h1

~DumitruVochescu: „Dan Romalo – Negru Voda ş-a lui ceată“

2009, nr. 16

DAN ROMALO, Basarab

Care este originea numelui gentilic de Basarab, cînd şi cum a apărut el în istoriografia românească, care este semnificaţia sa profundă, sînt probleme de care s-au preocupat, cu rîvnă sau în treacăt, mai toţi istoricii noştri de seamă.

Scopul celor cîtorva considerente care urmează nu este de a revizui exhaustiv starea actuală a problemei, nici măcar de a dezvolta o analiză întrucîtva mai cuprinzătoare dedicată aceastei probleme, ci, doar de a semnala posibilitatea de a aşeza problema pe baze încă neluate în seamă pînă acum.

În această intenţie, ca bază de aşezare introductivă a subiectului, se va face referire la doar două studii care, în epoci total diferite, l-au abordat din două puncte de vedere distincte. Mă refer la „Basarabă” (capitol in Etymologicum Magnum Romaniae, vol. III) a lui B. P. Haşdeu şi la „Thocomerius–Negru Vodă”, cercetare oferită de profesorul Neagu Djuvara.

Privind în ansamblul lor aceste două studii se observă că, în timp ce articolul lui Haşdeu este larg investigativ, chiar „luxuriant” putem gîndi, acela al profesorului Djiuvara se reduce la efortul de a justifica, prin referire la cîteva atestări specifice, teza identităţii dintre Thocomerius şi Negru Vodă, propunînd concluzia originii cumane a trunchiului Basarabilor. Exprimat în chiar cuvintele profesorului:În încheierea acestei enumerări de „mărturii” despre Negru Vodă şi despre Basarab, cred că putem pune fără să ezităm într-o primă abordare semnul egal între Thocomerius şi Negru Vodă” [1]. Enumerarea principalelor documente „mărturii” ale acestei concluzii se află la pp. 130-31 ale lucrării, care, în lungul ei, dezvoltă această idee.

Infinit mai amplu, mai diversificat pe surse şi în ţeluri, mai imaginativ chiar, este studiul lui Haşdeu. Acesta îşi distribuie investigaţiile după mai multe direcţii principale, anume:

a)  inventarierea tuturor purtătorilor numelui-calificativ de Basarab/-ă în cadrul unei „caste” pe care o caracterizează ca fiind „nu o familie, ci o colectivitate de familii cu tradiţiuni comune, un fel de castă care-şi avea cuibul în Oltenia şi în Haţeg, …”, cu prelungire în Moldova: „am dovedit că dinastia Muşăteştilor din Moldova a fost şi ea o ramură a Basarabilor” [2], p. 355.

b)  semnalarea faptului că dintre toţi fraţii ce se năşteau în familiile ce alcătuiau „casta” astfel definită doar unul – de obicei al doilea născut – căpăta numele de Basarabă, pierzînd totodată numele său de naştere. În cuvintele autorului: „Se pare că era un obicei ca în fiecare familie din acest neam numai unul dintre fraţi sau veri să poarte numele Basarabă, şi încă să-l poarte în locul numelui său de botez” [2], pp. 356-].

c)  dovedirea că „Basaraba” reprezenta o numeroasă grupă de familii cu prestanţă cvasi-nobiliară la nivelul începutului mileniului doi. În cuvintele autorului: „au fost Basarabii nu o dinastie, nu o familie, ci o numeroasă grupă de familii, constituind o castă în toată puterea cuvîntului,” [2], p. 361.

d)  investigarea provenienţei numelui de „Basarabă” şi dovedirea că „Basarabă este o compoziţiune din titlul Ban şi din numele de familie Saraba”, Ban fiind calificativul „despre neamul cel bănesc din Oltenia sau despre acea castă nobiliară a banoveţilor din care se alegeau banii-”, [2], p. 363, iar pe „Sarabă” derivîndu-l, oarecum complicat, dintr-un presupus dacic, „Zarabos”, atestat prin scrierile lui Iornande [2], pp. 367.

