Archive for the ‘atitudini’ Category

h1

ATITUDINI – G.D. Iscru: „Naţiunea geto-dacă şi naţiunea română“

August 11, 2007

Motto: 1: Naţiunea – „întrânsa ne-am născut, ea este mama noastră“ (Simeon Bărnuţiu, 1848) 2: „Naţiunea mea e lumea … Fără naţiunea mea nu e lume …“ (M. Eminescu)

Problema naţiunii etnice – principala permanenţă a istoriei – revine puternic în actualitate.
La începutul secolului XX, când forţele oculte, cu un apetit amplificat al dominaţiei mondiale, se pregăteau să ia „în primire“ Imperiul Ţarist, pentru a-l transforma în Imperiu Comunist, avea nevoie de o nouă teorie/viziune asupra naţiunii, care să le „justifice“ anihilarea până la desfiinţare a multelor naţiuni şi grupuri etnice din cuprinsul marelui imperiu. Ce nu anihilase autocraţia ţaristă, trebuia neapărat să anihileze, să desfiinţeze, cu un cuvânt mai nou: să „globalizeze“ comuniştii bolşevici în viitorul lor „poligon experimental“.

Pentru aceasta, în ajunul primului război mondial, cu câţiva ani înainte de a se lua hotărârea „trecerii“ de la un imperiu la celălalt, a fost „lansată“, sub semnătura tânărului pe atunci Iosif Djugaşvili, viitorul – celebru – LV. Stalin, „noua viziune“ asupra naţiunii etnice1: că ar fi apărut târziu, în prima etapă a epocii moderne, mai exact către sfârşitul secolului XVIII şi la începutul celui următor; că ar avea, istoriceşte, o viaţă limitată, urmând a se transforma, în viitor, în „altceva“ (nu se găsise „formula“; s-a găsit mai târziu: „poporul sovietic“/ „poporul unic muncitor“); că naţiunea are câteva caracteristici bine stabilite de autor iar dacă una lipseşte, naţiunea nu există; aceeaşi „soartă“ -se putea înţelege – urma să aibă şi Statul naţional – şi în acest sens a evoluat teoria comunistă asupra Statului naţional. Şi, cum în primii ani ai „Puterii sovietice“ teoria comunistă, varianta Troţki, includea „revoluţia permanentă“ ce urma a cuprinde lumea, înseamnă că „viziunea“ stalinistă avea un „viitor de aur“. Chiar când, în prima parte a deceniului 3 al secolului XX, a fost abandonată teoria troţkistă a „revoluţiei permanente“ şi bolşevicii s-au decis să se concentreze pe
>>>>>G.D. Iscru>>>>>

Anunțuri
h1

Atitudini – Alexandru Nemoianu: „Vechimea acestei peceţi mă tem că nu o vom şti niciodată“

August 11, 2007

Pecetea identităţii de neam este expresia intenţiei din veşnicie.Desluşirea şi cultivarea acestei identităţi,unice,nerepetabile, miraculoase (căci întreaga stare existenţială este una de miracol şi graţie) înseamnă pătrunderea unei mari taine;înţelegerea rostului pentru care am fost aduşi în fiinţa. Din nou trebuie bine înţeles ca „descoperirea” unei taine nu este „meritul” nostru. Această descoperire este tot cu semnificaţie veşnică şi Dumnezeiesc didactică. Cât priveşte vechimea acestei peceţi mă tem că nu o vom şti niciodată. Este asemenea încercări de a afla capătul Celui şi Celor fără de început şi sfârsit; a celor dintotdeauna. În acest context îmi pare ca Nicolae Densusianu este singurul care a înţeles ceva din esenţa Neamului Românesc. Ceeace spune el este de fapt o poveste şi un mit de iniţiere. Tot ce este important în lume se află inclus în Neamul Românesc dar exprimat unic. Este şi asta semn al lucrării veşniciei şi Divinului. Esenţa lucrării divine este originalitatea(nici o frunză,nici un fir de iarbă nu este „simetric”,identic cu altul) iar a negativităţii pure imitarea, maimuţăreala. >>>>>Alexandru Nemoianu>>>>>

