Archive for the ‘documentar’ Category

h1

LECTURI RECOMANDATE – Brăţările au făcut record de vizitatori, însemnări de Ovidiu Petrovai

Ianuarie 8, 2008

Dupa ce au adus mii de vizitatori in muzeele din tara unde au fost expuse, bratarile dacice din aur braconate in Muntii Orastiei au umplut si Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane (MCDR) din Deva. Sute de hunedoreni au venit zilnic sa vada, pentru prima data, celebrele podoabe dacice despre a caror istorie auzisera, pana atunci, doar din presa.
Expozitia bratarilor dacice a atras un numar record de participanti si a avut parte de un flux continuu de vizitatori. Foarte multi tineri si multe grupuri organizate si-au dorit sa vada bratarile. Printre vizitatori s-au numarat multi elevi, atat de clase primare si gimnaziale, cat si liceeni, insotiti de profesori. Intre orele 10 – 18, intervalul in care expozitia a fost deschisa publicului, vizitatorii s-au perindat fara intrerupere prin fata vitrinelor in care erau expuse cele noua bratari dacice recuperate, pana in prezent, de statul roman.

Un vizitator la 10 secunde
>>(din HUNEDOREANUL )>>>

Anunțuri
h1

O carte excepţională, publicată întâia oară de un editor eminent: Aurora Petan

August 11, 2007

A aparut la Editura Dacica volumul Al. Papadopol-Calimah, Scrieri vechi pierdute atingatoare de Dacia, editie ingrijita de Aurora Petan.Colectia „Biblioteca Dacica”, nr. 2, 184 pagini.

O carte a cartilor pierdute despre daci, insumand aproape trei sute de autori antici ale caror scrieri „atingatoare de Dacia” nu au mai ajuns pana la noi, din diferite motive: intamplare, ignoranta, nepasare sau cenzura. O imagine corectă a interesului anticilor pentru neamul dacilor si, in acelasi timp, o masura pentru ceea ce ne-a mai ramas din scrierile despre Dacia: nu mai mult de 10%. O lucrare de mare eruditie, ignorata cu sau fara intentie mai bine de un secol. Recuperata si editata acum intr-un volum pentru prima oara. >>>>>continuarea aici>>>>

h1

IZVOARE PIERDUTE ŞI UITATE – Hippocrat despre regiunile dacice (fragment din vol. DESPRE SCRIERILE VECHI PERDUTE ATINGĂTOARE DE DACIA de Alexandru Papadopol-Callimah, editat de Aurora Petan)

August 11, 2007

 

§239. Hippocrat Între autorii cari au scris despre Dacia şi care au vizitat-o, aflăm pe unul din bărbaţii cei mai eminenţi ai antichităţii, pe o ilustraţiune universală, pe Hippocrat, părintele şi întemeietorul medicinii.
Hippocrat, născut la insula Cos la anii 459 înainte de Crist 24 , aparţine familiei antice şi ilustre a Esculapilor (Asclepiazilor) ai cărei membri, din tată în fiu, învăţau şi practicau medicina. Omer ne citează pe doi din fiii lui Esculap 25
. Asclepiazii ţineau secretă ştiinţa medicală între membrii familiei lor. Părintele familiei Asclepiazilor fiind proclamat zeu după moartea sa, toţi urmaşii săi luară caracterul sacru de preoţi, şi localurile unde ei studiau şi practicau medicina erau ca nişte templuri.
Aceste templuri se numeau CAaklhpiveia (Esculapia. Aesculapii templa). Aceste Esculapii se zideau la locuri înalte şi sănătoase 26 , unde se observa dieta, se cultiva gimnastica, muzica, erau băi calde, şi de unde se orânduiau convalescenţilor călătorie la diferite localităţi 27
.

