h1

Gheorghe Şeitan: „Ţinutul Da Qin şi interesul chinezilor pentru Dacia“

În anul 1935, când a scris „China, a short cultural history”, autorul acestui tratat de istoria culturii probabil nici nu auzise de Dacia. Altfel nu se explică de ce, în încercarea lui de a localiza Ţinutul Da Qin, descris în Istoria Han Târzie, un ţinut situat geografic la vest de Marea Neagră şi înregistrat în timp în sec. I e.n., nici măcar nu ia în calcul posibilitatea ca acesta să fi fost Dacia.

CP. Fitzgerald afirma, fără a aduce argumente, că Da Qin este una şi aceeaşi cu Imperiul Roman, localizare care nu are, după părerea noastră, nici un suport logic, după cum vom încerca să arătăm în cele ce urmează. Da Qin fiind de fapt Dakia.

Odată cu traducerea acestei cărţi în România1 confuzia dintre Da Qin şi Imperiul Roman nu mai poate trece neobservată, mai ales că este vorba de un izvor necunoscut despre Dacia, şi anume Istoria Dinastiei Han.2 Meritul cărţii constă în faptul că ne pune la dispoziţie traducerea unui fragment din Istoria Dinastiei Han Târzii, putând obţine, astfel, informaţii ce ne permit să ne distanţăm de opinia lui Fitzgerald. Această traducere se află în cuprinsul cap. VIII al cărţii, intitulat „Imperiul Han şi descoperirea occidentului”, în contextul unor relatări mai ample ce vizează China şi lumea occidentală antică.

De aici aflăm cum în timpul împăratului chinez Han Zhang Di, oastea chineză, în număr de 70.000 de soldaţi, având în frunte pe destoinicul general Ban Zhao a pornit o ofensivă de cucerire a regatelor din zona Turkestanului şi mai departe a lumii vestice. Ban Zhao a traversat munţii Tian Shan şi în anul 97 e.n. , fără a întâmpina vreo împotrivire a ajuns până la Marea Caspică. De aici el şi-a trimis un sol, pe Gan Yng să stabilească contacte şi să se intereseze de natura şi starea ţărilor din vest.

Ajungând în acest punct al relatărilor, Fitzgerald simte nevoia să facă o evaluare a forţelor euro-asiatice ale momentului 97 e.n. şi chiar o face. Insă după părerea noastră această evaluare rămâne incompletă atâta timp cât pe tabla de şah a confruntărilor militare şi politice lipseşte Dacia. Menţionându-l pe Pacorus, regele parţilor, ar fi trebuit amintit şi aliatul său Decebal.3 Parţia şi Dacia aveau acelaşi duşman – imperiul roman – cele două regate constituind puteri zonale de temut. Armata chineză, prezentă în zona Mării Caspice, trebuia obligatoriu să ţină cont, în jocurile politice şi militare de Parţia şi de aliatul său, Dacia. Judecând astfel, ni se pare foarte normal ca solul lui Ban Zhao, învestit probabil cu răspunderi diplomatice, pe care nu le cunoaştem, să fi avut ca ţintă Dacia, după ce vizitase Parţia.Că acest raţionament este logic rezultă şi din comentariile lui Fitzgerald, bazate pe cronica Han: după Parţia, solul Gan Yng îşi fixase ca destinaţie Da Qin (Dacia -n.n.).Ajunge la Marea Neagră, în preajma actualului oraş Batumi, dar nu reuşeşte să se îmbarce, în faţa unei călătorii primejdioase şi de durată. Insă Fitzgerald se află în eroare când spune „Scopul său era să ajungă în Da Qin, adică în Imperiul Roman”. Dacă Gan Yng şi-ar fi propus să ajungă în Imperiul Roman, de la Batumi nu trebuia să traverseze Marea Neagră. Imperiul în cauză se afla lângă el. In anul 17 e.n. romanii transformaseră Cappodocia din regat clientelar în provincie romană, iar în anul 70 Armenia Minor fusese alipită acestei provincii. De la Batumi la Eufrat nu sunt decât 200 km, pe care îi putea străbate într-o săptămână, fără greutăţi prea mari.

De fapt însuşi Fitzgerald se contrazice la pg. 285 când ne spune că imperiul roman era cunoscut de chinezi sub numele de Da Jin, ceea ce nu este tot una cu Da Qin.

Alte argumente pentru a identifica ţinutul Da Qin cu Dacia ne sunt furnizate chiar din lectura fragmentului de cronică, tradus şi publicat în carte.

In primul rând, din punct de vedere lingvistic Da Qin nu este altceva decât o pronunţie chinezească a toponimului antic Dakia. Ceea ce ni se pare important este faptul că locuitorii din Da Qin sunt numiţi Marii Qin.4 Aşadar „sunt numiti”, Da Qin fiind un cuvânt găsit şi nu unul creat de chinezi ad-hoc, pentru a desemna un teritoriu cum ar fi Da Yuan (Sogdiana), Da Xia (Bactria), An Xi (Parţia). In acest caz Da Qin trebuie să fie o calchiere a unui cuvânt al locului, uşor de găsit în numele Da Kia.