Impresia cu care am rămas după consultarea acestor două lucrări este că ambele cuprind o apreciabilă componentă imaginativă în alcătuirea lor. Acest fapt mă face să îndrăznesc să emit, şi eu, o ipoteză, încă oarecum imaginativă, asupra originii şi a sensului numelui de „Basarab/-ă”. Această ipoteză este legată de însemnări înregistrate pe plăci de plumb care, între anii 1945-1947, se aflau în număr mare în depozitele din subsolul Institutului Naţional de Arheologie, actualmente Institutul Vasile Pârvan.

Aceste texte, care se configurează  ca un amplu corpus unitar şi specific, sînt înregistrate, în scriptio continua, sub forma de înşirări de caractere proprii mai multor sisteme  alfabetice.

În încercare de a regăsi sensul unora dintre aceste însemnări, am început prin a secţiona şirurile continue de semne înregistrate pe plăcile de plumb determinînd astfel secvenţe, precis delimitate, de caractere cu sens atribuit, ipotetic, pe bază de analogii etimologice clasice (cf. [3]).

Presupunînd că

a) însemnările de pe plăci sînt, sau reproduc fidel, originale antice şi că

b) în cadrul segmentelor astfel delimitate acelea care prezintă asemănări evidente cu nume proprii istoric atestate au aceeaşi semnificaţie cu acestea din urmă,

am asimilat secvenţele de tip BAZORYO şi cele similare cu acesta scrise însă în alte grafii (figurile 1, 2, 3 etc. ), ca reprezentînd numele unuia sau, eventual, în succesiune temporală, a mai multor personaje cu această denumire patronimică, sau beneficiind de acest determinant administrativ în societatea geto-dacă.

Fig. 1. Text ilustrativ de pe placa nr. 46

Observînd că în lungul textelor pe plumb secvenţa BAZORYO este sistematic asociată cu MATO – prescurtat M – cu sens de „Stăpînitor, căpetenie politico-militară”, sens confirmat prin peste 30 de incidenţe în text, şi despărţind secvenţele de tip BAZORYO în BAZO şi RYO cu sensurile – atribuite pe bază de etimologii recunoscute – de „din josul” saude jos”, şi „rîu”, numele astfel indicat devenea Din josul rîului sau De la rîul de jos”, denominative cu clar aspect de calificativ regional sau de poreclă.

Fig 2. Mato BAZOPIV în text şi, în sens antiorar, în pecetea din stînga.

Presupunînd că denominativul astfel compus nu se referea la un rîu oarecare, ci la unul de o deosebită  importanţă pentru comunitatea geto-dacă din regiunea Sarmisegetuzei de Munte – la care textele pe plumb se referă în covîrşitoarea lor majoritate – rămîne de determinat rîul la care se referă textele amintite.

Faptul că că scrierile de pe plăci menţionează vecinătatea doar a Mureşului, a Jiului sau a Streiului sugerează că numai acestea trei ar fi de luat în seamă.

Fig. 3. M. BAZORIO, sub pecete din stînga, jos.

Întrucît Streiul, rîu puternic dar cu importanţă doar locală în antichitate, că mult mai puternicul Mureş constituia un mijloc de legătură către occidentul mediteranean, ocolitor însă prin Panonia, rămîne doar Valea Jiului de luat în seamă ca cea mai directă cale spre lumea central-mediteraneană. Desigur că în antichitate valea Jiului era sălbatecă la nivelul apei, dar culmile adiacente, cu plaiurile lor, ofereau, fără îndoială, căi usor circulabile spre lumea romană şi civilizaţia clasică din sudul Dunării. Şi asta atît înainte cît şi în timpul colonizării romanilor, sau după retragerea acestora din Dacia.

În consecinţă vom admite că denominativul de RYO, definit ca mai sus, se referea la Jiul antic. Din asta decurge că denominativul de BAZORYO, întîlnit în cîteva locuri pe plăcile de plumb, implica, foarte probabil, calificativul propriu unei/unor căpetenii ce stăpînea(u) ţinuturile din valea inferioară a Jiului, în esenţă undeva prin părţile Olteniei de azi.

Pe de altă parte ştim că Jiul, în antichitatea lumii clasice, era cunoscut sub denumirea de Рαβων sau Aράβων (ποταμός). Faptul, din cîte ştim, este atestat prin text antic doar într-un singur loc, anume în Geografia lui Ptolemeu, sub forma „Rhabon” în text (fig. 4), sub forma Arabon pe harta asociată acestuia.

