h1

Ion Pachia Tatomirescu: „Dacia / Dacoromânia lui Regalian“

(Statul independent al Daciei / Dacoromâniei, 258 – 268 / 270, întemeiat de Regalian, strănepotul regelui-erou Decebal)

Nemaisuportând exploatarea sângeroasă imperial-romanică, abuzurile funcţionarilor, corupţia etc., din vremea împărăţirii lui Gallienus (253 – 268), în toamna / iarna anului 257 d. H. Vlahii / Dacoromânii din provinciile dunărene, Pannonia, Dacia (Traiană) şi Moesia, s-au răsculat. În fruntea răsculaţilor a trecut chiar guvernatorul Pannoniei, Ingenuus, un destoinic general şi om politic, avându-şi obârşiile între răsculaţi. În valahica / dacoromâneasca-i reşedinţă / „capitală”, Sirmium (azi Sremska Mitrovica – Iugoslavia), Ingenuus s-a declarat împărat al Vlahilor / Dacoromânilor din Valea Dunării. În primăvara anului 258 d. H., împotriva răsculaţilor („uzurpatorilor”) a pornit prompt împăratul Gallienus cu trupele de represiune. Printre comandanţii cavaleriei, participanţi la înăbuşirea în sânge a răsculaţilor, se afla şi dacoromânul Marcus Acilius Aureolus. Ingenuus moare în bătălia pentru independenţă de la Mursa (azi, Osjek-Croaţia). Gallienus îşi arată neasemuita-i cruzime faţă de Vlahii / Dacoromânii răsculaţi, îndeosebi faţă de cei din Moesia, ordonând şi condamnarea la moarte a rudelor insurgenţilor, ceea ce a stârnit mari nemulţumiri şi în rândurile armatelor imperiale, având majoritatea comandanţilor ridicaţi dintre Vlahi / Dacoromâni, cât şi preponderenţă dacoromânească între războinicii de rând. Spre a diminua tensiunea acumulată în armatele imperiale, în rândurile militarilor dacoromâni, către sfârşitul primăverii anului 258, Gallienus a fost nevoit să numească în funcţia de comandant suprem al armatelor dunăreano-balcanice pe generalul Regalian.

Documentele ni-l arată pe Regalian drept comandantul forţelor armate din ducatul Illyriei, sintagmă prin care erau desemnate provinciile imperial-romanice din spaţiul pelasgo-daco-thracic / dacoromânesc (valahic): Thracia, Moesia, Dacia (Dacia lui Decebal = Dacoromania Nord-Dunăreană), Dalmaţia şi Pannonia – «…dux factus est et dux totius Illyrici. Habet in potestatem Thracios, Moesos, Dalmatos, Pannonios, Dacos exercitus.». Regalian – aidoma străbunului său, regele-erou de la Sarmizegetusa, Decebal – s-a evidenţiat ca mare strateg; în Scriptores Historiae Augustae, istoricul Trebellio Pollio, subliniază că Regalian «totdeauna a fost un bărbat priceput în treburile militare» / «vir in re militari semper probatus»; «a purtat cu vitejie multe lupte împotriva Sarmaţilor» / «hic tamen multa fortiter contra Sarmatas gessit»; «se spune că el era de neam dacic, fiind chiar rudă cu însuşi Decebal» / «…gentis Daciae, Decibali ipsius, ut fertur, adfinis»; «…ceea ce arată că era demn de a împărăţi» / «…quod dignus videretur imperio».

 

Fig. 1. Dacia / Dacoromânia lui Regalian (258 – 269 / 270 d. H.).

La 21 iunie 258, o dată cu intrarea în sacra săptămână a războinicilor Zalmoxianismului, a celor cu ştiinţa de a se face nemuritori, Dacoromânii / Vlahii s-au hotărât să continue lupta declanşată sub conducerea lui Ingenuus împotriva oprimării imperial-romane; Regalian şi armatele de sub comanda sa au fraternizat cu poporul revoltat de masacrele ordonate / dirijate de Gallienus îndeosebi în rândurile populaţiilor Valahice / Dacoromâneşti din Moesia, declarând independenţa tuturor pământurilor strămoşeşti-dacoromâneşti / valahice, declarând statul independent al Daciei / Dacoromaniei (fig. 1).

