Archive for Mai 2009

h1

Gheorghe Şeitan: „Ritualuri dacice păstrate – Malanca de la Ruginoasa – un ritual antic, dedicat zeului get al războiului“

Mai 24, 2009

În comuna Ruginoasa, din judeţul Iaşi, se mai păstrează, încă, un obicei desprins parcă de pe un tărâm barbar şi anume, ritualul bătăilor cu bâte, care se ţine de fiecare dată la cumpăna dintre ani, adica pe 31 decembrie şi dacă nu s-ar ţine se socoteşte că ar fi un semn rău pentru anul care vine.

Tinerii din Ruginoasa, împărţiţi în două tabere adverse, numite deleni şi văleni, adică cei din deal şi cei din vale, se adună în această zi în vatra satului, sub privirile localnicilor, care nu au dreptul să intervină în favoarea vreunei tabere, ori alta şi încheie anul printr-o bătaie cu ciomegele.

Cei declaraţi victorioşi au privilegiul de a-şi alege cele mai frumoase fete la balurile care urmează, iar potrivit celor spuse de bătrânii satului, cândva aveau un cuvânt de spus în adunările comunităţii şi chiar anumite drepturi asupra recoltelor (1).

Tradiţia se numeşte în graiul localnicilor Malanca şi este bine de ştiut că, deşi pare un obicei violent, nimeni nu este rănit, căştigătorii sărbătorind de fiecare dată victoria bătând cu maciucile în pământ (2).

Arătăm aici că un astfel de ritual exista în Egipt, în urmă cu 2.500 de ani întrucât este descris de Herodot în cartea sa de căpătâi ,,Istorii” şi transcriem mai jos conţinutul lui pentru a înţelege mai bine de unde derivă Malanca de la Ruginoasa, numit în limbajul de ziar ,,festivalul bâtelor ”.

,,Cei care se adună la Heliopolis şi Buto aduc numai jertfe.Dar la Papremis, ca şi în alte oraşe, alături de jertfe se fac şi slujbe religioase ; la scăpătatul soarelui, câţiva preoţi îşi fac de lucru pe lângă statuia zeului, în timp ce alţii, cei mai mulţi, aşteaptă la intrarea templului cu ciomege de lemn în mână.Alţi oameni, mai bine de o mie,stau învălmăşiţi în faţa lor de partea cealaltă şi rostesc rugăciuni, ţinînd şi ei fiecare ciomege în mână. >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „În India, unde reşed zeii daci“

Mai 24, 2009

,,Alexandru merge in Indii, unde resed in Himalaya zeii daci.Acolo el intalneste pe Dochia si de la Zamolx invata intelepciune”.Este una dintre observatiile lui Mihail Eminescu, ramase in manuscrisele sale (ms. 2290, f.70.1) si, ca multe altele necercetate si neintelese.

Zeii resed in Himalaya pentru ca au migrat din Dacia, din muntii Riphey si de ce nu, din muntii Haemus care sunt o parte din Himalaya balcanica si originara a indo-europenilor.

Cand arienii au invadat India (mileniul 2 I.H.) ei dispuneau de o cultura vedica, deja formata, in teritoriul matca.

Aratam aici ca mitul Kabandha a existat in culturile Vinca si Gumelnita (mileniile 3-5 I.H.) fapt demonstrabil prin vasele de argila antropomorfe.La cele doua capete ale mitului in cauza se afla zeii proto-daci, Indra-zeul care il creeaza pe demonul Kabandha si Rama- divinitatea care il elibereaza din conditia demonica.

Ca vase de depozitare, aceste recipiente sunt, la nivel lingvistic, ,,buti, butoaie”, butoi fiind traducerea ad-literam a termenului sanscrit kabandha dar si demoni (sanscritul bhuta-demon).

A existat o Ramayana carpatica, in care eroul aparea, fie cu numele sau consacrat, cel de Rama, fie prin intelesul sau, adica ,,Negrul”, ,,Cel intunecat”, ,,Cel frumos ca fata lunii pline”.