Toate acestea se amestecau cu oarecare rituri şi ceremonii religioase, onerocretice, descântece şi magie, cari dau un caracter mistic, preoţesc, profesiunii de medic 28
. Însuşi Hippocrat a zis: >>>>>continuarea aici>>>>>

h1

Al. Stănciulescu-Bârda: „Originea satelor Bârda şi Malovăţ“

Iulie 10, 2007

 

Bătrânul nostru dascăl, Părintele Ioan Ionescu din Bucureşti, la cei 90 de ani, face un efort extraordinar şi ne trimite ale câteca rezultate ale cercetărilor sale privind satele Bârda şi Malovăţ. Le vom publica pe larg în „Datina“. Aici menţionăm că despre Barda zice că are denumirea de origine dacică, fiind în realitate „Bâr-dava”. „Bâr” înseamnă „oaie” şi „dava” înseamnă „cetate” sau „târg”, adică „târgul oilor”, unde se vindeau şi se cumpărau oile.
Cât priveşte originea denumirii satului Malovăţ, Părintele Ioan Ionescu susţine că el ar proveni din latinul „Malva”, aflat în provincia Dacia Malvensis, a cărei capitală s-a putea să fi fost. ,JDacia Malvensis este Dacia malurilor, adică Dacia dealurilor, iar locuitorii au fost dacii delureni (mălureni), care nu au fost ocupaţi de romani, fiind apăraţi de dealurile lor, o enclavă de daci liberi, viitorii panduri ai lui Tudor Vladimirescu.”

Aceasta este părerea părintelui Ioan Ionescu. îi mulţumim pentru interesul purtat satelor noastre şi îi aşteptăm noi rezultate ale cercetărilor sale. Totuşi, trebuie să-i precizăm părintelui şi faptul că satul Malovăţ nu a avut întotdeauna vatra pe malul Pleşuvei, unde o are azi, ci undeva pe deal, în mijlocul pădurilor. Acolo, însă, bătrânii spun că ar fi avut loc o mare scufundare de teren, care a cuprins tot satul sau o bună parte din el. Se zice că multă vreme s-au auzit cocoşii cântând sub pământ. Ne gândim dacă nu cumva, din cauza scufundării respective, locuitorii s-au împrăştiat şi au căutat locuri mai sigure. Cei mulţi s-au aşezat pe malul Pleşuvei,
>>>>>Al. Stănciulescu-Bârda

h1

Ioan Miclău: Pr. Dumitru Bălaşa – preot, istoric, scriitor

Iulie 10, 2007

„Parintele Dumitru Balasa s-a nascut la 1 august 1911 in familia taranilor Matei(zis Marin) si Ioana Balasa din catunul Dealul Mare, comuna
Gusoieni, jud.Valcea. Arborele genealogic isi are radacini adanci in vreme si in neam, dar, deocamdata, nu-l putem reconstitui decat in parte”. (Pr.Al.Stanciulescu-Barda )
Recent de la Editura „Cuget Romanesc”- Barda, cunoscutul carturar si editor Pr. Al.Stanciulescu-Barda,a adunat intr-o Editie ingrijita cu mult suflet, scrierile istorice ale inaintasului sau Pr. Dumitru Balasa, publicandu-i astfel cartea incarcata de adevaruri istorice, adevaruri ale istoriei stravechi daco-romane, dezvaluind ceea ce altii din umbre luptau sa ascunda.
Insasi „ingrijitorul Editiei” dl Barda, indemnat de constiinta spune in Cuvantul de prefata: Dupa ce o citesti, nu poti decat sa exclami: „Intr-adevar, cine n-are batrani sa-si cumpere !”
Cartea se intituleaza: „Marele atentat al Apusului Papal impotriva independentei Daco-Romanilor” publicata in anul 2007, in Romania. Eu cred cu convingere ca multe adevaruri istorice stau inca dosite, dar nimic nu poate fi ascuns Judecatii Drepte a Celui ce a creat popoarele si limbile lor. Dumnezeu are indelunga rabdare, dar niciodata nu a lasat adevarul sa dispara. Aceasta carte a fost daruita si bibliotecii „Mihai Eminescu” din Wollongong, deci a fi la indemana cititorilor romani-australieni.
Pentru a cunoaste principalele teme istorice aduse la lumina de venerabilul carturar si cercetator istoric Pr. Dumitru Balasa, consider folositor a publica insasi cuvantul acestuia redat in scrierea de prefatare a cartii : „Dupa ce am conspectat >>>>>Ioan Miclău

h1

Aurora Peţan: Despre soarta cărţilor în antichitate: scrierile pierdute cu privire la daci – “Cazul Alexandru Papadopol-Callimah “