Denumirea se regăseşte înregistrată sub această din urmă formă şi pe hărţi mai tardive, exemplu fiind cea a lui Ortelius privitoare la Dacia în care găsim „Arabon Fl(umen)”.

Faptul a fost semnalat de B. P. Haşdeu şi se află pe larg comentat de el în [2], pp. 393-95.

Fig. 4. Ptolemeu, Geografia, cartea a IIIa, cap. 8. (extras din Wikipedia, Free Encyclopedia).

Aceste observaţii ne îndreaptă  către presupunerea că, la un moment dat, determinativul antic de BAZORYO – atestat prin textele de pe plăcile de plumb – ar fi putut evolua către un occidentalizat Bazorabon, sau Bazoarabon, care, cu timpul şi prin eventuala contracţie vocalică oaa, prin pierderea lui n final şi prin trecerea lui „o” în a sau ă, a devenit Bazaraba/ă, abundent atestat în istoria medievală a Ţărilor Româneşti, totodată tradiţional legat de ţinuturile adiacente cursului inferior al Jiului.

Nu sînt în măsură  să analizez toate consecinţele istorice ce pot fi deduse din ipotezele mai sus formulate. Dorinţa mea se limitează la simpla oferire, spre analiză şi discuţii specializate, a unor informaţii cu conţinut poate profund semnificativ; asta, dacă nu se respinge, din start, eventualul sens, încă incomplet desluşit, al înscrierilor de pe plăcile de plumb anterior amintite.

Referinţe:

[1]  Neagu Djuvara, Thocomerius–Negru Vodă, un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti. Ed. Humanitas, Bucureşti, 2007.

[2]  B. P. Haşdeu, Basarabă. În: Pierit-au dacii? Ed. Dacica, Bucureştii, 2009.

[3]  Dan Romalo, Cronică apocrifă pe plăci de plumb? Ed. Alcor Edimpex, Bucureşti, 2005.

[4]  Ptolemeu, Geografia, III, cap. 8.

ing Dumitru Vochescu din Craiova.

Putem afirma ca Thocomerius şi Negru Vodă,erau aceasi persoana.Numai ca Tocomerius, ara nume Cuman, purtat de o inalta capetenie din armata cumana care s=a ridicat la acest titlu datorita vitejiei sale.El facea parte, ca si stramosiilui,din Casta Basaraba a dacilor,care avea un puternic nucleu la Craiova.,a reusit sa pastreze in regiunea Olteniei, o oarecare independenta fata de puterea stapanitoare.Nici nu conteaza daca Litovoi era Cuman, sa sau domnea sub acest nume, dar el era sustinut de aceasta scoala Basaraba.Ea reusa sa aseze voevozi in toate tinuturile Dacilor.. mari sau mici,prin care acestea reusau sa se mentina ca neam.: din tara Barsei pana in Maramures.Imparatul Ionita,depindea de aceasta scoala.Pot avea dreptate si cei care spun ca Negru Voda a venit din tarile de peste munti,dar si Dimitrie Cantemir care spune ca atat Dragos descalecatorul moldovei cat si Negru Voda, au plecat din Maramures.Intorcandu-ne la descalecare,trebuie sa mentionam ca ca ea s-a petrecut cu ocazia sosirii hoardelor lui Gingis Han, care a facut praf regatul Cuman.Norocul nostru a fost ca sefii mongoli,fii lui gingis Han,au fost chemati la moartea acestuia la Karacum.A ramas un vid de putere de care au beneficiatcapeteniile Cumane formate din Basarabi., care Sau inscaunat sub numele de Basarabi . Asa Thocomerius si-a luat numele de alexandru Basarab,,iar Negru Voda, era numele popular ronanesc al noului Voevod.Poate ca asa s-au numit si capeteniile militare care au condus cetele de romani,din tara Barsei sau Maramures.care au benit pentru consolidarea noului stat.

Amintim ca scoala de la Craiova, a mentinut Olteia ca banat separat, iar de aici au venit toti Domnii Tarilor Romanest,De la Stefan cel Mare, la , la ion Corvin sau mihai Viteazul.