DACIA (DACOROMÂNIA / VALAHIA) «AMISSA EST». Atât istorici contemporani împăratului roman Gallienus şi împăratului / „regelui” dacoromân Regalian, între care şi atenianul Dexip (210 – 280 d. H., în Sciticele, lucrare abordând evenimentele dintre anii 238 şi 268), cât şi istoricii secolelor următoare – Eutropius (autor, în anul 359 d. H., al celebrei istorii, Breviarium ab Urbe condita / Scurtă istorie de la întemeierea Romei), Sextus Aurelius Victor (autor, în anul 360, al lucrării Caesares / Despre împăraţi), Rufius Festus (care scrie – pus de împăratul Valens – în anul 372, Breviarium rerum gestarum Populi Romani / Scurtă istorie a Poporului Roman), Aelius Spartianus, Aelius Lampridius, Iulius Capitolinus, Vulcacius Gallicanus, Trebellio Pollio, Flavius Vopiscus (scriptores Historiae Augustae, din orizontul anului 394 d. H.), Zosimos ş. a. – afirmă – mai mult, ori mai puţin răspicat – că provinciile imperial-romanice: Pannonia Superior / Inferior, Dacia (Traiană) / Daciile, Moesia Superior / Inferior, Dardania, Dalmaţia / Illyria, Scythia Minor / Major, Macedonia, Thracia –, cu ai Pelasgo-Daco-Thracilor urmaşi, Vlahii / Dacoromânii, la care s-a alăturat şi Dacia-Costoboceană / Carpo-Dacia, sau Dacia Liberă (căci teritoriile necucerite de Romani din statul Daciei lui Decebal, de la Pădurea Hercinică, Vistula Mijlocie, până la Pripet şi Nipru şi nord-vestul Mării Getice / Negre, imediat după dispariţia regelui-erou de la Sarmizegetusa, s-au constituit într-un stat liber, sub conducerea regelui Pieporu / Pieporus şi a urmaşilor acestuia din Dinastia Pieporilor), în vremea lui Gallienus, în anul 258 d. H., sub conducerea lui Regalian, strănepotul regelui-erou Decebal, s-au unit, rupându-se – printr-o serie de lupte / războaie – din Imperiul Roman, şi au întemeiat statul independent al Dacoromâniei (Daciei / Blachiei).

Aşadar, Dacoromânia (Dacia / Vlahia) … «amissa est», încă din vremea împărăţirii lui Gallienus. Pentru tălmăcitorii „infideli” ai documentelor istorice cu privire la statul independent al Daciei / Dacoromâniei re-întemeiat de Regalian în anul 258 d. H., reamintim sensurile verbului latinesc amitto, ere, misi, missum : 1. «a pierde (suferind o pagubă)», „a pierde un teritoriu / oraş, armata / flota etc., desigur, prin luptă / război”; 2. «a părăsi (de bună voie), a renunţa, a abandona»; 3. «a lăsa să-i scape, a scăpa (involuntar)» „prada din mâini” / „ocazia”, „momentul favorabil” ; 4. «a trimite (departe de sine)». Galienus a pierdut în faţa lui Regalian, printr-o serie de lupte / războaie, atât Dacia Sud-Dunăreană cât şi Dacia Nord-Dunăreană (Dacia Traiană); cu provinciile eliberate din Imperiul Roman s-a unit şi Dacia Liberă, realcătuind statul Daciei / Dacoromâniei. Independenţa Daciei / Dacoromâniei, hotarele Daciei / Dacoromâniei au fost magistral apărate de Regalian, dovedindu-se a fi unul dintre cei mai mari strategi ai timpului său. Mai întâi şi-a asigurat alianţe trainice la hotarele de nord-vest, de nord şi de est ale Daciei / Dacoromâniei, cu Goţii, cu Gepizii, cu Herulii, cu Tervingii ş. a., neamuri mereu pregătite pentru o invazie dirijată de războinicii lui Regalian în provinciile Imperiului Roman situate la graniţele cu Dacia / Dacoromânia, în sud, sud-vest şi vest: în Bittinia (provincie cu amestec de populaţii, cu multe „cuiburi ale trădării”, chiar dacă avea aproape 50 la sută elemente valahice / dacoromâneşti), în Pont, în Achaia / Grecia, în Noricum etc.; apoi, a coordonat / sincronizat răscularea altor ţări / provincii din Imperiul Roman, ca Raetia, Gallia, Britannia, Egipt etc., încât puterea armatelor imperial-romane să nu se poată concentra zdrobitoare asupra statului independent al Daciei / Dacoromâniei.

