h1

~Elena Armenescu: „Mistere dacice“

În munţii falnici, vestiţi în lumea toată

Grote şi izvoare ţâşnitoare din maluri

Peşteră cu intrarea ascunsă între stânci

Serpuită de apa coborâtoare în valuri

Nestrămutat aşteaptă !.

Altar din piatră modelată

Şi multe ierburi, vie ofrandă

Celui fără de margini, fără de hotar

doar chip legendar

Duh

Risipit în văzduh

Veghetor

Deasupra norilor

Aşteaptă !.

Invocatorul

Rezemat de spectrul luminii în răsărit

Numără pietrele albe,

Cercetează stigmatele aleşilor

Pătrunzând nepătrunderea lor

Fruntea sa, plină de lumină-între plete albe

Şi ochii luminoşi ca astrele în serile albastre

adânci ca o pădure a plaiurilor noastre

neistovit surâs lăuntric,

traversat de păsări, ce poartă în plisc veşnicia

în mijlocul neofiţilor, adoratorilor

salvându-se de rătăcire, îi învaţă

omenia

renunţarea

ruga

invocarea

ruperea de neorânduială, de zgomote

de repetabilitatea stupidă a nimicului

de tropote

cufundarea în adâncul fiinţei

căutarea, cercetarea, trecând pin neaflare

Aflarea

Unei căi de înălţare lângă zeu

Comunicarea cu astrele, cu cerul mereu,

Sacrificiu

Sacrificaţi şi preoţi preamăritori

Beţie, transă, potire,libaţie

Revelaţie

Tetrada şi octogonul devenit apoi

stelara cristelniţă pentru noi

Jurământ ritual

Deprivare senzorială,izolare

Lepădare de

inutilul exerciţiu al nimicniciei

Purificare

Înălţare

Din peşteri, bordeie

pe căile oculte ale Căii Lactee.

către Suprem.

ELENA ARMENESCU