Archive for Iulie 2010

h1

NR. 5/2010

Iulie 16, 2010
h1

Gheorghe Şeitan: „Sărăcăcenii şi nomadismul pastoral antic“

Iulie 16, 2010

O arhivă vie a proto-indo europenilor o constituie confreria pastorală a sărăcăcenilor, asupra cărora ar trebui să-şi îndrepte studiul etnologii, istoricii, lingviştii, toţi care au o legătură cu arheologia culturală, acum cănd încă acest neam antic nu şi-a pierdut cu totul identitatea.

Asupra sărăcăcenilor s-au emis mai multe păreri, uneori divergente mai ales în legătură cu numele şi originea etnică.Aceşti aromâni vechi au ajuns a fi revendicaţi, de-al lungul vremurilor de către greci, de romanofoni, ba chiar şi spaniolii, care-i considera rezultatul unei metisări dintre mercenarii lor stabiliţi în Balcani şi femeile locale, vorbitoare de aromână, ceea ce ne aminteşte de teza naivă cum că poporul român de azi ar fi rezultatul căsniciilor mixte dintre soldaţii romani şi femeile dace.

Nimic nou în ceea ce priveşte copilăria istoriografiei, doar latitudinea geografică de manifestare diferă.

În legătură cu numele lor s-a emis ipoteza că ,,sărăcăcean” vine de la  aşezarea aromână Săracu, situată la sud-est de capitala Epirului, Ianina, iar o altă ipoteză consideră că numele se trage de la aspectul vestimentar, sărăcăcios.

Într-un singur punct cercetătorii converg atunci cînd este vorba de sărăcăceni – ei sunt un neam de oieri care a practicat dintotdeauna nomadismul pastoral, care nu este totul cu transhumanţa. >>>>

h1

Maria Ciornei: „Pelasgii – valahi înveşniciţi în mitul Blajinilor“

Iulie 16, 2010

Mitul Blajinilor a interesat în mare măsură pe cercetătorii consacraţi, fie ei mitologi, istorici sau jurnalişti care au scris conjunctural despre acest subiect. Motivele acestui interes ţin de faptul că această sărbătoare a blajinilor este o permanenţă, venită din timpuri imemoriale, care n-a pierdut nimic din importanţa datinilor practicate şi astăzi in mai toate regiunile României, şi în unele spaţii din sudul Dunării.

Deşi legat de un cult funerar, mitul blajinilor se deosebeşte radical de celelate comemorări dedicate celor dispăruţi.

Avem în vedere pomenirea morţilor din familie, făcută după regulile creştine la 3, 9, 40 de zile, la un, an sau la 7, când biserica invocă, prin rugăciuni specifice, divinitatea în sprijinul celor plecaţi, pentru a putea să-şi găsească nemurirea sufletului în raiul ceresc.

Există de asemenea şi datinele legate de Moşii de Iarnă sau de Vară care se identifică, nu numaidecât cu cei dispăruţi recent, mai tineri sau mai vârstnici, ci mai ales cu strămoşii, cei care ne sunt înaintaşi din familie sau din neam, dar care nu au în vedere şi pe cei de dinainte de creştinism, pe cei aşa-zis păgâni.

Comparând datinile ce interesează blajinii, invocaţi o singură dată  pe an, anume la sărbătoatea numită Paştele Blajinilor, pe care biserica creştină nu-l recunoaşte, el intrând în Calendarul sărbătorilor populare, vom găsi tradiţii deosebite, foarte bine conservate, vii, practicate fără întrerupere de  zeci de milenii. >>>>

h1

Gh Şeitan: „Armânii şi civilizaţia vedică“

Iulie 16, 2010

Armânii şi cultura armânilor sunt o dovadă că zona balcano-carpatică a fost leagănul de formare a indo-europenilor şi habitatul iniţial al arienilor vedici.

Din această străvechime ne-a parvenit până în zilele noastre toponimul Grămostea precum şi numele propii de Grama şi Grameni, la care vrem să facem referire în cele ce urmează, întrucât chestiunea oferă un exemplu de felul în care, de-a lungul timpului, cuvintelor armâneşti le-au fost deturnate sensurile lor iniţiale, cuvinte cu o bogată încărcătură culturală şi spirituală.

În antichitate, aryenii locuiau în sate, numite în limba sanscrită, mai întâi pur, iar mai apoi grama (sat). În perioada vedică tribul constituia o unitate politică şi religioasă şi consta dintr-un număr de aşezări (distrinct), aşezari ce aveau la bază, la rândul lor, o mulţime de sate denumite ,,grama”. Prin urmare se poate spune că toponimul Gramostea reflectă însăşi noţiunea aryană de zonă populată cu sate, un distrinct, o zonă armânească sedentară sau centru al aşezărilor tribale al aryenilor-armânilor.

În Rig-Veda există noţiunea de pure (case) dar care ar putea însemna şi incintă fortificată, făcută din pământ şi consolidată cu stâlpi de lemn sau uneori cu pietre, asemănător lui ,,murus dacicus”, dar aceste ,,pur” nu însemnau localitate sau oraş în sensul polisului grecesc. >>>>