h1

Ion Coja: „Pythagora a învăţat filosofia de la Zamolxis“

Am primit în urmă cu câteva minute scrisoarea de mai jos, prin internet, de la domnul Mihai Vinereanu, cunoscutul filolog din New York. O transcriu cu introducerea „diacriticelor” româneşti:

Stimate Domnule Profesor,

 Cum vă spuneam la telefon am o mare nelămurire: cu mulţi ani în urmă, pe vremea când eram student, am citit în traducere românească pe Herodot. Traducerea m-a dezamagit întrucât erau  o serie de capitole lăsate afară (netraduse). Aici la New York am recitit pe Herodot în limba engleză, desigur fără niciun fel de abrevieri. Atunci am descoperit cu mare plăcere ce spune Herodot despre Zamolxe, anume că unii greci spun că a fost elevul (sau sclavul) lui Pythagora, dar Herodot spune clar că el (Herodot) nu crede aşa ceva întrucât Zamoloxis trebuie să fi trăit cu mulţi ani înaintea lui Pythagora. Herodot nici nu putea să gândească altfel întrucât a fost aproape contemporan cu Pythagora (cca 569- cca 494, i. d. Ch.), iar Herodot (cca 484 – cca 425, i.d. Ch.). Cum putea să creadă Herodot aceste bazaconii ale unor greci smintiţi când el s-a născut doar la 10 ani după moartea lui Pythagora? Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora trebuia sa fie doar cu vreo 30-35 de ani mai în vârstă decât Herodot, poate chiar mai tînăr, astfel încât Zamolxis ar fi putut fi chiar în viaţă când istoricul grec scria despre el. Or acest lucru este cu neputinţă din moment ce religia zamolxiană avea deja o vechime considerabilă pe vremea lui Herodot. Desigur, confuzia a pornit de la faptul că religia fondată de Zamolxis avea multe în comun cu doctrina filosofică a lui Pythagora. În acest caz există doar două soluţii: fie Pythagora s-a inspirat din credinţele filosofico-religioase ale traco-dacilor, fie ambele au o sursă comună ( sau surse comune).

 

Pe de altă parte, niciun autor român nu pare să cunoască acest detaliu. Lacuna am pus-o pe seama superficialităţii unor autori care nu  merg direct la surse şi citează la mâna a doua sau a treia. În schimb, zilele acestea am căutat pe internet să văd dacă este ceva nou despre Zamolxis. Toţi comentatorii spun acelaşi lucru, fără să citeze direct autorii antici. Unul în schimb, zice că traduce direct din Herodot pasajul cu pricina, dar nici el nu „traduce” partea de frază unde Herodot spune că el nu crede ca Zamolxis să fi fost sclavul lui Pythagora, întrucât acesta a trăit cu mult timp înaintea lui Pythagora. Desigur, este de presupus că autorul articolului de pe net nu vrea să spună că a tradus direct din greacă, ci din română (articolul de pe net fiind în engleză). În acel moment am avut revelaţia că poate traducătorilor în limba româna „le-a scapat” din vedere acest detaliu absolut esenţial pentru spiritualitatea română, care ne scoate din poziţia de subordonaţi din punct de vedere spiritual şi ne transformă în precursori şi promotori ai celor mai înalte valori spirituale din Europa acelor vremuri. În acest caz avem de a face cu o crimă de neiertat, iar lumea academică românească este, de asemenea, de condamnat dacă după atâtea decenii nimeni nu a descoperit mistificarea. Eu nu pot găsi aici un Herodot în limba română, dar desigur putem găsi pe cineva care să verifice acest detaliu. În caz că traducătorii lui Herodot în limba română n-au făcut ceea ce am presupus mai sus, atunci avem de a face cu ceva mult mai grav: indolenţa „elitei” intelectuale româneşti faţă de adevăratele valori spirituale ale poporului român.

Care este opinia Dvs. în această problemă?

 

Cu stimă,

 

MV

 

 

 

      M-am grăbit să-i răspund domnului VINEREANU, felicitându-l pentru raţionamentul său, perfect logic şi de azi înainte aparţinând marilor momente de revelaţie spirituală românească. Numai pentru atât şi domnul VINEREANU merită recunoştinţa noastră, a românilor, în perpetuitate. Din fericire, mai avem şi alte motive, printre care şi un dicţionar etimologic al limbii române, deschizător de perspective dintre cele mai atrăgătoare pentru cercetătorii autentici ai trecutului nostru istoric.

      Dar nu e vorba numai de recunoştinţa românilor, căci Pythagora este un moment de răscruce în istoria omenirii întregi. Iar dacă această răscruce s-a făcut prin filosofia lui Pythagora, care, cum spune Homer, a preluat şi a difuzat în lumea grecească idei din religia daco-geţilor, atunci această răscruce este, în fapt, opera lui Zamolxis şi a celor care i-au urmat învăţăturile, stârnind uimirea şi admiraţia aparte a lumii greco-romane.