Statul Independent al Daciei / Dacoromâniei (fig. 1), sub Regalian (258 – 268 / 270), cu capitala la Sarmizegetusa / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, a avut monedă proprie, regalianul de argint (fig. 2) – „prima monedă naţională a Dacoromânilor / Vlahilor, uniţi şi liberi”, cu numele conducătorului lor prim: «IMP. C. P. C. REGALIANU…» / «REGALIAN…» –, o limbă bine cristalizată, dacoromâna-arhaică / valaha, şi o religie monoteistă, Zalmoxianismul.

Despre independenţa Daciei / Dacoromâniei aduce mărturie peste milenii şi realitatea arheologică din centrul financiar, religios şi legislativ, Sarmizegetusa / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, capitala lui Regalian; ultimele monede ale Romei aflate în circuit aici au fost emise în vremea lui Gallienus, înainte de anul 258 d. H., anul independenţei Daciei / Dacoromâniei lui Regalian, anul în care regalianul de argint a înlăturat denarul Romei. {i istoricul american, Paul MacKendrick, în lucrarea Pietrele Dacilor vorbesc (1975 / 1978), certifică: în Sarmizegetusa / Ulpia Traiana Sarmizegetusa, «ultimele monede (romane) poartă efigia lui Gallienus».

Fig. 2. Un regalian de argint, moneda bătută în anul 258.


După un deceniu de războire fără succes cu împăratul Valahilor / Dacoromânilor, în anul 267, împăratul Gallienus mobilizase trupe importante – sub comanda generalilor Marcianus, Cleodamus, Athenaeus, Aureolus, Dexip (istoricul / comandantul Atenei), Claudius ş. a., în provinciile Imperiului Roman de la graniţa de sud a Daciei / Dacoromâniei, în Pont, în Bithynia, în Phrigia, în Achaia / Grecia, Tesalia, în Epir, cu intenţia de a da bătălia decisivă. Regalian, bun cunoscător al realităţilor militare imperial-romanice de la graniţele de sud ale Daciei / Dacoromâniei, a dirijat în respectivele provincii ale Imperiului Roman o puternică „invazie” a neamurilor nord-pontice: Goţi (Ostrogoţi, Vizigoţi), Tervingi, Greutungi, Gepizi, Heruli, Peuci ş. a., neamuri îndemnate – după cum spun cronicile – «la prada / devastarea Imperiului Roman». Devastările au început din provincia Pont şi au fost frânate / stăvilite abia în Achaia / Ellada (Grecia), în Tesalia şi în Epir; Herulii au asediat Atena; după relatarea, din Istoria bisericească, a lui Euagrios, Dexip, „generalul” / istoricul (autorul Sciticelor), în anul 267, «a adunat în jurul său două mii de bărbaţi spre a înfrunta atacul Herulilor asupra Atenei», rezistând până în primăvara / vara anului 268, când Gallienus a venit în ajutorul Atenei, în fruntea unei puternice armate, respingând şi urmărind pe invadatori, pe teritoriul Daciei / Dacoromâniei, în provincia Thracia, până la râul Nestos / Mesta, unde s-a dat bătălia decisivă cu Herulii; Gallienus a ieşit biruitor în bătălia de pe râul Nestos, luând prizonier chiar pe regele herul, Naulobatus; dar încălcarea hotarelor Daciei / Dacoromâniei a declanşat furia Valahilor / Dacoromânilor din Thracia împotrivă-i, obligându-l „să plece în Italia”. În vara anului 268 d. H., împăratul Gallienus, văzând zădărnicia luptelor sale de a reintegra Dacia / Dacoromânia între fostele hotare ale Imperiului Roman, a recurs la soluţia mişelească, angajând ucigaşii lui Regalian; criminalii plătiţi de împăratul roman Gallienus au reuşit să pătrundă în tabăra împăratului valah / dacoromân, Regalian, imediat după răsunătoarea-i victorie împotriva Sarmaţilor / Roxolanilor – ce fuseseră anihilaţi la hotarul de nord al Pannoniei. Complotiştii imperial-romanici ai lui Gallienus reuşesc să-l ucidă pe Regalian prin august 268. Moartea lui Regalian a indignat întreaga Dacie / Dacoromânie. Reacţia fidelilor cavaleri dacoromâni ai Zalmoxianismului a fost de maximă promptitudine, la scurt timp fiind ucis şi împăratul roman Gallienus.

