h1

~Gheorghe Şeitan: „Rama din Carpaţi şi legendarul Negru-Vodă“

Nu există neam pe pământ care să nu aibă un stramoş comun, un fondator al ţarii, ori al cetaţii-capitale, un erou mitic, anistoric, de la care regii sau prinţii trăitori în istoria concretă sa se revendice (1).

Aşa a fost prinţul Tezeu pentru cetatea Atena, Enea pentru poporul roman, Romulus – întemeietorul mitic al Romei, Huang-Di – Împaratul Galben pentru chineji, Scites – suveranul legendar al sciţilor şi tot astfel Negru-Vodă pentru valahii Munteniei .

Iar ca să-l înţelegem pe acest mitic Negru-Vodă trebuie, mai întâi să mergem în orient, unde şi astăzi mai există regate, ori case princiare ai căror conducători se revendică din prinţul Rama- eroul epopeii hinduse Ramayana.

Este cazul Thailandei, unde actualul suveran este Rama al IX-lea, precum şi unele state din istoria mai apropiată ori mai îndepărtată a Indiei : Rama-Gupta, un suveran din timpul imperiului Gupta; Rama-Raya, împărat în imperiul Vijaya-nagar; Rama-Chandra, conducător din  dinastia Yadava; Rama-Raya, rege în statul Maratha şi exemplele ar putea continua (2).

Facem precizarea că, potrivit celor mai autorizati exegeţi în indianistică, numele prinţului, Rama, înseamnă cel care se odihneşte, cel care aduce pacea, cel bun, cel plăcut, cel fermecător, cel drag, cel frumos, si nu în ultimul rând, cel negru (3).

Potrivit concepţiei brahmanice asupra universului, regele  era de natură divina, fiind reprezentantul pe pământ al zeului Vishnu şi prin urmare, Rama- unul dintre avatara lui Vishnu – este simbolul regelui ideal şi model de guvernare statală.

Vrem să arătăm prin aceasta că, într-o societate în care predomină legea vedico-buddhistă, existenţa unor conducători statali care îl recunosc pe Rama, adică pe Negrul, ca fiind prinţul întemeietor, este ceva normal.

Or tocmai despre faptul că Romînia a fost teritoriul matca al indo-europenilor şi locul de formare a culturii vedice s-a scris nu odată şi nu fără argumente (4).

Există chiar o bogată literatură despre Rama din Carpaţi, plecat cu multe mii de ani înainte de Hristos, în fruntea triburilor arice, din pădurile hiperboreilor geti.

Prin urmare a căuta o Ramayană carpato-dunareană în cultura română, nu facem decât să prelungim mai departe idei exprimate deja.

Ceea ce nu s-a arătat până acum şi vrem să demonstrăm în cele ce urmează sunt firele nevăzute care leagă pe Rama din Carpaţi de Negru -Vodă, întemeietorul, din cronicile şi legendele românilor.

Identitatea dintre Rama şi Negru-Vodă se realizează, în primul rând, la nivel semantic, pentru că Rama, în traducere înseamnă negrul.

Mai mulţi istorici care s-au ocupat de istoricitatea lui Negru-Vodă au încercat să vadă aici o porecla, ori o anume negritudine a personajului, fie a carnaţiei, fie a părului.

Rama şi Negru-Vodă provin însă dintr-un univers cu structură simbolică, în care numele culorii nu trebuie luat ad-literam, negrul semnificând de cele mai multe ori primordialitatea, ceea ce este propiu dinaştilor întemeietori.

În mandalele hinduse fiecărei direcţii a spaţiului îi corespunde o anume culoare şi un anume guvernator.Există o simbolică a culorilor împaraţilor în cultura chineză şi în basmele romînilor, precum Împăratul Roşu, Împăratul Verde, Galben, Alb, Negrul. Prin urmare atît Rama cît şi Negru-Vodă au primit aceste nume fără vreo legătură cu un atribut fizic.

În al doilea rând, după cum Rama este Chandra, adică Luna (Rama-Chandra) tot astfel Negru-Vodă este craiul.În limba română, cuvîntul crai desemnează atît prinţul conducător de ţară ori ţinut, aşa cum apare el in letopiseţe sau în basme, cât şi astrul nopţii, Luna.Se spune Crai-Nou la luna aflată în acea fază a ei în care apare ca o seceră, numite şi coarne lunare.

