Archive for the ‘cronici despre carti’ Category

h1

BIBLIOGRAFIE NECESARĂ – Alexandru Doboş: „Dacia – izvorul neamurilor“, vol. II (un comentariu de Doina Drăguţ)

Iulie 10, 2007

Alexandru Doboş: „DACIA – IZVORUL NEAMURILOR”, vol. II, Editura Obiectiv, Craiova, 2007
Apărută la Editura Obiectiv, din Craiova, în 2007, cartea „Dacia – izvorul neamurilor” aduce în lumină lucruri relevante despre istoria reală a României şi rolul ei în viitorul apropiat, autorul încercând să pătrundă spre adevăr folosind metoda decriptării sensului abscons al izvorului istoric.
Alexandru Doboş, studiind „tabloul” Columnei, în care luptătorii daci aflaţi pe meterezele cetăţii Sarmizegetusa îşi împart ultimele provizii de apă, ne supune, pentru o „percepere exhaustivă”, „logica şi fantezia” unei „reactualizări ideative”. La daci, apa nu era folosită doar pentru a se astâmpăra setea, ci ea era privită ca o „materie încărcată cu prană akozică”, calitatea ei fundamentală fiind „principiul legăturii, al coeziunii intra şi intermateriale”. În concepţia dacilor, o altă însuşire a apei era cea privitoare la „capacitatea ei de fluid al împărtăşaniei sacro-spirituale şi devoţionale”. De aceea, mulţi autori antici au scris în operele lor despre ritualul împărtăşaniei în apele fluviului Istrios (Dunărea). De asemenea, dacii practicau „ritualul potolirii setei morţilor” prin stropirea mormintelor lor cu apă – obicei despre care aminteşte şi Mircea Eliade -, deoarece „sufletele morţilor produceau asupra celor vii o adevărată teroare atunci când se însetau şi nu primeau apa necesară”.
Autorul vorbeşte despre misterele (misteriile) dacice, care erau acele ceremonii religioase dar, mai curând, iniţieri secrete ce se desfăşurau sub auspiciul păzirii tainelor; despre gropile ritualice (gorgane) sau de cult, ce au fost găsite >>>Doina Drăguţ>>>

Anunțuri
h1

BIBLIOGRAFIE – Doina Drăguţ: „Marile civilizaţii ale traco-geţilor“

Iunie 3, 2007

General N. Portocală: „MARILE CIVILIZAŢII ALE TRACO-GEŢILOR”, Ed OBIECTIV, Craiova, 2006

„Un scrib scrie asupra ruinei cetăţii Lagash o lamentaţiune, care formează una din cele mai frumoase pagini ale literaturii sumeriene…” Este nevoie să aruncăm o scurtă privire asupra vechilor civilizaţii, spre a ne da seama de aşezările noastre şi de raporturile îndepărtate pe care le-am putut avea cu acele civilizaţii.