Aprilie 27, 2007

Între numeroasele contribuţii de valoare publicate în revista „Columna lui Traian” păstorită de către B.P. Hasdeu, se află şi un amplu studiu al istoricului Al. Papadopol Calimah cu privire la scrierile antice astăzi pierdute ce se refereau la strămoşii noştri, intitulat Despre scrierile vechi pierdute atingătoare de Dacia şi publicat în 19 părţi, între 1872 si 18761.

Pentru cei mai mulţi, Al. Papadopol-Calimah (1833-1898) este astăzi doar un nume de stradă în Bucureşti, uitat pe nedrept împreună cu faptele sale. Istoric, publicist şi om polititc, a fost vicepresedinte al Academiei (1885-1886), a editat pentru prima dată opera lui Costache Negri şi a avut preocupări extinse legate de izvoarele antice cu privire la daci. Foarte bun cunoscător al limbilor latină şi greacă veche, a studiat „Botanica daco-getică” (reunind sub acest nume listele de plante ale lui lui Dioscoride şi Pseudo-Apuleius) şi a elaborat acest studiu temeinic, ce reuneşte toate izvoarele în care se ştie că erau pomeniţi geţii sau dacii (şi sciţii, al căror etnonim, nu de puţine ori, îi desemna prin confuzie pe geţi), astăzi pierdute. Privirea autorului acoperă spaţii largi şi epoci întinse, de la Scylax din Caryanda, contemporan cu Darius (sec. VI î.Hr.) la Nikephoros Blemmydas (sec. XIII d.Hr.), de la celebrii Aristotel, Strabo, Hecateu, Ovidiu, Tacit, Pliniu cel Bătrân şi cel Tânăr, Traian, Criton, Dio Cassius, Arrian, la mai puţin cunoscuţii Demetrios din Callatis, Aethicus Hister, Hermippus Berytius, Pappus Alexandrinul, de la legendarii Orfeu, Abaris, Anacharsis, Mnaseas, la scriitori armeni precum Mar-Apas-Catina, Badessan, Moise Choren. Sute de nume, fiecare cu povestea lui, sute de titluri, fiecare cu drama destrămării sale în timp. Puse laolaltă, aceste 19 părţi formează o carte care, adnotată şi actualizată, va fi un instrument de mare valoare şi o imagine necesară asupra istoriografiei vechi, cu toate avatarurile sale. Dar, mai ales, vom afla în sfârşit, fie şi cu aproximaţie, ce şi cât se ştia în antichitate despre daci, căci istoricii noştri, sprijindu-se – cu sau fără bună ştiinţă – doar pe izvoarele păstrate, ne lasă să credem că despre strămoşii noştri se ştia foarte puţin, dintr-un „prea scăzut interes” pentru acest neam. Adevărul este însă cu totul altul. Cartea va apărea în acest an la editura Carpathia Press din iniţiativa domnului profesor Artur Silvestri şi în îngrijirea noastră.

Oferim mai jos un fragment din finalul lucrării, restituit ortografic şi morfologic, o lucidă şi amară reflecţie a autorului cu privire la soarta cărţilor până la inventarea tiparului: îngustimea şi fanatismul celor care au incendiat cele mai preţioase biblioteci din lume, preocupările împăraţilor bizantini pentru politică şi dispreţul lor faţă de cultură, decadenţa şi uriaşele cheltuieli inutile de la curţile lor, „moda” epitomelor, a rezumatelor, atât de răspândită şi azi, care suprimă lectura vie şi, în final, tragica soartă a multor manuscrise de la Athos, folosite la confecţionarea explozibilului pentru tunurile păgâne. Multe texte cu privire la daci vor fi>>>continuarea aici>>>

h1

Alexe Rau: “Sfinte firi vizionare – la 90 de ani de la moartea lui Nicolae Densuşianu”

