Archive for the ‘optiuni’ Category

h1

Alexandru Nemoianu (SUA): „Pecetea identităţii de neam“

octombrie 26, 2007

Pecetea identităţii de neam este expresia intenţiei din veşnicie. Desluşirea şi cultivarea acestei identităţi,unice,nerepetabile, miraculoase (căci întreaga stare existenţială este una de miracol şi graţie) înseamnă pătrunderea unei mari taine;înţelegerea rostului pentru care am fost aduşi în fiinţa. Din nou trebuie bine înţeles ca „descoperirea” unei taine nu este „meritul” nostru. Această descoperire este tot cu semnificaţie veşnică şi Dumnezeiesc didactică.
Cât priveşte vechimea acestei peceţi mă tem că nu o vom şti niciodată. Este asemenea încercări de a afla capătul Celui şi Celor fără de început şi sfârsit; a celor dintotdeauna. În acest context îmi pare ca Nicolae Densusianu este singurul care a înţeles ceva din esenţa Neamului Românesc. Ceeace spune el este de fapt o poveste şi un mit de iniţiere. Tot ce este important în lume se află inclus în Neamul Românesc dar exprimat unic. Este şi asta semn al lucrării veşniciei şi Divinului. Esenţa lucrării divine este originalitatea(nici o frunză,nici un fir de iarbă nu este „simetric”,identic cu altul) iar a negativităţii pure imitarea, maimuţăreala.

h1

SCRIITORI CONTEMPORANI DESPRE STRAVECHIME – Ioan Miclău : „Etruscii“

august 11, 2007

O lumina prin tunelul civilizatiei antice !

Aceasta stire care asemenea unei raze de lumina razbate din lumea vechilor civilizatii, nu o decoper eu acuma, ci doar ma multumesc sa observ cu mirare cum de unii istorici autohtoni cu diplome tintuite in rame de aur nu pot or nu vor sa o observe. In schimb dai peste cate un istoric strain, dar de buna credinta pentru profesiunea sa, si de la care dai peste urmele tracilor, ale dacilor, ale romanilor, etc., adica de realitatile istoriei noastre stravechi.
Desi nu sunt istoric, pur si simplu m-a miscat scrierea istoricului londonez George Dennis, din cartea sa „Lumea etruscilor”. Aceasta carte se publica acum vre-o 25 de ani, la Editura „Meridiane”- Bucuresti, tradusa in romaneste de Ersilia Moroianu.
Autorul cartii s-a nascut la Londra la anii 1814, a studiat la Colegiul din Charterhouse, iar dupa terminarea studiilor a vizitat intre 1832 si 1839 Anglia, Scotia, Franta, Portugalia, Elvetia, Italia, etc. Fire studioasa, Dennis este pasionat in Italia de civilizatia veche a Etruscilor, careia ii si acorda un indelungat studiu, urmarind tot ceea ce-l putea duce spre convingere si adevar. Etruscii erau o ramura desfacuta din neamul tracilor, fapt nu fara importanta dupa ce vom vedea civilizatia stralucita la care au ajuns etruscii si orasele-state ale lor. Mie mi-au atras atentia doua realitati pe care le consider de mare valoare in cunoasterea si studiul istoriei. a) Starea de egalitate intre sot si sotie; cand inca azi mai sunt comunitati unde femeia este deprivata de aceste elementare necesitati, femeia etruscana se bucura de egalitate cu sotul. b) Spre deosebire de lumea veche, din aceasta egalitate se subintelege ca era vorba de familie, si nu de bigamie, dar mai ales logica inca ne spune, ca nici intr-un caz etruscii nu au migrat dinspre Orient”.
Dar sa-l ascultam pe istoricul George Dennis, cu cateva marturisiri din studiile sale referitoare la felul de viata si civilizatie al acestor stravechi traitori in >>>>>Ioan Miclău>>>>>

