h1

Elena Armenescu: „Întoarcerea în timp“

Mai 21, 2009

Natura primordială este de jur imprejurul nostru ca o fastuoasă cetate vie cu irizări de smarald. Mă opresc, trag adânc aer în piept şi simt cum gândurile se limpezesc. Mă gândesc că atunci când omul a fost creat aici pe Pământ sau adus pe aceasta planetă dintr-un vast laborator ceresc, el a fost aşezat într-o gradină mirifică, tapetată cu un covor mătăsos de iarbă unduietoare, răcoroasă şi binefăcătoare tălpilor, cu arbori umbroşi , pomi fructiferi de o mare diversitate cu fructe de forme, culori şi gust diferite, suculente a căror aromă se răspândea în întreg văzduhul, împletit cu cel al florilor ce se leganau în adieri aidoma celor din poiana pe care chiar acum o străbat paşii mei, când mă îndrept spre Nedeia mocănească.

Este luna lui Cuptor- după calendarul dacic-adică luna iulie, cea mai caldă, fiebinte chiar – aş putea spune – aici la noi, in Dacia de altădată, teritoriu aflat la jumătatea distanţei intre Polul Nord şi Ecuator. În ţară, în zonele de câmpie s-a anunţat caniculă, dar aici, în zona locuită de mocani, adică de oameni de la munte, oameni ai muntelui, este o temperatură acceptabilă, ideală chiar, care ne asigură confort termic.

La câţiva kilometri de locuinţele sătenilor unde ne-am cazat, dacă străbaţi Valea Zânelor şi urci apoi spre vârful muntelui acoperit cu pădure de  conifere, dinspre care adie mereu un aer pur, încărcat cu ioni negativi, binefăcători, vindecători ai inimilor îmbolnăvite de stres şi poluare în marile oraşe contemporane, ai să găseşti o cetate dacică a căror ruine se văd şi azi, cetate trainică clădită din piatră şi lemn. >>>>

Anunțuri