Archive for the ‘optiuni’ Category

h1

Alexandru Nemoianu (SUA): „Pecetea identităţii de neam“

Octombrie 26, 2007

Pecetea identităţii de neam este expresia intenţiei din veşnicie. Desluşirea şi cultivarea acestei identităţi,unice,nerepetabile, miraculoase (căci întreaga stare existenţială este una de miracol şi graţie) înseamnă pătrunderea unei mari taine;înţelegerea rostului pentru care am fost aduşi în fiinţa. Din nou trebuie bine înţeles ca „descoperirea” unei taine nu este „meritul” nostru. Această descoperire este tot cu semnificaţie veşnică şi Dumnezeiesc didactică.
Cât priveşte vechimea acestei peceţi mă tem că nu o vom şti niciodată. Este asemenea încercări de a afla capătul Celui şi Celor fără de început şi sfârsit; a celor dintotdeauna. În acest context îmi pare ca Nicolae Densusianu este singurul care a înţeles ceva din esenţa Neamului Românesc. Ceeace spune el este de fapt o poveste şi un mit de iniţiere. Tot ce este important în lume se află inclus în Neamul Românesc dar exprimat unic. Este şi asta semn al lucrării veşniciei şi Divinului. Esenţa lucrării divine este originalitatea(nici o frunză,nici un fir de iarbă nu este „simetric”,identic cu altul) iar a negativităţii pure imitarea, maimuţăreala.

h1

SCRIITORI CONTEMPORANI DESPRE STRAVECHIME – Ioan Miclău : „Etruscii“

August 11, 2007

O lumina prin tunelul civilizatiei antice !

Aceasta stire care asemenea unei raze de lumina razbate din lumea vechilor civilizatii, nu o decoper eu acuma, ci doar ma multumesc sa observ cu mirare cum de unii istorici autohtoni cu diplome tintuite in rame de aur nu pot or nu vor sa o observe. In schimb dai peste cate un istoric strain, dar de buna credinta pentru profesiunea sa, si de la care dai peste urmele tracilor, ale dacilor, ale romanilor, etc., adica de realitatile istoriei noastre stravechi.
Desi nu sunt istoric, pur si simplu m-a miscat scrierea istoricului londonez George Dennis, din cartea sa „Lumea etruscilor”. Aceasta carte se publica acum vre-o 25 de ani, la Editura „Meridiane”- Bucuresti, tradusa in romaneste de Ersilia Moroianu.
Autorul cartii s-a nascut la Londra la anii 1814, a studiat la Colegiul din Charterhouse, iar dupa terminarea studiilor a vizitat intre 1832 si 1839 Anglia, Scotia, Franta, Portugalia, Elvetia, Italia, etc. Fire studioasa, Dennis este pasionat in Italia de civilizatia veche a Etruscilor, careia ii si acorda un indelungat studiu, urmarind tot ceea ce-l putea duce spre convingere si adevar. Etruscii erau o ramura desfacuta din neamul tracilor, fapt nu fara importanta dupa ce vom vedea civilizatia stralucita la care au ajuns etruscii si orasele-state ale lor. Mie mi-au atras atentia doua realitati pe care le consider de mare valoare in cunoasterea si studiul istoriei. a) Starea de egalitate intre sot si sotie; cand inca azi mai sunt comunitati unde femeia este deprivata de aceste elementare necesitati, femeia etruscana se bucura de egalitate cu sotul. b) Spre deosebire de lumea veche, din aceasta egalitate se subintelege ca era vorba de familie, si nu de bigamie, dar mai ales logica inca ne spune, ca nici intr-un caz etruscii nu au migrat dinspre Orient”.
Dar sa-l ascultam pe istoricul George Dennis, cu cateva marturisiri din studiile sale referitoare la felul de viata si civilizatie al acestor stravechi traitori in >>>>>Ioan Miclău>>>>>

 

h1

Artur Silvestri: „Noi suntem aici în Ţara Strămoşilor şi vorbim nu numai în felul lor ci şi în categoriile lor constitutive“

