Archive for Ianuarie 2010

h1

Gheorghe Şeitan: „Indianistica în sprijinul cunoaşterii istoriei noastre străvechi“

Ianuarie 22, 2010

Despre Indra, una dintre divinitaţile triadei supreme a mitologiei vedice s-a presupus că ar fi fost zeul şi călăuza spirituală a triburilor arice care au invadat India (mileniul II î.H.) distrugând, în numele lui oraşe indigene (pura) de unde şi epitetul de Purandara (distrugătorul de cetăţi).(1)

Ceea ce trebuie înţeles de aici, chiar dacă nu este pe placul exegeţilor indieni, este faptul ca la momentul sosirii lor in India, triburile arice aveau deja o ştiinţă mitologică vedică, formată cel mai probabil în teritoriul matcă. Cât despre locul de formare a acelui străvechi popor indoeuropean iată o teorie mai puţin vehiculată : indoeuropeana primitivă poseda cuvântul pentru fag (*bhagos) iar graniţa de est a fagului este linia Kaliningrad – Odesa (cel mult până aproape de nordul Caucazului) (2).

Un prestigios savant francez, George Dumezil, după descoperirile arheologice de la Boghazkoy (Turcia) avea să remarce prezenţa în mitologia hitită (în paralel cu cea iraniană) a unor zeităţi din Vedele indiene : Mitra-Varuna, Indra, cei doi Ashvini, Aryaman, Bhaga, Daksha, în forme asemănătoare ca funcţiuni şi semantică (3).

In prelungirea acestui traseu descendent faţă de direcţia de înaintare a migraţiei ariene se ajunge în spaţiul carpato-danubiano-pontic, unde zeităţile vedice predomină în antichitatea traco-geto-dacică iar urmele respectivei civilizaţii se văd până astăzi în legendele şi folclorul, limba şi obiceiurile românilor. >>>>

Anunțuri
h1

Elena Armenescu: „Anul Nou la popoarele vechilor civilizaţii“

Ianuarie 22, 2010

Există  câteva mari civilizaţii arhaice prezente şi azi, vii în  manifestările lor dublate ( lucru de la sine înţeles) de  culturile corespunzătoare, uşor de recunoscut după mai multe criterii: credinţele – un sistem :religios original, authentic,original, singular-  ritualurile, costumele, calendarele, cosmogonia etc. cum ar fi: cultura egipteană, peruană, mayaşă, chineză, iudaică , dacică ş.a.

Comparaţii, paralele, între monoteismul egiptean, iudaic şi dacic s-au scris şi există multe informaţii culminând cu istoria ultimelor două mii de ani când BIBLIA, care conţine Vechiul şi Noul Testament, dovedeşte apropierea conceptuală, dogmatică a acestor credinţe.

Doresc deocamdată să mă opresc asupra a două dintre popoarele vechi ale acestei planete şi anume : dac (docoromân)  şi chinez.

De ce le-am ales pe acestea? Pentru că deşi aşezate pe continente diferite, respectiv Europa şi Asia, oamenii acelor timpuri au simţit că Noul An începe o dată cu trezirea Naturii într-o nouă înmugurire, într-un nou ciclu vital. Aşadar ambele popoare au stabilit ceremonia acestei mari sărbători la începutul Primăverii >>>>

h1

Maria Vaida: „Simbolul românesc al lupului de la leagăn la mormânt“

Ianuarie 22, 2010

Rezumé:

Imaginarul religios se subsumează celui uman, constituind un spaţiu vast de cercetare pentru mitocritică, mitanaliză şi mitodologie, unde cercetătorii preistoriei, religiei, sociologiei, literaturii şi fenomenologiei îşi îndreaptă căutările, supunând atenţiei cititorilor aspecte şi interpretări inedite ale acestor domenii. Imaginaţia omului s-a manifestat încă din zorii civilizaţiei cu o forţă şi o vitalitate crescânde, astfel că adesea lumea divină se întrepătrundea cu cea a oamenilor şi animalelor. Rod al imaginarului colectiv, fiinţele misterioase din ordinea divinului ori a animalelor se căsătoreau cu oamenii, dădeau naştere unor urmaşi care aparţineau atât speciei ce deţinea atributele divinităţii sau regnului animal, cât şi pe cele ale umanităţii. Natura adevărată a fiinţei este frecvent pusă la îndoială. Se spune că în ritualul de iniţiere al călugărilor budişti, neofitului i se pune întrebarea: Tu eşti om sau şarpe? Un loc aparte în spiritualitatea poporului român îl ocupă lupul, simbol care se poate urmări din primele momente ale existenţei străbunilor noştri şi până în contemporaneitate, prin manifestările sale în[i]>>>>
imaginarul religios al geto-dacilor, în ritualurile religioase ale acestora, în textele istoricilor şi scriitorilor din antichitate, în literatura religioasă de mai târziu, în descoperirile arheologice mai vechi sau mai recente din ţara noastră, ajungând  până la scriitorii contemporani.


h1

Gheorghe Postelnicu: „Cenuşile“ poetului dac Ion Gheorghe

Ianuarie 22, 2010

Este meritul lui Ion Gheorghe că a depăşit momentul istoric în care afirmarea spiritului naţional devenise politică literară şi a recuperat prin muncă tenace mituri şi legende, dându-le substanţa rafinată a poeziei, implicându-şi propria fiinţă într-o dimensiune a originalităţii. De 40 de ani se luptă să impună culturii române realitatea civilizaţiei megalitice, o lume de concepţie şi viziune sintetică. Polemic, consideră că exegezele tracologilor nu sunt validate din cauza bănuielilor clerului că le-ar putea deschide românilor ochii către altă perspectivă decât a dogmei oficiale. Crede că o armonizare a iconografiei şi a decriptelor tăbliţelor de plumb se va produce peste o generaţie sau două, iar acest lucru va consacra definitiv concepte ale magistraturii sacre şi ale zeilor conducători. În conştiinţa publicului cititor au ajuns numai segmente ale programului său literar, nicicum lucrările de sinteză care să releve densitatea şi nucleul germinativ al metafizicii sale. El umanizează un timp şi un spaţiu străvechi, îi conferă o cosmicitate fabuloasă, coboară până în neoliticul danubian pe care îl integrează nuanţat în civilizaţia tracică. Pe lângă o curiozitate nemărginită există tot mai mult sentimentul că o cultură poate fi decopertată până dincolo de bornele istoriei, fără ca semnificaţiile ei să fie descoperite integral sau să se ajungă vreodată la vârsta dintâi a omenirii. >>>>