Poate ca in Craiova, se gasesc tainitele care ascund istoria scolii Basarabe,despre care se aminteste in Tezaurul De la Sinaia,care vorbeste despre Mihai Viteazul.Sa cautam radacinile solomonarilor si vom gasi date despre scoala Basaraba,

Privind hartile vechi,vedem ca  mircea  cel Batran, stapanea si sudul Republicii moldova, care acum face parte din Ucraina.si care trecand in componenta Moldovei, s-a numit Basarabia.Cand rusii au “ cumparat” acest tinut de la Turci,l-au numit la inceput Basarabia, ca sa se deosebeasca de restul Moldovei.Acum ii spun Moldova,  partii din care lipseste tnutul Basarabilor.

O cercetare minutioasa trebuie sa facem in tainitele fostelor capetenii romanesti din acest tinut,Iar din bibliografia universala,sa extragem toate cuvintele cheie care se refera la Basarabi, romani sau daci .

Emit ipoteza ca Regele Carol I,daca a intrat in posesia Tezaurului de la Sinaia,cu inscrisuri pe placute de aur,nu a topit aurul ca sa termine Castelul Peles.Mult ma i probabil este ca aceste placute sa fi plecat cu tezaurul trimis in Rusia.Niste experti ar trebui sa opisul pieselor din tezaur, care se gasesc in Romania.Daca gasim cevasunt convins ca rusii vor fi receptivi pentru cautearea si descifrarea placutelor.

Sar outea ca regele Carol,Sa fi trimis placutele in Germania,pentru a fi descifrate de experti in istorie.Dupa razboi si revolutie,placutele au ajuns intr-n seif care s-a deschis dupa cel de al doilea rozboimondial. Sa urmarim si aceasta pista.

Faptul ca dacii au servit in armatele migratorilor o face si istoria lui Theodoric, Regele vizigotilor, care a plecat din Davcia cu un intreg popor,si a intemeiat un regat vizigot la ravena, in Italia.Vizigotii earau crestinati,in doctrina lui Arie,Theodoric a comandat o capela pe care s-a pictat tabloul Nasterii Domnului.

In aceasta pictura, cei trei Crai de la rasarit,erau inbracati in costume de Daci.

Trecem peste scrierile istoricului  Iordanes, care confunda pe Goti cu Geti,si ajungem la istoricul Italian Troya,care afirma sus si tare, ca Vizigotii nici n-au existat in istorir,ca poporul lui Theodoric, erau Vizigeti,care se intindeau e la Marea Baltica la marea neagra.  Or este dovedit istiriceste, ca Gotii au existat ca popor, si au avut limba lor care ne-a ramas,mai ales prin Biblia lui Wufila,scrsa pe teritoriul romanesc, care poarta numele “ codex Argentanus”.

Nu stim daca Theodoric era cum se presupune, Dac,Dar un lucru este clar: In jurul sau, comandantii militari, preotii si pictorii, erau Daci.

S-a dovedit deci ca dacii au suprvietuit ca popor , colaborand cu puternicii lumii din lumea migratorilor., la fel ca si in cazul Cumanilor.

Magii din catedrala Sant’Appolinaire Nuovo din Ravenna

Multi istorici romani, cercetand cetatile construite in perioada Cumana,se mirau ca ele erau de tip dacic.

Daca nemul lui Theodoric a ajuns in Spania,unde s-au stbilizat o vreme, nu trebuie sa ne miram ca Grazii Spanioli se revendicau ca urmasi ai lui Decebal.

O alta dovada a convietuirii dacilor cu Gotii,ne-o ofera istoria Normanzilor.Se zice ca Vikingii, de neam Gotic,faceau multe necazuri regilor Frantei, drept pentru care acestia s-au hotarat sa-i Crestinezesi sa le dea o parte din tara in administrare.Asa a aparut Normandia,in care se vorbea limba Franceza,de origine Galica.[ Celtica].Este un paradox cum un intreg popor, odata cu crestinarea,a trecut in masa dela limba gotica [germanica],la o limba celtica asemnatoare cu latina. O singura concluze se poate trage: Normanzii erau majoritate daci,si vorbeau limba daca,asemanatoare cu latina, dar aproape identica cu limba celta. Daca Wilhem Cuceritorul , care a ocupat Anglia,era Viking sau dac, nici nu conteaza.Imporanta este dovada ca urmasii regelui Arthur si urmasii lui Wilhems-au inteles foarte bine,spr mirarea unor istorici

Regii danezi, până doar acum câteva sute de ani, se auto-intitulau „reges daciae”, păstrând astfel memoria ancestrală a originii lor. La 1275, este menţionat un rege danez numit Petrus de Dacia, aflat în fruntea unui… „Colegiu al Daciei”!