Pare neverosimil ca Rama, prinţ din dinastia solară să fie numit Chandra, adica Luna sau craiul .În cazul lui Negru-Vodă, însă acest atributiv ţine de refacerea unitaţii primordiale sau a androginiei filozofice.

După acelasi principiu, vlăstarul de os domneasc din basmele romînilor, are înscris întotdeauna, pe trupul său, soarele în piept şi luna în spate, iar la brâu un spic de grâu.

În al treilea rând atât Rama din scrierile sanscrite, cât şi Negru-Vodaădin cronicile medievale româneşti sunt consideraţi ca fiind păstrători de lege (dharma) şi rânduială străbună, iar acest lucru pare firesc dacă se ia în calcul calitatea lor de prinţi fondatori statali.Dacă pentru Rama aceste calitaţi se află scrise explicit, în cazul lui Negru-Vodă ele se deduc, din ton şi din evlavia cu care de fiecare dată este pomenit, atunci când este vorba de spiritul de dreptate, fie în cronici, fie în cultura orală, populară.De n-ar fi fost aşa memoria românilor nu l-ar fi păstrat.Se poate bănui un cult al lui Negrul-Vodă la geţi, corespunzător cultului lui Rama, prezent şi astăzi printre popoarele Indiei.

În al patrulea rând Rama ca şi Negru-Vodă sunt prinţi exilaţi, peregrini prin codrii. Să ne amintim că Rama, Sita şi fratele său Lakshmana au fost nevoiţi să trăiască timp de  paisprezece ani departe de cetatea de baştina, Ayodhya (Aiud) în adâncimi de pădure, departe de lume.Şi Negru-Vodă este tot un peregrin prin codrii deşi acest lucru, astăzi, nu se mai ştie. Iată dovada într-un cântec bătrânesc autentic :

Pe Argeş în jos,

Pe un mal frumos,

Verde şi stufos,

Prin des carpiniş,

Prin mândru haţiş

Şi prin aluniş,

Plimbă-mi-se-mplimbă,

Şi tot locul schimbă,

Negru-Vodă – Crai

Cu mare alai (5).

Aceste doua versuri ,,Plimbă-mi-se-mplimbă/Şi tot locul schimbă”, exprimă condiţia de rătăcitor,  starea de prinţ autoexilat din lume ce îsi schimbă mereu locul, după cum epopea ne spune : când la Chitrakuta ( Chiatra/Piatra Neamţ) când la Panciavati ( Panciu) când la sihăstria vestitului Atri (Chilia Moşului de la mânastirea Cetaţuia lui Negru-Vodă).

În al cincilea rând, unei Biharii din India, socotită a fi vechea Kosala- patria lui Rama, îi corespunde o Biharie (Bihor) transilvană, pe care trebuie să o considerăm patria lui Negru-Vodă şi din alte trei motive : a) tradiţia cărturărească, din cronici, care spune că Negru-Vodă a sosit în parţile Munteniei venind din nord. b)regăsirea capitalei ţării, Kosala, numită Ayodhya în localitatea Aiud, care se află situată în aceeaşi zonă .Prin urmare, Kosala carpatică, patria lui Negru-Vodă a fost Biharia ( Bihor) şi trebuie să fi fost mult mai întinsă decât actualul judeţ Bihor. c)din această Kosala ramayanică făceau parte şi munţii Pădurea Craiului, adică munţii lui Rama-Chandra sau Negru-Vodă-Craiul.

În al şaselea rând, Rama şi fratele său Lakshmana devin Roman şi Vlahata din legenda care priveşte întemeierea Moldovei. Aici prinţul nu este Negru-Vodă căci Rama apare sub numele său consacrat, fapt explicabil dacă ţinem cont că legenda funcţionează într-un spaţiu din afara graniţelor Munteniei,  pe filieră moldava (6).  După cum Rama, Sita si fratele lui Rama, numit Lakshmana au fost surghiuniţi în codru, tot astfel cronica scrie că Roman şi Vlahata sunt doi fraţi care părăsesc cetatea Veneţiei, goniţi fiind de eretici şi îsi zidesc o alta cetate, Noul Râm. Este evident ca nu avem decat o adaptare a scenariului din Ramayana la cerintele momentului feudal, caracterizat de confruntarea dintre catolici şi ortodocşi.

