h1

Dr. Napoleon Săvescu: „Eminescu şi dacii“

septembrie 21, 2009

Mihai Eminescu : „ În România totul trebuie Dacizat”

Puţine ţări ale lumii se pot mândri cu valori perene care iluminează spiritul, care comprimă  timpul şi care continuă să fie embleme ale creativităţii acelui popor din mijlocul căruia a izvorât acea valoare universală. Una dintre aceste ţări este România şi una dintre aceste valori este, fără îndoială, Eminescu.

Parafrazându-i pe Nicolae Bălcescu şi pe Marin Sorescu, îmi permit să afirm că, undeva, în spaţiul european, la nordul Dunării, de o parte şi de alta a Munţilor Carpaţi, există de milenii o ţară mândră şi binecuvântată între toate ţările semănate de Domnul pe pământ, o ţară cu şesuri mănoase şi dealuri unduitoare, cu ape limpezi şi cu piscuri semeţe de munţi, o ţară frumoasă şi primitoare cum nu e alta pereche… Şi, pentru că trebuia ca acestei neasemuite ţări să i se dea un nume, i s-a spus, simplu, Eminescu.

O explorare a plurivalentei opere eminesciene demonstrează actualitatea ideilor marelui nostru poet naţional, patriotismul fiind una dintre temele sale preferate. >>>>

h1

Ion Pachia Tatomirescu: „Dacii şi Jertfa Întemeierii“ (cronică la eseul Pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, „De la Daci la Meşterul Manole“

septembrie 21, 2009

Interesantul studiu din placheta De la Daci la Meşterul Ma-nole, de pr. dr. Alexandru Stănciulescu-Bârda (2005), este, de fapt, textul comunicării susţinute de autor la al VI-lea Congres Interna-ţional de Dacologie de la Bucureşti, din 30 iunie – 2 iulie 2005, în care se încearcă repunerea în circuitul cultural a unei „sfinte triade“ fundamentale a spaţiului spiritual al Daciei / Dacoromâniei (Vala-himii), ce s-a conturat prin cercetările interbelice şi din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, de la H. Sanielevici la Ion Pachia-Ta-tomirescu, Dacul-Mesager-Celest, Protagonistul Mioritic şi Meş-terul Manole: «În cele ce urmează – spune preotul-doctor Al. Stăn-ciulescu-Bârda –, vom încerca să schiţăm câteva trăsături comune da-cului zalmoxian, ciobanului mioritic şi meşterului de la Argeş, cu pri-vire la realitatea, sensul ontologic şi valoric al morţii umane în con-text cosmologic.» (p. 3).

Pelasgul > Valahul Zalmoxian, ori, mai exact spus Dacul-Mesager-Celest (Solul trimis din cinci în cinci ani la Dumnezeu), cel cu ştiinţa de a se face nemuritor, monoteistul, nu Thracul, rămas, după Reforma Zalmoxianismului, la vechiul politeism cogaionic, este – după cum observă şi Al. Stănciulescu-Bârda – omul care rupe «în sens prometeic, legăturile >>>>

h1

Nicolae N. Tomoniu: „Peştişani – Gorj (o istorie plină de date inedite I)“

septembrie 21, 2009

PEŞTIŞANI – COMOARA DE LÂNGĂ NOI

Spunând Peştişani, gândul te duce la marele nostru Constantin Brâncuşi  şi la liceul cu acelaşi nume de aici.  Fiind invitat să  particip o întâlnire prilejuită  de împlinirea a 40 de ani de la absolvirea Liceului “Constantin Brâncuşi” din Peştişani, am luat la rând arhiva, constatând  că Peştişanii Gorjului deţin o adevărată comoară în materie de speologie. Răsfoind şi ziarele am constatat că unii jurnalişti scriu despre Peştera Ciorii într-o totală confuzie de date şi termeni. Culmea amatorismului o deţine un jurnalist care relata în ziarul său la începutul lunii mai, că peştera „este cea mai veche aşezare (sic!) umană din Europa” şi se intră în ea „cu mare dificultate”. Să clarificăm lucrurile prin textele bine documentate ale speologilor şi prin imagini semnificative de la faţa locului.  >>>>

h1

Alin Roateş: „Aromânii şi stindardul dacic“

septembrie 21, 2009

aromani cu stindardulPublicistica marelui Eminescu constituie un reper important în cercetarea originii românilor. Acesta susţinea, pe bună dreptate, că substratul limbii noastre este traco-ilir, peste care s-a suprapus latina. Un alt aspect subliniat este acela că românii nu sunt nicăieri în Balcani, estul şi sud-estul Europei, colonişti, venituri, ci sunt autohtoni, populaţie străveche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor. stindardul dacic l

Comunităţile româneşti din sudul Dunării au stat în atenţia cercetătorilor români, în acest sens, avem monografiile lui Th. Capidan, precum şi cercetările lui Leca Morariu şi Traian Cantemir privind românii din Istria. În articolul Românii Peninsulei Balcanice, publicat în
Timpul
în septembrie 1878, Eminescu scria: „Nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatică până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei până dincolo de Nistru, până aproape de Odesa şi Kiev”. >>>>

h1

Ioan Miclău: „Titanii (Urieşii-Horoieşii) în folclorul românesc“

septembrie 21, 2009

Aceasta scriere, dupa cum ne spune insusi titlu, are o tema din mitologii si legende, regasite in folclorul nostru romanesc, in cartile specialistilor care au avut dragul si previziunea valorii acestora!

Impulsionat de o curiozitate fireasca m-am intrebat, si ma intreb si azi, cum au ajuns aceste legende si mitologii universale ale creatiunii lumii in folclorul nostru romanesc? Ce fir tainic duce sau aduce in memoria omeneasca stirile unor fapte din vremile primare? Cum s-au suprapus apoi denumirile zeitatilor care desii aceleasi fiind in cultura universala port nume diferite! Stiu, cercetatorul istoric a si gasit explicatia corespunzatoare, potrivita, desi nu intotdeauna limpezirea unei realitati specifice istoriei unui popor sau grup de popoare. Totusi cum se face ca in folclorul nostru mai ales in  vorbirea orala populara gasim povestiri ce vin dedeparte, pe cand  cultura moderna pastreaza totul la un nivel foarte general, pana la urma nuantate ca inchipuiri omenesti! Umpland timpi si spatii devenind mai apoi, se zice, fermenti filosofiilor si religiilor urmatoarelor veacuri! >>>>

h1

Ion Pachia Tatomirescu: „Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares (Ister)“

septembrie 21, 2009

Filosoful / exploratorul pelasgo-dac, Aethicus Donares  (Ister), primul european

care descoperă  America, făcând ocolul Pământului cu 1057 de ani înaintea lui Magellan

În cel de-al V-lea secol de la naşterea lui Iisus Hristos, alături de alţi conaţionali din Dacia „generaţiei de aur“ (avem în vedere spaţiul Daciei lui Burebista / Regalian) – Niceta Remesianu (autorul imnului întregii Creştinătăţi, Te, Deum, laudamus… / Pe Tine, Doamne, Te lăudăm…, sfânt pelasgo-dac / valah ce se stinge în anul 416 d. H., în scaunul episcopal de la Remesiana, Dacia Sud-Dunăreană), Laurenţiu de Novae (autorul celebrelor omilii – De poenitentia / Despre pocăinţă şi De eleemosyna / Despre milostenie –, trecut la cele veşnice în scaunul episcopal de la Novae-Moesia, Dacia Sud-Dunăreană, în anul 418, după ce – la recomandarea epistolară a Papei Inocenţiu – stârpeşte erezia fotinian-arienistă ivită în eparhia sa), Auxenţiu Durostoreanu (episcopul de Durostor-Moesia, Dacia Sud-Dunăreană, mort în anul 420, autor – în 383 d. H. – al Scrisorii despre credinţa, viaţa şi moartea lui Ulfila / Epistula de fide, vita et obitu Ulfilae), Fericitul Ieronim de Stridon-Dacia (traducătorul Bibliei, din ebraică în latină, între anii 390 şi 405, înălţat la cer în 30 septembrie 420), >>>>

h1

Dumitru Vochescu: „Casa Europeană şi Farmacia Dacică“

septembrie 21, 2009

Romania va intra in Uniunea Europeana si va duce cu ea multe traditii care vor imbogatii patrimonial comun.Una din acestea va fi si Farmacia Dacica pe care pe care o vom gasi deja acolo prin bunavointa urmasilor lui Zamolxis.