O premieră pentru Editura Obiectiv Craiova este cartea „Marile civilizaţii ale traco-geţilor” (care va avea şi un volum II, aşa cum ne asigură editorul).
În Cuvântul editorului ni se spune că lucrarea originală a apărut în anul 1932 şi deci se poate edita fără nici un fel de oprelişti, conform Legii care protejează timp de 70 de ani dreptul de autor. Volumul a fost publicat de Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, costa 80 de lei, era semnat de General N. Portocală şi purta titlul „Din PRE-ISTORIA DACIEI şi a vechilor civilizaţiuni”.
Volumul, editat sub titlul „Marile civilizaţii ale traco-geţilor”, cuprinde nouă capitole concepute de editor, pornind de la textul original la care a adăugat din abundenţă imagini, o parte de început semnată de Doina Drăguţ, intitulată „Soarta celor şapte minuni”, şi o parte finală constituită sub formă de anexe (Greaca veche – un dialect român; Sanscrita – limba… românilor vedici; Românii din… Nigeria!) semnată de prof. Tudor Diaconu.
Autorul declară că încă de pe vremea regelui Burebista (anii 60-48 î.Chr.), teritoriul Daciei „se întindea până în Moravia, Galiţia, Padolia şi Chersones, la nord şi est; până în Serbia de Vest, iar la sud trecea dincolo de Hemus, la Mesambria şi Apollonia”. Există probe arheologice şi toponimice care atestă că tracii au existat anterior până pe valea Oderului şi gura Vistulei.
Făcând adeseori referiri la extrase din lucrările „L’Italie Primitive” de Léon Homo şi „L’Humanité Prehistorique” de Jaques de Morgan, autorul (gen. N. Portocală) ne spune că Italia a fost „literalmente împopulată” de valuri de popoare venite din Europa Centrală în timp de circa 2.000 de ani. Aceste popoare au venit cu limba şi civilizaţia lor şi au adus „piatra lustruită, creşterea animalelor, înhumarea chincită (contractată); apoi arama, practica agriculturii; urmează bronzul şi incineraţia şi, în sfârşit, fierul, vasele mortuare bitronconice, decoraţiunea geometrică, svastica, fibula, brăţara”. Popoarele acestea cu o civilizaţie superioară, despre care vorbeşte autorul, erau popoarele etruscilor care erau de origine tracă. Suficiente probe toponimice, în această privinţă, ne dă şi>>> continuarea aici >>>

h1

BIBLIOGRAFIE – Gheorghe Şeitan: „Zalmoxis în cântecul bătrânesc“, un comentariu de V. Brilinsky

Iunie 3, 2007

Apărută la editura Cronicarul din Tulcea, lucrarea lui Gheorghe Şeitan vine să adâncească o legătură peste veacuri dintre spiritualitatea geto-dacilor şi tradiţiile româneşti neaoşe reprezentate prin cântece bătrâneşti.

Titlul complet al studiului de faţă ar fi trebuit să fie mai degrabă „Zalmoxis în cântecul bătrânesc Toma Dalimoş“, pentru că cea mai mare parte a paginilor sunt scrise asemenea unor comentarii la textul acestui cântec.

Cititorul s-ar putea întreba, ce are în comun zeul dacilor cu popularul erou al baladei pe care elevii o studiază la nivel gimnazial. Răspunsul autorului rezultă dintr-o nouă teorie amodului de abordare a cântecelor bătrâneşti pe care le scoate în afaran sferei folclorice, dându-le în acelaşi timp o înclinaţie preponderent mitologico-spirituală.

Cântecele bătrâneşti ale românilor sunt, în opinia aceluiaşi autor, legile cântate ale geţilor fără ca ele să aibă un conţinut istoric. Ele nu sunt o creaţie umană, ci una de inspiraţie divină transmisă geţilor prin intermediul unor mari iniţiaţi în misterele lui Zalmoxis, oameni extrem de calificaţi specialişti ai sacrului. Cântecul Toma Dalimoş oferă în opinia lui Gheorghe Şeitan, pentru prima dată posibilitatea de a privi din interior mistica getică>>>>>continuarea aici >>>>>

h1

Alexandru Nemoianu: ” Vlad Protopopescu – Dacii şi Romanii ”

Aprilie 27, 2007

O REMARCABILĂ CONTRIBUŢIE A EXILULUI ROMÂNESC

Încă de acum cinci decenii comunitatea românilor din Australia a publicat un Buletin de informaţii. în acel Buletin erau cuprinse veşti comunitare, ştiri privind ţara rămasă departe, pagini culturale. Din 1986-1987, calitatea acestui Buletin s-a îmbunătăţit, în bună măsură, prin alăturarea la redactarea lui a istoricului Vlad Protopopescu. Vlad Protopopescu este absolvent al Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti. El a fost arheolog şi cercetător, la „Muzeul Satului” din Bucureşti şi apoi la „Muzeul Naţional de Istorie al României”, din acelaşi oraş. încă din anii studenţiei, Vlad Protopopescu s-a remarcat prin erudiţie şi printr-o originalitate şi îndrăznire de gândire ieşite din comun, provocatoare, la limita agresivităţii. În anii ’90, el a publicat, în XVTI fragmente, o remarcabilă lucrare, intitulată sobru, Dacii şi romanii, în paginile Buletinului de informaţii, pomenit mai înainte.

