h1

Al. Florin Ţene:,,Revolta mitologiei din spaţiul istoric românesc”

Cronicarii secolului al XVII-lea au promovat ideea originii romane(latină)a poporului din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Această visiune a fost receptată de cultura românească şi păstrată până astăzi.(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-han,Ed.ştiinţifică şi enciclopedică,1980,p.85).

Moştenirea geto-dacică în cultura noastră a fost promovată pentru prima dată de Dimitrie Cantemir cu un secol mai târziu, aducând argumente asemănările unor cuvinte din limba română, însă,insistând pe superstiţii şi mitologie, subliniind cultul străvechi al Daciei”. (Descrierea Moldovei de D.Cantemir”).

In a doua jumătate a secolului XIX, ideea latinităţiii este promovată cu asiduitate ca cea dintâi mare aventură spirituală a Ardealului” (Lucian Blaga, Şcoala ardeleană-latinistă, în Vremea, nr.726 , din 28 XI, 1973, p.7),iar B.P.Haşdeu, încă tânăr fiind, (1860),prin articolele sale insistă asupra problemei dacilor,(Perti-/au dacii?), arătând că Traian a subjugat numai daci, nu i-a exterminat în războaiele cu romanii. Interesul asupra soartei dacilor l-a avut şi Vasile Pârvan, care în Getica(1926)încearcă să analizeze protoistoria Daciei. Această nouă orientare a fost promovată, pe plan literar, de revista Gândirea, ce a apărut prima oară la Cluj, care a publicat în 1921 un articol semnat de Lucian Blaga, intitulat simtomatic Revolta fondului nostru nelatin.(Gândirea,I,1921,nr.10,p.181-182,studiul este reprodus în Ceasornicul de nisip,1973,p.47-50). In Isvoade (1972,p.170)Lucian Blaga pune un accent deosebit pe dacismul nostru.Insă, tot el recunoaşte mai târziu că acest articol are stângăcii juvenile. Tot în acest context filosoful afirmă că orgoliul latinităţii noastre e moştenirea unor vremuri când a trebuit să suferim râsul batjocoritor al vecinilor,care cu orice preţ ne voiau subjugaţi.Astăzi e lipsit de bun simţ.(L.Blaga,Isvoade,1972,p.170),

După cum se observă istoria, prin oamenii de cultură, consemnează că suntem latini, având următoarele caracteristici: limpiditate, raţionalitate, cumpătare, iubitori de formă-dar vrând-nevrând suntem mai mult însemnatul procent de sânge slav şi trac,ce clocoteşte în fiinţa noastră,constituie pretextul unei probleme,care ar trebui pusă cu mai multă îndrăzneală. (L.Blaga,Ceasornicul de nisip,1973,p.47).Analogia pe care o face,de data aceasta poetul Blaga, într-un experiment biologic al încrucişării unei flori albe cu una roşie a aceleiaşi varietăţ ,prin acest exemplu,încearcă să sublinieze faptul că în spiritul românesc dominanta latinităţii, liniştită şi prin excelenţă culturală coabitează cu alte spirite cu care ne-am încrucişat. Avem însă şi un bogat fond slav-trac, exusperant şi vital(…). Simetria şi armonia latină, nu e adeseori sfârtecată de furtuna care fulgeră molcom în adâncurile oarecum metafizice ale sufletului românesc. E o revoltă a fondului nostru nelatin. Suntem morminte vii ale strămoşilor.(L.Blaga, Ceasornicul de nisip,p.48).

Mulţi cercetători au încercat să revalorizeze fondul autohton al limbii române şi a originii neamului nostru. In acest context un rol important l-a jucat personalitatea lui Zalmoxe ce apare la mulţi scriitori ca profet.(Zalmoxis.Mister Păgân de L.Blaga,Cluj,1921).Tot în cadrul acelei viziuni filosoful născut la Lancrăm, se întreabă: De ce să ne mărginim numai la un ideal cultural latin,care nu e croit în asemănare desăvârşită cu firea noastră mult mai bogată.Să ne siluim propria noastră natură-un aluat în care se dospesc atâtea virtualităţi? Să ne ucidem corsetându-ne într-o formulă de claritate latină, când cuprindem în plus atâtea alte posibilităţi de dezvoltare?

Atât Haşdeu cât şi Blaga au avut un interes deosebit pentru moştenirea dacică. La fel şi Mircea Eliade, care îl valorizează pe Zalmoxe, acesta fiind întruchiparea geniului religios al daco-geţilor, pentru că, în ultima instanţă, el reprezintă spiritualitatea autohtonilor a acestor strămoşi aproape mitici învinşi şi asimilaţi de romani.(M.Eliade,De la Zalmoxis la Genghis-Han,198o,p.86).