Aprilie 27, 2007

Versul eminiscian ce l-am ales drept titlu al acestor note exprimă cum nu se poate mai bine esenţa, felul de a fi al miruiţilor cu harul lui Dumnezeu bărbaţi din dinastia Densuşianu (Pop). – Bizanţiu, tatăl, Aron şi Nicolae, feciorii parohului de Densus din maica Sofia şi Ovid, fiul lui Aron – ba chiar parcă ar fi fost scris ca pentru a răsplăti obolul fără de preţ, adus de aceşti fără de pereche iubitori de neam şi de ţară la învieţui rea şi însufleţirea Spaţiului şi Timpului Fiinţei naţionale din începuturile imemoriale până în nemurire. Iar Nicolae ar merita în mod special o astfel de răsplată, cel puţin în acest moment când se împlinesc nouă decenii (sfântul şi magnificul număr 9 elo g iat în opera densuseneană!) de la trecerea sa în nefiinţă, dată care ar fi trebuit să se constituie într-un prilej de însufleţire şi cugetare cel puţin patriotice, dar care, iată, a rămas, ca şi multe alte lucruri de preţ ale noastre, într-un con de umbră şi de uitare.

S-a fost spus şi scris, despre Nicolae Densuşianu, că el, ca şi Eminescu, de altfel, decât care era cu doar doi ani mai în vârstă, a intenţionat să edifice, prin opera sa, un monument patriei. Ce deosebire razantă de scopurile unui Ovidiu, sau ale unui Puşkin, care urmăreau, întâi de toate, facerea unui monument propriei persoane! Şi totuşi, mi se pare că nu acesta este adevărul adevărat despre el. Ar fi fost prea puţin pentru dânsul, ca şi pentru Eminescu. Nu mă tem să cred, că intenţia lor fundamentală era mult mai mare şi mai serioasă: ei doreau să lase o operă care să se constituie într-un fel de sistem de securitate naţională. Aşezat la răscruce de drumuri continentale, dar mai cu seamă de interese politice, economice şi militare, neamul nostru a fost (şi mai rămâne) mereu raptuit, mereu ameninţat de dezintegrare teritorială. Cum să-ţi asiguri securitatea într-un astfel de păienjeniş politic? Şi mai ales în contextul felului nostru de a fi, în care organele menite să apere aşezarea politică, statală şi administrativ-teritorială a naţiunii, luptă mai mult împotriva concetăţenilor decât a duşmanilor acestora. Densusianu şi Eminescu înţelegeau un lucru, pe care l-au priceput, poate, numai americanii. Aceştea din urmă, precum se ştie, abordează securitatea naţională ca pe o operă care se înfăptuieşte departe de hotarele ţării, uneori chiar prin anexări de teritorii străine, care presupune nu atât paza unor stâlpi de graniţă, cât cucerirea unor spaţii ideologice, culturale, spirituale. Împresuraţ i de-a lungul istoriei, noi nu am avut şi nici nu avem şansa extensiunii spaţiale a sistemului de protejare. Singura noastră posibilitate e de a ne extinde în timp, în profunzimile rădăcinilor pe care trebuie, suntem datori să le alimentăm cu spiritul nost ru întru a le întări ca să ne rămână arborele pe locul său cel menit. În aceasta şi constă diferenţa fundamentală între istoriografia noastră şi aceea a marilor puteri. Istoricii lor au misiunea să legitimeze rapturile, ai noştri au datoria să vegheze la p uţinul ce ne-a mai rămas. Astfel că istoria, cultura, creaţia în general reprezintă pentru noi mijloace de adăpostire fiinţială, elemente ale fortificaţiilor securităţii naţionale, alături de cucerirea/construirea unui spaţiu informaţional epifenomenal car e să ne legitimeze şi să ne protejeze.>>>>>continuarea aici>>>