h1

Vladimir Brilinsky: „Brăţările de aur, punct de referinţă a istoriei Daciei“

Dincolo de spectaculozitatea descoperirii şi a recuperării de către autorităţile române a deja celebrelor brăţări de aur, trebuie să privim clar, lucid şi, mai ales, competent la integrarea acestora în contextul istoric.

De ce sunt aceste brăţări aşa de importante? în primul rând pentru faptul că ele sunt din aur. De aproape 10 ani de zile, Fundaţia „Dacia Revival“ se străduieşte să aducă la lumină fascinanta civilizaţie a strămoşilor noştri daci. Puternica spiritualitate a dacilor, puterea lor militară şi economică, prezenţa activă şi semnificativă în crearea zonelor de influenţă ale Europei antice sunt subiecte care au fost dezbătute cu precădere în ultimul deceniu. În tot acest timp s-a uitat sau, după caz, s-a omis că toate aceste atribute ale civilizaţiei dacice nu erau posibile dacă nu ar fi fost dublate de o substanţială prezenţă a aurului. Se ştie – şi acest lucru nici nu mai trebuie demonstrat – că toate marile civilizaţii ale lumii s-au format, fără nicio excepţie, doar acolo unde a existat un drum al aurului. Oricât de numeros şi oricât de viteaz ar fi fost un popor şi oricât de buni conducători ar fi avut, fără o bază economică determinată de aur, acel popor nu a reprezentat decât o prezenţă meteorică în istoria antichităţii.

O parte a lumii ştiinţifice avea deja sădită ideea că dacii nu prelucrau aur, idee vehiculată de personalităţi ale istoriei noastre contemporane chiar şi atunci când brătările deveniseră o certitudine. Pentru cei care susţineau această idee eronată şi pentru cei care încă o mai susţin (a se vedea cazul profesorului Constantin Preda), şocul apariţiei brăţărilor de aur a fost prea mare. Era greu de admis că lucrări ştiinţifice – considerate de referinţă până în acel moment – cercetări de o viaţă a unor prestigioşi istorici vor fi date peste cap de apariţia brăţărilor. Ca de atâtea ori, dogmele istorice trebuiau păstrate cu sfinţenie împotriva oricăror noi descoperiri. Şi totuşi, de data aceasta adevărul este gata să învingă definitiv dogmele. Pentru aceasta ar trebui să vorbim în primul rând despre autenticitatea brăţărilor. Contrar multor afirmaţii apărute în presă care susţin ideea falsului, cercetări competente şi expertize minuţioase dovedesc fără niciun dubiu că aceste brăţări au fost făurite în plină dezvoltare şi strălucire a Regatului Dac. Vă rog să-mi permiteţi să vă prezint, foarte pe scurt, câteva dintre argumentele care certifică autenticitatea şi apartenenţa lor la cultura dacică.

De-a lungul timpului, cercetările arheologice au scos la iveală – în marea lor majoritate pe teritoriul transilvan – 30 de brăţări spiralice de argint. Toate au fost extrase din straturi de cultură dacică, fapt autentificat de rapoartele arheologice întocmite la vremea respectivă, de analiza pieselor descoperite împreună cu ele, precum şi de analiza stilistică. Descoperite pe parcursul a mai bine de 100 de ani de cercetări, ele au fost studiate la un loc, în amănunţime, de către regretatul istoric Florin Medeleţ, unul dintre puţinii istorici care au intuit, cu mult timp în urmă, posibila existenţă a unor brăţări similare din aur. Între aceste brăţări de argint şi cele de aur, descoperite în Munţii Şureanu, practic nu există diferenţe decât dacă este să ne referim la metalul din care ele sunt confecţionate. In urma expertizării şi a studierii primelor 6 brăţări de aur de către doamna doctor Barbara Deppert Lippitz, pe de-o parte, cât şi de către domnul doctor Ernest Oberlănder Târnoveanu, pe de altă parte, în ciuda faptului că ele au apărut oficial în momente diferite, au elemente comune şi anume tehnica, modul de decorare, stilul în general. Dincolo de variaţiile de decor care sunt inerente şi surprinzător de mari, având în vedere că artiştii care au realizat brătările au folosit un număr mic de elemente decorative, ele sunt, în ultimă instanţă, identice. Ca tehnică primară, este vorba despre baterea la rece a unor lingouri de aur. În prima fază au fost realizate, prin batere, capetele de animale, protomele stilizate iar apoi s-a trecut la realizarea spiralei. Apoi s-a procedat la poansonarea palmerelor iar, în ultima fază, spiralele au fost rulate pe un tambur de lemn pentru a li se da forma definitivă, plurispiralică.