Interesul lui Blaga pentru strămoşii daci, care-i numeşte oameni de pădure (Izvoade ,1972,p.2001), este subliniat şi în Elogiu academic din 1937, dar şi în studiul Permanenţa preistoriei, din 1943(Fiinţa istorică,1977,p.49-67). Atât în Paşii Profetului , cât şi în poemul Zamolxe, găsim analogii despre misterul păgân din munţii Daciei. In acest context Eugen Todoran remarcă: creaţiunea autorului nu numai că este în concordanţă cu istoria, dar legenda există în tradiţia orală întocmai cum poetul a indicat-o în piesă. (E.Todoran,Dramaturgia lui Lucian Blaga,studiu introductiv la teatrul lui Lucian Blaga,1970,p.XII).

Filosoful recunoaşte că Vasile Pârvan în Getica a pus în circulaţie numeroase idei asupra mitologiei şi religiei geto-dacilor în care s-au strecurat coeficienţi de spiritualitate personală. Spre aceaşi mitologie a alunecat şi cercetătorul, din păcate decedat, în urmă cu câţiva ani, preotul Dumitru Bălaşa un cercetător original privind rădăcinile geto-dacilor.

Autorul tratatului Getica susţine că geţii credeau într-un singur zeu de sorginte uraniană: Zamolxe. Nici Pârvan, nici Blaga şi Eliade nu au căzut de acord privind numele zeului dacilor.Unii îl scriu : Zamolxe, iar alţii Zalmoxis.In contradicţie cu Blaga care îi atribuia lui Pârvan susţinerea monoteismului la daci, Radu Vulpe subliniază faptul că autorul tratatului Getica consideră religia geto-dacă henoteistă.Henoteismul nu-i caracterizează numai pe geto-daci,dar şi pe toate popoarele indo-europene. Spre deosebire că poporul de atunci de pe teritoriul actual al României l-a păstrat mai pur decât alţii.(V.Pârvan,Dacia.Civilizaţiile antice din ţările carpato-danubiene,Ediţia IV,1967,p.162,nota 31 aparţinând lui Radu Vulpe)

Realitatea este că,nici până în prezent nu s-a ajuns la un consens al istoricilor vis-à-vis de caracterul religiei geto-dacilor.

La sfârşitul secolului XIX,Erwin Rhode în Psyche(1894),pag.319/322)susţine caracterul monoteist al religiei geto-dacilor.Această poziţie a influenţat pe Pârvan,pe Ioan Coman şi R.Pettazoni.Insă, pe de altă parte dualismul concretizat în Zamolxis şi Gebeleizis este susţinut, pe la 1860,de G.Bessel,iar în sens ironian de A.D.Xenopol. Acesta din urmă este convins că la început religia dacilor a fost politeistă,ca a tracilor,dar datorită învăţăturii lui Zamolxis ea s-a schimbat într-o religie reflexivă,având modelul lui Ahriman şi Ormuz.(Ion Horaţiu Crişan,Burebista şi epoca sa,ed.II,1977,p.448). Dar Mircea Eliade şi Lucian Blaga consideră că aceste argumente şi dovezi, nu sunt îndeajuns pentru a reconstitui mitologia şi religia geto-dacă.(L.Blaga,Saeculum,,1943,nr.4,p.4), iar Constantin Daicoviciu scria în acest sens: Metoda topografiei stilistice a mitologiilor ariene nu e decât o splendidă confirmare pe alte căi decât cele filologice,istorice şi arheologice al acestui caracter politeist al credinţei strămoşilor.(Dacica,1968,p.18).

Firea poetică a lui Blaga îl face să vadă în versul Frunză verde un ecou al preistoriei. Intrezărim în dosul cuvintelor un verde arhaic de mitologie şi magie a pădurii şi a zeităţilor vegetale.(Saeculum).

Mircea Eliade a susţinut ,în secolul trecut,integrarea materialelor etnologice şi folclorice europene în orizontul istoriei universale a religiilor.(Mircea Eliade,Historie des croyanus et des idees religieuses).

Blaga publică în Saeculum un articol interesant în care se apleacă cu evlavie asupra ideii continuităţii multimilenară a culturii noastre folclorice şi ethnografice,considerând satul de tip arhaic reprezentantul preistoriei în lumea noastră istorică.(L.Blaga Fiinţa istorică,p.6o).Incă mulţi ani de-acum înainte vom mai avea revolta mitologiei în spaţiul istoric românesc până când o va extompa europenizarea ţării.