Iulie 10, 2007

Instinctiv, ori de câte ori mă aflu într-un spaţiu geografic nou, paşii mă poartă spre drumuri pietruite sau asfaltate, dar întotdeauna pline de colbul unor întâmplări deosebite. Atunci simt cum o piatră, o uşă, o fereastră încadrată întrucâtva „altfel“ îmi vorbesc despre prezentul şi viitorul acelei lumi care mi se destăinuie, tainic, prin ceea ce astăzi, prozaic, denumim, habitat“ ori, spus altfel, „spaţiu de locuire“. El se leagă întotdeauna de „noi“. Fiindcă poate părea ciudat unora, dar eu cred că ne naştem exact în acel loc care ne iubeşte, iar trecerea noastră prin viaţă ţine de această chemare şoptită a „pietrei“. Niciodată nu am fost eu cea care a ales o casă de locuit sau un spaţiu de lucru, ci acel spaţiu m-a atras spre o pasiune sau alta, pe care am numit-o fie profesie, fie soţ, fie „cetate“.
Cu dl. Artur Silvestri am avut mai multe convorbiri de-a lungul anilor, poate cele mai multe destinate unui „folos public“ din cele purtate cu scriitori, cărturari sau artişti. Una dintre cele mai interesante a avut loc la puţin timp după ce, la sfârşitul lunii septembrie, s-au acordat Premiile Patrimoniului Românesc, cu prilejul unei reuniuni deosebite.
Întemeietorul acestor premii (o „floare de aur“ la butoniera celor mai merituoşi cărturari români) mi-a vorbit despre ele dar mai ales despre „soarta noastră în istorie“, preocuparea sa de căpătâi, aşa cum a spus-o adesea.

*
Domnule Silvestri, vorbiţi întotdeauna de cultura unui popor ca despre un spaţiu ce se desfăşoară pe coordonate din cele mai diverse, dar întotdeauna convergente. Poate părea scos din context, dar cu prilejul acordării premiilor Asociaţiei pentru Patrimoniu, cred că s-a trecut cu vederea un aspect esenţial al culturii unei naţiuni, aspect pe care de altfel îl îndrăgiţi la fel de mult ca pe celelalte, cel care priveşte „spaţiul nostru de locuire“.
~„Spaţiul nostru de locuire“, cum îl denumiţi, nu s-a evocat direct şi, deci, nu a constituit „temă“ sau „obiectiv“ însă, la drept vorbind, >>>>interviu de Carmen Marinescu

h1

RECITIRI – dr. Napoleon Săvescu: „Onoare memoriei lui Nicolae Densuşianu“

Iunie 3, 2007

„Dacia Preistorica” este o protoistorie a Daciei, este de fapt prima si singura de acest fel, o lucrare plina de mitologie si de filologie, care la aparitia sa ( postuma: 1913) desteapta o admiratie si un entuziasm nemarginit, dar si mari gelozii, care au dus pana la negarea valorii acesteia de citva „eruditi” care nu puteau accepta calcarea in picioare a mitului originei noastre romane. Sa nu uitam ca anul 1871 a fost acela in care Alexandru Odobescu instituia, prin Societatea Academica (precursoarea Academiei Române de mai tirziu), un premiu pentru cea mai buna lucrare asupra popoarelor care au locuit tarile române de la stinga Dunarii, inainte de cucerirea acestor tari de catra romani. Atras de acest subiect, si atunci controversat, studentul Grigore Tocilescu il va prezenta la Praga ca teza sa de doctorat. In anul urmator el va inainta la Societatea Academica teza sa si va obtine premiul. In 1880 va apare si cartea sa „Dacia inainte de Romani” in care el a folosit din abundenta lucrarea invatatului sas Carl Gooss „Cronica descoperirilor arheologice din Transilvania” cat si „Schite despre istoria culturii preromane a bazinului mijlociu al Dunarii”. El va folosi interpretarile si concluziile gresite ale lui Gooss si, totusi, contemporanii lui, ca si altii mai tarziu, il vor aprecia.Totusi C.I Istrate in prefata de la editia 1913 la „Dacia preistorica” spune la pagina LIII despre Tocilescu : „faptele adunate acolo sunt puse ca obiectele dela un colectionar, care aduna fara ca sa fie bine orientat.” Mult mai serios decat Tocilescu va fi I Andriesescu care isi va lua doctoratul la Iasi cu o „Contributie la Dacia inainte de Romani, 1912”, tratand amanuntit si constiincios chestiunea neoliticului din Dacia. Insfarsit il vom avea pe Vasile Parvan>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