 

h1

Artur Silvestri: „Noi suntem aici în Ţara Strămoşilor şi vorbim nu numai în felul lor ci şi în categoriile lor constitutive“

iulie 10, 2007

Instinctiv, ori de câte ori mă aflu într-un spaţiu geografic nou, paşii mă poartă spre drumuri pietruite sau asfaltate, dar întotdeauna pline de colbul unor întâmplări deosebite. Atunci simt cum o piatră, o uşă, o fereastră încadrată întrucâtva „altfel“ îmi vorbesc despre prezentul şi viitorul acelei lumi care mi se destăinuie, tainic, prin ceea ce astăzi, prozaic, denumim, habitat“ ori, spus altfel, „spaţiu de locuire“. El se leagă întotdeauna de „noi“. Fiindcă poate părea ciudat unora, dar eu cred că ne naştem exact în acel loc care ne iubeşte, iar trecerea noastră prin viaţă ţine de această chemare şoptită a „pietrei“. Niciodată nu am fost eu cea care a ales o casă de locuit sau un spaţiu de lucru, ci acel spaţiu m-a atras spre o pasiune sau alta, pe care am numit-o fie profesie, fie soţ, fie „cetate“.
Cu dl. Artur Silvestri am avut mai multe convorbiri de-a lungul anilor, poate cele mai multe destinate unui „folos public“ din cele purtate cu scriitori, cărturari sau artişti. Una dintre cele mai interesante a avut loc la puţin timp după ce, la sfârşitul lunii septembrie, s-au acordat Premiile Patrimoniului Românesc, cu prilejul unei reuniuni deosebite.
Întemeietorul acestor premii (o „floare de aur“ la butoniera celor mai merituoşi cărturari români) mi-a vorbit despre ele dar mai ales despre „soarta noastră în istorie“, preocuparea sa de căpătâi, aşa cum a spus-o adesea.

*
Domnule Silvestri, vorbiţi întotdeauna de cultura unui popor ca despre un spaţiu ce se desfăşoară pe coordonate din cele mai diverse, dar întotdeauna convergente. Poate părea scos din context, dar cu prilejul acordării premiilor Asociaţiei pentru Patrimoniu, cred că s-a trecut cu vederea un aspect esenţial al culturii unei naţiuni, aspect pe care de altfel îl îndrăgiţi la fel de mult ca pe celelalte, cel care priveşte „spaţiul nostru de locuire“.
~„Spaţiul nostru de locuire“, cum îl denumiţi, nu s-a evocat direct şi, deci, nu a constituit „temă“ sau „obiectiv“ însă, la drept vorbind, >>>>interviu de Carmen Marinescu

h1

RECITIRI – dr. Napoleon Săvescu: „Onoare memoriei lui Nicolae Densuşianu“

iunie 3, 2007

„Dacia Preistorica” este o protoistorie a Daciei, este de fapt prima si singura de acest fel, o lucrare plina de mitologie si de filologie, care la aparitia sa ( postuma: 1913) desteapta o admiratie si un entuziasm nemarginit, dar si mari gelozii, care au dus pana la negarea valorii acesteia de citva „eruditi” care nu puteau accepta calcarea in picioare a mitului originei noastre romane. Sa nu uitam ca anul 1871 a fost acela in care Alexandru Odobescu instituia, prin Societatea Academica (precursoarea Academiei Române de mai tirziu), un premiu pentru cea mai buna lucrare asupra popoarelor care au locuit tarile române de la stinga Dunarii, inainte de cucerirea acestor tari de catra romani. Atras de acest subiect, si atunci controversat, studentul Grigore Tocilescu il va prezenta la Praga ca teza sa de doctorat. In anul urmator el va inainta la Societatea Academica teza sa si va obtine premiul. In 1880 va apare si cartea sa „Dacia inainte de Romani” in care el a folosit din abundenta lucrarea invatatului sas Carl Gooss „Cronica descoperirilor arheologice din Transilvania” cat si „Schite despre istoria culturii preromane a bazinului mijlociu al Dunarii”. El va folosi interpretarile si concluziile gresite ale lui Gooss si, totusi, contemporanii lui, ca si altii mai tarziu, il vor aprecia.Totusi C.I Istrate in prefata de la editia 1913 la „Dacia preistorica” spune la pagina LIII despre Tocilescu : „faptele adunate acolo sunt puse ca obiectele dela un colectionar, care aduna fara ca sa fie bine orientat.” Mult mai serios decat Tocilescu va fi I Andriesescu care isi va lua doctoratul la Iasi cu o „Contributie la Dacia inainte de Romani, 1912”, tratand amanuntit si constiincios chestiunea neoliticului din Dacia. Insfarsit il vom avea pe Vasile Parvan>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

