h1

Adrian Botez:,,Negru Vodă, Logostelele şi Eroii.”

Mai ales astăzi, când mulţi istoricii români, în loc să scormonească trecutul nostru autentic, se ocupă cu falsificarea lui – şi în loc să re-descopere eroismul românesc, „iau foc cu gura” ca să demonstreze „că n-am fost vreun lucru mare”, ba chiar că nici n-am existat, cu identitate clară (un fel de popor migrator al Europei!!! – tocmai noi, CEI MAI VECHI LOCUITORI AI EUROPEI!!! – dacă nu şi ai lumii…), ori că suntem, din născare, mai ticăloşi decât alte neamuri… – azi, când dl Neagu Djuvara, din nişte impulsuri cu totul obscure, doreşte, cu orice preţ, să ne „cumanizeze”… – ei bine, tocmai în aceste împrejurări năucitoare, noi venim cu dovezi nu doar mitologice, ci chiar ştiinţifice, etnografico-etnologice, despre Neamul Tracilor şi despre Eroii şi eroismul traco-românesc…Noi, poporul ai cărui războinici se amestecau cu Oastea Îngerilor, ca SEMIZEI-ANSES – înrolându-se în Oastea lui Zalmoxis şi apărând cerul de năvala dragonilor, luptând direct sub conducerea Arhanghelilor MYCALE/MICHAEL şi CAEPROEZUS/GABRIEL (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, An VI, nr. 292, 28 nov.-4 dec. 1995, p. 14). Dovezi care ne situează, ca popor, în zona celor cu „stea în frunte”, sub LOGOSTELE – STELELE Logos-ului Sacru, din vecie…, Logos care produce transcenderea Omului întru Divinitate, scoasă înafara Ursitei/Urse: „Pentru român, stelele logostele deţin o importanţă magico-mitică mărturisită de credinţe şi tradiţii(…); ele păzesc destinul stabilit de urse/ursite fiecărui om.” Stelele Logostele acţionează, însă, şi pe deasupra urselor/ursitelor, întru re-cuperarea stării primordial-paradisiace a Omului-Eroului, întru hierogamie: „În descântece de nouă stele logostele se solicita să se fure (.n.n.: a se citi: A TRANSCENDE CONTINGENTUL!) dragostea împărătească, frumuseţea zânei şi să o ducă solicitantei, pentru a se mărita cât mai degrabă(…). În interpretarea magico-mitică a stelelor logostele, mai mult decât în descântecele celorlalte categorii de stele, se întrevede dorinţa omului de a interveni în cursul destinului său” (cf. Romulus Vulcănescu, Mitologie română, Editura Academiei RSR, Buc., 1987).

Neamul Metafizic al Românilor s-a zidit/ctitorit/zămislit sub stele logostele, s-a născut şi există întru MIT. Iată adevărul românesc (nu cel „cumănesc”… – ci, pentru că suntem creştini ortodocşi, AL TRADIŢIEI SACRE!), despre „figura legendarului” (?!) Negru Vodă, ctitor al Patriei Misterului Divin (NEGRU-KARA-LAH!)-Kara Iflak-ului/Vlahiei (Ţara Românească), de fapt, el însuşi fiind Fiinţă şi Herb, Domn şi Zeu, Existenţă şi Punte spre Supraexistenţa Atemporală, Om/Erou/Zeu şi Ţară, totodată : „Titlul de VOIEVOD vine în româneşte din supranumele PONENAVATA-„Domnul Nopţii(NEGRU): STĂPÂNUL NEVĂZUT, cum i se mai spunea lui Orpheus. Acest DOMN NEVĂZUT avea un statut asemănător cu al vechilor împăraţi japonezi: se ruga Cerului pentru popor şi nu se arrăta decât conducătorilor militari şi religioşi. Ultimul mare Preot a fost NICOARĂ DIGU-MIRU, aşa-numitul <<Tihomir>>, tatăl lui Basarab I. Forţat de expansiunea maghiară, ce se apropiase de Făgăraş, Marele Preot Dac a trecut munţii, împreună cu suita lui, şi a întemeiat Ţara Românească. La Curtea de Argeş, Digu-Miru a înălţat un templu, aşa-zisa biserică <<Sân’ Nicoară>>. Turnul straniu al templului, ce se mai înalţă încă din ruine, arată că nu a fost vorba de o biserică creştină obişnuită. Numai autoritatea lui sacerdotală a făcut ca întemeierea Ţării Româneşti să fie ferită de războaie civile şi să cuprindă şi Oltenia, ai cărei boieri s-au închinat şi ei marelui Domn, după cum atestă cronicile munteneşti. Multă vreme, din noul stat au făcut parte şi ţinuturile Amlaşului şi Făgăraşului, de unde descălecaseră întemeietorii.

