Archive for Noiembrie 2009

h1

Napoleon Săvescu: „În România totul trebuie Dacizat“

Noiembrie 1, 2009

napoleon-savescuthumbnailCongresul al X-lea de Dacologie: Mihai Eminescu 2009 (06.15.2009)
Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu.
Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu. >>>>

Anunțuri
h1

Maria Ciornei: „Câteva consideraţii privind legea fundamentală a comodităţii în vorbire – factor important în evoluţia şi continuitatea limbii daco-române“

Noiembrie 1, 2009

maria-ciorneiCâteva consideraţii privind legea fundamentală a comodităţii în vorbire – factor important în evoluţia şi continuitatea limbii daco – române

Orice limbă vorbită în prezent de o anume populaţie are în spatele ei o evoluţie care pornerşte  de la un punct originar ce nu poate fi determinat în timp cu  exactitate.

Limbile s-au format în mod diferit; dacoromâna de pildă s-a închegat prin închidere, adică prin materialul lingvistic originar, care a constituit fondul principal de cuvinte şi structura gramaticală de bază, la care s-au putut adăuga şi nesemnificative influenţe ale populaţiilor de adstrat.

Pornim de la o realitate demonstrată ştiinţific, pe baza unor cercetări ale unor savanţi de prestigiu străini precum americanca specialistă  în studii indo-europene, Marija Gimbutas, sumerologul, A.F Kifkin şi nu numai, ca şi a celor români, anume a existenţei limbii pelasge ca limbă originară, cu nucleul de formare în Carpaţi. >>>>

h1

Nicolae N. Tomoniu: „Peştişani – Gorj (o istorie plină de date inedite)“

Noiembrie 1, 2009

N.TomoniuPeştişani nu înseamnă, aşa cum spuneam într-un articol precedent, numai comuna marelui nostru Constantin Brâncuşi şi Liceul “Constantin Brâncuşi” din localitatea de reşedinţă.

Am scris despre interglaciarul Boroşteni şi Peştera Cioara precum şi despre faptul că prezenţa lor pe raza comunei reprezintă o adevărată comoară. Ştiaţi însă că satele comunei Peştişani, cu excepţia unui metoh disputat prin moarte de om, n-au aparţinut Mânăstirii Tismana? Continuăm seria  dezvăluirilor inedite despre Peştişani, răsfoind documentele vechi legate de satele aparţinătoare.

ATESTĂRI DOCUMENTARE, DATE INTERESANTE DIN ISTORIA LOCALITĂŢII

PEŞTIŞANI – DATE GENERALE

Suprafaţa comunei Peştişani este de 216,87 km² iar populaţia în anul 2002 era de 4.283 locuitori, răspândiţi în şapte sate: Peştişani, Boroşteni, Brădiceni, Frânceşti, Gureni, Hobiţa, Seuca.

Densitatea locuitorilor este de doar 19,74 loc./km² având în vedere că teritoriul său porneşte de la o altitudine de 2-300 metri şi urcă în munţi până în creasta Oslei care ajunge până la 1946 m. Este amplasată in jurul latitudinii nordice de 45°04 min. şi pe meridianul estic de 23°02 min. >>>>

h1

Ion Pachia Tatomirescu: „Spiritul Pandur ca holo-gând pentru Europa“

Noiembrie 1, 2009

Ion-Pachia-TatomirescuCele două volume ale impresionantei lucrări, Spiritul Olteniei – pod peste himere – holograme pentru Europa (2007), de Dan Lupescu, sunt dedicate nepieritoarei memorii a domnitorului / regelui valah, Mihai Viteazul, cel ce – după Regalian (258 – 268 d. H.), strănepotul regelui Decebal – a înfăptuit o nouă re-Unire a Valahimii (Dacoromânimii) între hotarele superbei Dacii antice, desigur, «în ajunul împlinirii a 550 de ani de la naşterea sa, precum şi sculptorului nepereche, Constantin Brâncuşi, la primul veac de eternitate a capodoperei Sărutul, piatră de hotar în sculptura mondială a seco-lului al XX-lea…». Din cuvântul autorului, Lămurire, reţinem că lu-crarea Spiritul Olteniei era gata de tipar încă din noiembrie 1999, dar n-a putut fi publicată din motive de ordin pecuniar («a rămas suspen-dată din lipsă de prieteni cu vocaţia mecenatului»), că avea şi păstrea-ză de atunci prefaţa Fiziognomia poetului, fiziognomia publicistului – ecouri remanente, de Constantin Dumitrache (ce, „între timp, a tre-cut în lumea celor drepţi, între stele“), că – în cei opt ani care s-au scurs de-atunci şi până la tipărire – a continuat să şlefuiască şi îmbo-găţească lucrarea: >>>>

h1

Dumitru Vochescu: „Dan Romalo – Negru Voda ş-a lui ceată“

Noiembrie 1, 2009

Care este originea numelui gentilic de Basarab, cînd şi cum a apărut el în istoriografia românească, care este semnificaţia sa profundă, sînt probleme de care s-au preocupat, cu rîvnă sau în treacăt, mai toţi istoricii noştri de seamă.

Scopul celor cîtorva considerente care urmează nu este de a revizui exhaustiv starea actuală a problemei, nici măcar de a dezvolta o analiză întrucîtva mai cuprinzătoare dedicată aceastei probleme, ci, doar de a semnala posibilitatea de a aşeza problema pe baze încă neluate în seamă pînă acum.

În această intenţie, ca bază de aşezare introductivă a subiectului, se va face referire la doar două studii care, în epoci total diferite, l-au abordat din două puncte de vedere distincte. Mă refer la „Basarabă” (capitol in Etymologicum Magnum Romaniae, vol. III) a lui B. P. Haşdeu şi la „Thocomerius–Negru Vodă”, cercetare oferită de profesorul Neagu Djuvara.

Privind în ansamblul lor aceste două studii se observă că, în timp ce articolul lui Haşdeu este larg investigativ, chiar „luxuriant” putem gîndi, acela al profesorului Djiuvara se reduce la >>>>