„Chemarea străbunilor” – Vasile Barbu: „Dacul“

iunie 3, 2007

Dincolo de întunecimea acestor munţi păduroşi, acolo unde potecile sfiiciunii duc spre Kogaion, în timp ce inima vrea să spargă şi cele mai de fier piepturi – este crezul dac! Crez bântuit de tunete şi fulgere, de năvălitori sălbateci şi natura neiertătoare. Dar crez în Zamolxe şi nemurirea sufletului! In sclipirea din ochi şi mintea spiritului!

Căci el continuă în nori, în stele, într-o altă viaţă. Viaţă fără de dureri, fără urcuşuri şi coborâşuri, fără moarte şi fără săgeţi otrăvite.

E veşnicie în împărăţia Carpaţilor.

În imperiul zimbrilor dacici.>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

Dumitru Bădilă : „ Scrierea de la Turdaş, cea mai veche scriere din lume“

iunie 3, 2007

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeana“ era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semene grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Marija Gimbutas

Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes. Citiva eruditi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata. Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost „o imitatie incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind>>>>>continuarea aici>>>>>

 

h1

” Chemarea străbunilor ” – atitudini si optiuni la scriitorii de azi

aprilie 27, 2007

Publicam aici , si vom continua sa o facem intotdeauna , mai multe opinii , puncte de vedere si creatii scriitoricesti  care ne arata ca ” scriitorii nu dorm ” ci percep ecouri ce sunt adeseori necunoscute pentru multi din cei ce sustin ca noi nu avem un viitor fiindca nu am avea un trecut . O lectura fara prejudecati a numeroaselor ” marturisiri de credinta literara ” aparute azi ne arata insa ca stratul ce atarna greu , chiar hotarator , in literatura romana si de ieri, dar si de azi , este stravechimea sau, asa cum o numise G. Calinescu ,in marea lui carte eretica  „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ” , regresiunea inspre arhaic  .

h1

Dimitrie Grama, Danemarca: “Cuvinte despre străbuni”