Plantele de leac din farmacia dacica erau recunoscute in toata lumea veche, iar astazi niste firme ca Hofigal  si Fares, ne fac cinste cu produsele lor. Exista insa o planta miraculoasa careen-a ramas de la Daci, am pastrat-o cu toata cinstea, dar nu se cunoaste prea bine in farmacia verde.Este vorba de de o specie de “Aloe” autohtona.

Planta Aloe, cunoscuta de la inceputurile istoriei, a inceput sa devina celebra in ultima suta de ani, a inceput sa fie folosita industrial si sa fie comercializata in toata lumea in ultimii 50 de ani.   [ 1]

S-au identificat cca 250 de specii, majoritatea africane si s-au cultivat in America pe plantatii uriase, Produsele medicale  pe baza de aloe au cuprins aproape intregul spectrul produselor farmaceutice si se foloseste la scara industriala, beneficiind de o retea de distributie, reclama si  protectie industriala moderna. >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Rama din Carpaţi şi legendarul Negru-Vodă“

august 10, 2009

Nu există neam pe pământ care să nu aibă un stramoş comun, un fondator al ţarii, ori al cetaţii-capitale, un erou mitic, anistoric, de la care regii sau prinţii trăitori în istoria concretă sa se revendice (1).

Aşa a fost prinţul Tezeu pentru cetatea Atena, Enea pentru poporul roman, Romulus – întemeietorul mitic al Romei, Huang-Di – Împaratul Galben pentru chineji, Scites – suveranul legendar al sciţilor şi tot astfel Negru-Vodă pentru valahii Munteniei .

Iar ca să-l înţelegem pe acest mitic Negru-Vodă trebuie, mai întâi să mergem în orient, unde şi astăzi mai există regate, ori case princiare ai căror conducători se revendică din prinţul Rama- eroul epopeii hinduse Ramayana.

Este cazul Thailandei, unde actualul suveran este Rama al IX-lea, precum şi unele state din istoria mai apropiată ori mai îndepărtată a Indiei : Rama-Gupta, un suveran din timpul imperiului Gupta; Rama-Raya, împărat în imperiul Vijaya-nagar; Rama-Chandra, conducător din  dinastia Yadava; Rama-Raya, rege în statul Maratha şi exemplele ar putea continua (2).

Facem precizarea că, potrivit celor mai autorizati exegeţi în indianistică, numele prinţului, Rama, înseamnă cel care se odihneşte, cel care aduce pacea, cel bun, cel plăcut, cel fermecător, cel drag, cel frumos, si nu în ultimul rând, cel negru (3). >>>>

h1

George Liviu Teleoacă: „Valac, dac, român – marile etnonime ale aceluiaşi neam“

august 10, 2009

De peste 150 de ani dicţionarele limbii sanscrite şi ulterior cele de mitologie generală spun lumii întregi că valahii au fost sacralizaţi ca zeitate colectivă a înţelepciunii denumită Valac-Hilya în mitologia vedică. Cu toate acestea continuă în mod absurd să se afirme de către filologi că etnonimul „valac” ne-ar fost atribuit după mai mult de două milenii de la această atestare de către slavii, care ar fi venit prin secolele VI-IX pentru a continua în spaţiul carpato-danubiano-pontic lecţiile de vorbire întrerupte în anul 271 d.Chr. de izgonirea romanilor numită retragerea aureliană. Prea a trecut, însă, mult timp de la formularea acestei explicaţii lipsită de orice temei pentru a nu respinge ca detestabilă aroganţa cu care Universitaţile din ţară şi mai ales Academia Română, refuză să accepte, după zeci şi zeci de ani de progrese în lumea tuturor ştiinţelor, că atestarea de cu 4000 de ani în urmă se referă la naţiunea română din moment ce toate dicţionarele alătură cuvântului „valac” şi pe cel de „dac”.

Prea ne este specific tandemul etnonimic „valac-dac” pentru a nu se remarca faptul că alături de zeitatea Valac-Hilya se află la mare preţ în mitologia vedică zeul Dakşa considerat zeu creator, „strămoşul primordial al tuturor fiinţelor lumii”, cum găsim înscris la V. Kernbach. >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Armânii şi zeul Vedic Aryaman“

august 10, 2009

Există o legatură intre substantivul sanscrit aryaman, zeul vedic Aryaman, pe de o parte şi pe de altă parte numele de armân, cuvânt prin care se autodefineşte populaţia vlahă din sudul Dunării, chestiune asupra căreia vrem să ne oprim în cele ce urmează.

După cum a stabilit savantul francez Georges Dumezil, rădăcina lingvistică a lui aryaman este ,,arya”- populaţia nucleu a indo-europenilor (1).

Prin arya se înţelege omul aparţinînd uneia dintre castele brahmana, kshatrya, vaisya, în opoziţie cu casta sudrya şi cu neamurile barbare, prin urmare, neariene.

Un arya este un om nobil, nu în sensul de avut ci acel ce respectă ritualul vedic şi sacrificiile, cuvântul onorabil fiind mai aproape de sensul iniţial. De la arya s-a format un substantiv comun ,,aryaman”, desemnând o varietate de prieten .După alte variante arya înseamna sfântul, o mai veche denumire dată înţelepţilor, specialişti în sacru (2).

În Transilvania, pârâul Arieşul, dar şi valea Iarului, precum şi refrenul din colinde ,,Dal’ erului, Doamne”(de la care, prin contragere a rezultat ,,Ler”) sunt reminescenţe lingvistice ale aryenilor vedici, plecaţi spre est, cu multe mii de ani Î.H., unde au întemeiat civilizaţia iraniana şi în final au invadat India, prin nordul acesteia, potrivit specialiştilor, la mijlocul celui de-al doilea mileniu (I.H.).Iranienii se revendica astăzi ca fiind urmaşii nobililor arya. >>>>

h1

Napoleon Săvescu: „Despre originile noastre cele adevărate“

iunie 10, 2009

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut. Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani? Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:

Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei? Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

Soldaţii „romani” chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ? Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi „romani” vorbeau orice limbă numai latina nu! Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130). Şi ultima întrebare: >>>>

h1

Pompiliu Comşa: „Un verdict decisiv pentru brăţările dacice nu poate fi dat deocamdată“

iunie 10, 2009

Un verdict decisiv pentru brăţările dacice nu poate fi dat deocamdată

Interesul pentru arheologie, în Europa se dezvoltă încă din vremea renaşterii şi a luat amploare încă din vremea renaşterii şi a luat amploare mai ales începând cu secolul al XIX-lea. Aş spune, totuşi, după cum mărturisea academicianul Alexandru Vulpe, directorul Institutului de Arheologie ’’Vasile Pârvan’’ al Academiei Române, că interesul pentru lucrurile vechi, legate de antichitate, la noi, este de asemenea mai timpuriu, încă de pe vremea lui Cantemir. Şi, la fel ca în toată Europa, am avut personalităţi care au adus contribuţii importante în acest domeniu. Există un interes de a completa izvoarele scrise cu material documentar obţinut prin săpături. Sunt destui care afirmă, după mine neîntemeiat, că noi nu suntem urmaşii Romei. De aceea ancheta de faţă se vrea şi un semnal de alarmă tras pentru a indica drumul greşit pe care circulă istoria noastră. În fond, rândurile acestea sunt o nouă dovadă incontestabilă că istoria, spre surprinderea unora şi confirmarea altora, nu este o ştiinţă. Secolul XIX-lea, să nu uităm, este epoca lui Schliemann, care a făcut epocalele descoperiri de la Troia şi Micene. Evident, acest fapt s-a reflectat în toate ţările. La noi, primul care a încercat să sistematizeze cercetarea arheologică şi care şi-a formulat o concepţie proprie în vederea colectării datelor arheologice a fost Alexandru Odobescu. Este primul arheolog român în sensul pe care îl dăm astăzi acestei discipline. Şi asta o spune un membru corespondent al Academiei Române din 1996. Mulţi îl văd mai mult ca literat, dar să nu uităm că are o operă arheologică consistentă. Mai mult, el este cel care a iniţiat repertoriul arheologic al României, după o anumită concepţie, prin publicarea, pe la 1870 a unui ’’cestionar’’, transmis tuturor prefecturilor judeţene, cu îndemnarea de a colecta date despre situri antice. >>>>