Precum si astazi in Thaylanda, ori in statele maharajahilor din nordul Indiei, unde se mai pastreaza inca o traditie vedica, Rama-Chandra este socotit fondatorul statal, tot astfel printii daci, din dinastia lunara se socoteau a descinde direct din Negrul-Voda, craiul intemeietor.

Brahmanismul vedic isi are sorgintea in mosismul proto-getic, avand ca zeitati principale pe Mosul si Dzal Mosu (Zalmoxis), cel trimis in lumea fenomenala sa-i mantuiasca pe geti, zalmoxismul fiind crestinismul inainte de Cristos. >>>>

h1

Gh. Şeitan: „Dacologica – un program de recucerire a memoriei“

Mai 21, 2009

gh-seitanProtocronismul nu îşi trage seva dintr-o substanţă politică şi cu atât mai puţin are vreo legătură cu ideologia comunistă cum încearcă să acrediteze unele documente oficiale difuzate în România ultimilor ani. Protocronismul, acel curent cultural apărut cu o astfel de denumire în a doua jumătate a anilor 70 este o idee frumoasă menită să scoată la suprafaţă valorile de excepţie ale românilor, valori neştiute ori ştiute şi uitate sau ignorate.Mai mult, cred că un astfel de curent cultural, aşa cum îl înţeleg eu este un drept al oricărei naţii de pe pământ care a produs valori şi o datorie a intelectualilor săi, pe oricare dintre meridianele globului.

Gestul lui Artur Silvestri de a nu se dezice de aparteneţa sa la curentul protocronist ar trebui să fie unul normal, dacă şi vremurile pe care le traversăm ar fi caracterizate de normalitate însă nu este aşa socotind că, la douăzeci de ani dupa cele întâmplate în 1989, încă ne aflăm în tranziţie culturală iar apele întârzie să se limpezească.

Spre deosebire de alţii care şi-au facut din arderea carnetelor de partid un spectacol grotesc, menit să le asigure intrarea în solda noilor stăpâni, după 1989 Artur Silvestri s-a retras o vreme în linişte şi le-a dat tuturor detractorilor săi o lecţie de capitalism aplicat, prin inteligenţă, seriozitate şi mai ales muncă.Iar atunci când a revenit în viaţa publică a rămas acelaşi intelectual vertical aflat cu scrisul şi fapta culturală în slujba neamului său. >>>>

h1

Elena Armenescu: „Întoarcerea în timp“

Mai 21, 2009

Natura primordială este de jur imprejurul nostru ca o fastuoasă cetate vie cu irizări de smarald. Mă opresc, trag adânc aer în piept şi simt cum gândurile se limpezesc. Mă gândesc că atunci când omul a fost creat aici pe Pământ sau adus pe aceasta planetă dintr-un vast laborator ceresc, el a fost aşezat într-o gradină mirifică, tapetată cu un covor mătăsos de iarbă unduietoare, răcoroasă şi binefăcătoare tălpilor, cu arbori umbroşi , pomi fructiferi de o mare diversitate cu fructe de forme, culori şi gust diferite, suculente a căror aromă se răspândea în întreg văzduhul, împletit cu cel al florilor ce se leganau în adieri aidoma celor din poiana pe care chiar acum o străbat paşii mei, când mă îndrept spre Nedeia mocănească.

Este luna lui Cuptor- după calendarul dacic-adică luna iulie, cea mai caldă, fiebinte chiar – aş putea spune – aici la noi, in Dacia de altădată, teritoriu aflat la jumătatea distanţei intre Polul Nord şi Ecuator. În ţară, în zonele de câmpie s-a anunţat caniculă, dar aici, în zona locuită de mocani, adică de oameni de la munte, oameni ai muntelui, este o temperatură acceptabilă, ideală chiar, care ne asigură confort termic.

La câţiva kilometri de locuinţele sătenilor unde ne-am cazat, dacă străbaţi Valea Zânelor şi urci apoi spre vârful muntelui acoperit cu pădure de  conifere, dinspre care adie mereu un aer pur, încărcat cu ioni negativi, binefăcători, vindecători ai inimilor îmbolnăvite de stres şi poluare în marile oraşe contemporane, ai să găseşti o cetate dacică a căror ruine se văd şi azi, cetate trainică clădită din piatră şi lemn. >>>>