aprilie 27, 2007

La fel ca si o mana de alti romani adevarati , eu cred ca stramosii nostri sunt unul din cele mai vechi popoare ale Europei si faptul ca la ora actuala inca nu ne cunoastem originea si evolutia neamului este o rusine . Sa nu uitam ca deja din antichitate , de cind geto – dacii au fost cuceriti de romani , istoria noastra a fost ” manipulata ” si falsificata de interesele veneticilor migratori , romanii la inceput , apoi slavii , germanii , maghiarii , turcii si acum , in final , englezii sau americanii . Din pacate si la ora actuala , in asa-zisa Romanie libera , interesele romanilor sunt secundare si cei care sunt alesi sa dirijeze , sa elucideze si sa coordoneze cultura si istoria romanilor , sunt urmasii „popoarelor conlocuitoare”, care ori fi ei ; unguri , turci , evrei , nemti, dar nu romani si daca este si vreun roman , acesta este intimidat de agresivitatea celorlalti , in numele ” democratiei ” . Apoi , luind in consideratie doar un fenomen simplu meteorologic, acum 15-20.000 de ani , Anglia si tot Nordul si Centrul Europei, erau acoperite de gheata si regiunea danuviana a reprezentat unul din cele mai optimale locuri de supravietuire si chiar prosperitate a fiintei umane de pe tot globul pamantesc . Noi nu trebuie sa cerem ingaduinta sau sa cersim acceptanta de la vreun ” savant ” englez , francez , evreu sau american . Ei sunt niste ignoranti cu privire la mostenirea noastra ca neam si ei isi apara cu o gelozie feroce istoria neamului lor , pe care noi trebuie sa o acceptam asa cum ei doresc si sa le admiram trecutul primitiv si barbar ! Nu , noi trebuie sa ne redescoperim, noi trebuie sa ne reindetificam si noi trebuie sa aratam lumii cine suntem . Strainii , atit cei din afara, cit si cei din tara ( profitori care folosesc numele de roman , doar ca un camuflaj , o masca dupa care se ascund , sa ne fure totul, inclusiv istoria ), nu au nici un interes in cautarea si dezvaluirea adevarului. Sa speram ca efortul unor oameni hotarati sa influenteze si sa insufleteasca>>>continuarea aici>>>

h1

Ioan Miclău, Australia: “Între Lupii Daciei”

aprilie 27, 2007

INTRE LUPII DACIEI STIU CA MA FACUSEM OM. Si erau vremurile acelea, imi amintesc bine, cand muntii cei tineri pe spinarea carora aveau sa creasca padurile, erau inca in clocot in burta Terrei. Stiu ce zic, si nu pentru ca doar citim azi in istoria scrisa, despre acea istorie nescrisa, ci prin faptul ca eram de fata cu haita mea de lupi. Si nu-i totuna cand vezi cu ochii, sau numai auzi cu urechile, fiindca auzim multe in lume de care te poti indoi a fi si adevarate. Dar in cazul de fata, nu vad ce ar castiga cineva sa se indoiasca de vorba mea, ca dacul a fost un lup. Cinstiti sa fim, la alte popoare oamenii sustin ca se trag din elefanti, soimi, tigri, lei, maimute. Sunt eu gresit ? Ba inca sa se fi auzit ce urlete scoteam cand ne razbea foamea. A ne sfasia intre noi, chiar lupi fiind toti, nu era ceva neobisnuit. Cum am simtit eu insa transformarea asta din lup in om, a fost o metamorfoza ceva mei inteligenta, nu numai chiar dupa vechiul basm, a te da de trei ori peste cap, si te vedea-i om in doua picioare. Nu, timpul nici nu-l masuram in acea vreme, asa ca zburasera cateva milenii pana a simti eu ca sub labele mele de lup, crapa coaja Terrei, si noii munti incepura sa-si arate limbile de foc. Te ardea nu altceva. Am rupt-o la fuga peste brazde si damburi, peste vai si pripoane si urland si rupandune unii pe altii cu coltii, dar mai ales cu ghearele. Lup sau om, de fapt tot fiinte sunt, iar setea si foamea trec deopotriva prin fiecare, si asta inca de pe vremea protozoarelor formara o lege pe care nimenea nu o poate schimba nici pana in ziua de azi, dar nici viitorul nu va incerca nici a visa macar s-o schimbe. Ce-i drept, e unica necesitate ce a ramas intacta, asa cum o zamislise Ziditorul vietii. Cea ce mi se parea mie insa un mare secret, desi inca lup eram, era un fel de a gandi, a mirosi spre un adevar greu de controlat si de stapanit deocamdata, si spre acest secret priveam in mintea mea, istoriceste vorbind, fiindca stapaneam doar noi, Lupii, spatiile carpato-euxene. Dar trebuia inca sa mai curga timp, gheturile topite la Nord sa se retraga spre Pontul Euxin, ca sa-mi pot croii insfarsit, drum spre Sarmisa. Aici la Sarmisa, era visul meu, deoarece padurile vechi azi, tocmai cresteau inalte si frumoase. Simteam ca exist, respiram, imi pipaiam labele paroase de lup, numai intre urechi, desigur foarte curios, simteam un impuls si sens cautarilor in spatiu. La Sarmisa valtoarea caldurilor se racise, desimea padurilor asigura linistea trecerii mele la starea de om. SI LUPUL DIN MINE SE FACU DAC. A ma transforma din nou in lup, e un secret ce nu-l divulg. Ce nu trebuie, oricum, uitat, e adevarul ca daco-roman inseamna o continuitate infinita, indiferent de transformarile prin care trece. Dacologia este deci istoria straveche a Romanului, in continua descoperire, si ceva in plus, tema versului asezat sub titlul>>>continuarea aici>>>

