Adrian Botez: „Descântecele – ameliorări ale condiţiei umane şi «negocieri» cu Divinitatea

La strămoşii noştri daci  –  popor sfânt (DAOI – Fiii Lupului Sacru-Purificator-Învietor şi ai Căii Drepte)  –  SOARTA acţionează „în numele demiurgilor gemelari (n.n.:cei doi Zalmoxis  –  figuraţi ca fraţi gemeni, călărind acelaşi cal), al dualismului teocosmic (n.n.: dacii credeau că universul este opera conjugată a două entităţi divine fraterne originar şi disjuncte calitativ, totodată: Fărtatul şi Nefărtatul  – iar Zalmoxis, Cel Săgetat-Răstignit-Înviat-Înălţat, trebuie considerat ca fiind una dintre „umbrele” prevestitoare – tip Osiris, Orfeu etc. –  pe care Dumnezeu-Iisus le-a trimis, spre a „antrena” spiritual umanitatea, în vederea VENIRII DEFINITIVE!) şi al deplinei libertăţi de acţiune în cadrul şi în limitele bunei încadrări cosmice şi antropocosmice”(cf. Romulus Vulcănescu – Mitologie română). Soarta acţionează prin: a-împuterniciţii ei şi b-prin acoliţii ei divini.

Din prima categorie fac parte Ursitorii sau Ursitoarele ( a ursi  –  lat. ordior=a predetermina). Sunt figuraţi fie ca trei ursitori ciobani, sau trei ursitoare ciobăniţe  –  fie, cum spune şi Sadoveanu, în romanul Fraţii Jderi  –  ca trei urşi/ursoaice, care aleargă/stau pentru norocul/lipsa de noroc a(l) omului  –  ajungându-se, în cele din urmă, la figurarea prin trei femei frumoase/zâne. Dar soarta este influenţată şi de acţiunea unor „acoliţi divini”  –  personaje sacre, nu doar antropomorfe  –  ci, mai ales (pentru a sublinia esenţa lor mistică, ascunsă sub MASCA ISTORICĂ!), zoomorfe şi chiar fitomorfe.

Unii spun că împotriva hotărârilor ursitoarelor nu se poate face nimic  –  alţii, dimpotrivă, afirmă că se poate face chiar mai mult decât s-ar crede. Cei din categoria a doua cred că prin Cuvântul Magic se relativizează, se ameliorează/îmblânzesc, sau chiar se anulează hotărârile ursitoarelor. Această terapie prin Cuvânt, aplicată asupra omului, dar cu rezonanţe în lumea sacră, a ursitoarelor  –  poartă numele de descâtec.

Romulus Vulcănescu afirmă existenţa descântecelor de facere, desfacere şi îmblânzire  –  dar ceea ce el numeşte descântec de boală  –  văzută ca boală/deteriorare/îndepărtare de identitatea sa adevărată a Spiritului; descântecul este, de fapt, un fel de „negociere” magică, foarte drastică (uneori, de maximă violenţă!), cu ursitoarele, cu divinitatea  – pentru sustragerea temporară a omului din condiţia sa derizorie, pentru scoaterea omului din zona obscurizată istoric, a păcatului  –  şi recentrarea fiinţei umane în Originea-Paradis-Rai (cf. Mircea Eliade, Aspecte ale mitului). Sănătos nu poate fi decât cel precum zeii/divinitatea  –  deci, doar cel care se re-situează în Originea sa Divină. Deci, descântecele figurează, sonor (PARASHABDA – sunetul-vibraţia sacră, prin care se întemeiază-conformează şi fiinţează Lumea-Cosmos  –  cf. Vasile Lovinescu, Creangă şi creanga de aur), un drum de întoarcere, de refacere a Fiinţei Umane Originare, deci Sacre. Din păcate, totdeauna, acest drum este fie incomplet săvârşit, fie efectele sale nu-l scot pe om decât temporar din istorie  –  deci, descântecul nu mântuie, ci ameliorează starea spirituală a omului încă istoric.