h1

Traianus: „Cântec pentru dacii noştri“

iunie 10, 2009

Lui  Anatol si Gabriel  Stati

Dacii nu se dau pe bonuri,dacii noştri nu se vând,

Nu-i mai prognozaţi în roluri,astăzi şi nicicând.

Dacii nu se dau valută,nici pe lei nu se mai dau,

Sunt o stirpe absolută,cum cândva erau.

Dacii nu-mblânzesc oraşe,ei numai în sate mor,

Cu trecut bolnav în oase,mai au viitor.

Dacii merg spre niciodată,dacii plâng în nicăieri,

Să mai nască înc-odată ţara lor de ieri.

Dacii noştri-şi sorb tăria de  din cronici şi mereu

Dau în leagăn Demnitatea ca pe-un Dumnezeu.

În zadar voiţi a-i smulge,în zadar mitraliaţi,

Dacii nu pot fi din ţara lor concediaţi.

Dacii nu se dau pe pâine,nici pe vin cu prea mult rost,

Dar sunt încă convertibili,precum au mai fost,

Niciodată-n tron suspuşii şi nicicând fiind barbari,

Dacii noştri sunt Iisuşii Libertăţii Mari. >>>>

h1

Elena Armenescu: „Mistere dacice“

iunie 10, 2009

În munţii falnici, vestiţi în lumea toată

Grote şi izvoare ţâşnitoare din maluri

Peşteră cu intrarea ascunsă între stânci

Serpuită de apa coborâtoare în valuri

Nestrămutat aşteaptă !.

Altar din piatră modelată

Şi multe ierburi, vie ofrandă

Celui fără de margini, fără de hotar

doar chip legendar

Duh

Risipit în văzduh

Veghetor

Deasupra norilor

Aşteaptă !.

Invocatorul

Rezemat de spectrul luminii în răsărit

Numără pietrele albe,

Cercetează stigmatele aleşilor

Pătrunzând nepătrunderea lor >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Ritualuri dacice păstrate – Malanca de la Ruginoasa – un ritual antic, dedicat zeului get al războiului“

mai 24, 2009

În comuna Ruginoasa, din judeţul Iaşi, se mai păstrează, încă, un obicei desprins parcă de pe un tărâm barbar şi anume, ritualul bătăilor cu bâte, care se ţine de fiecare dată la cumpăna dintre ani, adica pe 31 decembrie şi dacă nu s-ar ţine se socoteşte că ar fi un semn rău pentru anul care vine.

Tinerii din Ruginoasa, împărţiţi în două tabere adverse, numite deleni şi văleni, adică cei din deal şi cei din vale, se adună în această zi în vatra satului, sub privirile localnicilor, care nu au dreptul să intervină în favoarea vreunei tabere, ori alta şi încheie anul printr-o bătaie cu ciomegele.

Cei declaraţi victorioşi au privilegiul de a-şi alege cele mai frumoase fete la balurile care urmează, iar potrivit celor spuse de bătrânii satului, cândva aveau un cuvânt de spus în adunările comunităţii şi chiar anumite drepturi asupra recoltelor (1).

Tradiţia se numeşte în graiul localnicilor Malanca şi este bine de ştiut că, deşi pare un obicei violent, nimeni nu este rănit, căştigătorii sărbătorind de fiecare dată victoria bătând cu maciucile în pământ (2).

Arătăm aici că un astfel de ritual exista în Egipt, în urmă cu 2.500 de ani întrucât este descris de Herodot în cartea sa de căpătâi ,,Istorii” şi transcriem mai jos conţinutul lui pentru a înţelege mai bine de unde derivă Malanca de la Ruginoasa, numit în limbajul de ziar ,,festivalul bâtelor ”.

,,Cei care se adună la Heliopolis şi Buto aduc numai jertfe.Dar la Papremis, ca şi în alte oraşe, alături de jertfe se fac şi slujbe religioase ; la scăpătatul soarelui, câţiva preoţi îşi fac de lucru pe lângă statuia zeului, în timp ce alţii, cei mai mulţi, aşteaptă la intrarea templului cu ciomege de lemn în mână.Alţi oameni, mai bine de o mie,stau învălmăşiţi în faţa lor de partea cealaltă şi rostesc rugăciuni, ţinînd şi ei fiecare ciomege în mână. >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „În India, unde reşed zeii daci“

mai 24, 2009

,,Alexandru merge in Indii, unde resed in Himalaya zeii daci.Acolo el intalneste pe Dochia si de la Zamolx invata intelepciune”.Este una dintre observatiile lui Mihail Eminescu, ramase in manuscrisele sale (ms. 2290, f.70.1) si, ca multe altele necercetate si neintelese.

Zeii resed in Himalaya pentru ca au migrat din Dacia, din muntii Riphey si de ce nu, din muntii Haemus care sunt o parte din Himalaya balcanica si originara a indo-europenilor.

Cand arienii au invadat India (mileniul 2 I.H.) ei dispuneau de o cultura vedica, deja formata, in teritoriul matca.

Aratam aici ca mitul Kabandha a existat in culturile Vinca si Gumelnita (mileniile 3-5 I.H.) fapt demonstrabil prin vasele de argila antropomorfe.La cele doua capete ale mitului in cauza se afla zeii proto-daci, Indra-zeul care il creeaza pe demonul Kabandha si Rama- divinitatea care il elibereaza din conditia demonica.

Ca vase de depozitare, aceste recipiente sunt, la nivel lingvistic, ,,buti, butoaie”, butoi fiind traducerea ad-literam a termenului sanscrit kabandha dar si demoni (sanscritul bhuta-demon).

A existat o Ramayana carpatica, in care eroul aparea, fie cu numele sau consacrat, cel de Rama, fie prin intelesul sau, adica ,,Negrul”, ,,Cel intunecat”, ,,Cel frumos ca fata lunii pline”.

Precum si astazi in Thaylanda, ori in statele maharajahilor din nordul Indiei, unde se mai pastreaza inca o traditie vedica, Rama-Chandra este socotit fondatorul statal, tot astfel printii daci, din dinastia lunara se socoteau a descinde direct din Negrul-Voda, craiul intemeietor.

Brahmanismul vedic isi are sorgintea in mosismul proto-getic, avand ca zeitati principale pe Mosul si Dzal Mosu (Zalmoxis), cel trimis in lumea fenomenala sa-i mantuiasca pe geti, zalmoxismul fiind crestinismul inainte de Cristos. >>>>

h1

Gh. Şeitan: „Dacologica – un program de recucerire a memoriei“

mai 21, 2009

gh-seitanProtocronismul nu îşi trage seva dintr-o substanţă politică şi cu atât mai puţin are vreo legătură cu ideologia comunistă cum încearcă să acrediteze unele documente oficiale difuzate în România ultimilor ani. Protocronismul, acel curent cultural apărut cu o astfel de denumire în a doua jumătate a anilor 70 este o idee frumoasă menită să scoată la suprafaţă valorile de excepţie ale românilor, valori neştiute ori ştiute şi uitate sau ignorate.Mai mult, cred că un astfel de curent cultural, aşa cum îl înţeleg eu este un drept al oricărei naţii de pe pământ care a produs valori şi o datorie a intelectualilor săi, pe oricare dintre meridianele globului.