h1

Elena Armenescu : ” Soarele „

aprilie 27, 2007

Acum cand Soarele a inceput din nou (pentru a cata oara?) sa-si inalte orbita arcului de cerc vizibila din locul care noua ne-a fost harazit sa vedem prima oara lumina, este momentul optim unui bilant, unei sinteze.

El (Soarele) este martor al trecutului nostru indepartat si apropiat care ne framanta, care nu ne da pace noua, din nefericire prea putini, dar suficienti -daca am fi uniti si ne-am implica – in mod public, incat gandurile noastre sa devina cuvinte rostite pentru milioane de oameni, auzite, intelese si acceptate de ei in asa fel incat sa ne urmeze in fapta.

Calea tacerii este rezervata unui grup regal si o exersam fiecare dintre noi, perioade mai lungi sau mai scurte, intrerupte de obligatiile inerente vietii si chiar de implicarea de care aminteam.

Binecuvantata este tacerea si ostracizarea gandurilor in colturile intunecate ale mintii, in pivnitele subconstientului, lasand armonia gandului bun si a imaginilor sacre sa ne colinde, sa ne induca acea traire interioara haruita cautatorilor de Adevar si Dreptate.

In teritoriul Adevarului se afla si trecutul nostru indepartat, radacinile noastre de vreri si aspiratii, de dorinta nestramutarii si totodata a stramutarii in spatii celeste, urmand necunoscutele cai destinate noua muritorilor/nemuritori.

Este stiut si dovedit in anii din urma cand oamenii acestor locuri (romanii) au impanzit pamantul, ca ei au plecat dar au luat cu ei, in inima si gandurile lor: meleagurile pe care s-au nascut, gradina bunicilor, basmele ascultate in copilarie, intamplarile, colindul adevarat cand s-au alaturat unei cete de copii si mergeau din casa in casa, oprindu-se sub ferestre si strigand:

-Buna dimineata la Mos Ajun…

Copil fiind fiecare credeam in ceea ce ne spuneau Parintii si Bunicii .

Acum, la varsta maturitatii, dupa ce am parcurs paginile de aur ale inteleptilor omenirii pe care ii consideram Parinti si Modele de urmat, suna ceasul care ne cheama pe fiecare dupa puterile si darurile sale la Fapta.

` Iata, vremurile noi de acum ne ofera timp si spatiu potrivit pentru a ne dovedi noi jarul ce reaprinde focul la lumina caruia sa se redescopere neamul care a dainuit milenii, sa-si recapete demnitatea si tinerii sa fie mandri de inaintasii lor.