In al doilea rând, localizarea geografică a ţinutului Da Qin corespunde perfect situării Daciei pe hartă, adică la vest de Marea Neagră, dar nu ar fi tot atât de exact dacă ne-am folosi de aceste coordonate pentru a găsi Imperiul Roman. Există, se spune în cronică, o cale de uscat, pentru a ajunge în Da Qin pornind din Parţia – înconjurând nordul Mării Negre, apoi continuând drumul spre vest, ceea ce întăreşte cele afirmate de noi mai sus.

In al treilea rând, dacă coroborăm anii când Gan Yng s-a documentat (97-l02 e.n.) cu traseul descris de cronica Han pentru a ajunge în Da Qin, dăm de Dacia şi nu de imperiul roman.

In al patrulea rând, sistemul de succesiune la tronul ţării Da Qin este dacic şi nu roman.

După ce în cronică ni se spune că regii pot fi schimbaţi dacă apar semne rău prevestitoare, sau anotimpurile nu îşi urmează cursul firesc, iar cei detronaţi se retrag în pace, fără supărare, Fitzgerald se grăbeşte să ne asigure că descrierea acestui sistem este în mod clar o relatare denaturată a consulatului anual al Republicii Romane.

Pentru noi nu este deloc clar, în primul rând pentru faptul că informaţiile sunt culese între anii 97-102 e.n.. când trecuseră circa 130 de ani de la perioada consulară a Romei. Apoi chiar dacă consulatul ar fi fost în vigoare, ceea ce vrea cronica chineză să ne descrie este altceva decât o rotaţie mecanică, anuală, a conducătorilor statului. Semnele oraculare, acele prevestiri, care erau apanajul magilor, perturbările care se iveau în armonia cosmică a derulării anotimpurilor, acestea îl determinau pe rege să se retragă în linişte, lăsând locul altuia mai bun.

Acest sistem de succesiune este dacic, pentru că însuşi Decebal a beneficiat de el prin abdicarea de bună voie a lui Duras Diurpaneus.

In al cincilea rând, descrierea capitalei, cu cele patru palate ale sale, situate în cele patru puncte cardinale, plus unul la centru, în legătură cu care Fitzgerald nu se hotărăşte dacă este Roma sau Byzantium, ne sugerează un model dacic de împărţire administrativă a teritoriului. Trebuie să ne întrebăm care au fost raţiunile pentru care, după moartea lui Burebista, imperiul dac s-a fragmentat, la început, în patru state, apoi în cinci.5 Conducătorul suprem era semizeul, (semizei numiţi de Iordanes, Ansi), Fiul Cerului şi al pământului, iar lui i se subordonau Impăratul Roşu, Impăratul Verde, Impăratul Alb şi Impăratul Galben, după cum aflăm din poveştile romanilor. Ei sunt cei care au preluat conducerile propriilor împărăţii, după moartea lui Burebista, în centru existând regatul condus mai departe de Dekaineos. Concluzia care se impune este aceea că Ţinutul Da Qin, descris în Istoria Dinastiei Han Târzii, este Dacia.6

______________________

1. CP. Fitzgerald, Istoria culturală a Chinei, Ed. Humanitas, 1998

2. Hou Han Shu în limba chineză

3. Pliniu cel Tânăr, v. Augustin Deac- Istoria adevărului istoric, Ed. Tentant, Giurgiu/2001, voi 1, pg. 355

4. „Da” în chineză înseamnă „mare”. Chinezii au încercat o traducere a numelui propriu Dakia, împărţindu-l pe silabe – Da Ki, conform sistemului lor de scriere. Despre Dakinis şi daki a se vedea şi studiul nostru „Zalmoxis în cântecul bătrânesc” – Ed. Cronicarul, Tulcea, 2003, p. 69.

5. Strabon – Geografia

6. Nu dorim să ne pronunţăm, deocamdată, asupra numelui capitalei An-Du şi a suveranului An-Dun, deşi ar putea fi luat în calcul cuvântul Ansi (singular Ansu) prin care geţii îşi desemnau semizeii (v. lordanes-Getica). Mai sunt şi alte variante posibile.Cât priveşte pânza făcută din gogoşile de mătase numită „blăniţă de oaie”, ea ar putea fi „Bâr-an-gic” (borangic) conf. cu Bârsan, Ţara Bârsei, oiţă bârsană.

Este posibil ca şi „Qian Hu Shu”-Istoria Dinastiei Han Timpurii să conţină informaţii despre Dacia. Utilă ar fi pentru viitoarele cercetări şi „Byzantium and the way thither” a prof. Yang Hsien-yi. Bănuim că „Hou Han Shu” are mult mai multe amănunte despre Dacia.

GHEORGHE ŞEITAN