h1

~Ion Pachia Tatomirescu: „Dacii şi Jertfa Întemeierii“ (cronică la eseul Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, „De la Daci la Meşterul Manole“

Interesantul studiu din placheta De la Daci la Meşterul Ma-nole, de pr. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda (2005), este, de fapt, textul comunicării susţinute de autor la al VI-lea Congres Interna-ţional de Dacologie de la Bucureşti, din 30 iunie – 2 iulie 2005, în care se încearcă repunerea în circuitul cultural a unei „sfinte triade“ fundamentale a spaţiului spiritual al Daciei / Dacoromâniei (Vala-himii), ce s-a conturat prin cercetările interbelice şi din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, de la H. Sanielevici la Ion Pachia-Ta-tomirescu, Dacul-Mesager-Celest, Protagonistul Mioritic şi Meş-terul Manole: «În cele ce urmează – spune preotul-doctor Al. Stăn-ciulescu-Bârda –, vom încerca să schiţăm câteva trăsături comune da-cului zalmoxian, ciobanului mioritic şi meşterului de la Argeş, cu pri-vire la realitatea, sensul ontologic şi valoric al morţii umane în con-text cosmologic.» (p. 3).

Pelasgul > Valahul Zalmoxian, ori, mai exact spus Dacul-Mesager-Celest (Solul trimis din cinci în cinci ani la Dumnezeu), cel cu ştiinţa de a se face nemuritor, monoteistul, nu Thracul, rămas, după Reforma Zalmoxianismului, la vechiul politeism cogaionic, este – după cum observă şi Al. Stănciulescu-Bârda – omul care rupe «în sens prometeic, legăturile mitologice care-i condiţionau existenţa, în-grădindu-i libertatea de voinţă şi acţiune; pentru prima dată, aproape la nivel de egalitate, omul colaborează cu divinitatea; moartea devine o metamorfoză în planul ontologic…» (p. 4).

Protagonistul Mioritic, potrivit observaţiilor auctoriale, are o dramă «oarecum diferită de a eroului zalmoxian; şi păstorul acceptă jertfa, deşi oarecum condiţionat, dacă e să luăm de bază varianta bala-dei redată de V. Alecsandri.» (p. 6).

Meşterul Manole – după pr. dr. Al. Stănciulescu-Bârda – «este un om capabil, sincer, devotat, corect; Manole nu este un asa-sin, ci un jertfitor; Ana nu este o victimă, ci o jertfă; cea mai pură jertfă pe care o aduce Manole lui Dumnezeu, pentru ca suflarea lui Dumnezeu, reprezentată de sufletul Anei, să se întrupeze în zidire; asemenea eroului zalmoxian, jertfa devine ea însăşi o rugăciune în faţa creatorului pentru comunitate, pentru existenţa pământească.» (p. 8); «are intuiţia condiţiei sale umane; se crede învingător al Timpului şi al legilor gravitaţiei; înălţimile le învinsese prin priceperea şi înde-mânarea sa, în fond prin jertfa depusă la temelia creaţiei.» (p. 14); «Manole îi era superior păstorului şi eroului zalmoxian prin maturita-te şi experienţă de viaţă, prin profunzimea gândirii şi trăirii» (p. 17).

În ultima instanţă a textului, autorul a punctat «câteva dintre asemănările şi deosebirile» pe care le-a putut sesiza la eroii triadei Dacul-Mesager-Celest, Protagonistul Mioritic şi Meşterul Manole, «într-o vreme în care globalizarea devine monedă forte a politicii in-ternaţionale» (p. 19), într-o vreme în care este imperioasă cunoaşterea „valorilor spirituale ancestrale“ ale Valahimii ce participă «la patri-moniul spiritual al umanităţii» (* Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, De la Daci la Meşterul Manole, eseu, Bârda, Editura Cuget Româ-nesc, 2005, pagini A-5: 20).

ION PACHIA TATOMIRESCU

Anunțuri