„Descântecul de ursită e deci mai mult de îmblânzire, de ameliorare a efectelor bolii, a unei nenorociri care intră în repertoriul fixat pentru cel în cauză, numai ca o componentă a sorţii. În categoria acestor descântece de ursită menţionăm: descântecele de ceas rău, de deochi, de bubă neagră, de apucat, de săgetături, de potcă. Toate aceste descântece antrenează nenumărate rituri de apărare, rituri de vindecare, rituri de luptă împotriva Nenorocului şi de provocare a Norocului”(cf. Romulus Vulcănescu, op. cit.). Exemplu de descântec, urmărind desfacerea ursitei, în caz de boală grea:

„Ha! Ursită roasă poroasă,/ albastră proalbastră,/galbenă progalbenă,/ cu chicioarele nu frământaţi,/ trupu nu-i mâncaţi,/ în grea boală nu-l băgaţi,/ de l-o pocit o fată crapă-i ţâţele,/ de-o pocit-o codru, cadă-i frunza”…

Şi încă ceva, foarte important: descântecul funcţionează, ca orice mit, în chip de Cuvânt Sacral, în care trebuie să se creadă, SĂ SE AFUNDE ÎN CREDINŢĂ!! – toţi cei trei poli angajaţi: 1-atât spunătorul/propunătorul operaţiunii de magie-negociere(Descântătorul), cât şi 2-beneficiarul „negocierii”-operaţiunii magice (cel asupra căruia se aplică terapia Cuvântului  – Descântatul) – cât şi, bun-înţeles, 3-cel cu care se negociază („Împuternicit” sau „Acolit” Divin  –  Agentul şi Destinatarul Divin al Mesajului Magic, cu ajutorul, sau în pofida căruia se propune drumul de recuperare spiritual-umană).

De fapt, la polul 3 există doi receptori: 1- tipul I: Cel Rău, asupra căruia se exercită persuadarea prin Cuvântul Magic, spre a-l determina să deblocheze Drumul de recuperare întru sacral a fiinţei umano-divine  –  dar şi : 2-tipul II: Cel Bun/Cele Bune(ca adjuvant/adjuvanţi, în procesul de alchimie verbală! – de obicei, în descântecele cu conţinut influenţat de creştinism – MAICA DOMNULUI), care este/sunt chemat(e), în virtutea fraternităţii/complicităţii originare la cosmogonie (Fărtat-Nefărtat) – să-şi redescopere legăturile cu Omul Cosmic  –  şi să concureze la convingerea (Con)Fratelui Rău, să deblocheze Drumul Sacral de Reîntoarcere a omului  – la Originea/Identitatea Sa Divină.

Dacă cei trei poli nu fuzionează/rezonează cât mai perfect, în actul de negociere-terapie, ca drum de recuperare spirituală a „pacientului”-om – efectul descântecului este drastic diminuat, căci se împotriveşte, la procesul alchimiei verbale  –  Demonul Raţiunii-Conştienţei (de fapt, Demonul Rupturii, al schizofreniei umane, în raport cu lumea spirituală!). Descântecul, dincolo de negociere, presupune un anumit grad de violenţă metafizică benefică  –  în sensul de parteneriat, de acceptare/achiesare semiconştientă, a beneficiarului  – dar şi persuadare a Agentului-Destinatarului Divin, de ambele tipuri (violenţă metafizică marcată prin verbe de tipil: „a plesni”, legat de „a curăţa/purifica/exorciza” – „A plesnit/Şi a rămas N./ Curat,/Luminat,/ Ca argintul strecurat”; „a crăpa” – „Iar cel cu veninul a crăpat”; ” a zdrobi” – „Să se zdrobească gâlcile lui N/ Acu-i lună şi cu stele, Acu-s gâlcile…”; „a pieri” –  „Aşa să piară pocitura din pocit,/ Până-ntr-o clipă să fie lecuit/ Şi să rămână ca pomul înflorit” – de fapt, să se re-identifice cu Pomul-Paradis; „a separa/alege”, ca formă atenuată a curăţeniei/ purificării/ exorcozării, pentru refacerea Marelui, din mic  – Androginului Originar – Adam Protogonos, Superlativul Sănătăţii Spirituale: „Şi v-alegeţi doi din voi,/ Măcar soţii amândoi,/ Şi plecaţi la rourat,/Ca vara,/Ca primăvara;/Câţi cu rouă-ajunge-s-or,/ Cei mai mici mari face-s-or!” etc. etc.). . Într-un registru mai acut, lucrurile ar putea deveni imperative, trecând peste credinţa-implicare spirituală a „pacientului”-om  –  dar, atunci, s-ar forţa nişte limite terapeutice şi s-ar intra într-un fel de „arestare” a personalităţii celui persuadat spre DRUM  –  şi această magie violentă devine, pe un palier superior de violenţă metafizică  –  blestemul.

