h1

Dan Corneliu Brăneanu: „Ialomiţa – râu sacru al României“

Aprilie 27, 2009

Dintre marile râuri ale ţării, doar patru prezintă specificitatea că izvorăsc şi se varsă pe teritoriul ţării noastre: Jiul, Oltul, Argeşul şi Ialomiţa. Toate se varsă în Dunăre, dar numai Ialomiţa într-un punct (la cota absolută 3.0 m faţă de Marea Neagră), în care ambele maluri sunt româneşti.

Dacă vărsarea prezintă această unicitate, nici Izvorul Ialomiţei nu este mai puţin special, căci se află la o cotă record de 1780 m, ceea ce, la lungimea cursului de apă de 425.6 km, asigură o pantă medie a albiei, de asemenea, de valoare record, de 4.17‰.

Dar nu aceste particularităţi conduc la sacralitatea enunţată, aceasta căutând a demonstra că provine din:

– calitatea deosebită informaţiomal-energetică a apei în punctul de izvor al Ialomiţei, calitate care a fost afectată de modul cum s-a dezvoltat viaţa pe suprafaţa bazinului său hidrografic de 8944 km2, dar care se mai poate regăsi totuşi în zona colinară şi de şes, dar în procente reduse. Situaţia nu este ireversibilă, şi chiar în aceste zone, prin măsuri adecvate, s-ar putea reveni la puritatea fizică şi spirituală a apei de pe vremea când cursul de apă se numea Naparis. (De menţionat că în scrierile din sec. VI denumirea aceasta a devenit Helibachia, după cum arată arheolog Dr. Viorica Enăchiuc).

– densitatea deosebit de mare a obiectivelor cu caracter istoric din preistorie şi până în istoria modernă, concomitent cu cea a obiectivelor sacre.

Strict specific Ialomiţei este faptul că aceste obiective, în aparenţă distincte, sunt în foarte multe cazuri îngemănate sau foarte apropiate între ele, şi că, fiecare în parte nu este la o distanţă mai mare de 3.0 km de malurile albiei cursului de apă. >>>>

Anunțuri