„Chemarea străbunilor” – Vasile Barbu: „Dacul“

Iunie 3, 2007

Dincolo de întunecimea acestor munţi păduroşi, acolo unde potecile sfiiciunii duc spre Kogaion, în timp ce inima vrea să spargă şi cele mai de fier piepturi – este crezul dac! Crez bântuit de tunete şi fulgere, de năvălitori sălbateci şi natura neiertătoare. Dar crez în Zamolxe şi nemurirea sufletului! In sclipirea din ochi şi mintea spiritului!

Căci el continuă în nori, în stele, într-o altă viaţă. Viaţă fără de dureri, fără urcuşuri şi coborâşuri, fără moarte şi fără săgeţi otrăvite.

E veşnicie în împărăţia Carpaţilor.

În imperiul zimbrilor dacici.>>>>>continuarea aici>>>>>

h1

Dumitru Bădilă : „ Scrierea de la Turdaş, cea mai veche scriere din lume“

Iunie 3, 2007

Pe la 5500, vechii europeni din Europa central-rasariteana au dezvoltat un sistem de scriere, cu circa doua mii de ani inaintea egiptenilor ori a sumerienilor. Totusi, spre deosebire de aceste popoare, scrierea vechilor europeni nu servea unor scopuri economice, juridice sau administrative. Scrierea „veche europeana“ era o scriere sacra, aparuta in urma unei indelungi folosiri a unor semene grafice incarcate de un simbolism particular; aparitia acestei scrieri este strins legata de cultul dezvoltat al divinitatii feminine. Aceste semne sint, in sens pur etimologic, hieroglife sau semne sacre.
Marija Gimbutas

Cele mai vechi descoperiri ale unor obiecte purtind semne de scriere au fost facute cu mai mult de un secol in urma, la Turdas, un sit apartinind fazei timpurii Vinca din Transilvania. De abia un secol mai tirziu, in 1961, s-au descoperit la Tartaria (o asezare nu departe de Turdas, in judetul Alba) trei placute de lut ars cu o scriere care a stirnit un deosebit interes. Citiva eruditi le-au comparat cu semnele sumeriene cunoscute ori le-au banuit a fi derivate din acestea. Cronologia oferita de datarile cu radiocarbon era ignorata. Astfel M.S.F. Hood considera ca placutele de la Tartaria ar fi fost „o imitatie incomprehensibila a unor semne de scriere apartinind>>>>>continuarea aici>>>>>

 

h1

” Chemarea străbunilor ” – atitudini si optiuni la scriitorii de azi

Aprilie 27, 2007

Publicam aici , si vom continua sa o facem intotdeauna , mai multe opinii , puncte de vedere si creatii scriitoricesti  care ne arata ca ” scriitorii nu dorm ” ci percep ecouri ce sunt adeseori necunoscute pentru multi din cei ce sustin ca noi nu avem un viitor fiindca nu am avea un trecut . O lectura fara prejudecati a numeroaselor ” marturisiri de credinta literara ” aparute azi ne arata insa ca stratul ce atarna greu , chiar hotarator , in literatura romana si de ieri, dar si de azi , este stravechimea sau, asa cum o numise G. Calinescu ,in marea lui carte eretica  „Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent ” , regresiunea inspre arhaic  .