În al şaptelea rând, atât Rama cât şi Negru-Vodă sunt caracterizaţi ca oameni pioşi ocrotitori ai asceţilor. Rama i-a ocrotit pe veneraţii sanyasini, le-a purtat respect şi atunci când a fost cazul i-a apărat faţă de demonii raksaşi. Pe de altă parte Negru-Vodă este şi el un ocrotitor al schimnicilor, dovedit prin faptul că el a rămas în legende ca fiind constructor de mânăstiri, iar cântecul bătrânesc ,,Meşterul Manole” îl prezintă tocmai în această ipostază.

În judeţul Argeş există mânăstirea ,,Cetaţuia lui Negru-Vodă” care păstrează o biserică rupestră, de închinăciune creştină, aflată pe locul alteia, păgîne şi care se consideră a fi fost locul unde poposea Negru-Vodă cu Doamna sa, pentru reculegere – ideie ramayanică prin excelentă. Pe prima terasă a Muchiei Cetăţuii, pe un pinten stâncos au fost descoperite urme ale unei aşezări dacice, datând din secolul 3 Î.H..Deasupra schitului, pe o lespede de piatră, strajuită de o troiţă se desluşesc urmele unor paşi despre care legenda spune că ar fi fost ale lui Negru-Vodă.

Or prezenţa amprentelor paşilor, în piatră este specifică cultelor unor divinităţi antice şi n-ar fi exclus ca, aşa cum în India există capele închinate lui Rama, să fi existat şi în Carpaţi altare dedicate lui Negru-Vodă. În spatele bisericii mânăstirii Negru-Vodă se află o scobitură în piatră numită Chilia Moşului, crestele munţilor din apropiere se numesc ,,Negru-Vodă călare”, un alt promontoriu din zonă este cunoscut ca fiind ,,Tronul lui Negru-Vodă”. În această alăturare Negru-Vodă – Moşul se află legătura dintre Rama şi sanyasini, schimnicii pădurilor, dar mai poate fi şi coabitarea dintre puterea regală şi cea sacerdotală, provenind dintr-o religie vedică, protogetică.

În al optulea rând există destule legende toponimice, legate de Negru-Vodă, care puse cap la cap reconstituie fragmentar acea Ramayană carpato-dunăreană astăzi pierdută.

Rama, Sita şi Lakshmana cu întreaga lor poveste a vieţii fericite în codrii, apoi lupta eroului pentru salvarea prinţesei răpite de demonul Ravana, pot oferi o explicaţie logică legendelor de genul : ,Masa lui Negru-Vodă” (locul unde mâncau Rama şi Sita); ,,Săritoarea lui Negrul-Vodă” (cascada lui Rama de pe râul Mandakini din Chitrakuta); ,,Scăldătoarea lui Negru-Vodă”(locul de îmbăiere al lui Rama din codru); ,,Podul lui Negru-Vodă” (podul lui Rama spre Sri-Lanka) (7).

Epopea lui Negru-Vodă trebuie să fi fost suficient de cunoscută şi îndrăgită de marea masă a geţilor, din moment ce toponimia României este plină de locuri care amintesc de ispravile sale ori de ţara sa de origine, mitica Kosala.

În al noulea rând, legenda corvineştilor care explică prezenţa corbului în blazonul voevozilor din Muntenia se află într-o formă asemănătoare în Ramayana. Între acest fragment din epopee şi legenda lui Ioan Corvin sunt următoarele elemente comune : existenţa unui cuplu princiar; somnul bărbatului şi veghea femeii; apariţia corbului; trezirea bărbatului; săgetarea corbului (8).  Este cum nu se poate mai limpede că înainte de a fi fost o legendă medievală acest episod a făcut parte din Ramayana carpatică, pe care o căutăm, după cum tot atat de limpede este, pentru oricine, că pasărea corb este pasărea neagră, negrul-corb fiind negrul total.

În cheie simbolică vedică acest episod ar putea să însemne detaşarea faţă de fructul faptei, însuşire a iniţiatului, obligat să trăiască, totuşi, în lume.

În al zecelea rând există mai multe asemănări între calitaţile lui Lakshmana ţi fratele lui Negru-Vodă, cel din cântecele bătrâneşti ori legende (v.Roman şi Vlahata,precum şi fratele-cioban al voevodului din lirica străveche, autentică). Deşi tradiţia nu l-a reţinut sub acelaşi nume el are atribute similare lui Lakshmana : el este cel priceput, cel norocos, cel dibaci, el este vlahul. În cântecele bătrâneşti fratele lui Negru-Vodă este reprezentat printr-un cioban care îşi regăseşte ruda de sânge printr-o întâmplare, însă şi la el predomină aceeaşi calitate- destoinicia (9).

