h1

Pr. Prof. Ion Ionescu: „Continuitate geto-dacă”

În anul 1910, s-a descoperit, întâmplător, în comuna Ciolăneştii din Deal, judeţul Teleorman, un număr destul de mare de oale de pământ de factură geto-dacică. Prin particularităţile vaselor, ca tehnică şi formă, ele apar ca una din cele mai reprezentative forme de ceramică din spaţiul carpato-dunărean, cunoscută azi sub numele „Ciolăneşti“.

In anii 1964-1965, s-au făcut săpături arheologice sistematice de către arheologii ieşeni în colaborare cu Muzeul de Istorie din Alexandria, sub conducerea profesorului universitar din Iaşi M. Petrescu-Dâmboviţa, care au publicat rezultatele obţinute.1 Cu acest prilej s-au mai descoperit şi alte oale de pământ lucrate la roată sau cu mâna şi „s-au stabilii în mod sigur că vasele dacice descoperite în 1910 provin dintr-un puţ votiv, de formă rectangulară şi cu ghizduri de lemn“. Prin cercetările arheologice întreprinse s-a mai stabilit că platforma imediat spre nord de puţ a fost o aşezare dacică, contemporană în parte cu puţul respectiv care, prin inventarul său cercetat a fost datat către sfârşitul sec. II î.Hr. şi, eventual, începutul secolului I, î.Hr.

Importanta descoperire arheologică ne-a adus la lumină un puţ din epoca geto-dacică a secolului 11-1 î.Hr., când se plasează şi domnia lui Burebista, de formă rectangulară şi cu ghizduri de lemn, asemenea puţurilor construite din lemn pânâ astăzi pe tot teritoriul României şi care ne-a păstrat nenumărate oale în apa lui, dovadă a caracterului său votiv, adică închinat morţilor pentru potolirea setei sufletelor lor în nemurire. Pe tot teritoriul României se găsesc asemenea puţuri şi fântâni cu aceeaşi semnificaţie votivă, cum o dovedesc crucile care le străjuiesc cu pomenirea morţilor cărora li s-au dedicat, ca şi păstrarea în apele lor şi astăzi a unor oale, ca din epoca geto-dacică a lui Burebista.

Teodor Burada2 şi Simeon Florea Marian3 au consemnai încă din secolul trecut că una din dorinţele lăsate de mulţi urmaşilor era ca după moarte să le facă punţi şi poduri, puţuri sau fântâni pe la drumuri pentru ca trecătorii, răcorindu-se cu apă. să poată zice „să fie de sufletul celui ce le-a făcut!“

Construirea de punţi peste ape curgătoare şi ridicarea de fântâni sau puţuri a constituit obiectul unui articol al nostru deja publicat.4

Arătam aici cum se face „slobozirea apei“ unei fântâni sau a unui puţ.

De obicei, o fântână sau un puţ se ridica pentru pomeni­rea unuia sau mai multor decedaţi până la 40 de zile, eventual pană la 6 luni sau un an, de către urmaşi. Lângă fântâna sau puţul construit se ridică o cruce-troiţă, pe care se scrie numele celui pomenit sau ale celor pomeniţi. Au loc ridicări de fântâni sau puţuri şi în colectiv, de mai multe familii. Atunci toţi îşi trec morţii lor pe cruce-troiţă, dar în cazul acesta sunt ridicate în afara sorocului rânduit unui decedat (40 de zile, şase luni sau un an). Unii, de obicei cei care nu au urmaşi, ridică fântâni sau puţuri şi în viaţă, spre a le fi de pomenire după moarte. Se obişnuieşte ca pentru respectarea sorocului celui decedat să se „sleiască“, adică să se amenajeze o fântână sau un puţ, să se cureţe de mâl sau impurităţi şi să se facă reparaţii construcţiei fântânii sau puţului. Alături de crucea veche a celui care a ridicat iniţial fântâna îşi ridică acum crucea şi cel care a renovat-o, cu numele celui ce-1 pomeneşte. Aşa se face că lângă unele fântâni sau unele puţuri sunt ridicate mai multe cruci.