Iată cum tracologul Adrian Bucurescu, în cartea sa surprinzătoare Dacia magică – porneşte de la o inscripţie de fântână, cu încifrări de lingvistică sacră  – şi ajunge la „inima”descântecului: „THEO  DA VATO PEIO MOUKIANOS. HIE REUS KAI RHYMETALKES DOU DOULA PEPOR KAI. PRO KILIO SAU LUPO REOS.” Traducerea lui A. Bucurescu: „Doamne, dă apă de băut din belşug! Fie fântâna lui Rhymetalkes pentru tot poporul (neamul) lui! Să treacă (pentru a trece) de Râul Lupului.”

Cuvântul Rhymetalkes înseamnă „Prea Înţelept; Preot; Sfânt; Rândunică”  –  compus din RHYME – prea, foarte mult, puhoi  –  şi THALKES – inteligenţă, cunoaştere, înţelegere.

„Trei regi traci din Sudul Dunării au purtat numele de Rhoemetalkes şi tustrei au fost fideli romanilor(…). Care dintre aceste marionete o fi ridicat fântâna ce este pomenită în inscripţia de la Abat  –  nu se ştie deocamdată. E greu de crezut însă că au trecut de valurile năvalnice ale râului păzit de groaznicul lup ce nu-I lăsa pe cei impuri să ajungă în Paradis. Numele de RÂNDUNICĂ nu le-a fost pus întâmplător  –  dar, slujind duşmanilor, ei l-au terfelit. Rândunica este socotită de români PASĂRE SACRĂ, iar tracii o credeau la fel. Unii spuneau că petele roşii de pe fruntea şi guşa ei proveneau din sângele lui Zalmoxis, pe care a încercat să-l salveze, aducând apă vie în cioc, după ce zeul fusese săgetat (n.n.: răstignit pe stejarul sacru!). Alţii remarcaseră albul şi roşul de pe pieptul ei, culori sacre, simboluri păstrate în datina MĂRŢIŞORULUI. Chiar culoarea ei predominantă, albastru-închis metalic, era culoarea mistică a Mariei, Regina Cerului.

În mitologia românească se spune că RÂNDUNICA e lucru curat la casa omului; deci <<nu trebuie să te atingi de nimic al ei, că-i păcat(…). Când ţi se strâng rândunele pe casă, toate-s cu priinţă(…). La casă, când rândunica face cuib, e bine>>.  În toate ţinuturile româneşti, rândunelele sunt considerate curate, sfinte, <<găinile lui Dumnezeu>>  –  şi se crede că nu-şi fac niciodată cuibul la casele necurate, vrăjite. Dacă le faci rău, îţi atragi mari nenorociri: <<când pui mâna pe rândunele, are să te suture ochii, ori îţi seacă mâna; dacă dărâmi cuibul rândunelelor, îţi moare vaca; să nu atingi cuibul rândunelelor, că te bleste mă şi mori!>>