NEGRU-VODĂ a fost înmormântat în lăcaşul ce se va numi mai târziu Biserica Domnească din Curtea de Argeş. Mormântul lui a fost deschis la 31 iulie 1920, cu prilejul unor lucrări de restaurare. La Biserica Domnească se păstra datina ca, în fiecare an, de Sf. Nicolae, să se pomenească la acest mormânt ctitorul bisericii. Monumentul funerar, care se afla între cei doi stâlpi ai pronaosului, a scăpat neatins timp de peste şase veacuri. În momentul când piatra a fost ridicată de pe sarcofag, a apărut, ca într-o scurtă vedenie, IMAGINEA NEALTERATĂ A MARELUI VOIEVOD ŞI PREOT (funcţiile sacral-dacice de rex et pontifex!), din veacul al XIII-lea. Pe cap purta o diademă de mărgăritare, încheiată cu un lanţ de aur peste pletele lungi, lăsate pe spate. La gât, peste tunica din mătase purpurie, se răsfrângea un guler de dantelă lucrată în mătase şi aur. Un şir de aprox. 30 de nasturi de aur încheiau tunica, împodobită la gât, la piept şi la manşetă cu şiruri de mărgăritare. Colţurile pulpanelor erau împodobite în faţă cu două rozete, tot cu mărgăritare. Nasturi de aur erau şi la mâneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste şolduri avea petrecută o centură brodată cu fir de aur şi mărgăritare, care se încheia cu o superbă pafta de aur, ce reprezenta Palatul Cerului. În parte centrală, pe un fond de smalţ albastru, este lucrată în relief o lebădă cu cap de femeie – MARIA! – iar lateral, în balcoane, se află cei doi Zalmoxis, Fiul şi Fiica Împărătesei Cerurilor. Giulgiul era acoperit cu zvastici, simbolul sacru al iniţialei numelui lui Zalmoxis al Gemenilor Divini (n.n.: Apollon şi Artemis) – litera dublă Z. O coloană sculptată împarte în două coloana funerară. Din extremitatea sa ies două ramuri: deasupra este un cap hexagonal; peste el, o stea cu 12 colţuri – cele 4 triunghiuri simbolizând lunile şi anotimpurile – într-un cerc, închizând cele 24 de raze ale unei roţi dinamice, adică 24 de secole ce trecuseră de la moartea împăratului-profet Orpheus, până la naşterea Gemenilor Cereşti” (cf. Adrian Bucurescu, Mitologie românească, în rev. Strict secret, Anul IV, nr. 197, p. 12). Deci, este absolut exclus, domnule Neagu Djuvara, ca Negru Vodă să fi fost cuman, din moment ce purta, la modul sacral, însemnele dacilor magi, rex et pontifex – magii dacilor au fost ultimii care au cumulat aceste două funcţii… – între care semnul zvasticii, ca herb al lui Zalmoxe/Gemenilor Cereşti se disting, cu maximă autoritate. Ca, de altfel, şi simbolurile numerologice.

Şi pentru cei care nu ştiu că pe trădătorii de PĂMÂNT/MOCŞĂ/MOŞIE/TĂRÂM SFÂNT (cu „textură” din sângele mântutor al Eroilor!) şi de NEAM AL ACESTUI PĂMÂNT nu-i aşteaptă nimic bun – îi informăm că, pentru dacii/daoi, Poporul Lupilor (Lupului Fenrir, primă întruchipare funcţională terestră a Lui Hristos-Mântuitorul-Purificatorul-Învietorul!) şi ai Căii Drepte – poporul confreriilor cavalereşti ale lykantropilor şi ursinilor (Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 267), poporul Eroilor-(Semi)Zei („semizeul este un alter ego al eroului(…) eroologia consideră pe erou ca pe o făptură umană supradotată, ridicată la rangul divin prin efectul activităţii lui salvatoare sau civilizatoare pentru semenii lui, oamenii” – Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 323 – şi ce altceva decât „acţiune salvator-civilizatoare” au întreprins strămoşii noştri, prin auto-jertfa lor hristică, pentru MOCŞĂ ŞI NEAM?!) – Pământul este atât loc al Odihnei/Somn/Înviere, cât şi loc de unde blestemele pentru cei răi (şi ce este mai rău decât un trădător?!) îşi iau energia stihinică, de împlinire:” Pământul, Mumă a tuturor(…) – românii plecaţi, de nevoie, din patrie, dormeau pe pământ adus din patrie(…) de aceea, mătăniile/metaniile se fac până la pământ (n.n.: între Pământ şi Cer este legătura fraternă, dintre Cei Doi Zalmoxis, Gemenii Divini!), iar „când blestemă cineva, se închină, se apleacă apoi şi sărută pământul” (Romulus Vulcănescu, op. cit., p. 446), adică invocă strămoşii, în opera de lustraţie/exorcizare…Vedeţi, nestimaţi trădători de Pământ/Mocşă şi de Neam Românesc, să nu vi se deschidă, sub picioare, „cu perspectivă” spre Tartaros, acest Pământ, cu textură de Strămoşi/ANSES ZALMOXIENI/ Eroi Cosmogonici, dar şi punitiv-soteriologici!!!

prof. dr. Adrian Botez

Anunțuri