În faza finală, meşterul a recurs la dalta gravorului cu care a realizat elementele lineare, precum gura, marginile, liniile şerpui te care pot indica blana sau, după caz, pielea animalului reprezentat sau alte elemente de decor; cu alte seturi de poansoane au fost realizate ochii şi perlele care decorează marginea sau centrul brăţărilor. În ciuda unei tehnici foarte simple, prin îndemânare şi fantezie, autorii brăţărilor au realizat opere deosebite care impresionează pe orice privitor, indiferent de gradul de pregătire artistică şi indiferent de cunoştinţele pe care le are despre arta bijutierilor.

Observând atent urmele lăsate de unelte ca şi combinaţia elementelor decorative, se poate spune că ele sunt tipice pentru tehnicile bijuteriei antice. Se regăsesc şi pe brătările de argint şi, mai mult decât aţâţ, ele nu mai sunt astăzi în folosinţă niciunde în Europa. Ele au fost abandonate de mult pentru că, între timp, s-a trecut la tehnici mai sofisticate şi, în acelaşi timp, bijutierii şi-au pierdut treptat creativitatea prin folosirea unor şabloane, a unor modele stas care nu mai cereau din partea lor rezolvarea unor situaţii de a realiza unicate.

Este clar, deci, că forma lor, stilul artistic, tehnologia de prelucrare sunt identice, iar un presupus falsificator, utilizând o tehnică dispărută de secole, ce a baterii la rece a aurului, ar fi trebuit să aibă în mână pe fiecare pentru a executa o reproducere, ceea ce este, practic, imposibil. Cel mai concludent exemplu îl constituie „Mica Pariziană“, o brăţară spiralică de aur, dintre cele recuperate, care are o soră geamănă din argint, într-un-muzeu din Viena, dar aceasta nu a fost niciodată expusă publicului larg, deci ea nu putea fi reprodusă.

Un alt argument este adus de către acelaşi reputat istoric, doctorul Ernest Oberlănder Târnoveanu, şeful Cabinetului Numismatic şi Tezaur din cadrul Muzeului Naţional de Istorie, care demonstrează clar că patina cu care sunt acoperite aceste brăţări este rezultatul unei îngropări prelungite în pământ de mii de ani. Tot Domnia sa aduce ca argument de netăgăduit în favoarea autenticităţii, pe lângă multe altele, rezultatele profesioniste din laboratorul Institutului de Fizică Nucleară Măgum e, care indică precis provenienţa aurului din care sunt confecţionate brăţările ca fiind din Munţii Apuseni, zona Brad – Valea Arieşului.

O mărturie deosebit de importantă vine tocmai din partea celui care a dezgropat, efectiv, aceste brăţări, un localnic din Munţii Şureanului. Angajat cu ziua de către căutătorii de aur, care se dăduseră drept speologi în legalitate, acesta afirmă că, deasupra gropii în care erau depozitate brăţările, creşteau doi fagi care aveau aproximativ 40-50 de ani. Deci îngroparea cea mai recentă ar fi trebuit să aibă loc cu mult înaintea naşterii pseudobijutierului care este invocat drept confecţioner al falsurilor. Revenind la cel puţin bizara teorie că dacii nu prelucrau aur, trebuie să precizăm că în mare măsură ea s-a format şi s-a întărit datorită concluziilor la care s-a ajuns în cercetările arheologice de la Roşia Montană, pentru care s-au cheltuit nu mai puţin de 9 milioane de dolari şi în urma cărora s-a decretat că exploatările aurifere datează din perioac a romană şi că nu s-au găsit vestigii dacice pe acele locuri. În realitate, aceste stupide concluzii sunt cauzate de interesele economice ale celor care vor să înceapă exploatarea cât mai repede şi cărora dacii, odată certificaţi ca exploatatori ai aurului, le-ar fi încurcat şi mai rău socotelile. Şi atunci, mult mai simplu şi mai eficient le-a fost celor de la Roşia Montana să-i „şteargă“ pe daci din acele locuri, cu două propoziţii absolut aberante. Numai că împotriva acestui act s-au ridicat voci competente care desfiinţează teoriile fabricate de Gold Corporation. Cercetătoarea Beatri;e Cauet din Toulouse a datat cu carbon 14 – materie organică recoltată din galerii ca aparţinând secolului I î.H. – dovedind o intensă exploatare dacică. Eminentul istoric Horia Ciugudean, un fin şi competent cunoscător al câmpulu: arheologic de la Roşia Montană, afirmă, prezentând dovezi de necontestat în urma cercetărilor sale, că aurul din minele de la Cârnic a îmbogăţit tezaurele lui Burebista şi Decebal. La fel, profesorul Ioan Piso, directorul Muzeului de istorie al Transilvaniei, susţine cu fermitate şi cu argumente, continuarea cercetării arheologice în zonă, până la f reasca descoperire a vestigiilor dacice.