h1

Napoleon Săvescu: „Poporul carpato-dunărean, cel mai vechi din Europa“

Iulie 10, 2007

Spaţiul carpato-dunărean poartă în el cele mai vechi vestigii ale existenţei şi activităţii omului în Europa, indicând apartenenţa lui la marea arie a antropogenezei. În judeţul Vâlcea, la Bugiuleşti, bogate resturi de oase de animale ne duc în faţa perioadei Villafranchiană. Resturi osteologice umane din peştera de la Ohaba Ponor (două falange de la mână şi una de la picior) provenind de la tipul Homo sapiens neandertalensis ne poartă într-o altă perioadă istorică. Aşezarea din „Peştera Cioarei” de la Boroşteni, judeţul Gorj, datată cu carbon radioactiv, se dovedeşte a fi fost locuită acum 47.550 ani. Despre aceşti strămoşi îndepărtaţi, ai poporului carpato-dunărean, sigur că nu putem spune prea multe azi. Dar unele dintre cele mai deprimante aspecte ale istoriei spaţiului carpato-dunărean încep în momentul când istoricii-politicieni încearcă să manipuleze trecutul. Te descoperi neputincios în faţa unor oameni de ştiinţă, care ajung la nişte concluzii aşa de ilogice despre istoria poporului carpato-dunărean, încât te întrebi cu teamă dacă nu cumva este bine să nu te amesteci în „afacerea” dumnealor. Dar cum adevărului îi trebuie două lucruri – cineva să-l rostească şi cineva să-l audă – noi, cei de azi, prezenţi la acest Congres vom face primul pas, vom vorbi despre adevăraţii strămoşi ai spaţiului carpato-dunărean, tracii, carpo-geto-dacii.  
Şansa de a nu fi uitată istoria noastră s-a numit în antichitate Herodot, Dio Cassius şi Dio Chrisostomus.  

Dacă acea carte a V-a a lui Herodot este în mare parte dedicată poporului nostru carpato-dunărean, atmosfera pregătirii războiului daco-roman o găsim la Dio Cassius. Şi totuşi, adevăratul „reporter” al pregătirii războiului daco-roman a fost
>>>>>Napoleon Săvescu

h1

PERSPECTIVE – Artur Silvestri : „ Eminescianitatea “

Iunie 3, 2007

Ideea de a se întruchipa într-o prezenţă terestră un conţinut comun de viaţă istorică şi de înrudire în atitudine nu-i fără un reazem şi, la drept vorbind, se confirmă în nu puţine dintre situaţii. Origina este arhaică şi, deci, stăruind, însemnează că ne arată un Tipar şi o realitate incontingentă împotriva căreia nu se poate face nimic iar pentru a o preschimba ar fi nevoie de atât de mulţi ani încât, din perspectiva vieţii noastre istorice, seamănă cu infinitul. De fapt, acesta este totemul ce rezumă şi conservă, în forme adeseori simbolice, răspunsul autohton. Alţii au, în această materie, pe marii fondatori de state şi de religii şi evocă pe Budha, pe Mahomet, pe Confucius ori pe „Părinţii Fondatori“. Noi, fiindcă nu avem o statalitate de ilustraţie vizibilă prin expansiune ci întocmire tainică, aproape vegetală, şi nu am dezvoltat o religie a autohtonităţii, ilustrăm totul prin cicluri şi, decurgând de aici, prin simbol episodic. Nu odată însă, năzuinţa de a simplifica ne împinge la a restrânge formulând generic şi voim a include totul într-un fel de ieroglifă de mit colectiv, precum ar fi, ca să exemplific, „spaţiul mioritic“. Acesta este potrivit şi încăpător însă, legându-se de o anumită realitate antropologică cu, totuşi, final ipotetic, ar putea să fie, şi chiar şi este, circumscris cronologiceşte. „Mioriticul“ ar fi, deci, expresie de viaţă pastorală şi agrariană şi dincolo de marginile orânduirii sociale ce exprimă stăruinţa de la „talpa Ţării“ s-ar putea să se dilueze şi poate chiar, când se atacă prin împresurarea succesivă, să ne apară drept dispărută. Rezultă că, dispărând „ţărănimea“, mioriticul ar deveni>>>(fragment din vol. „Semne şi peceţi . Şapte lecţii de originism literar“>>>continuarea aici>>>>>

h1

DELIMITARI – Alexandru Nemoianu: „Gânduri la «Renaşterea Daciei» şi un Dialog cu «Neica Nimeni»?