O baladă normandă afirmă ca normanzii (danezii, stabiliţi în  nord-vestul Franţei) îşi au originea la „mult marele fluviu Dunăre…numiţi Dani, care erau anticii Daci…”
Ou de Danube un flum mult grant,
K’Ester claiment, cler e luisant,
Ki le regnes vait devisant,
A cele part torne en corant
Furent cil apele Dani,
Ki esteient ancieis Daci…

Unde Dunărea, un fluviu mult grandios
Care este ?, clar şi luminos,
Care domina ?…?….
La acea parte întoarce alergând
Fură deci numiţi Danezi,
Care erau anticii Daci…

Danezii se mândreau în cronicile lor că se trag din daci. Ba, în Evul Mediu, se numeau chiar daci, care erau cunoscuţi cu numele de dacianini de către ruşi

.Era convietuirea dintre doua popoare care vorbea cam aceasi limba.Marele fond de cuvinte engezesti cu radacina romana,ne dovedeste acest lucru.

Intre limba daca si celta deosebirile erau mici.Iata o dovada , o rugaciune gasita in Wales, [ tara galilor] nu se stie precis din ce limba provine.

Tatal Nostru

« cel daco-românesc, cãci

celþii din apusul Europei erau cimerienii,plecaþi din spaþiul carpatin ºi care vorbeau o

limbã daco-româneascã, aproape reproducem dupã B.P.Haºdeu rugãciunea Tatãl nostru în dialectul celtic din Provincia

Wales (Vatraca – 17 A) din Anglia, publicatã de istoricul englez Chamberlayn la 1715:

«Poerinthele nostru cela ce esti en cheri /

Svintzasca-se numele Teu / Vie emperetzia Ta / Facoesa voe Ta en tzer asasi pre poement

/ Poene noastre datorii le noastre cum si noi se loesoem datornicilor nostri. / Si nu dutze pre noi la ispitire / Tze ne mentuieste pre noi de vileanii. Amin»

De menþionat cã istoricul ungur SamuilKölescri, la finele secolului al XIX-lea, citind

lucrarea istoricului englez, gãseºte aceste,,miraculoase. asemãnãri ale rugãciunii Tatãl

nostru din limba românã ºi cea celticã,puternic impresionat, de asemãnarea dintre

cele douã limbi – româna ºi celtica, trimite oepistolã medicului englez Woodward,

comunicându-i ,,nu fãrã  sfialã., marea lui descoperire, cã ,,Românii de la Dunãre ºiCelþii din Wales vorbesc una ºi aceeaºilimbã..identicã cucea româneascã de astãzi. »

Iata unde trebuie sa cautam izvoarele limbii dace, despre care nu nea ramas nici macar o pagina. Pe langa tainitele din cela 20000 de pesteri , avem si bibliotecile lumii.Trebuie sa convingem vaticanul sa ne permita accesul la marea lor bibliotecaabsolut necesara pentru descoperirea limbii dacilor, limba stramosilor nostrii.

Sa punem deci in aplicare Actiunea Kogaion, ca noi romanii urmasi ai dacilor sa fim primii care sa aratam lumii misterioasa civilizatie dacica.

Sa punem in functiune Biblioteca Kogaion, on line, prin care sa descoperim pe ce coclauri haladuiesc romanii de azi, urmasi ai Dacilor,pana unde s-a intins limba romana ca urmasa a limbii dace,[ Geto- Trace.]

Pana unde s-a extins religia Zamolxiana,di traditiile dacice? Ne referim la stalpul funerar dacic,si totemul verde,[ “SEPTENVIVIUM TECTORUM”] , care creste pe casele Romanilor, si care a ajuns pana in Australia.[ Casa europeana si Farmacia Dacica.]

Asa sa ne ajute Dumnezeu.                                                             I

ing. DUMITRU VOCHESCU din Craiova.

Anunțuri