SULPICIA DRYANTILLA / DRUANŢILĂ (268 – 270). În Imperiul Roman, moartea lui Gallienus a declanşat „războialele civile” pentru tronul Romei. În Dacia / Dacoromânia, conducerea statului a fost luată de soţia lui Regalian, împărăteasa Sulpicia Druantilla / Druanţilă (268 – 270 d. H.), prilej cu care bate propria-i monedă (fig. 3). Împărăteasa Dacoromâniei, Sulpicia Dryantilla / Druanţilă, şi generalii fideli din armatele lui Regalian, imediat după mişelescul asasinat plătit de Gallienus, în toamna anului 268, au mobilizat în Dacia / Dacoromânia de Est peste 320.000 de războinici – după cum relevă Scriptores Historiae Augustae (cf. Fontes, II, 105), pentru a da lovitura de graţie Imperiului Roman. La această putere armată a Daciei / Dacoromâniei au fost asociate neamurile dintre Nipru, Marea Masagetilor / Azov şi din Crimeea: Goţii, Herulii ş. a. Campania împotriva Imperiului Roman s-a dezlănţuit în iarna / primăvara anului 269 d. H. Referindu-se la această campanie a Dacilor / Dacoromânilor, istoricul Zosimos subliniază: «Dacii / Dacoromânii se uniră cu Herulii, cu Peucii şi cu Goţii şi, adunându-se lângă fluviul Tyras / Nistru, care se varsă în Pont, construiră şase mii de corăbii; îmbarcând în ele 320.000 de oameni, porniră pe mare (…), având vântul dinspre spatele corăbiilor» până la „strâmtoarea Propontidei”. Desigur, o asemenea dezlănţuire de forţe dacice / dacoromâneşti a avut menirea de a intimida orice încercare a Romei de a supune Dacia (Valahia / Dacoromânia).

 

Fig. 3. Monedă de argint bătută de împărăteasa Valahilor / Dacoromânilor, Sulpicia Dryantilla / Druanţilă, în anul 268.

DACIA / DACOROMÂNIA «…RESTITUTA…». În anul 270, Aurelian a devenit împăratul Daciei / Dacoromâniei (Valahiei); în acelaşi an ajunge şi în multvisatu-i tron împărătesc de la Roma. Dacia / Dacoromânia se reintegrează Imperiului Roman, în baza Legământului de la Aurelian (legământ făcut lângă Aquileia) – respectat în mai mică ori în mai mare măsură până după împăratul valah / dacoromân de Constantinopol, Focas (602 – 610). Aşadar, în anul 270 d. H., sub împăratul Aurelian, în Imperiul Roman a avut loc un mare eveniment: DACIA / DACOROM#NIA (VALAHIA) RESTITUTA…

Prof. dr. Ion PACHIA-TATOMIRESCU