Ca păsări vrăjite ce sunt, ele îi ajută pe îndrăgostiţi să-şi atragă admiraţia şi iubirea, ca în acest descântec de depărtarea urii, din Maramureş:

<<Mă uitai pe Tisă-n sus,/Vedei tri rândunele./În poală mi-s rândunele/În gură mi-s fagur de miere.//Cine mere pe uliţă?/ Împărat cu-mpărăteasă./  Nu mere împărat cu-mpărăteasă,/ Da mere fata cea frumoasă!>>

prof. dr. ADRIAN BOTEZ

____________________________________________________________________________________

Revista DACOLOGICA este o publicatie de informatie culturala cu caracter alternativ , creata in cadrul unui proiect experimental rezultat din colaborarea dintre ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU si ASOCIATIA SCRIITORILOR CRESTINI DIN ROMANIA . Revista cuprinde studii , puncte de vedere si ipoteze in tema istoriei stravechi a regiunii carpato-danubiene propuse de autori din toata lumea . Ea contine stiri , studii sau rezultate diverse obtinute prin investigatii pluridisciplinare ( imbratisand cu precadere teme , personalitati si subiecte evitate de presa oficiala ) , opinii mai putin sau deloc cunoscute prin dezbaterile organizate intre ” figurile noului monopol ” al informatiei si istoriografiei , propuneri de examinari si de studiu tematic ce nu patrund la suprafata vietii publice din cauza ignorantei sau rea-credintei , puncte de vedere noi avand caracter de ipoteza sau de examen de laborator . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui carturar roman , indiferent de locul unde se afla , de domeniul de exercitare practica si de ” palmaresul ” profesional.

Revista DACOLOGICA apare prin grija unui colegiu editorial si sub coordonarea ARP – ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU . Preluarea textelor aparute in Revista DACOLOGICA este posibila numai cu acordul autorului . Anunturile si comentariile redactionale pot fi reproduse cu mentiunea sursei . *Responsabilitatea asupra fiecarui text publicat apartine autorului conform reglementarilor internationale asupra acestui subiect . Opinia autorilor gazduiti nu este intotdeauna si opinia redactiei . Colaborarea la revista on-line DACOLOGICA este deschisa oricarui autor sau organizatii care doreste sa puna in circulatie un punct de vedere considerat de interes larg ori doreste sa faca mai cunoscuta o opinie sau o concluzie de utilitate in tematica propusa de editor . * Expeditia textelor se poate face la adresa de e-mail dacologica @gmail.com * Textele trebuie sa fie expediate in programul MS Word, in atasament la mesajul dvs., redactate cu diacritice romanesti , cu caractere ” Arial „, la marimea de 10 pixeli . La aceiasi adresa poate fi trimisa orice corespondenta destinata membrilor redactiei si orice opinie privitoare la materialul aparut sau dorit. Sunt binevenite , si vor fi studiate atent ,orice semnalari privind fapte , personalitati si situatii mai putin mediatizate , privind tematica de precadere a revistei. Publicatia fiind alcatuita prin voluntariat,colaborarea este onorifica. Avand in vedere ca dialogul cultural se afla in suferinta in Romania , orice stire despre carti aflate in lucru sau in curs de aparitie , despre lansari de carti noi sau despre manifestari culturale apartinand tematicii fundamentale a revistei DACOLOGICA vor fi utile si isi vor afla difuzarea cuvenita . Proiectele editoriale ale diferitelor edituri , indiferent de marimea lor sau de locul unde activeaza , vor fi primite cu solidaritate si vor fi propagate cu staruinta . Organizatiile , asociatiile sau grupurile de cercetare in domeniul tematic principal sunt chemate sa isi faca mai bine cunoscuta activitatea lor si prin aparitia in publicatiile editate de noi si prin mijloacele de comunicare pe care le avem acum si le vom inmulti in viitor.