Cred ca fiecare om cu energia lui fizica dar mai ales cu cea mentala inseamna mult pentru>>>continuarea aici>>>

h1

Rodica Elena Lupu: “Cetăţile dacice din munţi”

aprilie 27, 2007

Zona Orăştiei, ţinutul Orăştiei cuprinde satele de pe Valea Grădiştei şi Valea Geoagiului, precum şi pe cele de pe Valea Mureşului de la Şibot până la Simeria. Aşezările din această zonă sunt formate din sate adunate, cu străzi şi uliţele bine ordonate: fiind o zonă bogată, avem de-a face cu gospodării puternice. Casele sunt din piatră, lemn şi cărămidă. Cele mai vechi tipuri sunt cele construite în întregime din piatră, inclusiv acoperişul ca la Bâcâia, Geoagiu, Orăştioara, asemănându-se cu cele ale aromânilor din Peninsula Balcanică. Arta populară din zona Orăştiei cuprinde ţesături de casă, covoare, chindee, feţe de masă şi pernă, păretare, la care se adaugă obiectele de lemn: furci de tors, fuse, căuce, tipare de caş, sărăriţe din coajă de mesteacăn, linguri. Se apreciază că arta populară specifică Orăştiei atinge o mare măiestrie şi un rafinament deosebit. Cojoacele din zona Orăştiei rămân până astăzi printre cele mai valoroase realizări ale cojocăriei din ţara noastră. Folclorul muzical şi coregrafic din zonă este bogat reprezentat prin obiceiul căluşerilor, „învârtite” şi „bătute”. Arhitectura bisericească este reprezentată de monumentele din comuna Geoagiu, comuna Balşa şi Rapolt.

Trenul goneşte pe magistrală spre Capitală, trecând pe lângă staţia de cale ferată Orăştie, oraş ale cărui împrejurimi sunt pline de istorie. De la revoluţie încoace cetăţile dacice din Munţii Orăştiei zac într-o delăsare cumplită ce nu li se poate imputa, tinzând spre degradare pe an ce trece fie din cauza drumurilor impracticabile, fie din cea a aventurierilor care alcătuiesc mafia aurului. Asta le este sortit celor trei cetăţi dacice: Costeşti-Cetăţuia, cunoscută prin importanta fortificaţie dacă de pe dealul Cetăţuia şi prin alte bogate urme ale civilizaţiei dace dinaintea cuceririi romane, Costeşti-Blidaru, care făcea parte din sistemul de întărituri din jurul Sarmizegetusei, al cărei plan este de inspiraţie greco-elenistică, datând din sec. I î.Hr., mărită şi întărită în sec. I d.Hr., în timpul lui Decebal şi Sarmizegetusa Regia, capitala statului dac în vremea lui Decebal, situată în apropierea satului Grădiştea Muncelului.

Dat fiindcă veni vorba despre strămoşii noştri, s-ar zice că, misterioşii Ainu, sunt urmaşii geto-dacilor. Una dintre cele mai stranii comunităţi umane de pe planetă este cea care locuieşte în insula Hokaido din nordul arhipelagului nipon, pierdută într-un areal strict asiatic. Cercetătorii se întreabă astăzi cum au ajuns strămoşii acestei comunităţi să se maturizeze într-un context geografic pur asiatic, deşi ei sunt creştini, ba mai mult, îşi păstrează tradiţiile şi credinţa geto-dacilor din zona Carpaţilor! Tipul Ainu n-are nici o trăsătură mongoloidă, dimpotrivă indivizii sunt înalţi, cu ochi albaştri, vânjoşi. Din rândul lor au fost recrutaţi samuraii, cunoscuţi pentru vitejia şi dispreţul lor pentru viaţă, asemănător geto-dacilor. Se ştie astăzi că teritoriul actual japonez a început să fie locuit cu cinci milenii î.Hr. Primul stat, constituit prin>>>continuarea aici>>>

_____________________________________

DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ, creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA. Revista cuprinde studii, puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea. Ea contine stiri, studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare (imbratisand cu precadere teme, personalitati si subiecte evitate de presa oficiala), opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ”figurile noului monopol” al informatiei si istoriografiei, propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei, puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator. Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman, indiferent de locul unde se afla, de domeniul de exercitare practica si de „palmaresul” profesional.Textele propuse se trimit la adresa de email:dacologica@gmail.com