Gestul lui Artur Silvestri de a nu se dezice de aparteneţa sa la curentul protocronist ar trebui să fie unul normal, dacă şi vremurile pe care le traversăm ar fi caracterizate de normalitate însă nu este aşa socotind că, la douăzeci de ani dupa cele întâmplate în 1989, încă ne aflăm în tranziţie culturală iar apele întârzie să se limpezească.

Spre deosebire de alţii care şi-au facut din arderea carnetelor de partid un spectacol grotesc, menit să le asigure intrarea în solda noilor stăpâni, după 1989 Artur Silvestri s-a retras o vreme în linişte şi le-a dat tuturor detractorilor săi o lecţie de capitalism aplicat, prin inteligenţă, seriozitate şi mai ales muncă.Iar atunci când a revenit în viaţa publică a rămas acelaşi intelectual vertical aflat cu scrisul şi fapta culturală în slujba neamului său. >>>>

h1

Elena Armenescu: „Întoarcerea în timp“

mai 21, 2009

Natura primordială este de jur imprejurul nostru ca o fastuoasă cetate vie cu irizări de smarald. Mă opresc, trag adânc aer în piept şi simt cum gândurile se limpezesc. Mă gândesc că atunci când omul a fost creat aici pe Pământ sau adus pe aceasta planetă dintr-un vast laborator ceresc, el a fost aşezat într-o gradină mirifică, tapetată cu un covor mătăsos de iarbă unduietoare, răcoroasă şi binefăcătoare tălpilor, cu arbori umbroşi , pomi fructiferi de o mare diversitate cu fructe de forme, culori şi gust diferite, suculente a căror aromă se răspândea în întreg văzduhul, împletit cu cel al florilor ce se leganau în adieri aidoma celor din poiana pe care chiar acum o străbat paşii mei, când mă îndrept spre Nedeia mocănească.

Este luna lui Cuptor- după calendarul dacic-adică luna iulie, cea mai caldă, fiebinte chiar – aş putea spune – aici la noi, in Dacia de altădată, teritoriu aflat la jumătatea distanţei intre Polul Nord şi Ecuator. În ţară, în zonele de câmpie s-a anunţat caniculă, dar aici, în zona locuită de mocani, adică de oameni de la munte, oameni ai muntelui, este o temperatură acceptabilă, ideală chiar, care ne asigură confort termic.

La câţiva kilometri de locuinţele sătenilor unde ne-am cazat, dacă străbaţi Valea Zânelor şi urci apoi spre vârful muntelui acoperit cu pădure de  conifere, dinspre care adie mereu un aer pur, încărcat cu ioni negativi, binefăcători, vindecători ai inimilor îmbolnăvite de stres şi poluare în marile oraşe contemporane, ai să găseşti o cetate dacică a căror ruine se văd şi azi, cetate trainică clădită din piatră şi lemn. >>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Tribhuvana şi transmigraţia în Toreutica Getica“

aprilie 27, 2009

gh-seitanCerbul Sarabha apare pe vasele de argint descoperite in gorganul de la Calica ( Agighiol ) impreuna cu alte elemente zoomorfe, iar una dintre unitatile decorative importante, in primul rand pentru ca se repeta si pe alte tezaure din Valea Dunarii, este cea formata din pasare, iepure si peste, cu mentiunea ca iepurele ar putea fi luat si ca un alt mamifer terestru, ca spre exemplu, porc, dupa cum despre pasare s-a spus ca este ba un vultur, ba o pasare cu corn sau aducand cu un cocos.

Or tocmai aceasta ambiguitate este importanta de a firetinuta, intrucat aici nu avem de-a face cu specii zoomorfe precise, pentru ca gravorul ar fi putut sa le execute, arta sa este indubitabila, ci facand loc echivocului lasa sa se inteleaga ca transmite simboluri, iar aceste simboluri, dupa cum am vazut cand am scris despre mitul Sarabha sunt mituri si credinte religioase care ajuta la intelegerea, macar in parte, a religiei traco-geto-dacilor.

Despre acest triptic parerile specialistilor variaza de la cele ce ii atribuie calitatea de emblema a dinastilor daci ( 1) si cele ce presupun ca asa zisul vultur cu corn, pestele si iepurele ilustreaza atributele unei mari divinitati cumularde, existente deja in secolul V i.e.n ( 2 ) ., pareri care pot fi retinute in sensul ca nici unul dintre istorici nu se opreste la nivelul decorativ ci incearca sa descifreze limbajul pictographic.

La prima privire pasarea iepurele si pestele , felul cum sunt inlantuite, ne trimit cu gandul la desenul din centrul rotii tibetane a vietii si a mortii, unde troneaza, intr-o dispunere asemanatoare trei animale ce se devoreaza reciproc si anume cocosul rosu, sarpele verde si porcul negru, semnificand fiecare o anume dispozitie psiho-mentala care justifica ramanerea in cercul transmigratiilor. >>>>>

h1

Dan Corneliu Brăneanu: „Ialomiţa – râu sacru al României“

aprilie 27, 2009

Dintre marile râuri ale ţării, doar patru prezintă specificitatea că izvorăsc şi se varsă pe teritoriul ţării noastre: Jiul, Oltul, Argeşul şi Ialomiţa. Toate se varsă în Dunăre, dar numai Ialomiţa într-un punct (la cota absolută 3.0 m faţă de Marea Neagră), în care ambele maluri sunt româneşti.

Dacă vărsarea prezintă această unicitate, nici Izvorul Ialomiţei nu este mai puţin special, căci se află la o cotă record de 1780 m, ceea ce, la lungimea cursului de apă de 425.6 km, asigură o pantă medie a albiei, de asemenea, de valoare record, de 4.17‰.

Dar nu aceste particularităţi conduc la sacralitatea enunţată, aceasta căutând a demonstra că provine din:

– calitatea deosebită informaţiomal-energetică a apei în punctul de izvor al Ialomiţei, calitate care a fost afectată de modul cum s-a dezvoltat viaţa pe suprafaţa bazinului său hidrografic de 8944 km2, dar care se mai poate regăsi totuşi în zona colinară şi de şes, dar în procente reduse. Situaţia nu este ireversibilă, şi chiar în aceste zone, prin măsuri adecvate, s-ar putea reveni la puritatea fizică şi spirituală a apei de pe vremea când cursul de apă se numea Naparis. (De menţionat că în scrierile din sec. VI denumirea aceasta a devenit Helibachia, după cum arată arheolog Dr. Viorica Enăchiuc).

– densitatea deosebit de mare a obiectivelor cu caracter istoric din preistorie şi până în istoria modernă, concomitent cu cea a obiectivelor sacre.