Iunie 3, 2007

Am citit ieri ceva intitulat “ Renasterea Daciei“. Nu stiam specific acest text semnat de Mircea Babes dar cele cu continut similar sunt peste tot.
Cateva lucruri.
Textul este de un tezism sfruntat. „Scoala de arheologie“ (?!) este considerata procuror, jurat si judecator, sentinta fara drept de apel. Asta venind din partea unei discipline (arheologia) eminamente speculativa si circumstantiala.
Mai mult. In „scoala de arheologie“ sunt inclusi strict cei care sustin o „anume“ teza si o „anume“ concluzie. Mircea Babes (MB) (un personaj traind intr-un cerc izilat si care are criterii si standarde fara legatura cu lumea mare si care individ, in plus, realmente sufera de un orgoliu patalogic) , cred ca nici macar nu baga de seama ca „scoala arheologica“ a fost folosita si abuzata , in fapt prostituata, de catre toate, absolut toate administratiile romanesti din , hai sa zic, 1839 incoace.
Nu ar fi nimanui de folos sa enumar nenumaratele citate trunchiate si inca si mai numeroasele ignorari deliberate ale unor pareri alternative pe care le-a facut Mircea Babes (M. B) in micul si pateticul sau pamflet. Nu are rost sa ridicam incidenta>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

Dr. Napoleon Săvescu: “Istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită”

Aprilie 27, 2007

DR. NAPOLEON SĂVESCU, FONDATORUL SOCIETĂŢII „DACIA REVIVAL” NE VORBEŞTE

1. Ce este „Societatea Dacia Revival” şi care sunt scopurile sale educative?
Societatea „DACIA REVIVAL INTERNATIONAL” este astăzi cea mai cunoscută asociaţie de largă audienţă dedicată studiului istoriei vechi a României. Nucleul societăţii, pe care am înfiinţat-o la New York în anul 1999, creşte mereu, astfel încât astăzi există filiale active în România, Germania, Elveţia, Spania, Macedonia şi Australia. Iubitori ai istoriei noastre vechi din alte câteva ţări ale lumii şi-au exprimat recent intenţia de a-şi constitui propriile lor filiale. „Dacia Revival International” a fost – şi este în continuare – principalul organizator al congreselor internaţionale de dacologie care au loc în România. Am ridicat în România, prin cheltuială proprie, statui şi monumente omagiale dedicate strămoşilor noştri geto-daci. Am acordat burse de studiu unor merituoşi studenţi români, premii şi distincţii. Edităm revista „DACIA MAGAZIN”, care are distribuţie internaţională, avem la New York o staţie de televiziune, „Dacia TV”, (vezi şi www.dacia.tv) şi deţinem un foarte frecventat site pe internet, la www.dacia.org . Activitatea filialelor o constituie studiul istoriei noastre vechi pe baza ultimelor cercetări, rezultate şi ipoteze ştiinţifice, corelate pluridisciplinar. Această corelare este operată atât de cercetători voluntari, cât şi de consacraţi profesional: arheologi, istorici, sociologi, arhitecţi, lingvişti, bibliologi, ingineri constructori sau metalurgişti, astronomi şi matematicieni, topografi şi geologi, profesionişti în geodezie, chimie, analiză spectrală şi magnetometrică, doctori şi biologi. După cum se poate observa, un foarte variat buchet de profesii colaborează productiv la reexaminarea fondului de informaţie absolut necesar validării sau infirmării unor concluzii vechi, de cele mai multe ori net depăşite de actuala informaţie stiinţifică. Caracterul „pluridisciplinar” al cercetării contemporane justifică prezenţa în acest buchet al unor lucrători cu profesii diferite, dar care contribuie revelator la stabilirea adevărului istoric. Numeroşi specialişti ai societăţii noastre au fost nu numai marginalizaţi, dar chiar ignoraţi ostentativ de „istoricii tradiţionalişti” ai ultimelor două secole din mileniul trecut care socoteau că domeniul cunoaşterii trecutului este o moşie personală care le aparţine exclusiv şi că „biletul de intrare” în acest univers l-ar constitui doar diploma de absolvent al Facultăţii de Istorie. În această nouă eră a computerului, nu numai informaţia cursurilor universitare, ci şi un enorm volum informativ se află, prin internet, la dispoziţia oricărui intelectual interesat de acest domeniu. Şi, cum istoria României, mai ales istoria ei veche, a fost mutilată şi răstălmăcită nu numai dintr-o ignoranţă datorată unor complexe de inferioritate dar, cel mai adesea, prin servituţi solicitate de caleidoscopul geopolitic, este astăzi o chestiune de demnitate naţională prioritară scoaterea de sub obroc a acelor dovezi (şi ele sunt multe, nu numai arheologice!) care demonstrează că strămoşii noştri au fost autohtoni autentici în vatra Europei şi nu nişte neica-nimeni purtaţi într-acolo de cine ştie ce vânturi şi furtuni ale vremurilor. Cu alte cuvinte: noi, strănepoţi ai pelasgilor danubieni, ai marelui şi respectatului neam al traco-daco-geţilor, locuim cu îndreptăţire în propria noastră casă!