     Mărturisesc că sunt numai câţiva ani de când am citit cu oarecare insistenţă textele lui Pythagora. Am avut totodată privilegiul de a citi şi de a comenta cu autorul, Mihai Spăriosu, romanul filosofic A şaptea scrisoare, dedicat vieţii lui Platon, cu numeroase trimiteri şi comentarii la Pythagora. De pe urma acestor lecturi am rămas cu un sentiment ciudat, i-aş zice chiar concluzie: spiritul din textul şi mai ales subtextul scrierilor atribuite lui Pythagora mi s-a părut cunoscut, cunoscut bine mie, ca cititor al Evangheliilor, al Noului Testament, ce mă aflu a fi. Mi-e teamă să nu blasfemiez ori să rătăcesc, dar în această parte a Bibliei spiritul învăţăturii pythagoreice îmi pare mult mai viu, mai prezent decât ceea ce s-ar putea numi spiritul sau moştenirea din Vechiul Testament.

     Cu alte cuvinte, mi-este mult mai uşor să identific rădăcini ale creştinismului, ale „pledoariei” christice, în textele phytagoreice decât în textele vetero-testamentare… Îndeosebi la nivelul intuitiv, al impresiei la lectură, la nivelul noutăţii specifice pe care o aduce creştinismul, este uşor să legi, aşa cum au făcut-o deja unii, pe Pythagora de Iisus. Precursor al lui Iisus a fost considerat şi Zamolxis, cum bine se ştie. Datorită domnului VINEREANU însă putem fi siguri că însuşi Pythagora a avut un nobil precursor. Fie direct prin Zamolxis, fie pe altă cale, Pythagora a luat cunoştinţă de religia şi alte învăţături ale geto-dacilor şi a fost marcat de ele, iar prin el întreaga spiritualitate europeană, creştină, îşi are rădăcini nord-dunărene.

     Dacă Zamolxis ar fi fost elevul lui Pythagora, aşa cum bine observă domnul VINEREANU, Zamolxis şi Herodot ar fi fost contemporani, practic. Nu ar fi avut vreme, în două-trei decenii, să se închege o religie de care să se ducă vestea aşa de departe, din Dacia până la greci. Nici chiar succesiunea inversată, pe care o propune şi o demonstrează impecabil domnul VINEREANU, nu e de luat în seamă decât cu condiţia de a introduce între Zamolxis şi Pythagora un interval de timp mai mare. Cel puţin timpul necesar pentru ca o religie să se închege şi să se impună unui popor întreg. Căci, nota bene, principala deosebire între Zamolxis şi Pythagora pare a fi aceea că primul a predicat pentru întreg poporul dacic, pentru „tot natul”, în vreme ce Pythagora a considerat că numai puţini dintre grecii săi puteau avea acces la învăţătura mântuitoare. Aveau pregătirea spirituală absolut necesară! Ceea ce apropie o dată mai mult zamolxianismul de creştinism, de învăţătura cristică, atât de „democratică”.

     Mă grăbesc să închei, pentru a aduce cât mai repede la cunoştinţa publicului textul domnului MIHAI VINEREANU, text care va face istorie, sunt convins. Sper să aibă parte de comentarii aplicate şi decente, fără exaltările semidocte ale celor „scrântiţi întru Zamolxis”, care au îngreunat până acum de atâtea ori percepţia corectă, la nivelul publicului larg, a moştenirii din substratul geto-dacic al plămadei noastre etnice.

     Fac totuşi o precizare: în traducerea românească, inclusiv cea publicată în Fontes Historiae volumul I, nu este omisă fraza prin care Herodot se îndoieşte că Zamolxis a putut fi elevul sau sclavul lui Pythagora. Accentele critice la adresa celorlalţi filologi şi istorici români sunt aşadar puţin prea dure, mai ales dacă ne gândim că şi lui Mircea Eliade i-a scăpat „detaliul” pe care domnul VINEREANU l-a remarcat, iată, primul, primul dintre toţi cei care s-au ocupat de istoria veche a românilor, a grecilor: Zamolxis, dacă comparăm când au trăit Pythagora şi Herodot, deducem lesne că nu putea fi mai tînăr decât Pythagora, ci mult mai în vârstă. Iar legătura pe care o face Herodot şi alţi greci între Zamolxis (religia geto-dacilor) şi Pythagora, presupune o anterioritate consistentă a lui Zamolxis şi a religiei sale faţă de Pythagora. Nu de azi pe mâine se constituie o religie, un sistem de credinţe urmate de un popor întreg, la care se adaugă timpul necesar pentru ca faima acelei religii să depăşească propriile fruntarii.

     În mod deosebit suntem nevoiţi să înregistrăm o vechime mult mai mare a monoteismului geto-dacic, aceasta fiind una dintre concluziile cele mai importante la care ne deschide calea domnul MIHAI VINEREANU.

     Deocamdată atât, din mulţimea de sugestii, ipoteze şi comentarii pe care le îngăduie raţionamentul, revelaţia domnului MIHAI VINEREANU! Să ne trăiască!

ION COJA

13 mai 2011, Bucureşti

Anunțuri