Strict specific Ialomiţei este faptul că aceste obiective, în aparenţă distincte, sunt în foarte multe cazuri îngemănate sau foarte apropiate între ele, şi că, fiecare în parte nu este la o distanţă mai mare de 3.0 km de malurile albiei cursului de apă. >>>>

h1

ATITUDINI – Dr.Napoleon Săvescu:,,O istorie care… doare?!”

septembrie 4, 2008

O ISTORIE CARE…  DOARE?!    (sau:  ISTORIA DOARE CÂND E RĂNITĂ)

Vezi http://www.youtube.com/watch?v=5RJL5BzlMMQ

http://www.youtube.com/watch?v=EXVCJ4m0J78&feature=related

_________________________________________________________________________________

Într-o recentă suită de lamentabile apariţii în emisiunea „ISTORIA CARE DOARE”, la Televiziunea Universităţii Spiru Haret: „ROMÂNIA DE MÂINE”,  dl. „profesor dr.” sau…”colonel dr.” Mircea Dogaru (ezităm asupra „calităţii” deoarece apare cu ambele calificări în emisiune; pe de altă parte, în ciuda încercărilor, n-am reuşit să identificăm pe INTERNET vreun „CV profesional” al lui Mircea Dogaru) aduce critici fără sens la adresa actualilor susţinători ai „Dacologiei” şi a organizatorului („din Statele Unite ale Americii”) celor NOUĂ Congrese de Dacologie care au avut loc până în prezent la Bucureşti. Dl. Mircea Dogaru se lansează, cu eroism de Don Quijotte, împotriva unor majore surse istorice, dar pe care – în pofida titlului universitar afişat –  dânsul le crede simple mori-de-vânt…

În fond, dincolo de susţinătorii actuali ai „Dacologiei”, cu cine se războieşte zgomotos dl. Mircea Dogaru?  Cu o pleiadă de importanţi istorici români care s-au străduit să scoată la lumină componenta dacică (şi prin aceasta „central-europeană”!) a rădăcinii istorice a Românilor! Strădania este absolut lăudabilă mai ales după „mişelia roeslleriană” şi după presiunile culturnicilor pro-sovietici care urmăreau, vizibil, falsificarea surselor reale ale Istoriei Românilor. Este evident că dl. prof.dr. Mircea Dogaru ignoră personalităţi de marcă ale culturii române de la Haşdeu, Eminescu şi Nicolae Densuşianu la Vasile Pârvan or Constantin Daicoviciu – inclusiv urmaşii acestora – şi eforturile autohtone (paradoxal: inclusiv chiar ale sale, cum se va vedea!) de a înţelege „etajarea istorică„. Este vorba de explicaţia care a schiţat>>>>

h1

An II, nr. 3/2008 o „DACOLOGICA“: O IDEE A RECONQUISTEI

august 6, 2008
h1

DEZVALUIRI – Prof.Maria Ciornei : ” Arhetipul Kogaionului “

august 6, 2008

Existenţa umană se certifică printr-un ansamblu de norme spirituale care organizează viaţa, o uşurează şi în jurul cărora se forjează structura socio-economică, şi morală, preceptele religioase fiind nucleul care are ca justificare a importanţei, centrul ei cu valoare sacră, care trimite la modelul divin originar, acceptat ca Atoatecreator. Cu alte cuvinte umanitatea s-a putut menţine în măsura în care a realizat existenţa acestei interdependenţe, ca factor primordial de continuitate.În toate societăţile, oricât de primitive sunt considerate, aceste norme se pun în conexiune cu divinitatea, care, ca primordialitate fiinţială celestă, transmite aceste norme prin iniţiere, dar această iniţiere, preluată de membri aleşi ai comunităţii, are ca scop întreţinerea acestor legături pe cale spirituală, cu Marele Creator, în mod continuu, reîntoarcerea „ab origine” asigurând ieşirea din temporal şi menţinerea în atemporalitate, în veşnicie.Ansamblul de cutume, ca experienţe religioase de acest gen, au nevoie de un spaţiu care capătă şi el atributele necesare apariţiei acestuia şi ale menţinerii permanente, care derivă din această sacralitate.Aceste spaţii reprezintă o configurare simbolică, încifrată a spaţiului celest, în graniţele căruia se pot desfăşura ritualurile magico-religioase.În istoria omenirii exemplele sunt numeroase.

Un asemenea teritoriu, va fi fost încă din zorii lumii şi cel marcat de prezenţa în centrul său a Muntelui Ceahlău.Se pune întrebarea cine au fost primii sacerdoţi care au exersat această comunicare cu divinitatea? Avem în vedere felul cum s-a construit zona central sacerdotala, care este structurată după criterii ce implică cunoştinţe excepţionale, care ţin de ştiinţelor superioare, ca astrologia, astronomia, matematica, chiar fizica şi nu numai; unele depăşesc posibilităţile reale de azi, de a corela mersul şi poziţia astrelor cu elementele constitutive ale muntelui; cunoaşterea calculelor, care să asigură această interdependenţă, presupune şi o menţinere a acestei structurări permanente.Megalopolisul antic de la muntelui sfânt pe linia imaginară Pecica – Deva – Cugir – Boiliţa – Omu ajunge, prin algoritm perpendicular, în centrul Ceahlăului.Ne dăm seama că unele forme alcătuitoare ale incintei sacre, ca şi amplasarea lor, precum ziguratelor, cei trei „stâlpi” alcătuitori ai Coloanei Cerului – Panaghia, Toaca, Piatra Ciobanului, Piramida, ale cărei coordonate se suprapun aproape peste ale celor egiptene, care sunt mai noi, existenţa a numeroase urme zoomorfe şi antropomorfe, Pietrei Late, a cărei poziţie, lasă să se vadă şi un altar frumos, dar şi un amfiteatru, duc cu mintea la cunoştinţe esoterice, ce trimit la alte dimensiuni.Putem afirma că este un teritoriu ale cărui elemente constitutive au semnificaţii mitice, încifrate..>>>>>>

h1

Dr.Napoleon Săvescu:,,Strămoşii arieni”

august 6, 2008

In anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu-se Arieni (in sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este inca discutata: unii ii considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine „latina”- datorita inrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele „latine”. Cercetari fara repros au stabilit, dupa indelungate cautari, ca singurul SPATIU care raspunde conditiilor din vechea literatura vedica, este cel Carpatic, in care invatatii de la Universitatea din Cambridge plaseaza sub titulatura „Ancient India” faza primara a Culturii Vedice. (E.J.Rapson „The Cambridge History of India -pag.65 – 76). In 1993 la editura Barnes & Noble Books apare lucrarea lui V.Gordon Childe „The History of Civilization – The ARYANS”. Autorul expune in aceasta carte la pagina 176-177 o harta a distributiei Aryenilor in timpul primei lor aparitii din care reiese clar amplasarea acestora in spatiul Carpato- Dunarean, intre Carpati si Nistru precum si intre Carpati si Peninsula Balcanica.Acesti invadatori arieni aveau o organizare tribala, avand in fruntea fiecarui trib un Rege – Rajah a carui functie era ereditara. Viata de familie era dominata>>>>

h1

STUDII – Adrian Botez:”Creanga de Aur”

august 6, 2008

CE/CUM VEDE/PRIVEŞTE CEL NĂSCUT A DOUA OARĂ. SFINXUL ŞI CORABIA. REX ET PONTIFEX ÎN ROMANUL „CREANGA DE AUR”, de MIHAIL SADOVEANU

A-PRELIMINARII:EMINESCIANISMUL LUI SADOVEANU. PEDAGOGIE CĂTRE NEAM, PRIN ULTIMUL MAESTRU/MAG ZALMOXIAN…

Cel mai eminescian dintre romanele lui Sadoveanu este Creanga de aur. Chiar de la început, el stă sub semnul Magului (Rex et Pontifex, Rege şi Făcător de Poduri către Cer, pentru a-l Re-Împăca pe Om cu Dumnezeu-Zalmoxis):

a-atât Magul din Povestea magului călător în stele, cel care, mereu, fără răgaz, trebuie să stea/rămână „în muntele cel ascuns, care va rămânea necunoscut până la sfârşitul timpurilor”[1] – nemişcarea lui din Vârf de Munte-Axă a Lumii-Kogaion[2] este astfel explicată de Iubitorul de Logos Pururi Echilibrator de Lume-AMINUL-EMINESCU:”Dar el din a lui munte în veci nu se coboară/Căci nu vrea ca să piardă din ochi a lumei căi/Ca nu cumva măsura cu care el măsoară/În lipsa-i să se schimbe…şi el, întors în văi/Silit ca să înceapă din începutu-i iară,/Să nu poată s-oprească gândirea celor răi./Şi cine-enigma vieţii voieşte s-o descuie,/Acela acel munte pe jos trebui să-l suie”[3]. (Poziţionarea Magului, identificat cu Axa Dreaptă a Lumii-DAO/TAO are funcţie terapeutic-taumaturgică, de prevenire/vindecare a bolilor Spiritului – cu ferme trăsături soteriologice: El stă acolo pentru ca Lumea/Omul să se re-echilibreze întru Dao/Tao şi, deci, să re-urce, pe Axă în Sus, spre refacerea legăturii cu Taina Supremă a Celei de-a Doua Naşteri-ÎNVIEREA);