În al unsprezecelea rând avem informaţii de la istorici antici despre existenţa ,pe teritoriul Daciei, a unei cetaţi Ramadava (Ramidava) precum şi a alteia numită Romula, toponime care ar putea veni şi de la Rama nu neapărat de la Roma. Ramung este si el prinţul valah, din epopeea Nibelungilor, ceea ce arată că tradiţia dacică s-a perpetuat până în ev- mediu.

În al doisprezecelea rând avem acelaşi destin tragic la sfârşit de epopee a personajului feminin, atât în Ramayana getică cât şi în cea hindusă.

Sita, soţia lui Rama, cât şi Doamna lui Negru-Vodă dispar, ambele, în cadrul unui anume scenariu înghiţite de pământ. Să ne amintim finalul epopeii Ramayana, când Sita, în faţa banuielii nedrepte ce se aducea neprihănirii sale, cere pământului a cărei fiică era ( cuvântul,,sita” înseamnă în limba sanscrită ,,brazdă”) să se deschidă şi să o resoarbă. În momentul în care Sita se aruncă în pământul ce tocmai s-a deschis acesta o primeşte precum îmbrăţişarea unei mame.Aidoma Sitei şi Doamna lui Negru-Vodă se sinucide, aruncându-se spre pământ. Conteaza mai putin ca legenda, numită ,,Piscul Doamnei” a

ajuns până la noi deformată, întamplarea fiind pusă pe seama unor evenimente generate de un conflict armat între valahi şi tătari, timp în care soţia lui Negru-Vodă se aruncă de pe o stâncă pentu a nu fi prinsă. Pentru noi important este că principiul resorbţiei lumii fenomenale, simbolizat prin fiica pământului se respectă întrutotul. Dacă vrem să înţelegem în intenţia şi simbolica sa originară legenda ,,Piscul Doamnei” trebuie să apelăm acum la versurile de o frumuseţe tulburătoare din Ramayana care spun : Se deschise-atunci pământul şi-apăru un tron de aur/, Tron înconjurat de zâne, ca un trandafir de frunze/…Mama îşi luă în braţe pe copila ei curată/, Fiica sfântului Janaka, Sita , blânda, preafrumoasa ! Toţi îi laudă virtutea! Sita însă nu mai este ! Rama-i singur! Fericirea zilelor pierdutu-i-s-a… (10).

Iată dousprezece argumente pentru a afirma că Negru-Vodă nu a fost un personaj istoric ci un erou de epopee unul si acelaşi cu Rama din Carpaţi.

GHEORGHE ŞEITAN

Note :

1).B.P.Haşdeu, Istoria critică a românilor, Ed.Minerva, Bucureşti, 1984, pg.150.

2).I.M.Cristea, În Ţara surâsului-Thailanda, Ed.Libra, Bucureşti, 2000, pg. 134; v. si M.Martiş, De la Bharata la Gandhi, Ed.ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1987; se poate consulta şi Mică enciclopedie de istorie universală, Ed.politică, Bucureşti, 1988.

3).Valmiki, Ramayana, Ed. pentru literatură, 1968, vol.2, pg. 295.

4).A se vedea N.Desuşianu, Dacia preistorică, Ed. Mentor, 2000; Maria Gimbutas, Civilizaţie şi cultură, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1989; ,,Carpaţii leagănul civilizaţiei euro-indo-iranice”, în Anexa II din volumul, Iordanes, Getica, Ed. Gândirea, Bucureşti, 2001, cu un studiu introductiv de Gabriel Gheorghe.

5).Ion Taloş, Meşterul Manole, Ed.Grai şi suflet, Bucureşti, 1997, pg. 355.

6).Despre Roman şi Vlahata a se vedea Gheorghe Bratianu, Ed.Eminescu, Bucureşti, 1980, pg. 155 dar şi B.P. Haşdeu, op. cit. pag.158-160.

7).Legende populare geografice, Ed.Sport-turism, 1986, pg. 119; 125; 203; precizăm că înţelesul cuvântului ,,săritoare” din legende este acela de ,,cascadă”-locul în care apa sare.

8).Legende populare româneşti, Ed.Albatros, Bucureşti, 1983, pg. 144.

9).Folclor din Oltenia şi Muntenia, vol.V, Ed. Minerva, Bucureşti, 1970, pg. 328.

10).Valmiki, op. cit. vol. II, pg. 283.

(Comunicare susţinută la Congresul internaţional de dacologie, Bucuresti, 14-16 iunie 2009).