Mai mult, lipsa descoperirilor dacice în exploatarea minieră de la Roşia nu reprezintă un argument atâta timp cât în arheologia minieră este o regulă că sxploatările unei epoci şterg aproape complet urmele exploatărilor ulterioare.

Şi, ca un corolar al tuturor acesta“ afirmaţii, intervine declaraţia expertului german Barbara Deppert Lippitz, o autoritate unanim recunoscută pe plan european, cea care, prima, a cercetat brăţările de aur descoperite în Munţii Şureanului: „Voi, românii, aveţi o istorie de peste 6 mii de ani scrisă în aur. Însăşi identitatea voastră a fost scrisă în aur. În tezaurul Muzeului Naţional de Istorie puteţi să vă regăsiţi identitatea privind cronologic importantele descoperiri în aur de-a lungul a 6 milenii. Nu înţeleg de ce trebuie să vă căutaţi identitatea prin alte ţări sau muzee ale lumii când o aveţi aici, aproape de voi, şi ea trebui; doar privită. Brăţările de aur care, fără nicio îndoială aparţin civilizaţiei dacice, vin să încununeze această istorie făcând-o şi mai evidentă şi mai strălucitoare.“

De aceea, doamnelor şi domnilor, vă adresez invitaţia de a vă apleca în cercetările dumneavoastră şi asupra acestui aspect esenţial al civilizaţiei dacilor. Iar dacă cercetările dumneavoastră se vor baza pe fapte reale, pe documente şi descoperiri ştiinţifice şi credibile, lăsând la o parte speculaţiile sau fanteziile fără un suport real, se cheamă că veţi contribui esenţial la ceea ce noi cu toţii, cei prezenţi aici, visăm: scoaterea la lumină a unei civilizaţii înfloritoare şi strălucitoare cum rar a existat în antichitate.

VLADIMIR  BRILINSKY

____________________________________________________________________________________

Revista DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ , creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA . Revista cuprinde studii , puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea . Ea contine stiri , studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare ( imbratisand cu precadere teme , personalitati si subiecte evitate de presa oficiala ) , opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ” figurile noului monopol ” al informatiei si istoriografiei , propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei , puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman , indiferent de locul unde se afla , de domeniul de exercitare practica si de ” palmaresul ” profesional.

Revista DACOLOGICA apare prin grija unui colegiu editorial si sub coordonarea ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU . Preluarea textelor aparute in Revista DACOLOGICA este posibila numai cu acordul autorului . Anunturile si comentariile redactionale pot fi reproduse cu mentiunea sursei . *Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect . Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui autor sau organizatii care doreste sa puna in circulatie un punct de vedere considerat de interes larg ori doreste sa faca mai cunoscuta o opinie sau o concluzie de utilitate in tematica propusa de editor . * Expeditia textelor se poate face la adresa de e-mail dacologica @gmail.com * Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti , cu caractere ” Arial „, la marimea de 10 pixeli . La aceiasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite , si vor fi studiate atent ,orice semnalari privind fapte , personalitati si situatii mai putin mediatizate , privind tematica de precadere a revistei. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat,colaborarea este onorifica. Avand in vedere ca dialogul cultural se afla in suferinta in Romania , orice stire despre carti aflate in lucru sau in curs de aparitie , despre lansari de carti noi sau despre manifestari culturale apartinand tematicii fundamentale a revistei DACOLOGICA vor fi utile si isi vor afla difuzarea cuvenita . Proiectele editoriale ale diferitelor edituri , indiferent de marimea lor sau de locul unde activeaza , vor fi primite cu solidaritate si vor fi propagate cu staruinta . Organizatiile , asociatiile sau grupurile de cercetare in domeniul tematic principal sunt chemate sa isi faca mai bine cunoscuta activitatea lor si prin aparitia in publicatiile editate de noi si prin mijloacele de comunicare pe care le avem acum si le vom inmulti in viitor.

Anunțuri