b-cât, în egală măsură, cel din Strigoii, identificat, total, cu Muntele-Axă a lui Dao/Tao, „între vârtejuri de zloată am ajuns până la lăcaşul său, într-un loc unde trei izvoare vii saltă de sub piatră zbătându-se ca viperele înţelepciunii lui celei fără de moarte şi murmurându-i numele într-o altă limbă decât cea schimbătoare a oamenilor. Ascultaţi ce-am văzut. Cenuşa veche sta încă în vatra părăsită; lătra în adâncime căţelul pământului; am intrat şi l-am găsit palid şi semeţ în jâlţul dăltuit în stâncă. Cu dreapta ţinea toiagul de fildeş. Avea muşchi în plete şi sân; îi ajungea barba la pământ şi genele la piept; deasupra-i fâlfâia, gonindu-se în roate, <<Cu-aripele-ostenite, un alb şi-un negru corb…>>”[4] – de observat cum respectul lui Sadoveanu pentru Aminul Neamului merge>>>>

h1

ECOURI – D.Vochescu:,,Sǎ cǎutǎm și sǎ regǎsim Dacia”

august 6, 2008

Am citit de curand articolul Domnului Dimitrie Grama din Danemarca ,din ziarul „Neamul Romanesc”, intitulat _ „Cuvinte despre strabuni.” si am avut o revelatie: In curand vom afla cine suntem noi Romấnii si cine suntem noi Dacii.Cat timp exista romani ca Dimitrie Grama, care cunosc si se identifica cu cu neamul romanesc, strabunii nostrii Daco- Geti se vor arata in lumina lor adevarata. Eu sunt un un batran de 78 de ani, si m-as bucura sa traiesc pana cand Dacii se vor cunoaste si vor fi mandrii de trecutul lor.Domnul Grama spune ca romanii trebuie sa aiba initiativa in studierea Dacilor; dar care romani? Nepotii mei care sunt acum studenti la politehnica ,nu cunosc ca TRoienii Erau Traci,- de fapt nu stiu nimic despre Troia, nu-I intreseaza ca Alexandru macedon era trac, sau ca Eneia tracul a fomat latinitatea.Nu sunt interesati de Eminescu , Cosbuc,Goga sau Alecsandri. , nu asculta muzica romaneasca si si nu sin u sunt mandri de inventatorii romani.Pentru mine este o drama sa assist cum invazia globalizarii distruge neamul romanesc.Noroc ca mai sunt si altii care tin aprinsa faclia culturii noastre nationale.>>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Ţinutul Da Qin şi interesul chinezilor pentru Dacia“

august 6, 2008

În anul 1935, când a scris „China, a short cultural history”, autorul acestui tratat de istoria culturii probabil nici nu auzise de Dacia. Altfel nu se explică de ce, în încercarea lui de a localiza Ţinutul Da Qin, descris în Istoria Han Târzie, un ţinut situat geografic la vest de Marea Neagră şi înregistrat în timp în sec. I e.n., nici măcar nu ia în calcul posibilitatea ca acesta să fi fost Dacia.
CP. Fitzgerald afirma, fără a aduce argumente, că Da Qin este una şi aceeaşi cu Imperiul Roman, localizare care nu are, după părerea noastră, nici un suport logic, după cum vom încerca să arătăm în cele ce urmează. Da Qin fiind de fapt Dakia.

Odată cu traducerea acestei cărţi în România1 confuzia dintre Da Qin şi Imperiul Roman nu mai poate trece neobservată, mai ales că este vorba de un izvor necunoscut despre Dacia, şi anume Istoria Dinastiei Han.2 Meritul cărţii constă în faptul că ne pune la dispoziţie traducerea unui fragment din Istoria Dinastiei Han Târzii, putând obţine, astfel, informaţii ce ne permit să ne distanţăm de opinia lui Fitzgerald. Această traducere se află în cuprinsul cap. VIII al cărţii, intitulat „Imperiul Han şi descoperirea occidentului”, în contextul unor relatări mai ample ce vizează China şi lumea occidentală antică.
>>>>>>>>

h1

„Dacia Revival International „: Al IX-lea Congres Internaţional de Dacologie-REGALIAN 2008

iunie 30, 2008

In data de 20 Iunie s-au desfăşurat la Bucureşti lucrările celui de-al nouălea Congres International de Dacologie „Regalian 2008”. Iniţiativa organizării acestui congres aparţine Societăţii Dacia Revival International, cu sediul la New York, prin preşedintele ei, Dr. Napoleon Savescu, autorul lucrării „Noi nu suntem urmaşii Romei” . La editia din acest an au fost invitate personalităţi ale lumii culturale, istorice, etnografice si ştiinţifice atit din Romania cit si din Statele Unite ale Americii, Elveţia, Spania, Moldova, Macedonia, Albania, Italia si Germania. S-au primit 40 de lucrări de specialitate din care Consiliul Ştiinţific al Congresului a selectat lucrările care vor fi prezentate in cadrul Congresului. Dacologia, reluăm şi repetăm, pentru o foarte clară înţelegere, este o parte componentă a ştiinţei istorice româneşti. Numai anumite condiţii vitrege – ţinând de „fixarea” istoriografiei noastre şi a forurilor ştiinţifice în domeniu, cu influenţarea şi a factorului politic, pe teza falsă a aşazisei „romanizări” sau „autoromanizări” a autohtonilor traco-geto-daci, teză nedemonstratâ ştiinţific de nimeni până acum – au făcut ca dacologia să se afirme în paralel cu câmpul larg al istoriografiei de profil, să fie, deci, rodul activităţii unor Societăţi ştiinţifice, cultural ştiinţifice sau chiar al efortului, lăudabil dar greu, al unor particulari cu vocaţie şi cu pasiune pentru istoria strămoşilor noştri autentici. Rezultatul ? Pe linia politicii de învăţământ şi educaţionale în general, amintita teză falsă a intrat în manualele preuniversitare şi în Tratatele academice, în manifestări ştiinţifice ale amintitelor foruri, în mass-media, cu consecinţe grave, ştiinţifice şi nu numai, de la atitudinea mai mult decât necorespunzătoare faţă de patrimoniul strămoşesc traco-geto-dac, până la eliminarea, pur şi simplu, din cel mai important manual preuniversitar de istorie naţională a autohtonilor Spaţiului carpatic şi pericarpatic, act care echivalează cu tăierea rădăcinilor noastre istorice>>>>>

h1

Adrian Botez:,,Negru Vodă, Logostelele şi Eroii.”