 

2. Recent, guvernul României a organizat şi sărbătorit „1900 de ani de la formarea poporului român”. De ce este această sărbătoare, de fapt, o ocazie de comemorare tristă?
În întrebare dumneavoastră există o sintagmă care cu siguranţă nu vă aparţine, ci este expresia nefericitei formulări cu privire la evenimentul din acest an pe care guvernul român îşi propusese să-l… omagieze (!!). „Formarea poporului român acum 1900 de ani” este o sintagmă absurdă, căci un popor ca al nostru, cu o asemenea întindere şi vigoare, nu se putea „forma” peste noapte – fie ea şi cea a Evului Mediu! – doar într-o şesime din teritoriul geto-dacic, chiar şi în aceasta dacii rămânând copleşitor majoritari! Ceea ce nişte suspecţi consilieri de moment ai acestui guvern au propus (şi erau cât pe ce să realizeze!), era celebrarea naţională şi…atenţie!… internaţională (!), a… invadării unei şesimi din pământul străbunilor noştri de către legionarii lui Traian. Cred că ar fi fost o premieră mondială: un popor care-şi omagiază nu eroii luptători pentru libertatea pământului strămoşesc, ci… invadatorii!
>>>continuarea aici>>>

h1

G. D. Iscru : “ Romanizarea ” Daciei

Aprilie 27, 2007

… Şi a fost anul 2006-ANUL DECEBAL. S-a ţinut, în iunie, şi cel de-al VII-lea Congres Internaţional de Dacologie sub preşedinţia aceluiaşi mare român, dr. Napoleon Săvescu, Congres închinat memoriei primului mare erou şi martir din „tristul nostru călindar”, cum ar zice părintele Gala Galaction, Regele Decebal, la cei 1900 de ani de la trecerea lui în nemurire. Oficialii noştrii n-au aderat la propunerea de a-l comemora şi domniile lor pe cel care, atunci, s-a jertfit pentru libertatea ţării sale, copleşit fiind de cea mai mare forţă distrugătoare a Antichităţii, Imperiul Roman. După unele ezitări şi după schimbarea titularului, Ministerul de resort, în locul „Anului cultural Traian” s-a decis pentru a omagia „integrarea” regatului dac, printr-un război de cucerire şi jaf, în „lumea romană”, prefigurând, fie şi parţial, actuala „integrare” atât de dorită de „clasa politică”. La omagierea unei asemenea „integrări” i-a mai adăugat, probabil la o „sugestie” superioară, şi o altă omagiere: „Anul Carol I”, fapt care ne aduce aminte de prima mare eroare politică a istoriei noastre moderne – înlăturarea, prin complot, de către o mână de oameni politici şi câţiva militari înalţi dar sperjuri, a Domnului şi simbolului Unirii Principatelor, Alexandru Ioan Cuza.

Această a doua omagiere, trecută însă în prim plan, s-a realizat cu solemnitate. A rămas omagierea „integrării” de odinioară, pentru a spori bucuria viitoarei „integrări” de după 1 ianuarie 20071.

Problema centrală, în acest sens, este, desigur, „romanizarea” Daciei. Nu doar a regatului lui Decebal ci a întregii Dacii, căci la „focul” civilizaţiei imperiale iar nu sub jaful militar şi fiscal, „troglodiţii” pământului au devenit, pur şi simplu… romani. Sub presiunea lipsei de dovezi în acest sens, specialiştii noştri întru romanizare au făcut ulterior o „concesie”, acceptând sintagma:>>>continuarea aici>>>