Lucrarea amintită este egal „iconoclastă” şi „inodulă”. Ea sparge modelele de percepţie acceptate (cel mai adesea din lene de gândire, dar, tot adesea, din dorinţa făţişă de a promova programe ale unor „iniţiaţi”, aserviţi negativităţii pure) şi, în acelaşi timp, venerează modelul existenţial românesc, a cărui vechime o recunoaşte ca fiind, practic, ante-istorică. în mod limpede, Vlad Protopopescu nu se teme să afirme că, în esenţa lui, dincolo de strălucirile tehnice şi dincolo de leşinul sicofanţilor, Imperiul Roman a fost un imperiu al „răului” şi ţinător de modelele întrebuinţate în cursul vremelniciei de către „stăpânul lumii acesteia”. Că aşa a fost şi că Vlad Protopopescu are dreptate ne-o arată împrejurarea că Imperiul Roman, ba printr-un război de „apărare”, ba prin altul „drept” a ajuns să cuprindă toată lumea mediteraneană (Cât de „drepte” au fost aceste războaie ne-o arată limpede lucrări istorice, cum sunt cele ale lui Caius Iulius Caesar, cel care în lucrarea apologetică Războaiele galice, ne înfăţişează crime abominabile săvârşite de oştirile „bunului” imperiu împotriva celor care, literalmente, îşi apărau „sărăcia şi neamul”, ori ale lui Iosefus Flavius, care descrie atrocităţile romane săvârşite în cursul cuceririi Ierusalimului). încă, mai grav, acest imperiu, atât de uniform lăudat, nu a făcut alta decât să distrugă (sau, oricum, să caute să distrugă) fascinanta diversitate a lumii mediteraneene şi să o înlocuiască cu o, fundamental, mediocritate consumaristă plictisitoare. Din lene de gândire şi din servilism, majoritatea istoricilor au continuat şi continuă să laude acest imperiu şi mulţi dintre ei involuntar, dar încă mai mulţi voluntar, nu fac decât să asigure repetarea răului şi să confirme că cei care nu învaţă nimic din istorie vor fi siliţi să o repete şi retrăiască. Vlad Protopopescu, descriind relaţia dintre daci şi romani, săvârşeşte câteva lucruri. El arată că modelul existenţial din Carpaţi şi Dunăre (din spaţiul românesc) este străvechi şi de inspiraţie edenică (idee care, superb, a fost dovedită în monumentala lucrare Dacia preistorică a lui Nicolae Densusianu) şi că împotriva lui s-au pornit puterile imperiului răului (roman). Vlad Protopopescu arată în amănunt „modus operandi” al imperialismului care, nu întâmplător, nu s-a schimbat de peste două mii de ani încoace. Iniţial, imperiul a căutat să corupă şi să atragă de partea-i politicieni veroşi, apoi a trecut la imixtiuni şi asasinate, la „prelucrarea” opiniei publice, prin pana unor cronicari ori „istorici” de vânzare, la „demonizarea” adversarului, la agresiune armată, la cotropire şi „finis coronat opus”, la propovăduirea minciunii „eliberării” celor care au fost cotropiţi şi jefuiţi. Este uluitor de urmărit, aproape ca într-o oglindă, similitudinea modului de lucru roman şi „globalist”. Dar chiar dacă lucrarea lui Vlad Protopopescu descrie o tragedie istorică şi o catastrofă pentru spaţiul românesc ea nu este pesimistă. Lucrarea arată că>>>continuarea aici>>>