mai 10, 2008

Mai ales astăzi, când mulţi istoricii români, în loc să scormonească trecutul nostru autentic, se ocupă cu falsificarea lui – şi în loc să re-descopere eroismul românesc, „iau foc cu gura” ca să demonstreze „că n-am fost vreun lucru mare”, ba chiar că nici n-am existat, cu identitate clară (un fel de popor migrator al Europei!!! – tocmai noi, CEI MAI VECHI LOCUITORI AI EUROPEI!!! – dacă nu şi ai lumii…), ori că suntem, din născare, mai ticăloşi decât alte neamuri… – azi, când dl Neagu Djuvara, din nişte impulsuri cu totul obscure, doreşte, cu orice preţ, să ne „cumanizeze”… – ei bine, tocmai în aceste împrejurări năucitoare, noi venim cu dovezi nu doar mitologice, ci chiar ştiinţifice, etnografico-etnologice, despre Neamul Tracilor şi despre Eroii şi eroismul traco-românesc…Noi, poporul ai cărui războinici se amestecau cu Oastea Îngerilor, ca SEMIZEI-ANSES – înrolându-se în Oastea lui Zalmoxis şi apărând cerul de năvala dragonilor, luptând direct sub conducerea Arhanghelilor MYCALE/MICHAEL şi CAEPROEZUS/GABRIEL (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, An VI, nr. 292, 28 nov.-4 dec. 1995, p. 14). Dovezi care ne situează, ca popor, în zona celor cu „stea în frunte”, sub LOGOSTELE – STELELE Logos-ului Sacru, din vecie…, Logos care produce transcenderea Omului întru Divinitate, scoasă înafara Ursitei/Urse: „Pentru român, stelele logostele deţin o importanţă magico-mitică mărturisită de credinţe şi tradiţii(…); ele păzesc destinul stabilit de urse/ursite fiecărui om.” Stelele Logostele acţionează, însă, şi pe deasupra urselor/ursitelor, întru re-cuperarea stării primordial-paradisiace a Omului-Eroului, întru hierogamie: „În descântece de nouă stele logostele se solicita să se fure (.n.n.: a se citi: A TRANSCENDE CONTINGENTUL!) dragostea împărătească, frumuseţea zânei şi să o ducă solicitantei, pentru a se mărita>>>>

h1

UN SCANDAL CONTINUU – Cosmin Stefanescu: ,,Ocultarea istoriei neamului”

mai 10, 2008

O serie impresionantă de artefacte a fost catalogată, fără să fie cercetată în prealabil, ca fiind falsuri fără valoare istorică. Astfel mintenaş au fost fabricaţi câţiva ţapi ispăşitori pentru a ascunde adevărul falsificării sau furtului acestor aşa zise… făcături. Mistificarea unor date s-a făcut în cazul tăbliţelor de la Sinaia şi în multe altele. Mai mult, acestea fiind catalogate drept falsuri, au fost vitregite de şansa de a fi văzute expuse la muzeu dar au fost depozitate/aruncate de-a valma în subsolul Muzeului Naţional de Arheologie din Bucureşti în nişte coşuri de nuiele timp îndelungat.

În momentul de faţă există două tabere: -Unii care încearcă să discrediteze piesele cum ar fi în Proiectul Limbilor Thraco-Daco-Moesiene – un site al lingvistului Sorin Olteanu în care acesta conchide că tăbliţele sunt falsuri fără să le studieze atent . -Un alt grup încearcă să dezgroape adevărul ascuns în întunericul istoriei. Aceştia sunt Dr.Săvescu, preşedintele „Societăţii Dacia Revival Internaţional”,Dan Romalo cu remarcabila carte „Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb?”, Adrian Bucurescu în „Tainele tăbliţelor de la Sinaia”, Dumitru Manolache cu „Tezaurul dacic de la Sinaia” >>>>

h1

Nataşa Peteu: ,,O descoperire epocală la Medgidia”

mai 10, 2008

Motivul şarpelui apare frecvent pe diferite tipuri de arme fiind considerat simbol tribal. Este animal cosmic prin excelenţă fiind alcătuit din materia primordială. Este prezent de la începutul lumii în opera creată. Pare a fi preexistent, ca un element fluent al Apelor primordiale. El încarnează o făptură „inferioară, obscură, incomprehensibilă şi misterioasă“ . Simbolismul mitic al şarpelui cosmic legat de Apele primordiale apare în mitologia mixhelenică din Pontul Euxin getic. În cetatea maritimă Tomis a fost descoperită statueta unui şarpe fantanstic cu plete încolăcit în spirală, numit de tomitani Glykon. Conceput în apele Mării Negre ca un geniu protector al corăbierilor şi pescarilor, Glykon reeditează un mit getic mai vechi, Mitul şarpelui Apelor primordiale, care a fost preluat din paleofolclorul local pontic şi adaptat nevoilor spirituale ale locuitorilor, pe jumătate geţi, ai cetăţilor maritime greceşti . Şarpele apare şi ca „signum de ordin totemic, moştenit de daci de la antecesori“ . Stindardul dac moşteneşte trăsături ale şarpelui celest în conştiinţa băştinaşilor. În arta geto-dacică şarpele magic a fost folosit cu scopuri apotropaice pe podoabele de paradă ale căpeteniilor tribale, aşa cum dovedeşte şi decoraţia de pe sabia-emblemă >>>>

h1

Congresul de Dacologie :” – Regalian – 1750 de ani de la eliberarea Daciei de sub romani „

martie 25, 2008

Va anuntam pe aceasta cale, cu ceva intirziere cauzata de probleme organizatorice, ca al IX-lea Congres de Dacologie va avea loc anul acesta, in mai putin de trei luni, in Bucuresti la Teatrul Odeon pe Calea Victoriei 40-42 la data de 20 iunie intre orele 7:00 – 19:00. Locurile in acest an sunt limitate la 300 de participanti iar datorita timpului limitat si numarul lucrarilor ce vor putea fi prezentate vor fi limitat>>>>>

h1

Ioan Mugioiu:,,Septen Trion”

martie 25, 2008

SEPTEN TRION = SEPTEM CASTRA = ARDEAL = TRANSILVANIA

Pe harta publicată în Liber Floridus (la cca. anul 1125), Europa Mundi Pars Quarta (an 1119), de către călugărul Lambert din St. Omen (Editura Derolezpe. Paris. Franţa) apare înscris, una lîngă alta: GOTHI (n.a.:adică GEŢIA), SEPTEN TRION ( n.a.: Banatul) şi DACIA (n.a. Transilvania). Obiceiul de a se scrie cu două denumiri: Septem Castra şi Transilvania (chiar una sub alta) s-a păstrat mult timp în alcătuirea hărţilor (vezi :hărţile lui Nicolas de Cusa (an 1491), Beneventanus (an 1507) şi Waldseemueller>>>>>>

h1

Al. Florin Ţene:,,Revolta mitologiei din spaţiul istoric românesc”

martie 23, 2008

Cronicarii secolului al XVII-lea au promovat ideea originii romane(latină)a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Această visiune a fost receptată de cultura românească şi păstrată până astăzi. (M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-han,Ed.ştiinţifică şi enciclopedică,1980,p.85).

Moştenirea geto-dacică în cultura noastră a fost promovată pentru prima dată de Dimitrie Cantemir cu un secol mai târziu, aducând argumente asemănările unor cuvinte din limba română, însă,insistând pe superstiţii şi mitologie, subliniind cultul străvechi al Daciei”. (Descrierea Moldovei de D.Cantemir”).

In a doua jumătate a secolului XIX, ideea latinităţiii este promovată cu asiduitate ca cea dintâi mare aventură spirituală a Ardealului” (Lucian Blaga, Şcoala ardeleană-latinistă, în Vremea, nr.726 , din 28 XI, 1973, p.7),iar B.P.Haşdeu, încă tânăr fiind, (1860),prin articolele sale insistă asupra problemei dacilor,(Perti-/au dacii?), arătând că Traian a subjugat numai daci, nu i-a exterminat în războaiele cu romanii. Interesul asupra soartei dacilor l-a avut şi Vasile Pârvan, care în Getica(1926)încearcă să analizeze protoistoria Daciei. >>>>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Basarabia Hiperboreeană“