Înainte de a se da în folosinţă fântâna sau puţul, este chemat preotul care sfinţeşte apa, adică face sfeştania.

La sfârşitul slujbei, preotul stropeşte cu apă sfinţită crucea ridicată spre pomenirea celui (celor) răposat (răposaţi), pe cei prezenţi şi toţi beau din oala sau oalele aduse de cine a ridicai sau amenajat fântâna sau puţul, fiecare spunând: „să-i fie de pomenire lui (N). Oala sau oalele din care s-a băut apa se lasă ca o jertfă în fântână sau în puţ, spre pomenirea celor răposaţi. Cum vedem, o practică de două mii de ani, din vremea lui Burebista, se păstrează la poporul român până astăzi.

Ce document mai concludent putem avea pentru dovedirea continuităţii autohtone geto-dacice decât fântânile şi puţurile aflate pe tot teritoriul ţării locuite de români, cu troiţe le-cruci ce le străjuiesc, cu pomenirea numelor celor cărora le-au fost ridicate şi în apele cărora păstrează oale, ca şi în vremea lui Burebista, pentru pomenirea celor decedaţi, care sunt cinstiţi şi de noi, ca şi de geto-daci ca „nemuritori“?

1 Cercetări arheologice în aşezarea geto-dacică de la Ciolăneştii din Deal, judeţul Teleorman, în „Arh. Mold.“, VII, 1972, p. 241 ş.u. M. Petrescu-Dâmboviţa. Descoperirea de vase dacice de la Ciolăneştii din Deal, judeţul Teleorman, în „Memoriam Constantini Daicoviciu“. Cluj Napoca, 1974, pp. 285-299.

2 Teodor T. Burada, Datinile poporului român la înmormântare, laşi 1882, p. 51.

3 Simeon Florea Marian, Înmormântarea la români, Bucureşti, 1892, p. 399.

4 I. Ionescu, Podurile şi punţile, datini legate de problema continuităţii în „Noi Tracii“, an XIII, sept. 1984, nr. 118, pp. 8-15: „Ortodoxia“, 1999, 3-4 p. 272-277 şi în volumul de faţă.

____________________________________________________________________________________

Revista DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ , creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA . Revista cuprinde studii , puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea . Ea contine stiri , studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare ( imbratisand cu precadere teme , personalitati si subiecte evitate de presa oficiala ) , opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ” figurile noului monopol ” al informatiei si istoriografiei , propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei , puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman , indiferent de locul unde se afla , de domeniul de exercitare practica si de ” palmaresul ” profesional.

Revista DACOLOGICA apare prin grija unui colegiu editorial si sub coordonarea ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU . Preluarea textelor aparute in Revista DACOLOGICA este posibila numai cu acordul autorului . Anunturile si comentariile redactionale pot fi reproduse cu mentiunea sursei . *Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect . Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui autor sau organizatii care doreste sa puna in circulatie un punct de vedere considerat de interes larg ori doreste sa faca mai cunoscuta o opinie sau o concluzie de utilitate in tematica propusa de editor . * Expeditia textelor se poate face la adresa de e-mail dacologica @gmail.com * Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti , cu caractere ” Arial „, la marimea de 10 pixeli . La aceiasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite , si vor fi studiate atent ,orice semnalari privind fapte , personalitati si situatii mai putin mediatizate , privind tematica de precadere a revistei. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat,colaborarea este onorifica. Avand in vedere ca dialogul cultural se afla in suferinta in Romania , orice stire despre carti aflate in lucru sau in curs de aparitie , despre lansari de carti noi sau despre manifestari culturale apartinand tematicii fundamentale a revistei DACOLOGICA vor fi utile si isi vor afla difuzarea cuvenita . Proiectele editoriale ale diferitelor edituri , indiferent de marimea lor sau de locul unde activeaza , vor fi primite cu solidaritate si vor fi propagate cu staruinta . Organizatiile , asociatiile sau grupurile de cercetare in domeniul tematic principal sunt chemate sa isi faca mai bine cunoscuta activitatea lor si prin aparitia in publicatiile editate de noi si prin mijloacele de comunicare pe care le avem acum si le vom inmulti in viitor.