h1

~Gh Şeitan: „Armânii şi civilizaţia vedică“

Armânii şi cultura armânilor sunt o dovadă că zona balcano-carpatică a fost leagănul de formare a indo-europenilor şi habitatul iniţial al arienilor vedici.

Din această străvechime ne-a parvenit până în zilele noastre toponimul Grămostea precum şi numele propii de Grama şi Grameni, la care vrem să facem referire în cele ce urmează, întrucât chestiunea oferă un exemplu de felul în care, de-a lungul timpului, cuvintelor armâneşti le-au fost deturnate sensurile lor iniţiale, cuvinte cu o bogată încărcătură culturală şi spirituală.

În antichitate, aryenii locuiau în sate, numite în limba sanscrită, mai întâi pur, iar mai apoi grama (sat). În perioada vedică tribul constituia o unitate politică şi religioasă şi consta dintr-un număr de aşezări (distrinct), aşezari ce aveau la bază, la rândul lor, o mulţime de sate denumite ,,grama”. Prin urmare se poate spune că toponimul Gramostea reflectă însăşi noţiunea aryană de zonă populată cu sate, un distrinct, o zonă armânească sedentară sau centru al aşezărilor tribale al aryenilor-armânilor.

În Rig-Veda există noţiunea de pure (case) dar care ar putea însemna şi incintă fortificată, făcută din pământ şi consolidată cu stâlpi de lemn sau uneori cu pietre, asemănător lui ,,murus dacicus”, dar aceste ,,pur” nu însemnau localitate sau oraş în sensul polisului grecesc.

Ulterior Rig-Vedei, în textele brahmana, termenul pentru sat este cel de ,,grama”, cuvânt ce trebuie pus în contrast cu cel de pădure (aranya). În mai multe texte, cuvântul ,,grama” pare să fi fost folosit cu sensul derivat de ,, grup de oameni”, iar în acest caz Gramostea ar trebui înţeles ca fiind gruparea armânilor din sate (1).

Grama mai poate fi înţeles şi ca un grup de mai multe familii care, împreună formează un clan înrudit, alianţe stabilite prin legături de sânge sau încuscriri, iar aceste legături de rudenie sunt şi astăzi la mare preţ la armâni.

Numele de Grameni vine, dupa părerea nostră, de la cuvântul sanscrit ,,grămani” care înseamnă ,,funcţionar al satului, adică reprezentantul regelui în teritoriu având datoria să adune impozitele de la săteni (2). Există în Samhitele târzii expresia grama – kama, adică ,,doritor de sat ”, prin care se poate deduce că anumiţi favoriţi ai regelui îşi doreau să fie numiţi ca ,,grămani” , întrucât adunarea impozitelor, birul cu alte cuvinte,dijma, era o activitate privilegiată şi îi investea automat cu putere în teritoriu. Grăma-kama nu înseamnă că cei ce primeau aceste prerorgative aveau în propietate teritoriul respectiv, pământul rămânând mai departe în propietatea obştilor săteşti.

Mai există şi termenul de grăma-bhritaka care înseamnă, aproximativ la fel cu sensul lui ,,grămeni”, adică emisari ai regelui prin care suveranul exercita inspecţia in teritoriu satesc ( 3 ).În fine, tot un derivat de la cuvântul antic grăma mai trebuie menţionat şi grăma-devata care înseamnă ,,divinitatea satului”, un termen religios(4). Grăma-devata, adică zeităţile satului aveau de cele mai multe ori o capelă de rugăciune şi aducerea ofrandelor, rolul lor fiind acela de a ocroti satul şi pe locuitorii săi, de a aduce rodnicie turmelor şi ogoarelor.În rândul lui grama-devata cu preponderenţă se aflau zeităţile feminine, înlocuite în creştinism cu Maica Domnului.

Lingviştii au stabilit că etimologia toponimului Gramostea ca si a omonimului Grameni este cuvântul grecesc ,,gramma”-literă, slovă,scrisoare. Din latină mai avem şi cuvântul ,,grammatica”-gramatică şi gramma-linie, litere. Însă această teorie ar trebui revizuită pentru că activitatea de scriere nu poate da numele unei întregi aşezări, a unui ţinut, a unui lac şi unui munte, precum toponimul Grămostea. Pentru că, oricât am accepta că a existat o populaţie care se ocupa cu scrisul, această indeletnicire nu a fost niciodată un fenomen de masă ci apanajul câtorva indivizi, iar Grămostea nu făcea excepţie pentru a se autodenumi cu un cuvânt însemnând scrisul ori scrierea, cunoaşterea literelor.

De fapt credem că fenomenul împrumutului este în sens invers- nu de la greci şi romani către armâni ci limba vlahilor sud-dunăreni, aryenii balcanici au împrumutat acestora noţiunea de scris şi gramatică. ,,Grămeni” ca reprezentant în teritoriu al regelui trebuia să fie obligatoriu un individ care să ştie să scrie şi să socotească altminteri nu-şi putea exercita atribuţiile de colector de impozite. El număra turmele şi recolta el ţinea o socoteală a birului predat pe răboj sau pergament de piele, într-un cuvânt el era ceea ce mult mai târziu s-a numit ,,grămăticul”. Dar după cum am arătat mai sus ,,grămeni” este doar un derivat de la cuvântul proto-indo-european, ,,grama” care înseamnă sat. Toate aceste forme le întâlnim la vlahii sudici, armânii, autohtonii în Balcani, înaintea grecilor şi romanilor.Înaintea grecilor în Balcani s-au aflat triburile de pelasgi aryeni-armâni. Ar mai fi de notat că atât armânii căt şi fraţii lor mucanii au avut o civilizaţie orală, ei nu şi-au consemnat epopeile şi cântecele în scris nu pentru că nu l-ar fi cunoscut ci pentru că nu aveau încredere în scris. Imnurile sacre, învăţătura religioasă, aveau un caracter secret şi se transmitea doar prin viu grai.

GHEORGHE ŞEITAN

***

Note

1.Hajime Nakamura,Orient şi occident.O istorie comparată a ideilor, Ed. Humanitas,1997.

2.Jeannine Auboyer, Viaţa cotidiană în India antică, Ed.Ştiinţ. şi Enciclop., Buc., 1976, pg. 58-59.

3.J.Auboyer, op. cit. pg. 57.

4.Jean Delumeau, Religiile lumii, Ed. Humanitas, 1996, pg. 345.