemanatoare trei animale ce se devoreaza reciproc si anume cocosul rosu, sarpele verde si porcul negru, semnificand fiecare o anume dispozitie psiho-mentala care justifica ramanerea in cercul transmigratiilor. >>>>>

Anunțuri
h1

Dan Corneliu Brăneanu: „Ialomiţa – râu sacru al României“

Aprilie 27, 2009

Dintre marile râuri ale ţării, doar patru prezintă specificitatea că izvorăsc şi se varsă pe teritoriul ţării noastre: Jiul, Oltul, Argeşul şi Ialomiţa. Toate se varsă în Dunăre, dar numai Ialomiţa într-un punct (la cota absolută 3.0 m faţă de Marea Neagră), în care ambele maluri sunt româneşti.

Dacă vărsarea prezintă această unicitate, nici Izvorul Ialomiţei nu este mai puţin special, căci se află la o cotă record de 1780 m, ceea ce, la lungimea cursului de apă de 425.6 km, asigură o pantă medie a albiei, de asemenea, de valoare record, de 4.17‰.

Dar nu aceste particularităţi conduc la sacralitatea enunţată, aceasta căutând a demonstra că provine din:

– calitatea deosebită informaţiomal-energetică a apei în punctul de izvor al Ialomiţei, calitate care a fost afectată de modul cum s-a dezvoltat viaţa pe suprafaţa bazinului său hidrografic de 8944 km2, dar care se mai poate regăsi totuşi în zona colinară şi de şes, dar în procente reduse. Situaţia nu este ireversibilă, şi chiar în aceste zone, prin măsuri adecvate, s-ar putea reveni la puritatea fizică şi spirituală a apei de pe vremea când cursul de apă se numea Naparis. (De menţionat că în scrierile din sec. VI denumirea aceasta a devenit Helibachia, după cum arată arheolog Dr. Viorica Enăchiuc).

– densitatea deosebit de mare a obiectivelor cu caracter istoric din preistorie şi până în istoria modernă, concomitent cu cea a obiectivelor sacre.

Strict specific Ialomiţei este faptul că aceste obiective, în aparenţă distincte, sunt în foarte multe cazuri îngemănate sau foarte apropiate între ele, şi că, fiecare în parte nu este la o distanţă mai mare de 3.0 km de malurile albiei cursului de apă. >>>>