martie 20, 2008

Aratam in “Mitul Sarabha la geti”,pornind de la ceea ce ne-au lasat B.P. Hasdeu si Vasile Lovinescu, faptul ca Basaraba este un nume foarte vechi, denumirea unei caste sacerdotal-regale la getii de dinaintea lui Burebista, o functiune ce se poate intelege mai bine prin mitul indo-european al cerbului Sarabha.
In cele ce urmeaza, vrem sa demonstram ca nici Basarabia, ca provincie romaneasca, nu este o denumire creata de evul mediu, asa cum se crede, in prezent, ci ea exista inca din perioada prehomerica si decurge din viziunea getica asupra aceluiasi cervideu fabulos, numit Sarabha, pe care legendele si credintele romanilor si grecilor le-au pastrat.
Inainte de a intra in amanuntele chestiunii mentionam ca cel care a dat directia cautarii motivelor mitologice prehomerice in traditiile si folclorul romanilor a fost marele savant Mircea Eliade.In cuvantul inainte la volumul “De la Zalmoxis la Genghis-Han”, Eliade spunea: “Se stie ca anumite scenarii mitico-rituale, existente inca la taranii din Europa centrala si sud-orientala, la inceputul secolului XX , pastrau fragmente mitologice si ritualuri disparute in Grecia antica, inainte de Homer” (1).
>>>>>

h1

Dr. Napoleon Săvescu: ,,Simbolistica la pelasgi”

martie 19, 2008

Daca dupa N. Densusianu pelasgii au construit cel mai mare si mai puternic imperiu in Europa preistorica, intinzandu-se din pustiurile Saharei pana in muntii Norvegiei, din pacate nu au lasat nimic scris care sa le dovedeasca trecutul maret in afara de pietre si ruine cu „zmangalituri” ciudate, despre care nimeni nu s-a gandit ca ar putea reprezenta ceva.
Alergand pe ininsurile Europei, raspindindu-si cultura si limba, arienii, pelasgii, tracii au generat „cultura latina”. Inotdeauna in spatete unei culturi mari se gaseste o alta, neobservata, uitata, neglijata, ignorata… Si care a fost cultura, civilizatia in spatele celei grecesti, latine?
Departe in lume, foarte departe, pe intinsurile Asiei, tocmai in India, o civilizatie Ariana i-a „invadat”, in urma cu 4-5000 de ani, provocind o adevarata „explozie”, nu numai culturala, dar si sociala. Indienii isi amintesc si azi de acei arieni, popultie alba, care s-a suprapus populatiei locale negroide si, din dorinta „rasista” de a nu se amesteca fizic cu populatia locala au creat „castele”, ei reprezentand-o pe cea a „ramanilor” (brahmanilor).
Cultura Vedica, considerata pana azi cea mai veche din lume, din care isi trag originea cele caldeiana, egipteana, iudaica si crestina, care sta la baza intregii civilizatii a lumii, este considerata ca pornind din spatiul Carpato-Dunarean… (si nu de catre romani, ci de cei de la Cambridge-Anglia, precum si de catre americani si asta nu de 5 sau 10 ani, ci de mai mult de o suta de ani!).
>>>>Dr. Napoleon Săvescu>>>>

h1

Maria Ciornei: ,,Legile Belagine”

martie 19, 2008

Belaginele-expresie a dăinuirii milenare a valahilor în istorie

Societatea umană a înregistrat în evoluţia ei de-a lungul istoriei, populaţii care s-au distins prin nivelul înalt al civilizaţiei, exprimată în formele organizării socio-economice şi ale celei spirituale.

Despre civilizaţia pelasgilor, înaintaşii daco-românilor, ai valahilor, au scris, sau au vorbit, mai toţi învăţaţii sau personalităţile antichităţii-şi n-au fost puţini.

Acest lucru este explicabil, dacă ne gândim că pelasgii au roit din centrul originar, spaţiu vechi primordial, civilizator, aflat în zona carpato-danubiană, în toate direcţiile. (dr. N. Săvescu “Noi nu suntem urmaşii Romei”, Ed. Axa, Botoşani, 2003, p. 33-38).

În urmă cu 12 milenii, pe acest teritoriu sunt menţionate în documentele antice, universităţile zalmocsiene, prin care au trecut mari nume ale antichităţii. Atestată documentar este însă Hestia-Ista-Vesta 2500 î.H., ca Mare Preoteasă a Colegiului Fecioarelor-ştiutoare de carte.>>>Maria Ciornei>>>>

h1

Napoleon Săvescu: „Despre moşii din decembrie: CRACIUN, vechi cuvânt Dacic“

ianuarie 8, 2008

Nu este usor azi sa cauti a afla originea acestui cuvant, Craciun, cand anii au trecut cu miile si nu prea multi au fost aceea sa se intereseze de el. Craciun, vechi cuvânt dacic, negasit la alte popoare, cu inteles de Creatul, cuvânt care , teoretic, doctrinal, a fost inlocuit de Nascutul-Isus Hristos, continua sa dea dureri de cap multora. Altii mai curajos spun ca de fapt nu este nimic crestin sau latin la originea cuvantului „Craciun” Ca multe alte sarbatori ale crestinilor, la originea lui, Craciunul e o sarbatoare pagana, este celebrata la 24-25 decembrie „Ziua Soarelui”, renasterea luminii solare intr-un ciclu anual.
Cei care fac legaturi absolut fortate intre „creatio”, colatio” si Craciun au fost si sunt istoricii dornici sa demostreze originea latina a poporului român. In Metamorfozele lui Ovidiu se pomeneste de un cult al Afroditei si de ofrande constand in „craci de aur”. Originea cuvantului „craciun” in sine e lipsita de importanta in aceasta instanta pentru ca legatura cu „craca”, ramura de copac e mai mult decat evidenta. >>>>>>>>

h1

Maria Ciornei: „Misteriosul cuvânt «Ler» din colindele româneşti“

ianuarie 8, 2008

Colindele sunt străvechi creaţii care vin din adâncurile istoriei. Ele consfinţesc legăturile poporului daco-român cu Zalmocsis-Dumnezeu, sunt moşteniri de la străbunii lor pelasgii-hiperboreeni care, în acestea slăveau pe Regele cel Mare al Lumii.
Ceea ce rămâne încă în ceaţă, neexplicat, este refrenul.
În ziarul „Vestitorul Ortodoxiei Româneşti”, nr 61-62, 1991, există o însemnare privind sintagma „Hai Lerui,Doamne”, autorul articolului găseşte etimologia în „Halleluyah Domine”, însemnând „Slavă Ţie, Doamne!”. Această formulă implică şi fenomenul rotacismului, terminat înainte de venirea slavilor-începutul sec al VII-lea, rezultând formele Alleluia, Domine! şi de aici‚ „Hai Lerui, Doamne’.
Constatăm că problema a preocupat încă pe Dimitrie Cantemir, care în „Descriptio Moldoviae crede că lexemul ler are ca origine numele împăratului Aurelian.
Şi A. D. Xenopol – „Istoria românilor din Dacia Traiană” – III 1998 Buc pg. 492 spune: „problema refrenului a rămas neelucidată, refrenul e neînţeles; „Ler o Ler, Doamne, Ler!”, invocă, poate, larii romani, sau mai curând pe împăratul Aurelian”. >>>>>>>

h1

Gheorghe Şeitan: „Mitul Sarabha la geţi“

ianuarie 8, 2008

Unul din cele mai reprezentative tezaure pentru arta traco-getică, tazaurul de la Agighiol, socotit a fi o nestemată arheologică îşi aşteaptă de peste 7o de ani monografia la care are dreptul, o interpretare care să-l scoată din enigmistica în care este cantonat, o încercare de pătrundere în simbolistica sa decorativă.
Tezaurul amintit ni se pare a fi cu atât mai important cu cât el poate stabili o punte de legătură dintre lumea geto-dacică antică şi societatea feudală românească, ceea ce demonstrează implicit, continuitatea, permanenţa. Interpretat corect, acest tezaur este în măsură să taie nodul gordian al unei probleme care frământă demult istoricii români de bună credinţă, şi anume originea dacică a familiei domnitoare Basaraba (1).
Vom arăta în cele ce urmează, fără teama de a greşi, că numele de Sarabha însemna pentru geto-daci un motiv mitologic cunoscut de ei, în strânsă legătură cu legenda întemeierii statale şi a monarhului sacerodot care apare pe tezaurul de la Agighiol. >>>>>Gheorghe Şeitan>>>>>