h1

~Traianus: „Cântec pentru dacii noştri“

Lui  Anatol si Gabriel  Stati

Dacii nu se dau pe bonuri,dacii noştri nu se vând,

Nu-i mai prognozaţi în roluri,astăzi şi nicicând.

Dacii nu se dau valută,nici pe lei nu se mai dau,

Sunt o stirpe absolută,cum cândva erau.

Dacii nu-mblânzesc oraşe,ei numai în sate mor,

Cu trecut bolnav în oase,mai au viitor.

Dacii merg spre niciodată,dacii plâng în nicăieri,

Să mai nască înc-odată ţara lor de ieri.

Dacii noştri-şi sorb tăria de  din cronici şi mereu

Dau în leagăn Demnitatea ca pe-un Dumnezeu.

În zadar voiţi a-i smulge,în zadar mitraliaţi,

Dacii nu pot fi din ţara lor concediaţi.

Dacii nu se dau pe pâine,nici pe vin cu prea mult rost,

Dar sunt încă convertibili,precum au mai fost,

Niciodată-n tron suspuşii şi nicicând fiind barbari,

Dacii noştri sunt Iisuşii Libertăţii Mari.

Dacii nu se dau credite,pentru ei nici bănci n-avem,

Dacii noştri n-au probleme,ştiu că mai suntem.

Dacii sunt doar dacii noştri şi numai astfel vor fi,

Visul lor rămâne visul nostru-n orice zi.

O,doar ei ni-s grea valută,şi-s valuta cea mai grea,

Neam din loc să nu-i strămute sub o altă stea.

De la daci să-nveţi trăirea,de la daci să-nveţi să mori.

Vai de ţara fără dacii ei nemuritori!

TRAIANUS